VASILICA GRIGORAS - NICOLAE MĂTCAȘ - „ÎMBLÂNZITORUL DE CUVINTE”

 

NICOLAE MĂTCAȘ - „ÎMBLÂNZITORUL DE CUVINTE”

- VASILICA GRIGORAS -

Bună dimineața, dragi prieteni!

Voi începe această zi/săptămână cu o urare:

La mulți ani, frumoși, buni și rodnici Domnului

NICOLAE MĂTCAȘ - „ÎMBLÂNZITORUL DE CUVINTE”

27 aprilie - Zi de Mare Sărbătoare pentru noi, românii. Este aniversarea, la o vârstă venerabilă, a unei mari personalități a neamului românesc de pe ambele maluri ale Prutului. Este vorba de distinsul Prof. Univ. Dr. Doc. NICOLAE MĂTCAȘ, INTELECTUAL rasat, LINGVIST și FILOLOG desăvârșit, OM DE STAT destoinic, predestinat doar întru săvârșirea de fapte benefice semenilor, POET talentat și sensibil, SUFLET bun și generos, ROMÂN adevărat întru împlinirea misiunii spre binele țării și poporului său.

A înotat și a învins cu râvnă și evlavie valurile vieții, cu maximă convingere că se poate împlini dezideratul de a scoate populația Republicii Moldova din „robia limbii ruse”. Astfel, cu abnegație și trudă a reușit să-i dăruiască alfabetul latin, alfabetul cel de la origini. A oferit șansa românilor basarabeni de a se împărtăși cu frumusețea limbii române.

Am citit din cărțile distinsului publicist și poet și am scris cu mult respect și apreciere sinceră despre ele. De data aceasta mă voi opri, pe scurt, la volumul „101 poeme”, București, Editura Biodova, 2011. Lecturând poemele, am descoperit portretul interior al autorului, pigmentat cu o gamă largă de trăiri, ceea ce confirmă înzestrarea cu mult har. În întreaga ființă a autorului mustește seva românismului. Fiind martorul scâncetului și oftatului celor de același neam, i-au curs prin vene durerea și suferința ca o ploaie de lacrimi fierbinți nevăzute, dar care i-au brăzdat inima. Nu i-a fost ușor să conjuge verbul a trăi la toate timpurile, însă limba română i-a fost mir tămăduitor, sfințindu-i și pana scrisului poeziilor dedicate țării, neamului și limbii strămoșești.

Poeziile de dragoste sunt gingașe, diafane scrise cu o sensibilitate aparte. Fără a fi doar niște dulcegării superficiale, filonul liric dovedește un cavalerism pe care extrem de rar îl mai întâlnim azi în conduită și în poezie.

Este o onoare și un privilegiu pentru mine să-l cunosc (fie și doar în mediul online) și să colaborez mulți ani cu domnia sa. De la începutul „întâlnirii” noastre l-am perceput ca pe un OM desăvârșit din toate punctele de vedere, ca pe adevăratul prototip al ROMÂNULUI cu dragoste și dor de glia strămoșească și de toată suflarea românească.

Cândva scriam: «Dacă erudiția ar purta chip de om, gândul ne-ar duce la românul Nicolae Mătcaș, care a acumulat cunoștințe, informații și experiențe și le-a canalizat spre un singur țel: slujirea aproapelui, neamului și limbii române. Dacă modestia ar avea chip de om, ar fi aidoma și ar purta numele profesorului Nicolae Mătcaș. Dacă frumosul ar avea chip de om, nu ar arăta altfel decât sufletul poetului Nicolae Mătcaș. Dacă iubirea și dăruirea ar avea chip de om, ele ar fi întruchiparea omului de stat Nicolae Mătcaș. Este o personalitate de rang înalt în ierarhia valorilor neamului. Este alchimistul care a descoperit cu ingeniozitate metale prețioase în marea și pământul limbii române, literaturii și culturii, spranumit „îmblânzitorul de cuvinte”».

Orice aș spune eu despre opera lirică a poetului Nicolae Mătcaș ar fi mult prea puțin pe lângă forța și expresivitatea poemelor domniei sale. Pentru a vă convinge de cele afirmate, recomand spre lectură câteva poeme :

O țară am

O țară am, un neam am și o limbă,

Și-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,

Chiar dacă potentații mă mai plimbă

Pe-un pod de vămi: român – moldovenesc.

La Chișinău când cântă ciocârlia,

La București ecou-i mă alină-n zbor.

La Chișinău mi-i dor de România,

La București de Basarabia mi-i dor.

Același neam, același plai, același grai

La București, la Herța, Cernăuți,

Chiar de-i străin în țara sa Mihai,

Ostracizat de-un neam de găgăuți.

La Cernăuți când cântă ciocârlia,

La București ecou-i ne alină-n zbor.

La Cernăuți mi-i dor de România,

La București de Țara Fagilor mi-i dor.

Același dor, același verde, -același nai e

La Ismail, Cetate și la Reni,

Chiar dacă-o Iudă-n carne vie taie

La rădăcina propriilor moșneni.

La Ismail când cântă ciocârlia,

La București ecou-i ne alină-n zbor.

La Ismail mi-i dor de România,

La București de setea din Bugeac îmi este dor.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,

Propună-mi tot haremul și seraiul,

Promită-mi mana cerului și raiul,

Doar m-oi lăsa de sânge și pământ,

Să știe el, Mehmet-Ali Ghiraiul:

Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând,

Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

Să-mi ia Ghirai și apa, și mălaiul,

Să mă usuce-n témniță ca paiul,

Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,

Doar m-oi lăsa de lege și cuvânt,

Să știe el, Mehmet-Ali Ghiraiul:

Eu limba mea română nu mi-o vând,

Chiar dacă-ar fi și limba să mi-o ia.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,

Cenușa să mi-o sufle ca pospaiul

În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,

Doar m-oi lăsa de crez și legământ,

Să știe el, Mehmet-Ali Ghiraiul:

Credința strămoșească nu mi-o vând,

Chiar dacă-ar fi și duhul să mi-l ia.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

Mă doare țara

Mă doare mama de sub deal, mă doare,

Când văd mankurții graiul cum și-l uit.

Eu rătăcesc prin văi și prin ponoare

Ca vorba mamei, dulce, s-o ascult.

Mă doare tata, pân-la os mă doare,

Din casa lui de cetini, de sub glie,

Când ieniceri dau iama la hotare

Și-o jefuiesc ca hunii, și-o pustie.

Mă doare țara, trupul ei mă doare,

Când văd străinii cum o pradă – greu –

Și dacă Dumnezeu n-o să-i doboare,

Am să mă fac eu însumi Dumnezeu

Ca-n zori, la judecata cea cerească,

Să-i trag în țeapă, cum le-ar face Țepeș.

Profeții noștri șui – să tot cobească.

Iar mozavirii – limba-n bârfe-nțepe-și.

În limba română

Fratelui de crez și ideal Ion Dumeniuk, căzut în marea bătălie pentru limba română în Basarabia

De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,

Îmbrăcat ca ascetu,-n târsână,

Îmi voi pune-n boccea o baladă și-un nai

Să m-aline în limba română.

Lângă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi

Din genunile apei vreo zână,

Pizmuiți-mă, frați, ori destinu-mi deplângeți

În duioasa mea limbă română.

Când s-a da la hotare bătălia cea mare

Și-oi sta scut pentru-a Țării țărână,

Voi urați-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul

Și doinind tot în limba română.

De va fi să-mi trădez al strămoșilor crez,

Nici o urmă de-a mea nu rămână:

Ochii dați-i la corbi, leșul dați-l la câini.

Blestemați-mă-n limba română.

Iar de fi-va să cad lângă cetini de brad

În vreo luptă cu lifta păgână,

Prohodiți-mă, frați, după legea lui Crist

Cu-Aleluia în limba română.

De tăcerile tale

Mi-e dor. De-ale teilor șoapte mi-e dor.

Mi-e dor de mirifica lor fulguire.

Mi-e dor de fatidicul tril de cocor.

Eu de dor am să mor, de-așteptare-am să mor, de tristețe-am să mor, de iubire.

Revino

din stolul de gânduri senine,

Revino

din visele de peruzea,

Revino

ca-n clipele noastre sublime.

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, divino!

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, revino!

Mi-e dor. De tăcerile tale mi-e dor.

Mi-e dor de vocalele-ți bleu din privire.

Mi-e dor de-al tău cuget orbit de amor.

Eu de dor am să mor, de-așteptare-am să mor, de tristețe-am să mor, de iubire.

Revino

din stolul de gânduri senine,

Revino

din visele de peruzea,

Revino

ca-n clipele noastre sublime.

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, divino!

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, revino!

Mi-e dor. De visările noastre mi-e dor.

Mi-e dor de-o speranță și-o bună vestire.

Mi-e dor de-așteptări care-alină și dor.

Eu de dor am să mor, de-așteptare-am să mor, de tristețe-am să mor, de iubire.

Revino

din stolul de gânduri senine,

Revino

din visele de peruzea,

Revino

ca-n visele noastre sublime.

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, divino!

Tu ești zâmbetul meu,

tu ești cântecul meu,

tu ești lacrima mea,

o, revino!

PS: Cine dorește să afle mai multe despre distinsul prof. univ. dr. doc. Nicolae Mătcaș poate citi:

https://armoniiculturale.ro/interviu-eveniment.../...