joi, 16 aprilie 2026

Adrian Munteanu - Diavol calp

 



Videosonet 132 - Diavol calp

 

 

~*~

 

chiar de-aş avea o bombă nu m-ar crede

habar nu au de spaime şi pericol

urc scări şi dau ca-ntr-un vagon apicol

de uşi spre care poţi tăcut accede

pe geamuri largi un rebegit fascicol

de soare crud abia dacă se vede

întreb ceva şi-o voce mă repede

în vag sictir obraznic şi ridicol

o grabă-n tot o căutare-n fugă

priviri absente drumuri fără scop

pe rostul tainic se aşeaz-o glugă

rostirii blânde i s-a pus un dop

un diavol calp vântoase reci înjugă

şi mână roibul clipei în galop

(din volumul Paingul Orb - 2020)

 

https://youtu.be/DuQzinX_LEY?si=0CtBtkVwaYZzkA0b

 

~*~

Adrian Munteanu

https://www.amsonete.ro











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu