Mircea Dorin Istrate - Poezii pentru sfintele sărbători de Paști

 

Poezii pentru sfintele sărbători de Paști

 

Vine-o vreme

 

 

                 Vine-o vreme, zice înţelepciunea populară şi-atunci când ea-i venită, priveşte-te-n oglinda timpului ca să vezi urmele trecerii ei de neoprit peste întreaga ta fiinţă. Şi-ai să vezi cum, încetul cu încetul, chipul tău se va asemăna tot mai mult cu cel al tatăl ori cu bunicul tău în anii lor din urmă, semn că şirul anilor tăi se cam apropie de clipa trecerii tale spre marea întâlnirea cu ei, pentru a te alătura lor şi a îngroşa rîndul neamului tău mutat din vremelnica şi trecătoarea viaţă pământeană spre veşnicie. Acolo şi numai acolo îţi vei putea cunoaşte cu adevărat bunii şi străbunii tăi, mergând înapoi în timp până la ,,Adamul nostru cel dintr-u-nceput’’.

                Mai apoi priveşte-te în oglinda sufletului ca să-ţi vezi faptele pe care le-ai făcut în trecătoarea-ţi viaţă, bune şi rele deopotrivă. Scade apoi din faptele tale cele bune toate câte-s rele şi vezi ce ţi-a mai rămas. Dacă a rămas mult e bine, dacă a rămas puţin sau nimic e rău, pentru că vei avea multe de pătimit într-u iertarea păcatelor tale.

                 Dar oricum va fi, cât încă mai vieţuieşti în trecătoare clipă a veşniciei aici pe pământ, măcar din timp în timp, la ceas de mare sărbătoare creştinească, răscoleşte prin tainiţele minţi tale şi caută-i pe toţi cei dragi pe care i-ai avut cândva şi care acum sunt veşnicii pe cărarea timpului. Cu gând curat şi adevărat, aprinde-le un muc de lumânare şi închină-te lor cerându-le smerită iertare pentru a fi scăpat , măcar şi-atît, de câte poate le-ai greşit cândva. Aşa, împăcat cu ei, cei  care din totdeauna au fost mereu îngăduitori şi iertători, veţi fi împreună la praznicul măritei sărbători a Sfintelor Paşti care se apropie, precum şi la slujba  pe care vrednicitul preot  o va ţine în sfânta noapte a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.  Atunci, cu ei în tainiţa unui gând smerit, vei spune din adâncul inimii tale un ’’Iartă-i Doamne, şi pe mine dimpreună cu ei’’, simţindu-i, pentru o clipă de adâncă trăire, aproape de tine, multumiţi că nu i-ai uitat. Şi nu-i semn de slăbiciune ori de ruşine, dacă o lacrimă fierbinte şi curată pornită din adâncul sufletului tău, va umezi, şi numai pentru o clipă de veşnicie, tremurata-ţi pleoapă. Aşa le vei plăti cu banul sufletului tău nemăsurata lor trudă, încredere şi speranţă pe care ei au pus-o zi de zi, în scurtimea vieţii lor în tine, nădăjduind că vei fi bun, drept şi omenos si că vei cinsti cum se cuvine neamul din care tu şi toţi urcătorii şi scoborâtorii tăi vă trageţi.

                 Aşa că, tu, măruntul lumi acesteia rea şi mincinoasă, leapădă-te de toate celea şi, înainte de toate, cere iertare şi iartă-i tu pe toţi cei dragi, ca şi pe toţi duşmanii tăi de ieri şi de azi, ca marea sărbătoare să te găsească curat şi cu sufletul deschis. Iar Tu, Iertătorul şi Îndurătorul nostru al tuturor, ne mai dă Doamne răgaz o bucată de vreme, că poate aşa ne vom mai îmbuna şi curăţi sufletul de toate câte lumea aceasta în care trăim ni le dă şi ni le cere în fiecare zi.

 

      Îngenunchind, /Smeritul gând /spre cer urcând /

      La Domnul Sfânt pe largi cărări,/ Ar vrea iertări și împăcări.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

În jertfitorul meu Ardeal

 

Sub patrafir de stele

 

În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,

Să privegheze lumea din vârful unui deal,

Și de acolo Doamne, în preaspășită rugă

Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.

 

Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat

Sub umbra Ta norodul  să-mi fie câștigat,

Că  Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume

Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai  bune.

 

La vechile-ți altare mereu s-au închinat,

Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,

Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,

C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.

 

La sfânta liturghie, cucernicii părinți

Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,

Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim

De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.

 

Păcătuim  în viață, că cel păcat ne-mbie

Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,

Uitând că doar iertarea și veșnica iubire

Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.

*

De-aveți în al vost suflet biserica din deal

Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,

Nimic în astă lume  n-o să vă fie greu

C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.

 

Din huma cea cu moșii luați mereu putere,

S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,

Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,

Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.

 

Din lacrima durerii vă faceți bucurie,

Iar urgisita vreme istorie vă fie,

Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,

Când țara și cu Domnul avutu-mi-au un rost.

**

Sub patrafir de stele, biserica din deal

Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,

Că la sfârșitul lumii, aici va fi  să-mi fie

Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Se prăznuiește paștele cel sfânt

 

In rugă de iertare

 

Motto:

În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,

Din cădelnița-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,

Cerne sfintele icoane, și c-o dulce sărutare

Se așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.

*

Mai peste tot la mine, pe coama unui deal ,

Să fie mai aproape de raiul din ceresc,

S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal

Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.

 

Cărarea înierbată, din vale îmi aduce

Suflarea păcătoasă  a unui cuib de sat,

Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce

Și vechile icoane cu chip străluminat.

 

Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă

Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare

La multele păcate, ce stau să se intindă

Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.

 

Ei încă păcătoșii, jura-vor ascultare

Poruncilor știute din vremuri de demult,

Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare

Și-or fi  creștini cum fost-au, atunci, la început.

 

C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,

Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,

Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime

Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.

*

Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie

Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,

Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie

A sufletului slavă, din locul  ăsta sfânt.

 

Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie

Biserica și neamul mereu n-același loc,

Vor umple de iubire clipita de vecie

Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Iisus ‘nălțat la ceruri

 

Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

 

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci  îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Gândul lui Hristos pe cruce

 

Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie

Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:

-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus

Depărtându-se de Mine, laşi cum alţi-n lume nu-s.

 

N-au avut în ei credinţă  ca să vreie să îmi moară

Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară,

Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire

Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.

 

De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate

Ale voastre cruci  făcute  din o mie de păcate,

Eu le-adun , le iau cu mine şi le duc dinspre lumesc

Ca iertate toate fie de Părintele Ceresc.

 

Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc

Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,

Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat

Mi-l urmaţi îndeaproape, veţi avea de câştigat,

 

Lumea-ntreagă, veşnicia, raiul cu-ale sale toate,

Necuprinsa-mpărăţie şi-ncă multe nevisate,

Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credinţă

Ce-i mai tare decât moartea şi v-aduce biruinţă.

 

Toţi nemerniciţii lumii, păcătoşii, fiecare

Care-mi  staţi la talpa crucii într-o rugă de iertare,

Mântuiţi veţi fi de-apururi dacă-n voi aveţi voinţă

Să vă lepădaţi păcatul şi-n cel loc puneţi credinţă.

 

Cu nimicul ăsta mare veţi schimba întreaga lume,

Va pieri pe veci păcatul şi de-mi faceţi fapte bune

Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători,

Veţi  pleca spre judecată nimănui să-i fiţi datori.

*

Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce

Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce

Când aici, cum a mai fost-a, fi-va Raiul de-nceput,

Unde toţi, cândva, odată, am trăit şi-am încăput.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

În bocetul durerii

 

În bocetul  durerii, Măicuţă Născătoare

Mi te topeşti ca sarea de lacrimi picurată,

Tot întrebându-ţi soarta, de ce pe Tine oare

Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?

 

Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,

Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,

Şi-acum, de ce sortitul îţi dă o greauă palmă

Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.

 

Bătutu-L-au în cuie pe-o cruce de osândă

Trădat de trădătorii la neaml creştinesc,

Şi inima-ţi de mamă, smerită, caldă, blândă,

S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc

 

Să ţi-l întoarcă-n viaţă din moartea nemiloasă

Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine

Păcatul omenirii, ca prin a morţii coasă

S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.

 

Tu mai rămâi Măicuţă să osteneşti prin lume,

Să-mparţi cuvinte-leacuri la ceia necăjiţi,

Să picuri cu iubire a Tale fapte bune

Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinţi.

 

La Tine-nchinăciune şi rugă de iertare

Cerşim noi îndulciţii adesea la păcat,

Că trecătoarea viaţă, ne dă din câte are

S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Hristos a înviat

 

Motto:

Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

*

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

 

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

 

Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

 

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

 

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi.

A voștii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El mi Le-a făcut.

