Scrisoare pastorală
Foaie
periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 571(16 –30 Septembrie)
Dragii
mei enoriași!
Septembrie. De câte ori vine septembrie
auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine
septembrie se varsă o picătură de copilărie şi de nostalgie în sufletul
fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am fost şi noi cândva pui de oameni, că am
avut aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi
poticniri.
Trec pruncii iar la şcoală şi
înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de
curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de
înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil,
septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul
şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem.
Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile,
temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de
zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.
O clipă măcar de s-ar simţi
iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor, cu sinceritatea
pe buze, fără ură în privire, cu casa sufletului măturată şi înnoită,
septembrie ar fi, într-adevăr, sub zodia Fecioarei, a renaşterilor, a copilăriei
umanului din noi.
Nu lăsaţi septembrie să
treacă, fără să vă limpeziţi sufletul cu reînvierea copilăriei din voi.
Scoateţi-o dintre amintiri, dintre rufe aruncate, spălaţi-o, curăţiţi-o şi
îmbrăcaţi-vă sufletul cu ea măcar o clipă. Dacă nu veţi reuşi, înseamnă că aţi
murit demult, că sufletul vi s-a pietrificat, că nici o bucurie adevărată nu o
mai puteţi trăi. Din energiile benefice ale Cosmosului, lăsaţi-o pe cea mai
frumoasă să se reverse în sufletul
vostru. E cea mai de preţ comoară din câte sunt pe pământ şi cel care nu o are
e sărac, e prea sărac pentru a mai fi Om.
*
Glasul
din pustie. Comemorăm la 29
August Tăierea capului Sfântului Ioan
Botezătorul. Mai avem și alte zile dedicate marelui proroc în timpul anului, dar aceasta este cea mai
zguduitoare. Și e pusă tocmai la sfârșitul anului bisericesc! S-ar părea că
rămânem cu gustul amar, că binele, adevărul, dreptatea sunt condamnate la
decapitare, în timp ce imoralitatea, dictatura, bunul plac, crima și criminalii
trec în anul următor triumfători!
Ioan nu era un oarecare. Ioan era un intelectual
al vremii sale, un om ancorat în realitate, care vedea nedreptățile la tot
pasul și nu se sfia să le demaște, cu orice preț și cu orice risc. Ioan striga
în mijlocul orașului, la porțile palatelor, în fața mulțimilor, că dezmățul și
corupția mai marilor au depășit limitele, că birurile puse pe umerii
muritorilor de rând au devenit insuportabile, strivitoare, că dreptatea umblă
cu capul spart, iar nedreptățile strigătoare la cer se întâlnesc la tot pasul.
Auziți-i glasul: ,,pui de năpârci
otrăvitoare, voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care voi nu
voiţi să le atingeţi nici măcar cu degetul cel mic al vostru! Voi plătiţi
zeciuiala din chimen şi mărar, dar foarte puţin vă interesaţi de îndeplinirea
legii, de credinţă, dreptate şi milă!”
Ioan era un om învățat. În pustia Kumranului, în
peșterile de acolo citise în bibliotecile esenienilor, cele mai bogate după
biblioteca din Alexandria, mii de pagini ale scrierilor de tot felul ale
oamenilor învățați ai lumii vechi. Se retrăsese acolo, renunțând la confortul
lumii. Prefera să mănânce rădăcini și lăcuste decât delicatesele din palatele
mai marilor zilei. Prefera să suporte arșița soarelui și a nisipurilor
decât să se lăfăie în răcoarea
piscinelor și umbra grădinilor. Ioan ar fi făcut o carieră politică strălucită,
dacă ar fi cântat în strune stăpânilor zilei, dacă ar fi devenit lup asemenea
lor. El a vrut și a reușit să rămână oaie până la ultima suflare, în sensul că
nu a făcut nici un compromis, nu a învățat limba lupilor și nici n-a urlat ca
ei. Nu-i era frică de stăpânii zilei, nu-i era frică nici chiar de rege, ci,
riscându-și libertatea, sănătatea și viața, spunea adevărul despre tot și
despre toate.
Dacă ar fi trăit în zilele
noastre, Ioan ar fi fost un ziarist de înaltă clasă. Putea să aibă avere,
putere, funcții, dar a preferat sărăcia și curățenia, credința și simplitatea,
convins fiind că acestea sunt cele mai trainice podoabe ale sufletului, că
toate celelalte sunt ceață și umbră amăgitoare. Ioan a devenit glasul lui
Dumnezeu în lume, condeiul cu care dumnezeirea și-a exprimat dezaprobarea,
revolta și scârba față de decăderea mai marilor zilei. Ioan a fost vocea miilor
de oprimați și de nedreptățiți ai vremii sale și dintotdeauna. Sărbătoarea lui
încheie anul bisericesc, dar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului deschide noul
an bisericesc, dând astfel și speranța că idealul lui Ioan nu a murit odată cu
el. Idealul lui Ioan avea să fie continuat de Însuși Dumnezeu prin Mântuitorul
Iisus Hristos.
Ioan poate fi propria
noastră conștiință, care strigă cu toate puterile ei și protestează de câte ori
noi încălcăm voia lui Dumnezeu. Din păcate, îi aud glasul puțini, foarte puțini
și tot mai puțini dau urmare îndemnurilor ei. Ioan nu a murit. Ioan continuă să
trăiască prin fiecare dintre noi, care avem curajul să ne apărăm adevărul,
dreptatea, credința, limba, tradițiile și Țara.
*
Vițica viorie. Era prin 1962. Colectivizarea era în toi. Primar la
Malovăț era din Bârda. Puțini se treceau la colectiv ,,de bunăvoie și nesiliți
de nimeni”, așa cum erau puși să scrie în cerere. Pe mulți îi constrângeau în
fel și chip, îi amenințau, îi șantajau, până îi determinau să se treacă. Pe
bunicul de pe mamă îl arestaseră, fiindcă își luase grâul din Copaina. Îl
semănase în toamna anului precedent.
Primăvara s-a comasat terenul respectiv și a fost trecut în proprietatea
ceapeului, urmând ca proprietarilor încă
neînscriși să li se dea în schimb terenuri în locuri accidentate, neproductive.
I s-a pus în vedere bunicului meu că nu mai are voie să-și secere grâul. Bunicul și-a luat cei doi fii mai
mari, ginerele, adică pe tăticu, și au plecat la Copaina. Când cosiseră
jumătate locul, a venit primarul cu alți funcționari ai primăriei și cu
milițienii. Au vrut să-i alunge din loc. Bunicul a ridicat coasa și le-a spus:
,,- Care intră pe locul meu, astăzi i se știu anii! Eu am semănat grâul, eu
mi-l iau! De aici încolo faceți ce vreți!” S-au retras, dar la câteva zile au
venit să-l aresteze. O lună a stat fugar prin oraș, după care s-a predat. A
fost condamnat un an muncă silnică pentru ,,tulburare de perimetru”. A făcut
închisoarea la Pitești, împreună cu Sabin Ploștinaru din Bârda.
Într-o zi, la poarta noastră a oprit
trăsura dispensarului veterinar. În trăsură era doctorul Hogea, un om gras de
peste
Între timp, ajunseseră în grajd. După
ei venea Ulis, vizitiul. Vasile Popescu s-a uitat în grajd și a strigat cu voce
tare, să-l audă și vecinii: ,,- Domnule doctor, veniți să vedeți ce vițică are
Nicolae! Parcă-i de pe carte! Extraordinar de frumoasă. E viorică în păr, cu
pinteni albi și țintă în frunte! Veniți, domnule doctor, s-o vedeți!” ,,-Păi,
dacă ești dumneata cu nea Ulis acolo, nu mai e nevoie să vin și eu!” a zis
doctorul și a continuat discuția cu vecinul. ,,- Măi, Nicolae, mă, bată-te norocul,
frumoasă vițică mai ai, mă! Din asta faci vacă pentru douăzeci de ani!”
Cu astfel de vorbe, Vasile Popescu și
Ulis Mănescu s-au întors la trăsură, au urcat și au plecat. A doua zi, cu
noaptea-n cap, tăticu a fost la dispensar și a rezolvat problema, așa cum
primise indicațiile. Greu i-a fost primarului și mai ales coanei sale să
înțeleagă că l-au scăpat din mână de data aceea pe tăticu. Când mai venea Vasile Popescu prin sat și se
întâlnea cu tăticu, discutau ca buni prieteni. De fiecare dată îi mulțumea
tăticu. Vasile Popescu îi spunea: ,, - Măi, Nicolae, trebuie să ne ajutăm între noi, că altfel ne ia valul,
mă! Apa trece, pietrele trebuie să rămână!”
*
Cuvinte duhovnicești.
Din scrierile Sf. Tihon de Zadonsk am selectat
rândurile de mai jos, fiindcă sunt pline de învățătură, o adevărată școală
duhovnicească. Iată-le:
,,Vezi că
aceia care sunt doritori de a învăţa artele, ştiinţele şi înţelepciunea
lumească intră în şcoli şi studiază la dascăli iscusiţi, ascultă îndrumările
acestora şi iau aminte la reguli, călăuzindu-se de ele în faptele lor, căci
altfel nu pot învăţa, dacă nu le săvârşesc pe toate după povăţuirile şi legile
date de către dascăli. Asemenea şi creştinilor – ucenicilor lui Hristos – li se
cuvine să se înveţe de la Dânsul dacă vor să capete înţelepciunea duhovnicească
şi cerească, aşa după cum Însuşi El ne zice: „Învăţaţi-vă de la Mine” (Matei
11, 29), întrucât El este Înţelepciunea Ipostatică a lui Dumnezeu, „Cel Ce de
la Dumnezeu S-a făcut pentru noi înţelepciune” (1 Corinteni 1, 30), şi trebuie
ca ei să fie cu luare-aminte la preasfintele şi preaadevăratele Sale dogme,
învăţături şi legi care ne sunt date în sfânta Sa Evanghelie – dumnezeiasca şi
cereasca şcoală. Din acestea învăţăm adevărata pocăinţă, credinţă, smerenie,
dragoste, răbdare, blândeţe şi multe altele, căci tocmai în ele stă
înţelepciunea creştinească a duhului, care este dispreţuită şi umilită înaintea
lumii, însă preamărită înaintea lui Dumnezeu. Învăţătorii cei iscusiţi, când ne
vorbesc despre legile ştiinţelor, ne arată şi chipul în care se pot înfăptui
acestea, căci legea în sine, fără o pildă grăitoare, puţin folos aduce, sau
aproape nici unul. Dorind să-i înveţe pe ucenicii lor, dascălii le şi arată în
faptă învăţătura legii, pentru ca ei, privind la regulă şi totodată la lucrare,
mai bine să deprindă a săvârşi acele lucruri. Asemenea, creştine, a făcut şi
Hristos, Cerescul şi Preaînţeleptul nostru Învăţător. El nu ne-a înfăţişat doar
dogmele învăţăturii Sale cereşti, ci ne-a pus dinainte şi chipurile ei, după
cum ne şi zice: „Pildă v-am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi”
(Ioan 13, 15). Ne-a învăţat smerenia, răbdarea, dragostea, blândeţea şi toate
celelalte virtuţi şi a binevoit să ni le arate prin fapte pe acestea, atunci
când S-a smerit pentru noi chiar şi până la spălarea picioarelor ucenicilor
(Ioan 13, 5); a răbdat şi a fost „ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce”
(Filipeni 2, 8); i-a iubit pe vrăjmaşii Lui şi s-a rugat pentru ei: „Părinte,
iartă-le lor!” (Luca 23, 34); şi astfel ne-a înfăţişat un chip viu şi
neprihănit al unei vieţi bineplăcute lui Dumnezeu, în care stă adevărata
înţelepciune. Aceasta este marea învăţătură pe care ni se cuvine să o deprindem
de la Dascălul nostru Hristos, dacă voim a fi învăţăceii Lui, adică a fi
creştini. Căci un creştin nu este altceva decât ucenicul lui Hristos.
*
De ziua mea. Cu puțin timp în urmă, fostul
cântăreț al parohiei noastre, Domnul Cristian Stănciulescu, ne-a trimis o
poezie personală cu acest titlu. Degajă multă emoție!
,,Urează-mi,
Doamne, „la mulți ani!”
Măcar
o dată în cuvinte,
Căci
de mic eu tot Îți cânt
„Iubi-Te-voi”
pe Tine, Sfinte!
Te
mai rog cu plecăciune,
Căci
lacrimile-mi sunt în temniți,
Dă-mi
ce vrei, dar nu-mi lua taina
Cântului
din pavecerniți!
Într-o
zi-mi vei da să văd
Lumina
ultimului răsărit!
Ia-mă,
Doamne, sus la Tine
Și
dă-mi o strană ca să-Ți cânt smerit!
Iar
de-o fi să mor de dor
De
tată, frate, țară, ori de mumă,
Dă-mi,
Doamne, în piept să port
Măcar
atât: inimă bună!
Și-n
urma mea de nu va plânge
Vreun
ochi de rudă la morminte,
Te
rog, Doamne, să-mi răcorești
Sufletul,
cu rouri sfinte!
Iar
de-o fi ca-n astă viață
Noroc
în dragoste să n-am,
Sfințește-mi,
Doamne, măcar dorul,
Să-l
poarte inima de hram!
Hotărât-ai
să n-am parte
De
vreo iubire pământească?
Te
rog, Doamne, în dar s-o dai
Celor
ce m-au rănit, pe toată!
Dar
cu o clipă înainte,
Binecuvântează-i
și îi iartă!
*
Sinceritatea.
La seminar, regretatul meu
profesor de greacă și latină, Părintele
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, care era o adevărată enciclopedie ambulantă,
ținea întotdeauna să zăbovească asupra cuvintelor, expresiilor. Ne spunea
despre fiecare ,,câte o poveste”, după cum zicea dânsul. Datorită acelor
povești învățam câte ceva din tainele limbilor clasice cu plăcere. Îmi
amintesc, spre exemplu, ce spunea despre cuvântul sinceritate. Nu am mai găsit nicăieri această explicație și tocmai
de aceea o menționez aici. Părintele Petrescu spunea că ,,sinceritate” provine
din cuvintele latinești ,,sine” +
,,cera”. În traducere înseamnă ,,fără ceară”. La romani exista următorul
obicei. Din cauza căldurii foarte mari, trupurile celor morți se desfigurau
foarte repede, intrând în putrefacție. Din cauza aceasta, familia decedatului,
imediat după moarte, făcea o mască. Aplica ceară moale pe fața mortului, o
presa ușor, până când această peliculă de ceară lua forma feței defunctului.
Lăsau această mască pe fața mortului. Între timp, fața se deforma, dar deasupra
rămânea masca. Toți cei care veneau să-i aducă ultimul omagiu vedeau masca
și-și aminteau de cel decedat. Numai rudele și prietenii apropiați doreau să
vadă adevărata față a mortului și atunci spuneau: ,,- Sine cera!” Cineva lua
masca de pe față și astfel se vedea adevărata față a mortului. De aici a rămas
termenul ,,sinceritate”, care înseamnă tot un fel de arătare a adevăratei fețe, fără ascunzișuri,
fără minciună, fără joc de teatru, fără falsitate în relațiile cu semenii.
Așa-i că nu-i grea limba latină? Cu un profesor ca Părintele Petrescu cred și
eu!
*
Bunul
simț pe cale de dispariție! Cu
oarecare timp în urmă, am participat la o înmormântare în Patagonia. Numai
acolo putea să se întâmple cele ce vă relatez mai jos. Aici în nici un caz,
fiindcă ai noștri sunt oameni serioși!
Așadar, la cea înmormântare mi-a fost
dat să văd o bunică venind cu nepoțeii de mână. Nimic neobișnuit, numai că
bunica era îmbrăcată doar în … chiloți! Da, ați citit bine! Un crac era negru
și un altul multicolor. Privită de la distanță, părea a avea ceva între
codobatură și coțofană. Bieții oameni aflați de față, s-au șters bine la ochi
și de mai multe ori, nevenindu-le să creadă. Și, totuși, bunica era doar în
chiloți. Veți zice că era săracă. Exclus acest motiv. O cunoșteam și știu că provenea dintr-o casă înstărită.
Veți zice că era cald. E adevărat, dar nimeni dintre ceilalți nu depășiseră
limitele bunului-simț privind îmbrăcămintea, conștienți fiind că ei au venit la
o înmormântare, nu la o baie publică.
Bunica respectivă a mers liniștită cu
convoiul mortuar până la biserică. Fiindcă tot ajunsese până acolo, a intrat și
în biserică. Nu se putea să nu o vadă și sfinții! A mers până la cimitir și
apoi la pomană. Nu a fost de ajuns, ci a trecut să ajute și la împărțirea
bucatelor, făcând pe chelnerița.
Cu ani în urmă mi s-a mai întâmplat să
vină la o înmormântare nepoata moartei, parfumată cu mirosuri stridente, încât
nepoata puțea mai tare decât moarta. Mai avea acea nepoată mai bine de un
kilogram de bijuterii și mărgele atârnate de gât, de urechi, de păr, de mâini și
nu știu pe unde. Parcă era un manechin la un magazin de bijuterii!
Din motive obiective, mă
opresc aici. Orice asemănări cu cazuri și persoane de pe la noi sunt pur
întâmplătoare. Vă rog pe Dvs. să faceți comentariile cuvenite cu privire la
cele două femei de mai sus. Credeți că
bunul-simț e pe cale de dispariție? Credeți că vârstnicii de acest gen mai au
credibilitate în fața tinerilor și copiilor de a le fi modele de comportament?
Asta ca temă pentru acasă!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am
primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Olteanu
Paul-Lucian(București), fiu al satului Bârda și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg-Germania):
263 lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr.
Severin): 200 lei; Doamna Filip Cornelia(Tr.
Severin): 100 lei și altele mai mici.
Le
mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!
*
În
luna septembrie s-a donat pâine credincioșilor participanți la biserică,
astfel: 6 Sept.(Malovăț): 210 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 120 pâini; 13 Sept.(Bârda): 160 pâini; 14 Sept.(Bârda): 58 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 180 pâini; 27 Sept.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna
septembrie s-au donat 853 pâini. Totodată, s-a vândut pâine
la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel: 6 Sept.(Malovăț): 260 pâini; 13
Sept.(Bârda): 540 pâini; 14
Sept.(Bârda): 41 pâini; 20
Sept.(Malovăț): 270 pâini; 27
Sept.(Bârda): 506 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 1.617 pâini.
*
Contribuția de cult. La sfârșitul trim. III al
anului constatăm că în parohia noastră contribuția de cult s-a achitat astfel:
în Malovăț au achitat 87,60% din
familii; în Bârda au achitat 92,20% din
familii. La nivel de parohie au achitat contribuția de cult 89%. Cele 11% din
familiile restante nu sunt toate sărace. Unele au, săracele, 2-3 autoturisme,
tractor, vilă, servicii onorabile și multe altele. Astfel de familii au oficiat
la bisericile noastre 1-2 botezuri în ultimul an, salută și vorbesc cu preotul,
dar.... au uitat să-și achite contribuția. Se mai întâmplă! Precizăm că în
parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, impusă. Fiecare
dă cât vrea și dacă vrea. Indiferent dacă achită sau nu ceva pentru contribuția
de cult, preotul îi stă la dispoziție 365 zile pe an, 24 ore pe zi. Serviciile
religioase în parohia noastră sunt gratuite, indiferent dacă solicitantul a
achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Dacă i se pare cuiva că sunt
condiții prea grele, negociem și mai scădem!
*
Plăți. În cursul lunii august am efectuat
câteva plăți mai mari, astfel: 3.458 lei cele 2.470 pâini donate și
vândute în luna septembrie; 2.520 lei
tipografiei pentru cartea lui C. Popian (plată suportată de nepotul autorului);
1.493 lei parchetul donat Azilului Strehaia; 704 lei Direcției Agricole(sumă virată
eronat); 397 lei impozit; 363 lei hârtie de scris; 326 lei poștei
pentru colete; 86 lei două drapele pentru biserica de la Bârda; 50 lei curentul electric;
*
Excursii-pelerinaj. Joi, 5
noiembrie, vom face o
excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la mormântul Sf. Arsenie Boca. Până
acolo vom vizita mănăstirile Vișina și Lainici, iar în drumul de întoarcere
Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă. Încă nu știm prețul.
*
Publicații. În această perioadă, preotul
Dvs. a reușit să mai publice câteva
materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 570, în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3
oct. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
*
Parohia
noastră a publicat cartea Prof. Constantin Popian, Proze, traduceri,
dialoguri, mărturii(390 pag.). Costul lucrării a fost suportat de
nepotul autorului, P. C. Pr. Cătălin Dragu de la Roma, fost coleg al
subsemnatului la Seminarul Teologic din Craiova, care a preluat întregul tiraj,
cartea urmând a fi donată participanților la simpozionul de la Rm. Vâlcea, ce
se organizează vineri, 16 octombrie, la Muzeul Județean de acolo.
Profesorul Constantin C.
Popian urmează în toată activitatea sa directivele ministrului Spiru Haret
privitoare la ridicarea nivelului cultural al maselor. Folosește elevii săi de la Seminarul Teologic din
Bistrița, persoanele cu talent din zonă,
iar în timpul prizonieratului din Germania prizonieri din lagăr și pregătește
piese de teatru. Se deplasează cu formațiile sale prin orașele și satele
Olteniei, în școli, în instituții; în Germania face din lagăr un adevărat locaș
de cultură. Alcătuiește și traduce el
însuși piese de teatru din limba germană și nu numai. Culege folclor și-l
prelucrează, colaborează cu articole la
diferite publicații locale. În ciuda tuturor greutăților și nenorocirilor ce
s-au abătut asupra vieții și casei sale, a continuat să muncească asemenea unui
rob în ogorul înțelenit al culturii românești. Putem spune că toată viața lui a
fost ca o făclie, care a ars necontenit și a luminat în jur semenii și sufletele lor însetate de
cultură. Rezultatul acestor strădanii a
fost șirul lung de intelectuali, ce s-au impus mai târziu în peisajul cultural
al Olteniei și nenumărații beneficiari mărunți ai acestor nestemate acte de
cultură.
*
Simpozioane. Muzeul Județean
din Rm. Vâlcea organizează în ziua de 16 oct. un simpozion dedicat Prof.
Constantin Popian. Acesta a funcționat ca profesor la Seminarul Teologic de la
Rm. Vâlcea în prima jumătate a veacului trecut. Părintele Ionică Sfetcu de la
Bârda a fost elevul dumnealui. A fost invitat la simpozion și preotul Dvs.
Tocmai a tipărit încă o carte a Prof. Constantin Popian, PROZE, TRADUCERI, DIALOGURI, MĂRTURII.
*
Zâmbete.☺Prima zi de școală. Profesorul
spune: ,,-Dacă aveți o întrebare, vă rog să ridicați mâna!” Unul dintre elevii
din ultimele bănci ridică imediat mâna și așteaptă. ,,-Ai vreo întrebare?”
,,-Nu!! Doar verificam dacă sistemul funcționează!” ☺Prima
zi de școală... Profesoara: ,,-Dorele, cum îţi imaginezi tu şcoala
ideală?” ,,-Închisă, doamnă, închisă!” ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai
ales dacă dormi la volan! ☺Pe vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să ajungi
doctor! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara.☺ Când femeia tace, să n-o întrerupi! ☺Lângă zidul unei facultăți ședea un
țăran cu un vițel de funie. ,,-Ce faci, bade, cu dobitocul aici?” ,,-Dobitocul
e la examen! Ăsta-i doar șpaga!” ☺
Zâmbește azi! Mâine poate e prea târziu! ☺
Trăim într-o țară bogată! De două mii de ani se fură din ea și tot mai este!
*
Program. În
cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov.(Malovăț);
7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț);
21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda);
28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la
ora 12.30). În restul timpului,
preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86,
ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii
să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu