Când puterea ajunge pe mâna unor mari nebuni, omenirea
este în pericol
Conf. univ.
dr. N. Grigorie Lăcrița
Art-emis
18 Aprilie 2026
„Întregul nostru progres
tehnologic atât de lăudat – însăși civilizația noastră – este ca un topor în
mâna unui criminal patologic” (Albert Einstein).
Un război nuclear ar
însemna sfârșitul lumii
„Acum am devenit Moartea,
distrugătorul lumilor” (J. Robert Oppenheimer, citat din Bhagavad Gita).
Folosirea Inteligenței
Artificiale (AI/IA) pe plan militar reprezintă una dintre cele mai mari
transformări tehnologice din istoria modernă a apărării, schimbând profund
modul în care vor fi purtate războaiele. Marile puteri militare globale (SUA,
Rusia și China) investesc masiv în dezvoltarea AI pentru a obține un avantaj
strategic, trecând de la „războiul inteligentizat”. Războiul inteligentizat
reprezintă o etapă superioară în purtarea eventualelor conflicte militare,
caracterizat prin utilizarea masivă a inteligenței artificiale (IA). Noul tip
de război bazate pe AI este promovat intens de cele mai mari puteri militare ca
o modalitate de a obține superioritatea strategică.
Afirmația conform căreia „cine va
stăpâni cel mai bine AI va fi cel mai puternic și militar” este susținută de
lideri mondiali și experți în securitate, fiind considerată un element central
în geopolitica secolului al XXI-lea. Inteligența Artificială (IA) este descrisă
ca un „multiplicator de forță” și în domeniul militar, capabil să schimbe
radical atât modul în care sunt purtate războaiele, cât, mai ales, armele
folosite.
În condițiile în care când cele
mai mari cuceriri ale omenirii au loc prin Inteligența Artificială, pericolul
unui Al Treilea Război Mondial înspăimântă întreaga omenire, care poate fi
distrusă, chiar și de mai multe ori, distinct prin fiecare „tip” de război,
precum: război nuclear; război biologic; război chimic; război cu bombele
cinetice; război cu super-armele cu fasciculule de particule; război cu armele
laser cu energie direcționată; război cu armele electromagnetice etc. Aceste
arme utilizate într-un conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de
pe întreaga planetă chiar și numai în câteva ore, la fel cum ar fi distrusă de
un bombardament nuclear.
Folosirea cele circa 15.000 de
arme nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de 13.500 sunt deținute
de Rusia și de SUA, ar conduce la dispariția totală a omului de pe Pământ,
chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor specialiști. Nimeni nu are de
câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai la
anihilarea totală a inamicilor, ci ar învelii întreg Pământul cu radiații atât
de puternice care ar face ca toate formele de viață de pe el să dispară. După
prima explozie nucleară, care a uimit militarii şi oamenii de ştiinţă, când
aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe Oppenhaimer, directorul ştiinţific al
proiectului, acesta, devenind conştient şi afectat de consecinţele pe care
„opera sa” a avut-o și, mai ales, pe care o poate avea asupra omenirii, a
exclamat, după citatul din poemul indian Bhagavad Gita: „Dacă strălucirea
unei mii de soare ar clipi pe cer, ar fi ca o strălucire a Celui Atotputernic ... Eu
sunt moartea, distrugătorul lumilor ”.
În timpul Primului Război
Mondial, Einstein era profund oripilat de modul în care știința și tehnologia
(precum gazele toxice sau noile arme de distrugere) erau folosite pentru a
masacra oameni, în loc să servească umanitatea. În acest context, el a scris
următoarea frază, care apare într-o scrisoare trimisă de el prietenului său,
Heinrich Zangger, pe 6 decembrie 1917: „Întregul nostru progres tehnologic atât
de lăudat - însăși civilizația noastră – este ca un topor în mâna unui criminal
patologic”. Einstein nu critica tehnologia în sine, ci decalajul moral. El
credea că am perfecționat instrumentele (toporul), dar scopurile noastre au
rămas primitive sau distructive (criminalul). Această idee este completată
de o altă afirmație celebră a sa din volumul Out of My Later Years (1950):
„Perfecțiunea mijloacelor și confuzia scopurilor par să caracterizeze epoca
noastră”.
Textul original al corespondenței
sale se poate găsi pe în „The
Collected Papers”,Albert Einstein (Volumul 8), publicat de Princeton
University Press. Ulterior, intuind consecințele catastrofale pe care le-ar
avea asupra omenirii un război nuclear, Einstein a avertizat lumea și prin
citatele: „Nu ştiu cum se va lupta în cel de-al treilea război mondial, dar
ştiu că în cel de-al patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre.” (cel de-al
patrulea război mondial putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani
după cel de-al treilea război mondial nuclear) și „Mi-e teamă de ziua în care
tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o
generaţie de idioţi”. Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu
poate avea loc decât în condițiile în care folosirea cuceririle militare de
vârf ale AI ar ajunge pe mâna unor „nebuni patologici”, a unor „genii ale
răului”, unor „cuceritori malefici”, care nu mai au capacitatea să țină cont de
aceste realități din cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde cuceririle
până când să-și supună întreaga lume.
În condițiile în care omenirea ar
ajunge pe mâna unor mari nebuni, aceștia, în nebunia lor patologică, sunt în
stare să ducă o luptă pentru dreptate până nu va mai rămâne om pe pământ, până
la a distruge însăși umanitatea în numele căreia este lupta.
Despre genialii
cuceritori malefici
Paranoia
conducătorilor malefici a devenit cea mai cinică boală a istoriei: este singura
suferință care nu îl doare pe cel care o poartă, dar care însângerează întreaga
omenire. În abordarea acestei teme,
trebuie să se facă o diferență fundamentală între un dictator care atacă pentru
a cuceri lumea și conducătorul unei națiuni care se apără de invadatorii care
vor să șteargă de pe hartă națiunea sa. Istoria consemnează faptul că
numeroasele și marile nenorociri ale omenirii au fost cauzate exclusiv de prima
categorie, respectiv de „genialii cuceritori malefici”, de „geniile răului”
care, pentru setea lor nebunească de putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale
unor popoare pașnice.
Succesul „genialilor cuceritori
malefici” a constat în capacităţile și plăcerile nelimitate ale acestora de „a
ucide pentru a cuceri”, în general pentru gloria lor personală. Orice
război de agresiune, de ocupare, de acaparare a altor teritorii din afara
graniţelor propriei ţări, ar trebui să fie judecat corect și
consemnat în istorie ca fiind „criminalitate statală organizată”, iar
„criminalii cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale
organizate”. Un „geniu militar al răului” (Napoleon Bonaparte) spunea: „Femeia
cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii”.Pentru ce
susţinea respectivul „geniu militar al răului” acest lucru? Pentru a avea
carnea de tun necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea.În ţara
acestuia au fost mame care au avut și 5-8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi,
pe rând, în numeroşii ani de războaie, ca și tatăl lor, și care au fost cu
toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria
împăratului”.
Acest „mare
cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate întregi în
care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute de mii de
femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi, cu forța, și duşi pe
cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara graniţelor
ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului „geniu
militar malefic”, numit în cărţile de istorie „erou naţional”.
„Geniile militare malefice” au
manifestat permanent o totală indiferenţă faţă de carnagiile săvârşite asupra
unor întregi popoare paşnice, carnagii care nu puteau avea loc decât din partea
unor „monştrii cu chip de om” în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor
„imperii ale răului”. Succesul „marilor cuceritorii malefici” a fost cu atât
mai mare cu cât au trimis mai multe vieţi nevinovate la moarte. Exemplele sunt
numeroase de „genii criminale ale omenirii”, dintre care aici voi exemplifica
cu cei circa de 40.000.000 de oameni uciși de armatele lui Ginghis Han (n. 1162
– d. 1227), care a reprezentat 10% din populația lumii din perioada respectivă
(când Mongolia avea sub 2.000.000 de locuitori). Imperiul său mefistofelic a
fost cel mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns să acopere, în
perioada sa de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.
Masacrele și vărsările de sânge
au fost atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în istorie până în secolul al
XX-lea, când „genialul criminal Hitler” le-a depășit de câteva ori, atât prin
numărul oamenilor uciși, cât și prin al tehnicilor „moderne” aplicate. Posibil
că peste ani va fi și acest călău „reabilitat” și considerat „un mare geniu
militar”, „un mare cuceritor din istoria omenirii”.
Fiecare dintre cele circa 3.000
de războaie de agresiune (criminale) purtate în întreaga lume până în prezent,
au fost un ospăţ al morţii, mai mic, sau mai mare, cu până la 60 de
milioane de oameni morți numai în Al Doilea Război Mondial, dintre care
aproximativ 20 de milioane de militari și 40 de milioane de civili, mulți
dintre civili murind din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, a
bombardamentelor masive, a bolilor, a foametei etc. Mai mult ca sigur că, după
Al Treilea Război Mondial, nu va mai avea cine să numere victimele din cauză
că, dacă acesta va avea loc, va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri. Nu vor
scăpa nici acei nebuni care l-au declanșat și nici cei care le sânt dragi
acestora, dacă se poate vorbi de sentimente de iubire la respectivii.
Cu cât un „geniu militar al
răului” a omorât mai mulți oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa
malefică a fost mai mare.
