Istoria în mers - Războiul lui Netanyahu
Jurnalistică
Prof. univ.
dr. Tiberiu Tudor
Art-emis
04 Aprilie 2026
Demisia directorului
Centrului Antiterorist al Statelor Unite
La 17 martie 2026, directorul
Centrului Național Antiterorist al SUA (NCTC), Joe (Joseph) Kent, a demisionat,
în dezacord cu războiului administrației Trump împotriva Iranului. Înainte de a
intra în politică și administrație, Joe Kent a fost ofițer paramilitar în
cadrul CIA, după o carieră de 20 de ani în forțele speciale ale armatei (Green
Berets). Prima lui soție, Shannon Kent, subofițer de elită al Marinei SUA, a
fost ucisă în Siria, într-un atentat sinucigaș revendicat de ISIS
(autodetonarea unui atentator purtând o vestă cu explozibil). În scrisoarea de
demisie adresată președintelui [1], Kent afirmă că „nu poate susține
războiul în curs”, pentru că „Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru
națiunea noastră” și că îi „este clar că am început acest război din cauza
presiunilor venite din partea Israelului și a influentului său lobby american.”
Cu o anumită eleganță în menajare
Președintelui, prezentându-l ca pe o victimă a dezinformării, Kent a pus, însă,
fără alte menajamente, degetul pe rană: „Oficiali israelieni de rang
înalt și membri influenți ai mass-mediei americane au desfășurat o campanie de
dezinformare care a subminat Platforma dumneavoastră America First și v-a indus
ideea că Iranul constituie o amenințare iminentă pentru Statele Unite. …Aceasta
a fost o minciună și este aceeași tactică pe care israelienii au aplicat-o
pentru a ne trage în războiul din Irak, care ne-a costat viețile a mii dintre
cei mai buni oameni ai noștri. Nu putem repeta această greșeală”.
Parteneriatul
Strategic SUA - Israel
De la înființarea statului
Israel, de-a lungul tuturor administrațiilor americane, parteneriatul
acestuia cu Statele Unite a funcționat continuu, cu rădăcini adânci în
Deep-State-ul american. În 2014 ambele Camere ale Congresului American au
votat, în unanimitate, și președintele Barack Obama a promulgat Legea
Parteneriatului Strategic SUA-Israel [2], conform căreia
Israelul are statutul unic de „ partener strategic major” al
Statelor Unite: „Având în vedere că popoarele și Guvernele Statelor Unite și
Israelului au o legătură profundă și indisolubilă («unbreakable»), forjată în
peste 60 ani de valori și interese comune” (sect.2, art.1), Congresul
„reafirmă suportul ferm («unwavering») al poporului și Guvernului Statelor
Unite pentru securitatea Israelului ca stat Evreu” («for the security of Israel
as a Jewish state») (secț.3, art.1). „În acest sens Congresul declară Israelul
ca partener strategic major («major strategic partner») al Statelor Unite”
(secț.4, articol unic). Israelul este singura țară de pe glob care are un
asemenea statut, iar acest statut este inclus în legislația internă (federală)
a SUA.
Mult utilizatul termen Parteneriat
Strategic al unui Stat cu Statele Unite constituie, de fapt, numai un
cadru diplomatic declarativ, al cărui conținut este definit de diversele
acorduri bilaterale stabilite între cele două state.Printre aspectele concrete
care singularizează parteneriatul strategic SUA-Israel:
- Principiul QME (Qualitative
Military Edge) reprezintă angajamentul SUA de a asigura Israelului un
„avantaj militar calitativ” ̶ o superioritate militară tehnologică și de
echipamente ̶ față de orice amenințare regională. Acest principiu,
care a funcționat informal în permanență, a fost consacrat prin lege federală
în 2008 (Public Law 110-429). Prin legi de același tip, susținerea
securității Israelului a fost extrasă din zona vulnerabilă a „voinței politice”
de moment a unei administrații sau alta și transformată într-o normă
permanentă de drept federal american.
- Ajutorul
Financiar Militar. Spre deosebire de alte țări, care își cumpără armamentul
din bugetul propriu, Israelul primește un ajutor militar nerambursabil fix,
stabilit prin memorandumuri (MOU ̶ Memorandum of
Understanding) pe 10 ani. Actualul acord (2019-2028) prevede un ajutor total
de 38 de miliarde de dolari. Această subvenționare din partea Guvernului
american a fost și este folosită pentru achiziționarea tehnicii de luptă
americane de ultimă generație. Recent, în contextul conflictelor zonale din
2024-2026, au fost aprobate, pe baza aceleiași legi QME, suplimente bugetare de
urgență pentru a reface stocurile de muniție și a accelera implementarea
sistemelor de apărare și ghidare cu laser. Pentru noul MOU, în curs de
negociere și de implementare, Netanyahu dorește o extensie pe 20 ani
(care are și un aspect simbolic: până în 2048, centenarul Statului Israel),
precum și o schimbare de strategie a utilizării subvenției americane, anume
includerea Israelului în baza industrială și tehnologică a SUA, cu alte cuvinte
o trecere de la beneficiar de ajutor militar la acela de partener egal. Un prim
pas a fost deja făcut în 2026, prin lansarea parteneriatului „Pax
Silica” de colaborare în AI, calcul cuantic și semiconductori. Scopul
pentru 2048 este ca Israelul să fie integrat complet în baza tehnologică și
industrială națională a SUA, proces aflat în faza de ajustare legislativă în
Congresul SUA.
Pentru comparație: în virtutea
unui șir de acte normative, toate sub umbrela Parteneriatului Strategic România
- SUA, în martie 2024 a demarat proiectul extinderii bazei militare de la
Mihail Kogălniceanu, care urmează ca până în 2040 să aibă capacitatea de a
găzdui 10.000 militari americani, cu familiile lor și toate facilitățile
sociale corespunzătoare (spitale, școli, etc.). Este un nod logistic și de
tranzit esențial care permite proiecția rapidă a forțelor militare către
Orientul Mijlociu și Flancul Estic. Suma alocată proiectului este de 2,5
miliarde de euro, toată din bugetul de stat al României, prin bugetul
Ministerului Apărării Naționale. În privința acordului trecut prin Parlament
pentru ca SUA să disloce la Baza 57 de la Mihail Kogălniceanu avioane de tip
KC-135 Stratotanker pentru a susține operațiunile militare împotriva Iranului,
Nicușor Dan a declarat: „nu a fost o negociere, ci o nevoie pe care aliatul
nostru a avut-o și pe care noi ne-am grăbit să o satisfacem în momentul în care
el a avut-o”. Executarea (acordul CSAT și votul în Parlamentul României) s-a
produs, într-adevăr cu mare promptitudine, în 48 ore de la solicitarea
Pentagonului.
„Parteneriatul Strategic” este un
concept central în marketingul politic și diplomatic modern, care se
umple de conținut „după cum devine cazul”. Parteneriatul Strategic SUA-Israel
funcționează ca un cordon ombilical între cele două state. Și este singurul de
acest tip de angajament reciproc. Trebuie subliniat că Israelul nu are baze
militare americane, sau străine, pe teritoriul său și că Statele Unite nu au
nici un drept de imixtiune în politica sa internă sau externă. În schimb
Statele Unite au o Lege Federală prin care suporterii Israelului pot influența
politica externă a Statelor Unite. Această relație i-a permis premierului
Netanyahu ca, la 15 februarie 2026, într-un discurs televizat să afirme:
„Israelul va acționa cu sau fără asistența directă a aliaților noștri. Dacă
suntem forțați să luptăm singuri pentru a elimina amenințarea existențială a
unui Iran nuclear, atunci Israelul va lupta singur și va învinge”. Această
afirmație din ajunul războiului este interpretată de către opozanți ca unul dintre
elementele de presiune ale lui Benjamin Netanyahu asupra lui Donald Trump
pentru a determina intrarea Statelor Unite în război. Aceasta chiar în
rândurile opoziției de stânga din Israel.
De la ultimul război
din Gaza (7 oct. 2023 - 13 oct. 2025) la războiul cu Iranul
Presiunile politice dintre cei
doi lideri au fost din ambele părți, conforme viziunilor lor diferite și în
evoluție asupra situației zonale, până când Trump s-a aliniat la cea
(radicalizată) a lui Netanyahu: „Iranul este mai slab ca niciodată.
Trebuie să lovim acum”. La 24 iulie 2024, premierul
Netanyahu - în plină campanie electorală prezidențială a Statelor
Unite și la zece zile după ce glonțul atinsese urechea lui
Trump - a ținut un discurs în fața Camerelor reunite ale
Congresului [3]. Începând prin a persuada cât de umanitar este războiul din
Gaza, a trecut la îndisolubilitatea intereselor americane și israeliene: „Noi
nu ne protejăm pe noi înșine, vă protejăm și pe voi. Lupta noastră este și
lupta voastră. Victoria noastră este și victoria voastră”. Netanyahu le-a a
mulțumit ambilor președinți, Biden și Trump, și ambelor partide, republican și
democrat, pentru „sprijinul de nezdruncinat”. Literalmente frază după frază,
discursul a fost întrerupt de aplauzele debordante ale audienței ridicate în
picioare. Din timp în timp premierul lovea cu pumnul în pupitrul cu microfon,
fie ca un gest subconștient de comunicare non-verbală, fie voit, pentru a da un
plus de fermitate sau duritate afirmațiilor. Oricum o oratorie de mare
abilitate. Din reacția Congresului, Trump va fi tras concluzia unde este
puterea în societatea americană. Kamala Harris, probabil nu, din moment ce în
cursul campaniei s-a pronunțat pentru soluția celor două state (Israel și
Palestina), știind că poziția lui Netanyahu, este categoric nu!, conform convingerii
sale că un stat palestinian este o altă amenințare existențială pentru Israel
(deși „acum devenită secundară”, după Iran).
La 13 octombrie 2025 - data
instaurării armistițiului Israel-Hamas, a eliberării ultimilor 20 ostatici în
viață de către Hamas și a 2000 din cei 9000 deținuți palestinieni din
închisorile israeliene, inclusiv o parte din cei cu condamnări pe viață -
președintele Donald Trump a ținut un discurs în Parlamentul Israelian
(Knesset - Adunarea, în ebraica veche) [4]: „ Acesta nu este doar
sfârșitul unui război. Este sfârșitul epocii terorii și al morții, este
începutul unei concilieri și a armoniei durabile pentru Israel și pentru toate
națiunile din ceea ce va deveni curând o regiune magnifică. Cred cu tărie în
acest lucru. Sunt zorii istorici ai unui nou Orient Mijlociu. Mulțumesc foarte
mult Bibi, o treabă excelentă. Este un triumf de neimaginat pentru Israel și
pentru întreaga lume să vedem aceste națiuni (inclusiv cele arabe) lucrând
împreună. Privitor la concesiile majore făcute de prietenul său în cadrul
tratativelor de armistițiu, Trump s-a exprimat: „Nu e un om cu care se
lucrează ușor. Deloc. Asta îl face minunat. Mulțumesc, Bibi”. Trebuie
subliniat că raportul de eliberări de 1/100 a fost denumit de către Netanyahu
un „succes diplomatic dureros”, în timp ce unii parteneri de guvernare uniți în
jurul partidului său, Likud (partide de extremă dreaptă și ultra-religioase),
au considerat raportul ca o capitulare, amenințând cu dărâmarea guvernului. Din
păcate, peste patru luni, în această regiune care ̶ printre altele
dacă nu ar fi fost Petrolul - ar fi putut deveni magnifică, s-a
dezlănțuit Infernul.
America First sau
Pace prin Război?
Demisia lui Joe Kent, pe fondul
dificultăților lui Trump în gestionarea războiului, a catalizat repoziționări
majore la nivelul conducerii Statelor Unite. Pe lângă falia politică de esență
electorală dintre republicani și democrați, s-a produs o fisură, până la
sciziune și în curs de antagonizare, în rândul republicanilor, care până acum
erau majoritar uniți în așa numita mișcare MAGA (acronim
pentru Make America Great Again):
- Pe de o parte aripa
anti-intervenționistă în războaiele care nu afectează interesele vitale ale
poporului american (ex. vicepreședintele J. D. Vance - cel mai dur
adept al non-intervenționismului în Ucraina - sau Steve Bannon,
fostul consilier strategic al lui Trump în campania electorală pentru primul
mandat).
- Pe de altă parte gruparea
rămasă fidelă președintelui, care îl urmează necondiționat în schimbarea bruscă
de atitudine din 2026 față de cea din campania electorală. Aceștia din urmă
sunt reprezentanții de vârf ai administrației (ex. secretarul de Stat, Marco
Rubio, secretarul Apărării, Pete Hegseth, consilierul pe Securitate Națională,
Mike Waltz). Ei consideră sloganul Peace through Strength ca
fiind elementul fundamental al Strategiei de Securitate - 2024 [5],
chiar și în forma în care a fost pus în practică de către președintele
Trump - Pace prin Război.
În 2026, nu mai există un
singur MAGA. Există o dispută pentru definirea acestui termen. Dacă
Trump reușește o victorie în Iran, va spune că Pacea prin Război a
funcționat. Dacă se împotmolește, argumentul lui Joe Kent - că a fost o
trădare a principiului „America First” - va deveni curentul dominant.
---------------------------------------------
[1] Joseph Kent,
Resignation Letter https://www.presidency.ucsb.edu/sites/default/files/documents_with_attached_files/393551/185556.pdf
[2] United States-Israel
Strategic Partnership Act of 2014 https://www.congress.gov/113/plaws/publ296/PLAW-113publ296.pdf
[3]
[4]
[5] National Security
Strategy of United States of America ̶ 2025
https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2025/12/2025-National-Security-Strategy.pdf
Grafica: I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu