DORUL CARE ARDE
~*~
Ia-mi dorul cu tine
cu gândul la tine iese din matcă
se revarsă cu sete nebună
îmi învăluie întreaga ființă
și mă topește ca mierea în apă.
Ține doru-mi lângă tine
strunește-l ca pe tânărul armăsar
înclinat spre năzdrăvănii
ce-aleargă prin codri virgini
mă lovește când nu mă aștept
mă înclină și mă freamătă asemenea
unui plop tremurător.
Strânge-mi dorul în brațe
vâlvătaie aprinsă
a bumbacului înfoiat
cu chip de ceață lăptoasă
mă pârjolește fără măsură
și mă slăbănogește plonjându-mă
în somnul neliniștii.
Să ținem flacăra dorului aprinsă
iar dacă o fi
să ne cuprindă iremediabil
măcar să ardem împreună.
~*~
VASILICA GRIGORAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu