CUM DEVENIM SLOBOZI DE FRICI ȘI NELINIȘTI
- PR. VARNAVA -
Iubirea de sine versus smerenia
Dacă voiești să cunoști de ești
smerit, cercetează-tepe tine însuți, dacă te tulburi atunci când ești
nedreptățit. Pe omul smerit la cuget, nu-l supără omul niciodată, nu-l jignește
cu cuvântul. Omul smerit nu se simte disprețuit sau nebăgat în seamă.
Smerenia înseamnă să mă
împotrivesc propriei mele puteri și să mă încred în puterea lui Dumnezeu. Mă
împotrivesc moralei proprii și caut virtutea lui Hristos. Mă împotrivesc
sfințeniei mele și râvnesc sfințenia Aceluia. Mă împotrivesc propriei mele
bucurii și caut bucuria Lui. Predau totul în mâna Lui. Mă predau cu totul lui
Dumnezeu, împotrivindu-mă în mod voit sinelui meu. Atunci nu mă mai simt în
nesiguranță pentru că nu mai am de ce să mă tem!
„Sufletul celui smerit”, spune
Sfântul Siluan, „seamănă cu întinderea mării. Dacă arunci o piatră în mare, va
tulbura foarte puțin suprafața apei și imediat se va duce în adâncul ei. Așa se
scufundă amărăciunile în inima celui smerit. Toate se desprind și se depărtează
frumos, bucuros și minunat, iar sufletul dobândește o liniște adâncă în
Dumnezeu.
Smerenia alungă fricile
Smerit este acela care a învățat
să spună lui Dumnezeu: „Să fie binecuvântat!”. Indiferent ce s-ar întâmpla, se
lasă în pronia și în mila lui Dumnezeu, în bucurii și în suferințe, în ispite
și în încercări. Nu primește niciun cuget străin. Își răstignește rațiunea și
voia proprie. Nu se tulbură. Le susține pe toate în harul Lui. Știe că: „De
n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc, de nu le-ar da
Domnul somn, iubiților Săi” (Psalmi 126: 1-2). Slobod de frici și neliniști se
face ca un copil mic și spune: „Dumnezeul meu, nu știu nimic, nu înțeleg nimic,
numai pe Tine Te doresc!”. Atunci, se desfătează de bucuria și de fericirea
Împărăției lui Dumnezeu care aparține pruncilor.
Omul smerit se desfătează de o
plinătate lăuntrică.
Concurența și comparația cu alții
Oamenii îmi pot aduce pagube
atunci când am comori proprii și sunt în pericol să le pierd, când mă compar cu
alții și concurez cu ei, urmărind să înving. Când mă lepăd, însă, de toate
acestea pentru darul lui Hristos, ce am de pierdut? Puterea mea? Am lăsat-o
Lui. Bogăția mea? Am lăsat-o Lui. Reușita mea? Am lăsat-o Lui. Recunoștința
oamenilor? Am lăsat-o Lui. Bucuria mea? Am lăsat-o Lui. Nimic altceva nu voiesc
decât pe El. De aceea, pe toate le-am încredințat Lui! Prin urmare, nu am nimic
din cele ce îmi pot lua oamenii, nimic pentru care să mă nedreptățească. Nu
simt niciun pericol. Nu mă poate nedreptăți nimeni, pentru că am acceptat deja
înfrângerea mea, m-am predat Dumnezeului meu.
Așa cum ne încredințează
psalmistul din experiența vieții lui: „Bun este Domnul cu cei umiliți la inimă
și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui” (Psalmi 33:19). Pentru ce să mă iau la
întrecere? Nu am nimic de câștigat. Deja le-am câștigat pe toate, căutându-L pe
Dumnezeu. Comoara mea este Hristos! Și ea nu poate fi nici furată, nici
biruită, nici înghițită de moarte, din moment ce această comoară este însăși
Învierea!
Omul smerit, sărac, care se află
în propria sa „moarte”, este cel cu adevărat bogat. Prin „moartea” sa, poate
îmbogăți pe mulți, pentru că depășește formele, competițiile, ciocnirile de zi
cu zi, toate cele care ascund, egocentrismul, lașitatea și micimea. Omul smerit
e coborât mai în adânc.
Problemele sentimentale
Atunci când scâncim pentru cei
care ne-au nedreptățit și ajungem să avem probleme sentimentale și psihice, în
realitate, de vină este narcisismul nostru rănit și micimea noastră, deoarece
nu am reușit să primim în adâncul inimii smerenia și să spunem lui Dumnezeu:
„Am greșit!”. Nu L-am iubit în mod real pe Dumnezeu. Nu am înțeles că Dumnezeu
este fericirea noastră. Ne imaginăm că fericirea este rațiunea noastră și
satisfacerea nevoilor noastre sufletești.
Acolo este problema noastră a
tuturor. Ne reorientăm și pierdem adevărata fericire. De aceea, suntem
neputincioși să iertăm și să iubim cu adevărat. Adeseori, omul râvnește după o
fericire personală, înțeleasă prin putere, prin atingerea țelurilor și a așteptărilor
sale, prin depășirea inferiorității, prin dădăcirea egoismului și satisfacerea
narcisismului său hipertrofic. De aceea, rămâne mereu sărac și flămând. Creează
încontinuu înlăuntrul său și în jurul său diferite nevoi și cere altora să i le
satisfacă. Acesta este necazul și adevărata sărăcie!
Nu putem să-l acceptăm pe cel
care ne nedreptățește și care ne trădează, dacă nu învățăm să iertăm. Ne vom
lovi de ceilalți încontinuu și ne vom contrazice, din moment ce și celălalt
acționează după măsura dreptății sale, a nevoii și a interesului său. Și
atunci, care dintre oameni poate fi împlinit? Care va odihni pe celălalt? Numai
acela care a înțeles că fericirea nu este el însuși, nu este în puterea sa, ci
sinele său cuprins în trupul lui Hristos. Este însuși Hristos, pe care L-a
întâlnit prin propria lui smerenie și sărăcie.
Omul smerit și competiția
Omul smerit caută liniștea. Nu se
frământă să câștige de fiecare dată. Dobândește capacitatea de a vedea și de a
deosebi stările, de a vedea realitatea celuilalt, nevoile lui existențiale și
ale sufletului lui. Se împotrivește cu orice chip să se folosească de celălalt,
pentru că înțelege că strivirea celuilalt se poate să-i aducă o oarecare
mulțumire trecătoare și ieftină, dar nu va putea niciodată să găsească bucuria
cea nestricăcioasă și veșnică, nici nu va gusta vreodată adevărata fericire.
Omul smerit, atunci când înțelege
că comportamentul lui rănește pe aproapele său, va prefera cu orice preț să-l
respecte și să-l prețuiască pe acesta, trecând cu vederea propriul său interes.
Respectul profund față de celălalt arată adevărata lui valoare, chiar dacă
aceasta nu se manifestă în forme exterioare, chiar dacă nu se vede cu ochii
trupești. Valoarea omului nu se arată numai prin cultura sa intelectuală și
spirituală, ci mai ales în măsura respectului său față de ceilalți.
Cel smerit se golește pe sine
însuși, ca să îmbogățească pe celălalt. Pentru că a întâlnit pe Cel ce singur
este Fericit, are puterea să părăsească interesele sale și să-i zidească pe cei
din jur. A dobândit puterea de a ierta și de a oferi celorlalți premisele
aflării bucuriei și adevărului.
(Extras din cartea
ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII)
PAPUCII STRAMTI
- Sfantul Simeon din Dajbabe -
Pantofii strâmti la drum provoaca
rani, iar gândurile necurate în mintea omului duc la pacat.
Sfantul Simeon din
Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St.
Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St.
Symeon’s , p. 37-53
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu