Femeia
mea. ploaia
~*~
O
aștepți ca nisipul deșertului Gobi,
și
ea nu vine.
O
dorești precum buzele bardului naiul,
și
ea nu vine.
O
implori cu toți zeii din lume sã vinã,
și
ea nu vine.
O
zeifici cu-aezii visându-și iubitele,
și
ea nu vine.
Când
îți pierzi cu tot clocotul firii rãbdarea,
o
blestemi.
Și
tot nu vine.
Într-o
sfielnicã zi,
când
se-ntâmplã sã crezi c-ai uitat-o pe veci,
vine.
Despletitã
ca o bocitoare.
Însetatã
ca un pustiu.
Avanã
ca un tsunami.
Ca
o leoaicã flãmândã.
Te-nvãluie
din cap pânã-n picioare,
se-nfige-n
tine și
te
pãtrunde pânã-n mãduva oaselor,
te
rãcorește,
te
stinge.
Și-atunci
tu îi ierți
chinuitoarele
lungi așteptãri,
realele
și imaginarele.
O,
preacurata mea ploaie,
tu,
dulcea
și tandra mea fiarã,
mult
dorita,
mult
așteptata,
mult
iubita mea
nãscãtoare
de patimi dezlãnțuite ale cerului și ale pãmântului fecioarã,
te
ador!
~*~
NICOLAE
MATCAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu