Art-emis - Corespondență insolită - Lev Nicolaevici Tolstoi și Regina Elisabeta a României.

 

Corespondență insolită - Lev Nicolaevici Tolstoi și Regina Elisabeta a României.

Literatură

Art-emis

21 Aprilie 2026

 

„Îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva” (Lev Tolstoi)

Subliniam, într-un eseu publicat în România literară[1] că prezența în Principatele Române, la 1854, timp de peste patru luni, ca tânăr ofițer, a lui Lev Tolstoi, a rămas plăcut întipărită în conștiința acestuia. Scriitorul s-a dovedit a fi un observator profund al realităților întâlnite în capitală și pe meleagurile dunărene. Printre altele, a consemnat, junele scriitor și militar, în Jurnalul său, în zilele petrecute în România, că ar fi prostească și nedreaptă părerea, pe care involuntar și-o însușise de la „nătărăii cu care /el/ a avut de-a face până atunci“. Tolstoi infirmă cu tărie această senzație, afirmând: „Soarta acestui popor este duioasă și tristă”. Pentru cei care au ochi să vadă, chiar și în „Război și pace” scriitorul a descris unele din aspectele trăite pe aceste meleaguri.

Povestea scrisorilor sau cum am ajuns la ele

M-am apropiat mai mult de această temă, cu prilejul tipăririi volumului „Culegeri de cugetări și aforisme scrise de-a lungul vieții” de Lev Tolstoi, lucrare pe care am editat-o la ePublishers în 2016. În luna martie a aceluiași an, participând, la Riazan, la un-Festival internațional de poezie, organizat de Uniunea Scriitorilor Ruși, sub auspiciile UNESCO, am putut revedea, după mai bine de 30 de ani, mirificul loc atât de puternic legat de viața și creația sa de la Iasnaia Poliana.

Cu prilejul respectiv, am încredințat nepoatei marelui scriitor volumul de aforisme amintit mai sus și am vizitat Parcul și Casa Memorială. Toți participanții s-au recules la mormântul atât de simplu al scriitorului, în momentul în care - după trecerea iernii - pământul mustea de apă, iar mestecenii abia înmugureau. Chiar pe loc am întrebat-o pe distinsa însoțitoare, ce informații are cu privire unele aspecte inedite legate de prezențele românești existene în Muzeu. Cu multă solicitudine și aleasă amabilitate mi-a relatat despre corespondența scriitorului cu românii, precizând că documentele se se află la Biblioteca Centrală din Moscova sub forma unor scrisori schimbate de Reginei Elisabeta a României cu autorul romnului „Ana Karenina”. Cum la Muzeul Peleș încercasem în mai multe rânduri să intru în arhivă, invariabil primind răspunsul că aceasta s-ar afla sigilată din 1948, l-am rugat pe confratele basarabean, Mihai Prepeliță, care își petrecea verile la Moscova, pentru că la București nu l-a ajutat nici o autoritate pentru a-și putea încropi o locuință, să verifice grabnic veridicitatea informației. Și am rămas plăcut surprins când poetul și exegetul lui Tolstoi mi-a expediat materialul inedit pe care îl aveți copiat, sub priviri, în transpunerea în românește efectuată de scriitoarea Elena Dan.

Opera lui Tolstoi a fost venerată de români

Apariția creației tolstoiene în românește, în milioane de exemplare[2], a dat prilejul la generații întregi de cititori români, cât și unor critici de seamă să se pronunțe cu privire la operele sale, la valoarea lor literară și spirituală pentru întreaga omenire. Printre primii, care au făcut-o public, în modul cel mai convingător și mai pertinent, au fost apostolul neamului, Nicolae Iorga[3], dar și Călinescu, Vianu, Sadoveanu, Cezar Petrescu etc. Nu s-a știut până în prezent nimic despre „receptarea“ scriitoarei Carmen Sylva, Regina României, cu privire la însemnătatea creației marelui Lev, asupra modului cum au văzut împreună latura creștină a ultimelor sale scrieri, apărute la îngemănarea secolului al XIX-lea cu al XX-lea.

Înainte de a analiza succint mesajul epistolei, pus în text, într-o lumină extrem de favorabilă cu privire la cultura și sensibilitatea scriitoarei, indicat ar fi să amintim gândurile de mare profunzime ale istoricului, literatului Nicolae Iorga, reflecții care frământau epoca la început de secol, și care au fost mult timp date uitării. Acestea nu sunt departe de ale reginei Elisabeta. Printre altele, găsim la polihistoric un portret croit din linii simple, publicat la 15 iulie 1907. Chiar dacă fraza e întortochiată croită pentru a cuprinde nu numai idei, ci și faptele eroului descris, cel care se afla în amurgul vieții, zugrăvit fiind cu penelul meșteșugit al lui Repin, locatarul de la Iasna Poliana e înfățișat ca pe o icoană de mari proporții, devenită pentru mulți dintre cititorii lui sfântă.

„A ajuns la optzeci de ani - scrie Iorga - vârstă de patriarh pentru un om care are și fața, și graiul, și viața de patriarh - căci de mulți ani s-a coborât în mijlocul naturii, cerând de la simplicitatea ei sublimă un răspuns simplu la tainele supreme a căror dezlegare îl chinuie ani îndelungați, și e acuma un frumos țeran bătrân, cu barbă lungă, sălbatecă, cu plete de egumen, cu fața arsă de soare din care se desface pătrunzătoarea întrebarea neliniștitorilor ochi de leu. Și multora li se va părea că este o mare deosebire între acest bogat «om de țară», a cărui bogăție o caută și o țin alții, între acest predicator și prooroc în haine de țeran, care vede în iubirea creștină, în pacea creștină, în mărgenirea și cumpătarea creștină a tuturor nevoilor, în cultivarea omului creștin din fiecare, singura soluție mulțămitoare a dureroaselor probleme superioare, și între tânărul ofițer, între puternicul scriitor care coboară în operele lui, cu o putere de evocație fără pereche, o lume, o vreme întreagă, cu toate tipurile ei deosebite, dându-i în același timp întreagă viață morală de care era însuflețit și zguduind-o de toate curentele de idei, de toate patimile timpului, în mărețele creațiuni ce sunt, după schițele din Caucaz, «Război și pace» și «Ana Carenin» (…) El nu s-a făcut creștin după Evanghelie pentru fericirea raiului, pe care l-a ignorat fără scop văzut se zbate și se stoarce omenirea învrăjbită, a cării mântuire el n-o vede în civilizație – oprit fiind de brutala ei înfățișare materială de astăzi“.

Să ne întărim aripile

Chiar la începutul secolului al XX-lea, scriitoarea-regină din fruntea acelui neam „duios și trist“, pe care Tolstoi îl cunoscuse la 1854, de la Peleșul din Sinaia, cu inima „în clocot “– Carmen Sylva - îi exprimă scriitorului rus un adânc respect pentru creștinismul „pur și profund al predicii de pe munte“. Romantică, cu lecturi largi, afirmă direct, în epistola ei despre „acel amestec de păgânism pe care unii creștini s-au văzut obligați să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioși să adopte Evanghelia iubirii“. Constată, totodată, „din propria experiență“cât de de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porțile către lumină și să trebuiască să aștepți cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean“. Și continuă: „Știu cât de întunecat pare pământul și cum răsare în tine sentimentul că nu ești încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viața nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînțelegându-ne“.

Nădăjduind, Marea Doamnă din Carpați, că Dumnezeu îi va da putere în ceea ce înfăptuiește confratele său, îl imploră pe acesta să mai scrie „câteva povestiri sublime, cu suflul și lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să știm cu toții ce ar vrea Domnul să învățăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toții din Cer pentru a învăța ceva pe care numai aici îl putem întâlni“. Și mai crede Carmen Sylva că: „ceea ce trebuie să învățăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze“, continuând cu o frază de mare cuprindere: „Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puțin, pentru ale da curaj celor care încă nu știu că și ei au aripi“. Regina încheie cu precizarea că numele Maestrului de la Iasnaia Poliana este binecuvântat și venerat „de toți cei care au căutat și au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume și chiar dincolo de toate lumile “.

Din textul epistolei rezultă că aceasta a fost însoțită de o cărticică ce „nu trebuie neapărat citită“, expeditoarea simțindu-se fericită și binecuvântată: „dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs “.

La Moscova se află, normal, numai ciorna răspunsului dat de Tolstoi din care reținem că acesta își exprimă recunoștința „pentru frumoasa scrisoare pe care ați avut bunătatea să mi-o trimiteți. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit prețioasă, pentru că sunt foarte receptiv și emoționat când cineva îmi vorbește despre ideile creștine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiția de viață în care acesta ar trăi“. Mai aflăm din răspunsul scriitorului rus că n-a ajuns la destinatar cartea trimisă de regină, „oprită fiind, probabil, de cenzură”. Obicei vechi pe întinsele stepe rusești: „N-am primit încă opera pe care mi-ați trimis-o. E probabil s-o fi reținut-o cenzura“.

Concluzii

Tolstoi o asigură pe Majestatea Sa că: „îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva“.

Nici că s-ar fi putut găsi cuvinte mai plăcute pentru sufletul reginei-scriitoare, slove care trebuiau de mult scrise în istorie literaturii și a vieții sale.

Două concluzii de bun simț pentru miniștrii, care meleguri dunărene se perindă prin instituțiile de cultură precum muștele pe lângă borcanele de miere. Ar fi cazul ca ei să lase grabnic ca aceste nestemate să iasă la lumină în România și să nu mai apelăm la Biblioteci străine, pentru a le cunoaște și a intra în posesia lor. Să fie desferecate arhivele!:

 Sinaia, 16/24 Iulie 1901

Către contele Leon Tolstoi, la Iasnaia-Poliana, Moscova

Drag și venerat maestre,

Îmi este imposibil să tac, atunci când inima mea dă în clocot. Trebuie să vă exprim toată admirația mea, respectul meu profund pentru geniul Dvs. și față de creștinismul Dvs., pur și profund, creștinism al Predicii de pe munte, fără acel amestec de păgânism pe care unii creștini s-au văzut obligați să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioși să adopte Evanghelia iubirii.

Știu din propria mea experiență cât e de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porțile către lumină și să trebuiască să aștepți cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean. Știu cât de întunecat pare pământul și cum răsare în tine sentimentul că nu ești încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viața nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînțelegându-ne.

Dacă Dumnezeu vă dă putere pentru această misiune, oh, vă implor, mai scrieți-ne câteva povestiri sublime, cu suflul și lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să știm cu toții ce ar vrea Domnul să învățăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toții din Cer pentru a învăța ceva pe care numai aici îl putem întâlni. Și cred că ceea ce trebuie să învățăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze.

Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puțin, pentru ale da curaj celor care încă nu știu că și ei au aripi.

Drumul Dvs. pe pământ a fost binecuvântat, ați fost chiar martirizat pentru a vi se da mai multă autoritate. Vor exista mulți oameni care vor urma drumul luminos pe care l-ați trasat, oameni care, fără ajutorul Dvs., n-ar fi avut nici măcar curajul de a-l gândi! Oh, dragă Maestre, de-ați ști cât este de binecuvântat și venerat numele Dvs., cunoscut de toți cei care au căutat și au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume și chiar dincolo de toate lumile.

Îmi permit, pentru prima oară în viața mea, să ofer cuiva o cărticică de-a mea, pe care însă Dvs. nu trebuie s-o citiți. Va fi binecuvântată dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs.

Elisabeta, Regina României, Carmen Sylva

10 august 1901

Către Carmen Sylva

Doamnă,

Vă sunt foarte recunoscător pentru frumoasa scrisoare pe care ați avut bunătatea să mi-o trimiteți. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit prețioasă, pentru că sunt foarte receptiv și emoționat când cineva îmi vorbește despre ideile creștine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiția de viață în care acesta ar trăi. N-am primit încă opera pe care mi-ați trimis-o. E probabil s-o fi reținut-o cenzura[4]. Dar îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva. Exprimându-mi încă o dată recunoștința pentru scrisoarea Dvs., vă rog să fiți asigurată, Doamnă, de sentimentele cele mai distinse din partea întrutotului Dvs. devotat,

Leon Tolstoi”.

Aranjament grafic - I.M.

--------------------------------------------------

[1] Nicolae Mareș, Lev Tolstoi în Principatele Dunărene, în România literară nr. 35-36/2018 pp.24-25.

[2] Tolstoi, L.N., Opere complete, Editura Cartea Rusă, București 1957.

[3] Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, vol I, ediție Valeriu Râpeanu, București 2009, p. 149.

[4] Am aflat totuși de la Mihai Prepeliță că în biblioteca scriitorul de la Iasna Poliana se păstrează cartea semnată de regină: „Geflüsterte Worte” (Cuvinte tihnite), Regensburg, a.1903, cu autograful autoarei, ceea ce înseamnă că schimbul de scrisori dintre cei doi a continuat.