Viziune
cu… „Iz Apocaliptic”
Jurnalistică
NICOLAS
DIMA
Art-emis
10
Octombrie 2026
În vara anului 1974 îmi terminasem studiile de
doctorat la universitatea Columbia din New York şi obţinusem un post de
profesor asistent la universitatea William Paterson din New Jersey, unde eram
apreciat de studenţi şi stimat de colegi. În aceeaşi perioadă, a fost angajat
ca profesor asociat doctorul Kader de la universitatea ebraică din Israel.
Profesorul Kader avusese câţiva prieteni români, cunoştea unele cuvinte
româneşti şi ne-am împrietenit repede. Departamentul de Geografie avea cinci
cadre universitare şi deşi fiecare aveam micile noastre birouri, deseori ne
întâlneam toţi în biroul decanului, pentru a discuta diverse probleme
pedagogice sau administrative.
Într-o zi, profesorul Kader a venit revoltat şi ne-a
arătat prima pagină a unui mare ziar din Ierusalim cu poza rabinului şef al
Israelului, care avertiza întreaga lume că dacă Israelul nu îşi găseşte
liniştea şi pacea, toată omenirea va avea mult de suferit. Kader, el însuşi
israelian, era revoltat de sfidarea rabinului şi de ameninţarea întregii lumi.
Personal, nu am acordat mare atenţie avertismentului. La vremea respectivă,
atât evreii americani cât şi cei din Israel, păreau că îşi văd de treburile lor.
***
Au trecut multe decenii de atunci; lumea s-a schimbat
radical şi astăzi este de nerecunoscut. S-a prăbuşit fosta Uniune Sovietică şi
Rusia a intrat în declin, dar şi-a revenit; China s-a dezvoltat economic
neaşteptat de rapid şi a devenit o mare putere; iar America, pare că a intrat
într-un labirint fără ieşire.
Între timp, a izbucnit războiul din Ucraina şi Europa
Occidentală împinge Kievul la luptă până la… victorie finală!? Ce înseamnă însă
„victorie finală”? Va cuceri Ucraina Rusia până la Vladivostok? Va sta Moscova
cu mâinile încrucişate şi va accepta a fie ocupată şi dezarmată? Vă reamintesc
avertismentul brutal de ferm, lansat zilele trecute de Putin: „Rusia deţine
arme nucleare fără egal şi avertizează Occidentul să fie conştient de acest
lucru”. Pe de altă parte, vor rămâne China şi restul lumii, indiferente faţă de
o posibilă conflagraţie mondială?
Şi cum problemele nu vin niciodată singure, între timp
s-a „reaprins” şi Orientul Mijlociu. Israelul a reacţionat în forţă, a ocupat
Gaza, a început să decimeze Cisiordania, a atacat din nou Siria şi Libanul şi,
în ultima vreme, a luat în vizor Turcia. Pentru a se pune la adăpost, Turcia
lui Erdogan a semnat un pact militar cu Arabia Saudită şi cu Pakistanul înarmat
cu arme nucleare. Toate aceste evoluţii mi-au amintit de indignarea
profesorului Kader de la William Paterson. În 1974 nu m-a mişcat indignarea
lui, dar acum, când se cunoaşte potenţialul militar convenţional şi nuclear al
Israelului, am rămas pe gânduri.
Războiul actual dintre Israel şi America pe de o
parte, şi Iran, sprijinit de Moscova şi Beijing pe de alta, reprezintă un ultim
pas către o prăpastie mondială cu iz apocaliptic. De mai mulţi ani, Israelul
împinge America la un atac cu „aluzii nucleare” asupra Iranului. Şi face acest
lucru prin influenţă politică, prin şantaj şi prin ameninţare. „Dacă Statele
Unite nu atacă, vom ataca noi”, susţin liderii israelieni. Similar cu ce afirma
rabinul acum 50 de ani.
***
Situaţia geopolitica mondială actuală este gravă;
starea politică din Statele Unite este confuză; Europa Occidentală se sufocă
economic şi social; Orientul Mijlociu fierbe; situtia din Iranul este gata să
explodeze. Pe deasupra, unii din liderii mondiali sunt pe punctul să-şi piardă
poziţiile, libertatea şi poate chiar şi viaţa. Netaniahu, de exemplu, este
nepopular în ţara sa şi singura lui scăpare ar fi să recurgă la ultima lui
şansă: un atac final asupra Iranului. Cât de mult îl apreciază lumea largă pe Netaniahu,
s-a văzut recent la Organizaţia Naţiunilor Unite, unde majoritatea diplomaţilor
au părăsit şedinţa înaltului forum când acesta a luat cuvântul. Altfel, el se
crede uns de divinitate să facă din Israel stăpânul regiunii şi centrul lumii.
Şi se pare că la ultima sa întâlnire cu Donald Trump, care a avut loc foarte
recent, a fost abordată într-adevăr opţiunea nucleară.
Preşedintele Trump şi-a pierdut şi el o mare parte din
susţinători, inclusiv susţinători dintre membrii de vârf ai Partidului
Republican. Aceştia au înţeles că presiunile economice la care sunt supuşi
americanii de rând în urma imenselor cheltuieli militare recente, vor duce
aproape sigur la pierderea multor mandate parlamentare la alegerile de luna
viitoare. Dacă cetăţenii de rând sunt îngrijoraţi de costul crescând al vieţii,
senatorii şi deputaţii se tem de pierderea fotoliilor din Congres.
Preşedintele Trump este conştient de acest lucru şi e
profund frământat de consecinţe; şi un om disperat, poate lua decizii
neinspirate. El a anunţat deja că îi pregăteşte o mare „surpriză” Iranului, pe
care îl ameninţă cu distrugere totală. În acest sens, a ordonat deja mişcări de
trupe şi echipamente militare în apropiere de Iran. Între timp, Trump a
discutat şi cu Putin, dar teatrul militar european rămâne neclar. America
ameninţă că ar putea abandona Alianţa Nord Atlantică. Personal, cred că este doar
un şantaj pentru a obţine ajutorul militar şi moral al Europei Occidentale,
contra Iranului. Dar poate greşesc! Trump este cunoscut ca fiind imprevizibil,
dar se „joacă cu focul”. Din foc ies însă scântei, care uneori nu mai pot fi
oprite şi de data aceasta „scânteile” ar putea fi atomice.
Luna octombrie va fi o lună nesigură şi posibil
fierbinte. Analiştii militari, inclusiv colonelul american Douglas MacGregor,
este de părere că un atac major împotriva Iranului este iminent şi că un
asemenea act poate atrage după sine consecinţe catastrofale. Într-una din
ultimele sale postări, colonelul se întreabă nedumerit: La Academia Militară eu
am învăţat că opţiunea nucleară este ultima opţiune şi că se recurge la ea
numai în cazuri excepţionale, ca de exemplu, ameninţarea iminentă a ţării. Cine
ameninţă însă America în zilele noastre?
Şi este deasemenea interesant faptul că în recenta sa
vizită la Lourd, în Franţa, Papa Leo XIV, primul papă American din istorie, a
cerut tuturor religiilor, să se unească şi să lupte pentru pace. Ştie oare şi
el ceva ceea ce noi nu ştim?
În ultima vreme, administraţia Trump a demis or
schimbat mai mulţi lideri militari şi a promovat cadre noi, pe care analiştii
le consideră obediente. Întrebarea este însă, în ce scop? Iar eu îmi pun o
singură întrebare: Dacă indiferent din ce motive, un lider civil aflat la
conducerea lumii, ordonă un atac nuclear, cum va reacţiona generalul care va
trebui să apese pe buton? Consecinţele nu mai trebuiesc explicate. Sunt amplu
analizate de jurnalişti independenţi şi obiectivi, între care de cunoscutul reporter
de televiziune Tucker Carlson (https://singjupost.com/transcript-joe-kent-interview-on-what-comes-next-tucker-carlson-show/).
Nicolae Dima, 3 octombrie 2026, USA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu