PREFAŢĂ
TANGOURI ÎN PASUL ZÂMBETULUI PENTRU
COPIL
L-am numit
poetul ,,TANGOURILOR” - un poet care şi-a urcat versul
într-o poezie cu stil propriu, - un stil aparte, cum aparte îi e şi
numele Nicu Doftoreanu. A purces la drumul liricului simplu şi hotărât: de la
participarea sa la Concursul Naţional de Poezie ,,Cititorul punctează poetul”,
concurs organizat de revista bucureşteană ,,Destine” (1998, Premiul I), până
şi-a adunat piramidal volum după volum, având azi un număr consistent şi
valoros: Tangouri, 2002, Editura
Destine; Tangoul, mereu Tangoul, 2004, Editura Destine; Sub semnul Tangoului,
2005, Editura Destine; Tangouri Altfel, 2008, Editura Destine; Tangoul mereu
Tânăr, 2010, Editura Destine, Tangouri de Ieri, Tangouri de azi, 2012, Editura
Arefeana; În ritm de Tangou, 2013, Editura Destine; Tangouri sub… acoperire,
2014, Editura Editgraph, Buzău; Tangouri Dintodeauna, 2015, Antologia de autor,
Editura Destine, Un Tangou numit Dorinţă, 2016, Editura Ro.Cart; Mordicus
Tangou, 2017, Editura Arefeana, antologie bilingvă româno-franceză în
colaborare cu Cristian Țârlea. După aceşti paşi lirici, în ritm de tangou
pentru lectorul matur avizat, iată că poetul Nicu Doftoreanu aplică o altă
tehnică de a invita lectorul în sfera sa de mişcare lirică, de data aceasta invitatul în ring este lectorul
tânăr: COPILUL. Cum de sa îndreptat spre
lirica zâmbetului de copil este un
mister, pentru mine. Să cred că un sfânt dintr-o icoană lucrată în goblen de către distinsa sa soţie,
Valeria Dofroreanu, i‐a transmis un
mesaj încărcat cu căldură copilărească sau de
când poetul a devenit bunic. Oricum, cert este că ringul pentru literatura
sferică a copilăriei,
poetul Nicu Doftoreanu,
îl deschide cu „Tangouri Zglobii
despre Copii şi nu numai”, un volum
încărcat cu muzică şi cu mişcare, un volum recomandat copiilor
care au trecut
de vârsta lecturii
ghicitorilor şi basmelor. Lectorul tânăr al acestui volum trebuie să
ştie a urca treapta descifrării
mesajului pe care‐l găseşte înnodat în jurul
metaforei cu parfum de educaţie.
,,Tangourile” lui Nicu Doftoreanu sunt mult lucrate şi prelucrate, într-o naturaleţe fină şi
subtilă, cu o ţintă clară: lumea
copiilor.
Victor Gh.
Stan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu