Am uitat
~*~
Adesea mă gandesc
cum am uitat să fim copii, din când
în când,
copii în gesturi, plini de uimire,
copii în simplitate, plini de
speranțe și optimism.
Prea repede ne dorim ca înțelepciunea
anilor adunați
să biruie urmele copilăriei,
ca-n fața tuturor să ne fălim,
uitând ce mult contează puritatea și
fericirea copilului.
Am uitat să iubim frumosul,
încărcându-ne timpul, de multe ori,
cu lucruri inutile,
apoi, bravăm și le considerăm
lucrurile cele mai firești.
Am uitat să privim schimbarea
anotimpurilor,
vremea zburând anost și-ntr-un final,
regretăm ratarea unui tril,
înflorirea sau scuturarea unei flori,
căderea unui fulg,
scopul fiind de a aduna, parcă, numai
anii trecuți.
Am uitat de cei dragi, de cei ce
ne-așteaptă,
câteva minute din viața noastră
tumultoasă.
Grăbiți mereu, nu reușim să-i sunăm,
să-i vizităm,
trezindu-ne, într-un final, trecuți
sufletește.
Am uitat să citim poezii și să visăm.
Mă întreb, cum se poate trăi fără
vise sau speranțe?
Când, însă, realizăm totul, timpul
din clepsidră e scurs deja,
rămânem cu regrete și iluzii
pierdute.
~*~
Genoveva Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu