În gândul meu
~*~
Mi-e drag de-ntors în gând, mereu
acasă,
În satul meu cu vorba lui mieroasă,
La toți ai mei ce înc-au mai rămas
Să-noade vremi pe-aicea, de pripas,
La mult prea mulți ce încă mi-s vecie
În țintirimul ce pe toți ne-mbie,
Să fim cu neamul nostru laolaltă,
Cum am mai fost pe-aicea,
mai odată.
M-oi duce-apoi, că încă-i primăvară,
Prin crângul ce în gând mereu mă cheamă,
Să-i simt mirosul fin de lăcrămioară,
Ce parcă-ți face inima ușoară,
De viorele și de cimbrișor,
De păsărele ciripind în cor,
De rugi de zmeur și negrie mure
Ce-n calda vară-n buză de pădure,
Te-or ospăta cu drag de mi-i călca,
A ei cărări ce-n veci, nu le-i
uita.
Apoi aici îmi e copilăria,
Cu tot ce-s dă îmbucurat pruncia,
Uitată undeva în bătătură,
Pe Coastă-n deal, ori sus pe Curmătură,
Prin stâna ce îmi străjuiește dealul,
Pe Valea ce și-acum își poartă valul,
Pe mal cu sălcii oglindite-n ape,
Unde venea cea ciurdă să se-adape,
Sau poate la portița-ți înflorată
Înmugurind iubirea ta, de
fată.
Și-apoi aici e cea bisericuță,
Amirosind a smirnă, sărăcuță,
Cu-altaru-i afumat și scorojit
Ce de atâta vreme-i înegrit,
Cu-n popă ce abia-ș mai ține rangul
Și-un crâsnic gângav cei îngână hangul,
Cu sfinții din icoane învechiți,
Ce s-au făcut prin fapte mari, vestiți.
Cu strana veche ce-au mâncat-o carii,
Cu tainica lumină a lumânării,
Ce mi-o învie-n zi de sărbătoare,
Când îmi aduce satul,
la-nchinare.
*
Așa te țin în gându-mi mai mereu,
Pe tine-mbătrânitul, satul meu,
Ce-n primăveri renaști mereu la viață
Și-n ierni îmi ești înveșmântat în ceață,
Ce te topești ca ceara lumânării
Și mi te stingi pe drumul înserării,
Dar îmi rămâi în gândul meu vecie,
Mai până când voi fi și eu,sub
glie.
Și-acolo când o fi cândva să fie,
Să fiu și eu o boabă de vecie,
Voi fi cu voi, tot neamul laolaltă,
În lumea voastră care mă așteaptă,
Ca să vă spun ce e pe-aici, pe sus,
De când și voi cândva demult v-ați dus.
~*~
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu