ADRIAN MUNTEANU - SONETOTERAPIE 141 - 150 text și interpretarea autorului-

SONETOTERAPIE 141

-text și interpretarea autorului-

BRAȘOV - cimitirul din Noua

~*~

Cum se frământă sângele în vene!

Suiş de scări, nemăsurate trepte,

Tânjesc tăria râvnei s-o îndrepte

Spre zbor de fluturi cu un nimb pe-antene.

Sub lut sunt puşi ai mei ca să aştepte,

Cu întristarea tihnei prinsă-n gene.

Şi clipele se tânguiesc alene,

Când nu vrea trupul vlăguit s-accepte.

Blajinul zâmbet al soţiei mele

Şi vorba tatei s-au oprit aici,

Sub brazi tăcuţi, sub adumbrite stele.

Coboară-n raclă îngerii complici

Şi amintirea, fulg cernit pe piele,

Brăzdează răni în carne ca un bici.

~*~

("Ferestre în cetate, Sonete 4", Arania, 2009)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 142

-text și interpretarea autorului-

CEASUL CĂINŢEI

~*~

Ceasul căinţei prea tăcut se lasă

Pe genele ce şi-au închis frământul.

Polen de taină rupe legământul

Uitărilor ce pe grumaz apasă.

Sihastre râvne şi-au pornit descântul

Să mă întoarcă-ntr-un târziu acasă,

Dar nu îmi vând aripa-n glod rămasă,

Ca să-mi pornesc spre neştiut avântul.

Adun cenuşa poftelor în pungă

Să le presar, cât încă mai sunt vii,

Pe-aprins tăiş ce-i gata să străpungă

Veşmânt depus pe roua din vecii,

Când  umbră fac ţărânelor, prelungă,

Zidind în trupul meu zădărnicii.

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1", Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 143

-text și interpretarea autorului-

DE TRUNCHIUL TIHNEI

~*~

De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul

Şi-nchid sub pleoapă strigătul de ciută.

Ciupeşte nimfa corzi de alăută

Şi ierburi moi şi-au domolit talazul.

Tăcerea-n scorburi doarme nevăzută

Sub iedera ce-i va păzi răgazul.

Neliniștea şi-a potolit extazul

Și-aripa serii fruntea mi-o sărută.

Pe buza clipei s-a oprit amiaza.

Doar rostul şoaptei tandre îl mai ştiu.

S-a despletit în gândul tainic oaza,

Ogarul umbrei încă mai e viu.

O stea în ram îşi alungeşte raza

Într-un adânc şi-ndurerat târziu.

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1", Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 144

-text și interpretarea autorului-

CÂNTEC DE DUH

~*~

Cântec de duh, voi versuri care sună

În cadenţarea rimei ce mângấie,

Silabe ce mi-aţi pus pe gânduri frâie

Spunând tăcut ce n-au putut să spună,

Vegheaţi făclii la triste căpătâie,

În zdrenţe rătăcind prin nopţi cu lună,

Însufleţiţi o trândavă lagună,

Vă-nconjuraţi cu măiestrite brâie,

Furaţi din Creta pasul şi felina

Ce-n labirint întortocheri decid

Şi din clepsidră picuraţi blajina

Licoare-a orelor săpând un rid!

Cuvinte, voi, să vă găsiţi lumina

În asprele tăceri ce ne divid!

~*~

("Tăcerea clipei, Sonete 1", Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 145

- text și interpretarea autorului-

ÎN CASA MEA NU-S SINGUR

~*~

În casa mea nu-s singur niciodată.

Am slujitori. Stăpâni se cred pe toate.

Îmi fură des din lucruri şi bucate

Şi cuviinţa e de mult uitată.

Unul coboară scări neterminate

Cu paşi feriţi. M-ar vrea supus pe roată.

Altul aşează strat compact de vată

La geamul meu cu storuri afumate.

Mănâncă, dorm, ordonă fiecare.

Căznit de toţi, târziu mă răzvrătesc.

Privesc în jur. Ca să găsesc scăpare

Spre uşă fug şi-abia de o zăresc.

Apăs pe clanţă. Ies din casa-n care

E frig şi trist şi nu mă mai găsesc.

~*~

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 146

- text și interpretarea autorului-

BRAȘOV - cimitirul din Noua

  

~*~

 Cum se frământă sângele în vene!

Suiş de scări, nemăsurate trepte,

Tânjesc tăria râvnei s-o îndrepte

Spre zbor de fluturi cu un nimb pe-antene.

Sub lut sunt puşi ai mei ca să aştepte,

Cu întristarea tihnei prinsă-n gene.

Şi clipele se tânguiesc alene,

Când nu vrea trupul vlăguit s-accepte.

Blajinul zâmbet al soţiei mele

Şi vorba tatei s-au oprit aici,

Sub brazi tăcuţi, sub adumbrite stele.

Coboară-n raclă îngerii complici

Şi amintirea, fulg cernit pe piele,

Brăzdează răni în carne ca un bici.

~*~

("Ferestre în cetate, Sonete 4", Arania, 2009)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 147

- text și interpretarea autorului -

SEMN SPRE MUGURI

la Psalmul 10

~*~

De ce stai, Doamne-n spaţii nepătrunse?

Vicleanul crede că stăpân nu este

Şi va dori să sufle aprig peste

Cucernicia boabelor ascunse.

Gura-i revarsă silnice proteste,

Mărinimii în coaste sunt împunse.

La vaiet lung nepregetat răspunse,

Ca să supună şoimul de pe creste.

Dar tu îl vezi din slava-mpărătească

Pe-acel ce-ar vrea să ierţi nemărginit.

Tu faci spre muguri semn să înflorească

Şi-l slobozeşti pe cel înlănţuit.

Fă-l mai puternic, ca să nu-l lovească

Urgia celui din pământ ivit.

~*~

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)

ADRIAN MUNTERANU

SONETOTERAPIE 148

- text și interpretarea autorului -

AGONIZEZ

~*~

Agonizez, dar nu-i decât o sfoară

Pe care trec speranţe-nşelătoare.

S-au prăbuşit în smârcuri şi duhoare,

Iar izul lor netrebnic mă doboară.

Frânturi de voci, mereu neiertătoare,

Sădesc aprins un geamăt de vioară.

În vaier lung şi sumbru se-nfăşoară,

Tăcerile de duh izbăvitoare.

Dar serile s-au dezbrăcat de frică,

Iar gândul mut în taină îl înjug

La carul clipei ce un val despică

Spre închinări arzând mocnit pe rug.

Pe zidul tihnei îngeri se ridică.

Tăcut şi drept de moarte nu mai fug.

~*~

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)

Adrian Munteanu

SONETOTERAPIE 149

- text și interpretarea autorului -

F E M E I A

Femeia goală, aprigă râvnire,

Îmi lasă-n carne patimi şi ispită.

Supus al poftei, vreau într-o clipită

Să torn sămânţa-n trudnică unire.

Dar de se lasă de-un copil privită

Aşa cum e, cucernică zidire,

Rămâne chip de bronz şi de porfire,

Divina mamă, necurmat iubită.

Mă zbat să scap de stratul de rugină

Din trupul sterp şi veşnic rătăcit,

Ca să primesc o tainică lumină

Şi să mă simt de pofte primenit.

Doar inocenţa, când va fi să vină,

Mă va purta-n regatul aurit.

~*~

(2004- sonet nepublicat în volum)

ADRIAN MUNTEANU

SONETOTERAPIE 150

- text și interpretarea autorului -

CLIPA ÎN ABIS

~*~

Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,

Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.

Deschide porţi să bântuie dorinţa

Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa

Şi sânii dornici de-ncleştări avide

Să îi frământ cu palma ce decide

Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă

Un aprig lup ţinut prea des închis,

Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.

O istovire dulce ne inundă

Şi aţipim la umbra unui vis.

~*~

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

ADRIAN MUNTEANU

Liviu Ţăranu - Sfârşitul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Asasinat sau moarte naturală?

Sfârşitul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Asasinat sau moarte naturală?

Dr. Liviu Ţăranu

02 August 2020

La peste cinci decenii de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, personalitatea liderului comunist suscită în istoriografia românească actuală numeroase controverse.  Născut într-un sat din Moldova, la 8 noiembrie 1901, pleacă de acasă la vârsta de 11 ani pentru a învăţa meserie; după ce lucrează ucenic la diverse ateliere de cherestea reuşeşte să se încadreze ca electrician la uzinele electrice „Steaua Română”. Ulterior ajunge muncitor şi lider de sindicat la atelierele C.F.R. din Galaţi şi apoi la cele din Dej. În 1932 este concediat şi rămâne fără loc de muncă până în 1933, când se află printre coordonatorii primului mare val de greve ceferiste. Este arestat şi îşi face pelerinajul timp de 12 ani prin cele mai cunoscute închisori româneşti, de la Jilava până la Doftana. Evadează în august 1944 şi preia conducerea P.C.R., iar după 6 martie 1945 intră în guvernul dr. Petru Groza unde deţine portofoliul Economiei Naţionale.

Între 1948-1952 din postura de prim secretar al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.) şi mai cu seamă din funcţiile pe care le-a îndeplinit pe linie economică – ministru al Economiei Naţionale şi preşedinte al noului organism înfiinţat Comitetul de Stat al Planificării - susţine masivul proces de industrializare a României. Retragerea trupelor sovietice în anul 1958 este, în mare măsură, un eveniment pregătit şi iniţiat de Gh. Gheorghiu-Dej, iar acest moment reprezintă şi un punct de plecare pentru obţinerea unei mai largi autonomii faţă de Moscova. Poziţia României din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) şi implicarea în conflictul chino-sovietic îi conferă conducerii de la Bucureşti, între anii 1960-1965, prestigiu şi susţinere din partea Occidentului. Momentul de vârf al acestei evoluţii e înregistrat imediat după publicarea Declaraţiei din aprilie, act care consacra existenţa unui punct de vedere românesc în afacerile din interiorul sistemului comunist, independent atât de cel sovietic cât şi de cel chinez. Dezgheţul intern din plan cultural şi social justifica speranţa într-o îmbunătăţire a vieţii, în general, în rândul românilor. Moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, în martie 1965, care a intervenit neaşteptat de repede, şi nereglementarea clară a succesiunii la conducerea P.M.R., au deschis drumul spre un regim răsturnat, care a evoluat treptat spre o stare de dictatură, în linii mari mai rafinată dar la fel de dură ca şi cea de la începutul instalării comunismului în România.

Ca şi întreaga sa personalitate, moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej este una foarte controversată. Tradiţia orală, care într-o anumită măsură îl glorifică pentru scoaterea ţării de sub călcâiul sovietic, susţine că sfârşitul liderului P.M.R. a fost pus la cale de la Kremlin. Analizând mărturiile pe care câţiva din apropiaţii liderului P.M.R. precum şi alţi membri din nomenclatură le-au lăsat, până în prezent, se conturează două versiuni: în prima se consideră că moartea sa a fost o moarte provocată prin iradiere sau tratament medical eronat, în mod voit, al unei tumori. A doua versiune susţine că a fost doar o moarte naturală consecinţă a unui cancer căpătat în închisoare sau la vânătorile la care participa împreună cu Nikita Hruşciov sau cu Ion Gh. Maurer.

Varianta după care Dej a fost asasinat cu premeditare de Moscova are doi susţinători importanţi: Ion Mihai Pacepa şi Dumitru Popescu. Primul, cunoscut pentru cărţile sale despre spionajul românesc în timpul regimului comunist, arată că asasinatul a fost provocat prin iradiere cu un aparat confecţionat de K.G.B. care folosea material radioactiv. Aparatul a fost instalat în biroul de lucru al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dumitru Popescu susţine că este vorba de o tumoare, cancer şi metastază la ficat, care nu a fost tratat cum trebuie, în mod intenţionat, de medicii care l-au operat şi supravegheat pe conducătorul P.M.R. Sursa principală pe care se bazează fostul membru al Comitetului Politic Executiv (al C.C. al P.C.R.), (C.P.Ex.) şi rector al Academiei Ştefan Gheorghiu, este relatarea unui anume profesor Gârbea care, în ianuarie 1965, i-ar fi cerut permisiunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să-i facă un consult. Verdictul dat de acesta s-a verificat ulterior ca fiind metastază la ficat, însă constatarea a venit prea târziu. Punctul vulnerabil al acestei versiuni este că toate relatările se bazează pe informaţii de mâna a doua, zvonuri sau amintiri, cei care le susţin nefiind apropiaţi sau participanţi direct la eveniment.

A doua versiune şi probabil cea mai verosimilă până în prezent, este cea susţinută de alte trei personaje, aflate de data aceasta în vârful nomenclaturii comuniste şi care au marea calitate - din punct de vedere al informaţiei oferite, de a fi apropiaţii prim secretarului P.M.R.: Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu-Mizil şi Paul Sfetcu. Primii doi, comunişti notorii, Ion Gh. Maurer fost premier în perioada 1960-1974 (cel mai longeviv prim-ministru din întreaga istorie a românilor) şi Paul Niculescu Mizil care a îndeplinit atribuţii multiple în aparatul de propagandă, dezaprobă în general ipoteza unui asasinat pus la cale de Moscova şi refuză în bloc să dea crezare unei asemenea variante.

După 1990, Ion Gh. Maurer relata despre faptul că Dej „ştia că va muri. Întâi el mi-a spus că are cancer. Iar doctorii au confirmat-o, el regreta că nu poate duce la capăt derusificarea României pe care considera că abia o începuse”. Aşadar nici un semn de revoltă din partea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, semn că ar fi fost conştient de existenţa unui atentat la viaţa lui.

Rezerve similare sunt exprimate şi de Paul Niculescu-Mizil care afirma că ipoteza unei iradieri „nu are sorţi de izbândă”.

Paul Sfetcu, şeful de cabinet al liderului P.M.R., mărturiseşte că Dej „a avut cancer la plămâni. Aşa au spus doctorii. Faptul că simptomele bolii au apărut sub forma unei gripe virotice în timpul când se afla în capitala Poloniei, la sesiunea din ianuarie 1965 a Tratatului de la Varşovia, a dat naştere la speculaţiile că îmbolnăvirea a fost provocată de cercuri politice străine, interesate de dispariţia sa. Personal îmi vine greu să cred aşa ceva, deoarece cunoşteam din ce mi-a povestit referitor la viaţa sa că încă din copilărie, de la vârsta de 13 ani a fost bolnav de plămâni. În închisoare a avut T.B.C. pulmonar. După 1944 a fost şi în U.R.S.S. pentru a fi tratat de aceeaşi afecţiune”.

Concluziile ce se desprind trebuie aşadar să se bazeze pe relatările mult mai verosimile ale celor care trăind alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej au depăşit rolul de simpli subordonaţi (Maurer mărturiseşte că Dej a fost singurul prieten pe care l-a avut) au putut afla multe despre viaţa liderului P.M.R. inclusiv amănunte despre boala care îl măcina pe acesta din copilărie. Ipoteza unei iradieri, a unui asasinat este aşadar greu de acceptat, având în vedere chiar şi numai relatările celor trei demnitari comunişti. Versiunea unui asasinat devine şi mai puţin credibilă dacă se iau în considerare şi puţinele surse documentare care sunt accesibile în momentul de faţă (buletinul medical şi stenogramele Biroului Politic) în care nu apare nici un indiciu în acest sens.

Lipsa oricărei dovezi concrete alături de opiniile consemnate în memorialistica unor nomenclaturişti români şi bazate pe informaţii obţinute de la alţi participanţi la evenimente nu se constituie într-un suport puternic pentru versiunea unui act planificat de înlăturare de la putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej prin asasinat. Prin urmare până în momentul de faţă majoritatea surselor credibile converg către ideea unei morţi absolut fireşti datorate unei afecţiuni căpătate încă din tinereţe.

Arhiva fostului Comitet Central al P.C.R. oferă însă şi din această perspectivă mari surprize: o notă de audienţă, din 1 ianuarie 1965, care îi are ca protagonişti pe Emil Bodnăraş (membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.) şi ambasadorul Chinei la Bucureşti, Liu Fan. Subiectul discuţiei era apropiata sesiune a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, partea română solicitând sprijinul chinez pentru o operaţie politică care să conducă la amânarea acestei reuniuni. Raţiunea principală a acestui act, expusă de Emil Bodnăraş, se explica prin aceea că sesiunea era „destinată întăririi rolului hegemon al Uniunii Sovietice” în cadrul blocului socialist, iar din punctul de vedere al intereselor securităţii militare ea nu avea „nici o valoare”. În plus autorităţile comuniste de la Bucureşti erau nemulţumite şi de faptul că la trei luni de la înlăturarea lui N. S. Hruşciov de la conducerea P.C.U.S. (evenimentul a avut loc la mijlocul lunii octombrie 1964), noii lideri de la Kremlin explicau acest gest ca fiind cauzat efectiv doar de erorile existente în planul politicii interne ale fostului lider, nicidecum şi de cele făcute în politica externă sau în relaţia cu unele ţări comuniste precum România.

În momentul în care expunerea lui Emil Bodnăraş ajunge la acest punct, este atinsă şi problema unui plan de înlăturare de la putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pus la cale de N.S. Hruşciov: „vreau să vă mai informez despre o comunicare a secretarului general al P.C. din Maroc, Ali Yata care s-a întors în Maroc dintr-o vizită pe care a făcut-o în Uniunea Sovietică în luna decembrie 1964. Însărcinatul nostru [al României, n.n. L.T.] cu afaceri din Maroc i-a făcut o vizită lui Ali Yata la redacţia ziarului la care este redactor şef. În timpul discuţiilor, Ali Yata a comunicat că a discutat la Moscova despre motivele înlăturării lui Hruşciov. A spus că s-a întâlnit cu Suslov şi alţi conducători sovietici, deci nu cu Brejnev şi nici cu Podgornâi. Spre deosebire de explicaţiile de până acum privind motivele înlăturării lui Hruşciov, Suslov i-a dat alte explicaţii. I s-a vorbit de un şir de greşeli în relaţiile cu partidele comuniste şi muncitoreşti şi în politica internaţională. Ei până acum negau acestea, spunând că toate hotărârile privind politica externă au fost luate de către plenarele Comitetului Central şi de către Prezidiu. Acum aflăm de la Ali Yata că lui i s-a vorbit şi de alţi factori care au dus la înlăturarea lui Hruşciov, factori care privesc relaţiile între partide şi ţări, relaţiile în C.A.E.R. Concret, Suslov i-a vorbit lui Ali Yata despre încordarea relaţiilor cu România de care este vinovat Hruşciov. Ali Yata a relatat că Suslov şi alţi conducători sovietici i-au spus că Hruşciov nutrea serios gândul înlăturării tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej şi acţiona în acest sens. Ali Yata spunea că este aşa de scârbit, încât dacă numai asta ar fi făcut Hruşciov tot trebuia înlăturat din conducerea P.C.U.S.”

Emil Bodnăraş spune şi de ce relatarea secretarului general al P.C. din Maroc este plauzibilă: „noi îl credem pe Ali Yata deoarece ceea ce a spus nu a scos din mânecă. Noi n-am discutat niciodată cu el nemulţumirile noastre. El ştie despre problemele din C.A.E.R. atât cât ştiau toţi cei care nu aveau intenţia să intre în amănunte. Despre relaţiile noastre cu Hruşciov, Ali Yata nu ştia nimic, de aceea este foarte interesant ce ne-a spus. Este foarte posibil ca actualii conducători ai P.C.U.S., care au fost cu toţii de acord că Hruşciov trebuie înlăturat, să nu fi fost cu toţii de acord asupra motivelor pentru care trebuie înlăturat. Oficial s-a impus o versiune conform căreia motivele înlăturării lui Hruşciov au fost de ordin intern, dar asta nu înseamnă că toţi sunt de acord cu această versiune”.

Discuţia dintre Emil Bodnăraş şi ambasadorul Chinei la Bucureşti, stenografiată în întregime, a avut un caracter oficial, primul fiind, după propria afirmaţie, desemnat de Biroul Politic şi de către Gh. Gheorghiu-Dej să-i transmită lui Liu Fan, printre altele şi cele prezentate mai sus. Presupunem, aşadar, că informaţiile fuseseră verificate în prealabil de către partea română, pentru ca apoi ele să fie transmise pe linie diplomatică. Dar dacă problema se pune astfel, cu siguranţă Gh. Gheorghiu-Dej ştia cu multă vreme înainte de moartea sa că la Moscova nu numai că se dorea înlăturarea sa ci şi faptul că se şi acţiona în sensul acesta. Cum s-a acţionat, prin ce mijloace, cum era concepută înlocuirea liderului comunist de la Bucureşti, nu ştim iar documentul în cauză nu ne lămureşte. Există însă şi posibilitatea ca Emil Bodnăraş să se fi folosit de informarea lui Ali Yata pentru a-i convinge pe chinezi de reala dificultate în care se aflau la acel moment relaţiile româno-sovietice şi că România avea într-adevăr nevoie de un sprijin în acest domeniu.

Cert este că sovieticii se interesau în mod deosebit de situaţia din România. O confirmă şi Emil Bodnăraş: „atunci când delegaţia de partid a P.C.U.S. condusă de tov. Podgornâi a vizitat ţara noastră [mai 1963, n.n. L.T.], câţiva membri ai delegaţiei, printre care şi Epişev, fostul ambasador al Uniunii Sovietice în România, în prezent şeful D.S.P.A., s-au interesat pe lângă activiştii noştri cum sunt grupate părerile în Biroul Politic al P.M.R., cine pe cine influenţează. Epişev avea multe relaţii în ţara noastră şi a profitat de acestea pentru a se lămuri cine este prochinez în conducerea noastră, cine este prosovietic; de care parte se află tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, dacă dânsul este bolnav sau se preface”.

A doua zi după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie 1965), într-o altă întrevedere oficială între ambasadorul chinez şi Emil Bodnăraş, acesta din urmă remarca în legătură cu boala de care suferise liderul P.M.R. că „a fost o evoluţie explozivă, de o agresivitate rar cunoscută în cazuri similare. Noi am fost de fiecare dată întrecuţi, depăşiţi în previziunile noastre de boală. El [Gheorghe Gheorghiu-Dej, n.n. L.T.] a fost conştient tot timpul. Ieri, la orele 14,30 când am fost la el după sesiunea M.A.N. şi am avut o şedinţă a Biroului Politic, deşi situaţia a fost foarte gravă, a înţeles ce i-am spus. Ne-a răspuns: foarte bine, foarte bine. Ne-am luat rămas bun, ne-a spus la revedere, pentru ca după o oră şi jumătate tensiunea să scadă brusc la 9, apoi la 8. A intrat în comă”.

La întrebarea ambasadorului Liu Fan dacă boala a fost descoperită mai demult, el având informaţii din care reieşea că Gheorghe Gheorghiu-Dej suferea de mai bine de un an, Emil Bodnăraş a făcut un adevărat expozeu asupra cauzelor morţii prim-secretarului P.M.R.: „Noi am descoperit-o [boala, n.n. L.T.] în februarie, prin tomografie. Pe radiografia obişnuită n-a apărut nimic. El, de plămânul drept, a suferit şi în închisoare şi în 1957. Nici o dată nu s-a semnalat ceva dubios. Abia acum s-a descoperit focarul, la adâncime de 11 cm., ca un ban rotund, cu un diametru de 2 cm., în apropierea canalului bronhiei. Tot nu era sigur că este cancer şi atunci am adus de la Paris un pneumolog ca să-i facă bronhoscopie. Cât noi eram în discuţie cu Parisul, a pornit ficatul. Analizele de sânge au arătat o modificare a formulei sanguine. Am constatat că sunt câteva elemente schimbate. Ficatul a crescut de la 15 cm. la 23 cm. şi a început să fie tare şi neregulat la pipăit. Atunci am lăsat plămânul şi am început să ne ocupăm de ficat, făcând proba cu izotopi de aur în sânge, pentru a vedea starea ficatului. Noaptea, la 26 februarie a.c., doctorii au venit speriaţi cu rezultatul. A apărut conturul necomplet. Era deja ţesut străin şi au apărut noduri, tot cu ţesut străin. Atunci ne-a fost clar că avem de-a face cu cancer. Dar nu ştiam unde este focarul. Între timp în scuipat a apărut sânge şi s-au găsit celule canceroase de la plămâni. Atunci am adus pneumologi, hepatologi şi oncologi care au verificat datele şi consultat bolnavul, care între timp căpătase gălbenare. Toţi au spus că este cancer. Proba la ficat nu s-a mai putut face de frica hemoragiei, pentru că formula sângelui era proastă. S-a început tratament cu endoxan, dar după trei zile n-a mai rezistat sângele: au scăzut trombocitele. Atunci a trebuit să oprim tratamentul cu endoxan. El continua însă să se degradeze şi am început transfuzii dar a intervenit creşterea ureei în sânge: de la 0,4 la 1,25 ş 2,0 şi a trebuit să întrerupem şi transfuzia, pentru că putea bloca rinichii. Am readus specialistul oncolog. Ne-a spus că transfuzie se mai poate face numai dacă intervine o hemoragie. Apoi a încetat funcţionarea intestinului şi a început alimentarea pe cale venoasă, artificială cu glucoză şi alte substanţe. Am făcut bine că ne-am grăbit să terminăm lucrările Marii Adunări Naţionale, să avem organele constituite […]”.

Aspectele prezentate mai sus completează, în oarecare măsură, argumentaţiile referitoare la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej. Cercetările viitoare ar putea aduce însă noi dovezi, mai clare şi mai precise, consolidând una sau alta din versiunile existente asupra sfârşitului conducătorului P.M.R.

Ion Cristoiu - „Măreața victorie” a lui Klaus Iohannis la Bruxelles se micșorează pe zi ce trece

„Măreața victorie” a lui Klaus Iohannis la Bruxelles se micșorează pe zi ce trece

Ion Cristoiu

29 Iulie 2020

În seara zilei de 23 iulie a.c., în România a parvenit știrea că Parlamentul European a adoptat o Rezoluție prin care avertizează Consiliul și Comisia că nu va vota acordul adoptat de liderii europeni la capătul a patru zile și patru nopți dramatice de negocieri. Rezoluția cere ca Acordul să fie rediscutat în Consiliu. Nu cred că Uniunea Europeană va rămîne pînă la urmă fără un Acord. Ar însemna prăbușirea UE. Iar prăbușirea UE ar însemna și dispariția Parlamentului european; ceea ce ar fi dispariția funcției de europarlamentar. Membrii Parlamentului ar rămîne fără salarii și fără pensii. Cînd se va pune așa problema mai mult ca sigur rebeliunea împotriva Acordului se va muia. Asta nu înseamnă că venirea banilor de la Bruxelles nu va fi destul de complicată pentru România, ca și pentru toate statele sărace ale Uniunii, bucuroase că statele bogate au admis să-și rupă de la gură și să dea și statelor din Est și din Sud.

Consiliul, la presiunea „Grupului Zgîrciților” (Olanda, Danemarca, Austria, Suedia, Finlanda - n.r.), a pus în Acord multiple proceduri menite pînă la urmă a face dificilă obținerea banilor promiși. De altfel, chiar și fără Rezoluția Parlamentului, oamenii lucizi din România s-au străduit să facă față campaniei propagandistice declanșate de Guvern, de Președinție, de liderii P.N.L. potrivit căreia români se pot întoarce pe partea cealaltă în somnul lor de pe cuptor pentru că de Președintele tocmai a aterizat cu un avion cargo plin cu euro.

Tonul l-a dat Klaus Iohannis, care, la finele reuniunii, într-o conferință de presă pe picior, a prezentat lungimea fără precedent a reuniunii ca avîndu-și cauza în grija liderilor europeni ca România să primească 80 de miliarde de euro. Grijă, evident determinată de personalitatea lui Klaus Iohannis: „Iată că după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere am obținut pentru România o sumă impresionantă: 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene – negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”.

În deschiderea ședinței de Guvern, Ludovic Orban pe post de Constantin Dăscălescu al lui Klaus Iohannis a simțit nevoia unei cîntări a victoriei: „Viitorul sună bine pentru România și pentru Europa. După zile de negocieri febrile a ieșit fumul alb, iar summitul UE a luat decizia mult așteptată de cetățenii europeni. Datorită eforturilor deosebite depuse de președintele Klaus Iohannis, România a obținut o sumă cum n-a avut niciodată în ultimii ani”.

Divizia presă s-a prins rapid în „Hora Bucuriei” dansate prin titluri pompoase. Toate vorbind de „măreața victorie a politicii externe duse de Klaus Iohannis”. Economistul Adrian Câciu a reușit rara performanță de a mă face și pe mine să pricep chestiunile economice ale momentului. Firește, asta s-a întîmplat fără ca distinsul să coboare ștacheta explicațiilor științifice la nivelul popularizării de bodegă. Spun și pe mine, deoarece în viață nu m-am împăcat cu abstracțiunile filosofice (nu m-a pasionat Hegel sau Kant, deși am făcu facultatea de filosofie), cu formulele matematice și cu noțiunile de economie. Interviul cu Adrian Câciu a avut loc în 23 iulie 2020.

N-aveam cum în aceste condiții să nu discutăm despre campania angajată de Guvern, de Președinție, de partidul de guvernămînt pentru a prezenta recent încheiatul Consiliu European ca o nouă victorie a politicii externe duse de Klaus Iohannis. Adrian Cîciu a ținut să sublinieze primitivismul propagandei despre măreața Victorie de la Bruxelles. Locul tonului calm, cumpătat, l-a luat tonul trîmbițat al discursului oficial: „Eu sunt convins că s-a luptat cît s-a putut. Dar acest « cât s-a putut » este destul de relativ referitor la așteptări. Au fost mai multe jocuri care s-au făcut. De aceea zic că s-a luptat cît s-a putut, depinde de la ce nivel am plecat noi. Noi nu am avut foarte multe dorințe în lupta asta pentru bani. Ce nu mi-a plăcut la această laudă, să fi spus asta a fost situația, atît am putut. Eu aș fi venit mai smerit, am obținut niște bani, sînt bani în plus, că luăm, nu dăm. E o bătaie de joc față de munca doamnei Corina Crețu. Cît a fost ea comisar, cu toate bunele și relele ei, că nu o evaluez eu din punct de vedere politic, dar s-a luptat să obținem vreo 7 miliarde în plus la coeziune. Din păcate, acum vreo 4 i-am pierdut la coeziune. Au fost niște negocieri la care noi nu am avut arme, putere de negociere.

S-a spus că au luat 80 de miliarde, dar de fapt erau 63, că restul erau împrumuturi. Domnul președinte spune că putem să luăm bani și în 2020. Da, putem să luăm din alt împrumut. Nimeni nu vine acum să ne aducă un euro suplimentar. Noi nu ne trezim, că ne place foarte mult această laudă: noi am făcut, noi am dres. Dar pentru banii despre care se discută de două luni, 33 de miliarde (împrumuturi și granturi), țara trebuie să depună un plan de redresare. Problema este că nu s-a lucrat la acel plan. Haideți să intrăm în acea Românie normală. Asta trebuia să spună, cu sinceritate: avem de luat banii ăștia, dar trebuie să facem stînga, dreapta, înainte, culcat. Asta ar trebui să facem, nu cred că ar pierde nimeni. Să vinzi iluzii e cel mai dezastruos lucru pentru o națiune, pentru că atunci cînd își revine din dezamăgire se răscoală și riști să ai alte probleme”.

La întoarcerea unui alt președinte dintr-o călătorie în străinătate în propaganda de partid se declanșa o campanie răsunătoare menită a prezenta momentul de politică externă ca o nouă Victorie a lui Nicolae Ceaușescu. Pentru a dovedi asta se luau articole din ziare obscure din țările vizitate, cele mai multe oficiale și se decupau pasajele care vorbeau despre „Înaltul Oaspete”. Din nenorocire pentru Klaus Iohannis despre bătălia dusă de el la Consiliu nu s-a scris nimic în presa din afară. Dacă aș fi în locul lui Klaus Iohannis l-aș da afară pe directorul S.I.E. pentru un asemenea insucces al instituției pe care o conduce.

Aranjament grafic - I.M.

--------------------------------

[1] https://www.cristoiublog.ro/cum-se-micsoreaza-pe-zi-ce-trece-mareata-victorie-a-lui-klaus-iohannis-la-bruxelles/ - 26 iulie 2020

https://www.art-emis.ro/analize/mareata-victorie-a-lui-klaus-iohannis-la-bruxelles-se-micsoreaza-pe-zi-ce-trece