PODOABA PRIMAVERII

PODOABA PRIMAVERII - Sfantul Inochentie al Odessei

Privind la podoaba cu care se îmbraca natura în anotimpul primaverii, privind la verdeata ce se iveste de pretutindeni si la florile ce în jurul nostru sunt presarate cu îmbelsugare si asemanând toate acestea cu golatatea si amorteala de mai înainte, cine nu va zice ca natura, care a dormit somnul iernii, s-a desteptat acum ca dintr-un somn si, urmând pilda Sfintei Biserici, a început si ea a sarbatori ziua Învierii.

A trece aceasta sarbatoare nebagata în seama ar dovedi o neiertata nepasare catre Însusi Întemeietorul ei, Care fara de îndoiala nu este Altcineva, decât Însusi Atotputernicul Facator al naturii. Caci daca pâna si cel mai neînsemnat pictor nu înfatiseaza tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fara un anumit tel, apoi cu cât mai vârtos întelepciunea dumnezeiasca nu se poate sa preschimbe întreaga suprafata a pamântului în vremea primaverii într-un minunat si fermecator tablou, fara sa aiba în vedere ca prin aceasta sa dea învataturi folositoare acelor vederi carora ea înfatiseaza acest tablou.

Asadar sa nu fim nebagatori de seama fata de planurile întelepciunii dumnezeiesti, ci sa ne sârguim a iesi si a ne stramuta cu mintea noastra în templul cel mare si larg al naturii, spre a primi învataturi de la acea mareata priveliste care se desfasoara acum într-însul.

Multe gânduri si simtaminte frumoase desteapta primavara în sufletul nostru! Dar mai cu seama ea ne da trei învataminte mai însemnate: a) Primavara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea noastra cea dintâi si de caderea noastra; b) Primavara ne slujeste ca o icoana vie a reînvierii noastre din moartea pacatului si ne arata ce trebuie si ce nu trebuie sa facem pent ru aceasta înviere; c) Primavara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor si învierea noastra care va avea loc la sfârsitul lumii.

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 23-24

SF. NICOLAE CABASILA: CINA ACEASTA TAINICĂ

        ,,Pâinea”, care într-adevăr ,,întărește inima omului”, ne va da tăria de a petrece în legea Domnului și va stârpi din sufletul nostru orice lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este ,,Pâinea care s-a pogorât din cer”, ca să ne aducă viață și pe care va trebui să ne străduim pe orice cale să o mâncăm, iar Cina aceasta tainică va fi bine să fie pururea ținta strădaniei noastre, pentru a ne feri ca de ciumă de a ne slăbi sufletul și de a ne primejdui sănătatea din pricină că nu ne-am apropiat de Sfânta Masă mai des decât s-ar fi căzut. Totuși, numai după ce am stat de vorbă cu preotul despre păcatele noastre, numai atunci să bem din acest Sânge curățitor. Și să nu ne temem că vom fi atât de vinovați încât am putea fi dați afară de la acest ospăț, dacă în sufletul nostru apar astfel de gânduri. Căci, pe cât e de nedrept să te împărtășești din aceste Sfinte Daruri dacă ai săvârșit păcat și nu te-ai spovedit la preot, tot pe atât de mare greșală ar fi să fugi de această ,,Pâine” când n-ai greșit de moarte. Nu este mai puțin adevărat că cei ce se îndărătnicesc și nu vor să se apropie de foc e bine să stea departe de el, mai ales înainte de a se fi împăcat în sufletul lor cu cei față de care au greșit. Însă, pentru aceia care au conștiința dreaptă, dar totuși simt chinuri și remușcări, va trebui să se dea un leac de întărire, și anume vor trebui să se apropie de izvorul sănătății, de Acela care a luat asupra Lui neputințele noastre și fierbințelile noastre le-a stins, ca nu cumva, de frica bolii, să fugă de doctor, singurul în stare să-i facă sănătoși. Pentru că, de fapt, Sângele acesta e ca un paznic la poarta simțurilor noastre: nu lasă să treacă prin ele nimic ce ar putea spurca sufletul. Mai mult, El dă semnalul de primejdie și scoate afară pe dușman, schimbând inima – în care s-a vărsat – în templu al lui Dumnezeu, cu ziduri mai întărite decât acela al lui Solomon. Acest Sânge, împlinire a tuturor făgăduințelor, nu lasă să se sălășluiască în suflet nici un idol necurat, ca o ,,urâciune a pustiirii la locul cel sfânt”, ci cu Duh stăpânitor întărește voința și cugetul, trupul îl pune sub ascultarea minții, iar omul se bucură de o pace adâncă. Dar de ce să lungesc vorba despre această Taină, ale cărei lucrări asupra celor credincioși le-am arătat pe larg mai înainte? Trăind și unindu-ne cu Hristos prin sfintele slujbe, prin rugăciuni, prin laude și prin cugetarea la legea Lui, ne strunim sufletul și-l pregătim pentru orice virtute, păzind depozitul, cum ne poruncește Sfântul Apostol Pavel, și ne păstrăm darul ce ni s-a împărtășit prin lucrarea Sfintelor Taine. Căci tot Domnul e și Cel ce săvârșește, și ceea ce se săvârșește în Sfintele Taine, ba încă și Cel care păzește în noi, întregi, darurile împărtășite și tot El, Cel care ne pregătește să rămânem în harul Său, precum Însuși zice: ,,căci fără Mine nu puteți face nimic”.

Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 212-214

Sursa: Pr.ALEXANDRU STANCIULESCU Barda