Grigore Stamate - Poluarea, sindromul devastator al războiului

 

Poluarea, sindromul devastator al războiului

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

Art-emis

04 Aprilie 2026

 

Au trecut 35 de ani de la Războiul din Golf al anilor 1990-1991, iar învățămintele care ar fi trebuit desprinse și analizate în profunzime și discernământ au tergiversat nepermis de mult. Drept dovadă, izbucnirea - cu o și mai aprigă furie - a conflictului în curs de desfășurare, ce tinde să se internaționalizeze, cu repercusiunile de urmare. Între care, inevitabil, distrugerea de și mai multe vieți umane, destructurarea economică și, sigur, destabilizarea întregii zone. Iar, complementar, reluarea și mai accentuată a poluării survenite la începutul deceniului nouă al secolului trecut. Respectiv, a ceea ce, de pe atunci, reprezenta acea „pată neagră”, considerată de experții ca fiind „unul dintre cele mai mari dezastre ecologice provocate de om din istorie”.

Dar, să intervenim cu o scurtă retrospectivă: după retragerea forțelor irakiene din Kuweit, au fost incendiate circa 700 de sonde de petrol și au avut loc masive scurgeri și deversări peste terenul înconjurător și apele Golfului. Iar, incendiile au continuat aproape un an, eliberându-se în atmosferă fum toxic, particule de funingine și dioxid de sulf, care s-au extins pe o suprafață mare, fiind secondate de ploi acide, al căror efect s-a resimțit în mai toate statele învecinate. Numai în Golful Persic - spun specialiștii - s-au deversat peste 8 milioane de barili de țiței (după unele estimări, chiar și mai mult), poluându-se peste 800 de kilometri de coastă, o mare parte și din Arabia Saudită, până înspre Bahrain și Qatar. Justificat, la acel moment, s-a apreciat că a fost „cea mai mare deversare de petrol, cunoscută vreodată.

Dacă ar fi să estimăm - dincolo de efectele nemijlocite asupra oamenilor (să ne reamintim de „sindromul Războiului din Golf” , asociat cu grave probleme de sănătate), se spune au murit peste 30.000 de păsări marine și au fost devastate, aproape în întregime, habitatele de corali, mangrove și creveți. Peste sol (pe circa 1.000 de km²), s-au așezat așa-zisele „lacuri de țiței”, iar funinginea și particulele nocive, amestecate cu nisip, au format un strat solid de catran (acele „tacrete”), un fenomen de catranizare a deșertului, fără de precedent. Astfel, s-a afectat profund întregul ecosistem al regiunii și au fost contaminate, pe termen lung, rezervele de apă subterană.

Spuneam că, în pofida lecțiilor istoriei, omenirea (și mai exact, unele dintre marile puteri) făcând abstracție de orice învățământ, a declanșat o serie de alte războaie în zona Orientului Apropiat, dintre care actualul conflict, în plină desfășurare, din Iran, depășește orice așteptare. Așadar, cu sau fără de voie, trebuie să acceptăm că – potrivit celor mai recente informații – în prezent, nivelul de poluare a apelor din Golful Persic a atins cote alarmante, iar regiunea este considerată ca „zonă de dezastru ecologic în desfășurare”. Printre cauzele principale, fiind „bombardarea rafinăriilor, depozitelor, câmpurilor petroliere și a altor instalații energetice”. Astfel, se spune că au fost lovite inclusiv petroliere, între care peste 85, încărcate cu peste 21 milioane de țiței, au fost blocate în apropierea strâmtorii Hormuz. Oricum, potrivit acelorași analiști, în regiune s-au înregistrat „peste 300 de incidente cu potențial impact asupra mediului”, cu mare risc de poluare petrolieră, ce amenință speciile de dugongi, țestoase, creveți, îndeosebi. În afara acestora, se mai afirmă că „reziduurile de mii de rachete și drone căzute în mare au contaminat solul și apa, provocând deversări de substanțe chimice toxice și metale grele, care pot persista timp de decenii”. N-o spunem noi, o constată, cu îngrijorarea, experții în materie, de la care am preluat știrea.

Mai mult, specialiștii au mai constatat că „Războiul (acesta, din Golful Persic – n.n.) a accelerat criza climatică prin eliberarea unor cantități uriașe de CO2. În doar primele zile ale conflictului, raportându-se milioane de tone de gaze emise în urma bombardamentelor și incendierilor de la infrastructura energetică”. Iar, „Incendiile cauzate de atacurile asupra depozitelor de combustibil au generat un fum negru, toxic, care afectează calitatea aerului și sănătatea populației”. Inclusiv, masa de soldați angajați în diferitele operațiuni militare.

Din analiza „Observatorului Conflictelor și Mediului", precum și a altor institute de mediu se estimează că „au fost eliberate peste 5 milioane de tone de CO2 echivalent (tCO2e) numai în primele 14 zile de bombardamente (între 28 februarie și 14 martie 2026)”. Mai mult, „Atacurile asupra depozitelor de combustibil și instalațiilor petroliere (din Iran și din apropierea Golfului Persic) au cauzat arderea a milioane de barili de petrol”. Și, dacă, la toate acestea, ar fi să adăugăm consumul masiv de combustibil al avioanelor de luptă, dronelor, navelor navale și lansatoarelor de rachete etc., panoplia dezastrului s-ar amplifica la extrem.

Tot din observațiile acelorași observatori reiese că, doar „Emisiile din aceste prime două săptămâni au depășit nivelul anual de poluare al Islandei”. În plus, The Guardian ne anunță că „Războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului reprezintă un dezastru pentru climă, potrivit unei analize care arată că acesta epuizează bugetul global de carbon mai repede decât 84 de țări la un loc. În timp ce avioanele de luptă, dronele și rachetele ucid mii de oameni, distrug infrastructura și transformă Orientul Mijlociu într-o gigantică zonă de sacrificiu ecologic”. Să reținem: „o gigantică zonă de sacrificiu ecologic”. Sens, în care Patrik Bigger, director de cercetare la Institutului pentru Climă și Comunitate, accentuează, că: „Fiecare atac cu rachete reprezintă un pas în plus către o planetă mai fierbinte și mai instabilă, iar nimic din toate acestea nu sporește siguranța nimănui” (sursa: Digi24.ro).

Războiul însă este în plină desfășurare și - cu toate anticipările optimiste - nu dă semne de încetare. Dimpotrivă, după spusele președintelui SUA, Donald Trump, ar trebui să ne așteptăm la o escaladare și în plan terestru. Ceea ce ar amplifica, peste măsură, dezastruoasele efecte. Față de toate aceste aspecte „apocaliptice”, firesc, ar trebui să ne întrebăm ce fac acele ong-uri de mediu? Sau, ce poziție au ministerelor de resort? Ca și toate structurile, care ar fi trebuit să intervină operativ și responsabil față de ceea ce îi este dat planetei Pământ, să suporte.

Oare, să fi fost atât de nocive emisiile gazelor în zootehnie, încât să justifice încrâncenarea unor asemenea organisme, care se străduiau să ne convingă că „râgâitul și flatulențele vacilor au un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, fiind un factor major în încălzirea globală”? Nu, nu este de râs, chiar este de plâns, pentru că adeseori suntem luați de proști. Au „cârâit” un timp, în privința a ceea ce se întâmplă în Ucraina, după care s-au potolit. Acum însă tac. Tac, pentru că, între ipocrizie și obediența față de orice acțiune a puternicilor vremii, aleg ceea ce le e mai convenabil. Fără nicio grijă față de ceea ce reprezintă o imensă breșă de securitate mondială în atmosfera penetrată de efectele dezastruoase ale oricărui război.

Indiferent în ce parte a lumii se desfășoară conflagrația și independent de orice protagonist.

Oameni buni, Dumnezeu ne-a binecuvântat - în egală măsură pe toți - cu cea mai minunată planetă din Univers. Un corp ceresc cu suflete, pe care l-a dăruit cu toate cele necesare traiului în bunăstare, în liniște și în pace. Iar noi (unii dintre noi, ca să nu exagerăm) nu știm cum să o distrugem, nu știm cum să-i curmăm existența și, pe cale de consecință, însăși viața umană.

O viață atât de frumoasă și de interesantă, care nu are niciun corespondent atât de fantastic în întreg multiversul. O viață, în sprijinul căreia ar trebui să intervenim doar constructiv, pentru a-i prelungi existența și a-i asigura, în perspectivă, un potențial superior de manifestare. Personal, mărturisesc că nu sunt stăpânit de nicio temere în privința evoluției și nimic nu-mi zdruncină credința sinceră în Mântuitorul Iisus Hristos. Dimpotrivă, încerc să fac abstracție de feluritele predicții, ce vor să atragă atenția asupra viitorului anticipând venirea Antihristului. Un antihrist, pe care unii, mai îndrăzneți, îl identifică cu diferiți semeni ai contemporaneității.

Am serioase rezerve. Ca atare, mă mențin la distanță până și de profeția Sfântului Nil Athonitul, care încearca să ne convingă că: „Începând cu anul 1900, până la mijlocul veacului douăzeci, oamenii şi lumea întreagă vor ajunge să fie de nerecunoscut”(sursa: Doxologia.ro). Eu, tot mai cred că - sub același apanaj divin - omenirea va cunoaște un reviriment. Altfel, nici că se poate. Deși, trebuie să recunosc că, cu fiecare an în adaos și cu fiecare eveniment în contrast, ceva se tulbură și în mine. În inima și în mintea-mi, care încep să refuze tot mai multe dintre faptele la care suntem făcuți părtași.

Dezgustat de realitatea românească, care - treptat, dar sigur - pare-mi-se, că se aliniază la realitatea unei alte lumi. O lume, pe care, atunci, în decembrie ’89, altfel am fi vrut noi să o avem ca model de referință.

Doamne, ocrotește-i pe români!

 

Aranjament grafic - I.M.