 

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

 

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

 

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

*

E zi de Paște, deci,  vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc,

Cât încă fi-va neamul omenesc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Însfințitul lemn al crucii

 

Motto:

Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

*

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

 

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

 

Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

 

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

 

În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

 

***

Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Zi de mare sărbătoare

 

E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

 

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

 

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo, chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

 

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

 

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

 

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate să merite cununi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Tot lăudându-te

 

Icoană lăudată,

Preapură și curată,

Din suflet de altare

Ți-aducem închinare,

Plângându-ne,

Rugându-te,

Smerindu-ne,

’Nălțându-te,

Și lăudându-te,

Tu Maică Născătoare

A toate iertătoare.

 

Din cerul Tău îngăduie,

Ca haru-ți să ne mântuie,

Că te-om slăvi

Și te-om mări,

Și te-om iubi

Cât  vom trăi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Falși închinători

 

Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat

Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,

Când  pentru-ai mei și mine cerut-am sănătate

Și pace, fericire să faci, le fie-n toate.

 

Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toți pomeni

De nu-ți  suntem  supusă armată de oșteni,

Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,

Cu gândul la păcate și firi alunecoase.

 

Lor dă-le cît pot duce necaz și suferință

Să vadă de la sine, că doar cea pocăință

Va merita iertarea la cele câte-s toate

În tine, om nevolnic, de-o viață adunate.

 

Așa că la icoană să vii cu gând curat,

Să vrei să mi te lepezi de dulcele păcat

Și-n locul lui de-acuma n-atale toate  fapte

Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.

 

Așa doar Iertătorul ți-ascultă a ta rugă,

Îți cântărește fapta și-n așteptarea lungă

Adânc El chibzuiește de bine-i merita

Iertat să fii în parte, de toată vina ta.

*

Bisericile-s pline de falși închinători

Ce n-au în ei smeritul și ce de-atâtea ori

Tot  Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare

De mâine a lor viață va  merge spre-ndreptare.

 

Așa zic mulți și-acuma în față la icoane,

Apoi, ca-n a lor viață, toți mint Mărite Doamne,

Creștini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă

Îmi uită ce promis-au și nici că le mai pasă.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Dăm veste

 

De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

 

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

 

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

 

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

 

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Jertfitul miel

 

Tu, BIETUL  MIEL, ales ai fost de soarte

Să speli al nostru suflet de păcate,

Prin jetfa ta, prea crud și nepătat,

Pe Domnul cel din cer, l-ai îmbunat.

 

Ne iartă dar, că noi n-am fost în stare

Să punem bunătate-n fiecare,

Și-n fapte bune viața s-onodăm

Ca pe a ta, mieluțe, s-o salvăm.

 

Voința noastră-i slabă și-ntinată

De dulcele păcat, ce viața toată

Ne-mbie să-l gustăm, ca să ne prindă

În vraja lui, și-n noi să se întindă.

*

Când carnea ta dulcie o gustăm

Ar trebui un MULȚUMESC  să-ți dăm,

Că tu, în locul nostru jertfitul spre ceresc

Adus--ai pentru viața-ți, iertare-n omenesc.

 

Noi suntem prea nevrednici de-a ta jertfelnicie

Și nu suntem în stare de-un pic de omenie,

O rugă de iertare în taină să-nălțăm

Când așezați la masă, din tine îmbucăm.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Cerescul fie-n sufletele voastre

 

De la Adam încoace, acum ca și-altădată

Îl tot cătați pe Domnul prin cerurile-nalte,

Cu ochii și cu gândul, în rugi înlăcrimate

De-acolo vreți vă vină iertarea așteptată.

 

Și tot acolo credeți că-i raiul veșniciei

Și tronul judecăți la toate ce-ați făcut,

Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut

În cartea vieții voastre, că El de toate știe.

 

Și-apoi, de-acol’ în viață, cu frică așteptați

Nenorociri să vină la multele păcate,

Pe care le făcut-ați în gândul vost’ și-n fapte,

Când ați uitat pe Domnul  în viață să-l urmați.

*

Eu  cred că-n gândul vostru-i greșită judecată

Când credeți că în ceruri sunt cele aste toate,

Sortitul vieții voastre din naștere la moarte,

Cu clipa ce-a din urmă, când viața vi se gată.

 

CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul

În SUFLETELE  VOASTRE ar trebui să fie,

Și-atunci trăi-veți viața și-apoi, lunga vecie

Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.

 

Cu ceru-n al vost suflet sunteți în raiul care

E-n sufletul și-n fapta ce-o faceți orișicând,

Îmbucurat de toate va fi al vostru gând

C-aveți aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.

Mircea Dorin Istrate

 

 

HRISTOS  A  INVIAT!

SĂRBĂTORI  LUMINATE  CU LINIȘTE  ȘI  PACE!

 

 

Mircea  Dorin  Istrate

 

&