Marile crime ale acestor „genii
ale răului” sunt calificate, de statele agresoare, drept merite în fața
istoriei, pentru că toate crimele săvârșite de cei puternici în scop de
expansiune sunt considerate morale, iar dintr-un om avid de sânge se va face un
sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, inclusiv din rândul
popoarelor măcelărite de aceștia. Printr-o „elegantă diversiune”, această
orbire a fost impusă dintotdeauna de învingători învinșilor ca făcând parte din
creația lui Dumnezeu. Cât timp oare omenirea va mai face greşeala de a accepta
ca, o bestie umană, care prin campaniile sale militare, a
măcelărit numeroase populații paşnice, a jefuit și incendiat sute și mii de
localități, a batjocorit femei și fecioare, a omorât copii nevinovaţi, să mai
fie numit ca „mare cuceritor”, ca „mare geniu militar”, ca „erou naţional”?
Sunt popoare care, în întreaga
lor istorie, nu au purtat războaie de agresiune, care nu au ieşit niciodată din
graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a altor popoare, a
altor teritorii, a altor ţări. În ceea ce mă priveşte, sunt mândru că aparţin
unui asemenea popor (român).
Aceste popoare pașnice au tot
dreptul să facă judecăţi de valoare corecte, respectiv: numai cel care îşi
învinge duşmanii în luptă pentru apărarea patriei, numai acesta este un „geniu
aflat în slujba umanității”, este un erou naţional, este un mare patriot. Cel
care întreprinde acţiuni pentru cucerirea unui popor pașnic ar trebui
considerat și consemnat în istorie ca un criminal, ca un duşman al omenirii.
Este un fapt cunoscut că, de când lumea, istoria nu se face și nu se scrie de
popoarele paşnice, la care „Propaganda învingătorilor devine istoria celor
învinşi.ˮ (R.W.Trevanian), fapt pentru care nici cărţile de istorie nu prezintă
corect nici „geniile răului” și nici „imperiile răului” realizate prin
adevărate „agresiuni criminale statale”. Dar, până la urmă și omul de rând a
ajuns să se întrebe: „dacă există un Dumnezeu așa de bun, de ce a făcut o
omenire așa de rea, chiar de la începuturile sale?”
Astăzi trăim paradoxul suprem: am
creat tehnologia care poate șterge viața de pe planetă în câteva minute, dar
cheile acestei puteri au ajuns în mâna unor personaje a căror principală
trăsătură este imprevizibilitatea mesianică.
Există câte unul dintre
puternicii lumii care transformă politica globală fie într-un spectacol cinic
de divertisment, fie într-un instrument de cucerire din ambiții personale,
total străine de voința propriului popor și, cu atât mai mult, de dorința de pace
a popoarelor supuse agresiunii sale.
Acești lideri ignoră faptul că,
de data aceasta, miza ambițiilor malefice nu mai este simpla ocupare a unui
teritoriu, ci însăși declanșarea unei conflagrații mondiale ce poate duce la
distrugerea omenirii.
Când nebunia, fie și numai a
unuia singur dintre cei mai puternici conducători ai lumii, devine mai mare
decât responsabilitatea față de viitorul speciei umane, înseamnă că, în orice
secundă, patologia sa poate declanșa moartea, distrugătoarea lumilor.
Unii umanişti
iluştri despre „geniile răului”
„Când forța brutală se unește
cu inteligența fără suflet, se naște cea mai cumplită tiranie.” (Victor
Hugo)
„Progresul nu este decât o
mișcare de rotație care ne readuce mereu în fața vechilor
noastre barbarii, dar
cu arme mai perfecționate.” (Inspirat din
viziunea lui Jules Verne)
Din când în când istoria mai
consemnează și despre unii umanişti iluştri, precum Jules Verne,
Cincinat Pavelescu și Adrian Păunescu etc., care au emis judecăţi de valoare
corecte despre eroismul popoarelor paşnice și despre „geniile răului”, precum
în cele ce urmează. Jules Verne, în
cartea „Castelul
din Carpaţi”, vorbeşte despre „valahii din Transilvania" care „...Au
fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane,
au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în
cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau
drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi
vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la
români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus
decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai
are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania
nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă,
cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate
năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne în
„Castelul
din Carpaţi”, un roman de
anticipație publicat în 1892,
a cărui acțiune se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania).
Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este
sacru; orice război de asuprire este blestemat”. (Henri Lacordaire în
„Cugetări”).
Este o problemă de timp până când blestemul va cădea asupra tuturor
asupritorilor poporului român, care au distrus și România de azi, în care nu
(prea) mai avem nimic al nostru, care (prea mult) nici nu mai pare românească.
Jules Verne a intuit, încă de atunci, că un geniu fără suflet transformă
știința într-o temniță a spiritului.
Cincinat Pavelescu,
în poezia „Geniul răului”
„Mi-e teamă de ziua în care
tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o
generaţie de idioţi” (Albert Einstein).
Geniul răului -
Cincinat Pavelescu
Cincinat Pavelescu, în poezia
„Geniul răului”, redată mai jos, face judecăţi de valoare corecte despre „geniile
malefice” care, prin domnia lor, vor ca „în iad pământul să-l transforme”
.
„Proteu ascuns și
nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna,/ Țin toată lumea-ngenuncheată sub
gestul meu poruncitor,/ Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții
mor,/ Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna.// Când
vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii.../ Eu îl zdrobesc. Să
fie rege sau om ce iese din popor,/ E robul meu, ursit să piară, și-n clipele
când îl dobor,/ Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!// În firea
lui ce se revoltă, strecor al patimii venin,/ Căci ținta mea este măcelul și
dușmăniile ce vin/ Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l
transforme.// Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor,/ Eu
re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme,/ În aerul acrit de sânge mă
schimb în corb croncănitor... ”.
Interpretarea operei:
Prin această metaforă a corbului,
epigramistul Cincinat Pavelescu surprinde rânjetul rece al celui care vede în
moartea altora doar o treaptă către propriul soclu. Pentru acest dictator,
omenirea este o masă de manevră, ursită să muncească și să piară pentru gloria
sa. El are capacitatea diabolică de a strecura „veninul patimii” în sufletele
celor care vor să se revolte, transformând pământul într-un iad sub masca
„datoriei” sau a „iubirii”. Finalul este cinic: popoarelor secătuite de lupte
nu le mai rămâne decât „dreptul” de a muri după bunul plac al stăpânului.
Altfel exprimat: Cel nestatornic și lacom de a înghiți întreaga lume, ținând-o
îngenuncheată sub gestul său de dictator, dorește să fie stăpânul unei omeniri
care să muncească, să lupte și să moară exclusiv pentru el. Când cineva i se
împotrivește și luptă în zbuciumul pieirii, el îl zdrobește fără ezitare, fie
că este rege sau simplu om din popor. În nebunia sa, crede că oricine este
robul lui, ursit să piară; iar în clipele când doboară vieți, ia forma falsă și
„sacră” a datoriei sau a iubirii. În firea celui ce vrea să se revolte, el
strecoară veninul patimii, căci ținta lui este măcelul, schimbarea legii
armoniei în dușmănie și transformarea pământului într-un iad. Iar când
popoarele, secătuite de tot ce aveau și sleite în lupte inutile, încep să se
vaiete, stăpânul lumii, în aerul acrit de sânge și scârbit de sărăcia lor, le
lasă un singur „drept”: cel de a muri în voia sorții.
Dar și Adrian Păunescu, în poezia
„Suntem pe mâna unor nebuni”, exprimă crudul adevăr conform căruia „Nebunii
urcă-n vârf de tot, Comandă lumea idiot, Declară zilnic un război, Murim
săraci, murim umili, Din moftul unor imbecili Şi este vai şi-amar de noi”. (Adrian
Păunescu - „Suntem pe mâna unor nebuni”).
Versurile lui Adrian Păunescu
devin astăzi un diagnostic clinic: trăim într-un azil global unde pacienții cei
mai gravi (nebunii patologici) au primit cheile de la depozitul de muniție.
Această „zoologie la preț” despre care vorbește poetul indică regresul
umanității de la statutul de ființă morală la cel de simplu executant al
mofturilor unor lideri imbecili. Într-o lume care îl ucide pe Dumnezeu și îi
transformă pe oameni în „maimuțe în carnaval”, pericolul nuclear nu mai este o
ipoteză, ci o consecință inevitabilă a lipsei de ideal și a pierderii valorilor
fundamentale..
Concluzii
Un război nuclear, care ar
însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea
a ajuns definitiv „pe mâna unor mari nebuni”. Acești dictatori, care au reușit
să țină îngenuncheată o mare parte din umanitate sub voința lor arbitrară, par
să fi pierdut chiar și instinctul fundamental al supraviețuirii în favoarea
unei dorințe patologice de a poseda întreaga lume. Întrebarea tragică ce rămâne
este: oare acești „mari nebuni”, în orbirea lor mesianică de a deveni stăpâni
absoluți, chiar nu mai pot înțelege că un conflict nuclear nu le va aduce
victoria, ci dispariția? În ecuația unui război atomic, nu există cuceritori și
cuceriți, ci doar o tăcere infinită.
Atunci când dorința de a stăpâni
totul depășește rațiunea de a păstra viața, umanitatea se află în punctul cel
mai vulnerabil al istoriei sale, așteptând ca un ultim gest de nebunie să
stingă „lumina a o mie de sori”.
Dacă omenirea nu va sfârși cu
conducătorii malefici, conducătorii malefici vor sfârși cu omenirea.
Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial
Aranjament grafic –
I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu