Din crimele comunismului: directorul Uzinei 1 Mai Ploiesti, ucis de Securitate, in 1965

Din crimele comunismului: directorul Uzinei 1 Mai Ploiesti, ucis de Securitate, in 1965

Ing.  George Mandicescu Ploiesti

Pe 11 decembrie 1965, vestea mortii directorului general al Uzinei 1 Mai Ploiesti cadea ca un trasnet in Ploiesti, si nu numai. Corpul neinsufletit al acestuia, cu capul zdrobit, a fost gasit in acea seara ploioasa de sambata  in tunelul care facea legatura, pe sub calea ferata spre Moldova, intre uzina veche si partea noua a  uzinei.  Initial, anchetatorii au incercat sa acrediteze ideea unui accident de circulatie, implicat fiind un tractor uzinal cu senile, dar in cele din urma a devenit evident, mai pentru toata lumea, ca directorul fusese asasinat. Concluziile n-au fost, insa facute publice niciodata!

Dimitrie Tomozei nu era oricine, ci o personalitate a locului. Conducea cea mai mare fabrică de utilaj petrolier din România (a treia tara constructoare de utilaj petrolier din lume ), dar şi destinele a mii de muncitori angajaţi în anii ʼ60 la „1 Mai“. Tomozei era un personaj extrem de apreciat în lumea industriei de petrol la nivel international, dar si in tara de catre cadrele de conducere.  A făcut parte din delegaţii româneşti care au reprezentat ţara la expoziţii şi târguri internaţionale de gen. Inginerii ploieşteni, conduşi de Tomozei, făceau performanţă în domeniul industriei de petrol. In mandatul sau, “1 Mai” a primit medalia de aur la Târgul internațional din Leipzig,1964, pentru un echipament de foraj revolutionar si tot in acea perioada angajatii uzinei au realizat uriasa cupola de la Romexpo, admirata si astazi cu ocazia numeroaselor evenimente pe care acest spatiu le gazduieste frecvent. Începutul anului 1964 îl găseşte pe Dimitrie Tomozei în faţa unei noi provocări pe care o acceptă, poziţia de director general al uzinei. Până atunci ocupase funcţia de director tehnic, însă propunerea venea ca o recunoaştere a meritelor sale de adevărat lider al uzinei. Un an mai târziu, cu doar trei zile înainte de moartea sa, Dimitrie Tomozei este chemat la Ministerul Construcţiilor de Maşini si i se propune postul de director general (cu rang de secretar de stat) al Întreprinderii Industrial Export, o instituţie care se ocupa cu promovarea şi exportul instalaţiilor complexe şi a utilajului petrolier românesc în 45 de ţări.

În lipsa unor date oficiale, privind moartea directorului, au apărut si diverse scenarii de diversiune pe langa acidentul greu de imaginat cu tractorul, supoziţii alimentate de propaganda comunistă care încerca să transforme dispariţia prematură a lui Dimitrie Tomozei, avea doar 50 de ani, într-un fapt banal. Securitatea a avut grijă ca muncitorii din uzină să afle că directorul lor îşi pusese capăt zilelor, fiind deconspirat ca spion industrial pentru servicii secrete străinie. Se ajunsese atât de departe cu aceste ipoteze legate de moartea lui Dimitrie Tomozei încât se vorbea, în acele zile, că marele director avea conturi în străinătate şi îşi înscenase moartea pentru a putea fugi din ţară . Oricât au încercat, securiştii nu au reuşit să împiedice ca detalii despre felul în care fusese găsit cadavrul lui Dimitrie Tomozei să ajungă la urechile muncitorilor. De teama unei revolte, reprezentanţii Direcţiei Reginoanle a Securităţii, cu suportul organelor de partid, au făcut tot posibilul să calmeze freamătul care cuprinsese comunitatea „1 Mai “. S-a intervenit în forţă pentru a diminua pe cât posibil fenomenul care se crease, interzicând, cel puţin în interiorul uzinei, formarea de grupuri de discuţii pe această temă. Frica era atât de mare încât partidul a interzis formal muncitorilor să participe la funeraliile lui Dimitrie Tomozei.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului director a fost depus în interiorul clubului fabricii. Restricţia impusă muncitorilor de a se apropia de catafalcul directorului lor a fost ignorată, iar ploieştenii au mers să-i aducă un ultim omagiu. În ziua de 13 decembrie, cortegiul funerar al directorului Dimitire Tomozei a fost însoţit, de-a lungul traseului spre Cimitirul Bolovani, de peste 10.000 de oameni.

Eu am trait acele vremuri cu o intensitate aparte. Cele cateva  detalii despre mine, pe care le voi da mai jos, isi propun ca scop atat reliefarea unor trasaturi  deosebite ale omului Dimitrie Tomozei cat si ceva din atmosfera din fabrica, din acele momente. In septembrie 1960 am venit cu repartitie ministeriala la Uzina “ 1Mai “ Ploiesti, ca absolvent al Facultatii Mecanica din Institutul Politehnic Bucuresti.

Nu mult dupa angajare am fost chemat la directorul tehnic Tomozei si am ramas, pentru toata viata, cu amintirea unei primiri deosebite, dintre un vestit director si un proaspat inginer angajat stagiar. Fix la ora stabilita, am fost introdus in biroul directorului tehnic Dimitrie Tomozei, fiecare vazandu-ne pentru prima oara in viata. S-a ridicat imediat de la birou, si-a lasat tigara in scrumiera si cu un zambet larg ( era cunoscut ca un zgarcit  la zambete ), a raspuns amabil la salutul meu si a venit in intampinarea mea invitandu-ma la o discutie fata in fata pe cele doua fotolii dispuse special pentru asfel de discutii. Amanuntele cerute si incurajarile mi-au ramas ghid de conduita pentru intreaga mea activitate profesionala viitoare. A ramas surprins dar si impresionat de sinceritatea mea spunandu-i  ca sunt constient de cate putine stiu din practica industriala, deoarece, venind de la tara,  pentru prima data am vazut un surub si o piulita, pe tabla de curs la ”Organe de masini” iar in mana le-am avut, deabia, in practica industriala din anul 2. In acele vremuri, nimic dintro mare gospadarie taraneasca, de la usi, mobila, caruta, hamuri sau pluguri nu aveau nicio singura imbinare  surub- piulita. L-am asigurat insa ca matematica si fizica, insusite temeinic pana in acel moment,  m-au ajutat la toate examenele din Politehnica si ca o vor face si mai departe in meseria de inginer. Mi-a atras atentia ca in Sectia Scularia Centrala, unde am fost repartizat,  gradul de tehnicitate este cel mai ridicat din intreaga fabrica, sunt foarte multe cerinte si ca voi putea arata astfel de ce sunt in stare. Intalnirea descrisa mai sus nu era una de exceptie. Era deja obiceiul  de a-i primi asfel pe toti tinerii ingineri angajati, cutuma extinsa si la sefii de sectie, ateliere sau birouri care, copiindu-l pe Tomozei, asigurau o primire foarte calda noilor veniti. Aplica  o “politică de cadre” inedită pentru vremea respectivă, adică “interviul” pe care-l susţine prin participarea sa efectivă ca intervievator pentru tinerii ingineri şi/sau specialişti care mult timp şi după dispariţia sa vor fi nucleul de bază al Întreprinderii “1 Mai” Ploieşti. Nu ne-am desamagit deloc unul pe altul: in Scularie eu am gasit ce si de la cine sa invat meserie pentru toata viata iar  dupa un an si ceva, ma bucuram de o buna apreciere prin curajul de a schmba, in bine, destule din practicile existente. Am proiectat si realizat, pentru prima data in tara, brosele pentru alejajele intrioare trapezoidale, alcatuind si o carte cu aceata tema, publicata la Editura Tehnica. Cei peste cinci ani petrecuti in deja devenita Intreprinderea “ 1 Mai “ Ploiesi ( in 1961, prin inglobarea altor doua unitati industriale, Unirea si Standard ), au constituit o a doua mea facultate, baza a tot ce am realizat pana la pensionare, o perioada iubita, ramasa in suflet pentru totdeauna.

Deabia luni dimineata, la sosirea mea directa de la Bucuresti, am aflat cumplita si incredibila veste: directorul Tomozei a fost accidentat mortal de un tractor uzinal, in panta tunelului de trecere spre Unirea. Atmosfera generala din fabrica mi se parea total nefireasca pentru o astfel de situatie: confuzie si dubliciate in cele mai multe actiuni intreprinse. Toate astea odata cu sosoteli, ridicari din umeri si fete stresate ale altora; aparusera deja scenarii aiuristice despre moartea directorului nostru.  Am fost instiintat, de catre conducerea unitatii, ca voi face parte din prima echipa de garda de onoare de la catafalcul decedatului, sa ma imbrac corespunzator si sa nu intarzii. M-am bucurat mult de faptul ca i se asigura un ceremonial aparte decedatului cu tot personalul ingineresc tanar facand garda de onoare langa corpul neinsufletit al unui om atat de apreciat. Din prima clipa si pana la plecarea din garda, avand si o pozitie avantajoasa , cea din partea dreapta a capului, m-am intrebat continuu cum ar putea un tractor sa produca rana bandajata de la cap, cand intreaga fata era absolut normala si apraope neschimbata.  Uluiala a continuat cu intrarea  unei persoane necunoscute care a intrebat,  parca contrariat, daca acesta este chiar directorul Tomozei si imediat un altul ( destul de agitate ) care a intrerupt scurgerea intregii perioade de garda pentru noi, anuntandu-ne ca nu se mai continua garda cu alte serii si ca trebuie sa mergem urgent la munca. Pentru ca am fost ceva mai guraliv si insistent mi-a soptit, destul de inamical, ca situatia mortului e complicata si ar fi bine sa nu particip la restul funerariilor. Aceste funerarii au fost destul de precipitate si la mormant, unde spre uluiala generala, nu a luat cuvantul, din partea conducerii maretei citadele a utilajului petrolier romanesc, decat directorul administrativ, cunoscut  ca o persoana obedienta si insipida.

AlinTomozei, nepotul nascut dupa moartea bunicului Dimitrie Tomozei, a reusit, dupa ani de incercari asidui,  sa obtina de la CNSAS dosarul mortii acestuia si a lansat, in noiembrie 2018, cartea “1965- Crima care a zguduit PLOIESTIUL “.

A avut nevoie de opt ani pentru a intra in posesia dosarului, despre care initial i s-a spus ca nu exista. In el a gasit declaratii ale martorilor, concluzii ale medicilor si chiar fotografii surprinse la locul crimei, dupa descoperirea cadavrului.

Toate indicau, spune Alin Tomozei, autorul cartii, ca bunicul lui a murit ucis cu mai multe lovituri , probabil de ranga, ucigasii incercand, mai intai, sa insceneze accidentul cu tractorul ce se tara in panta cu 1…2 km / ora si apoi sinuciderea pe fondul unei depresii. Iscoditor,  nepotul a stat el insusi de vorba cu unii  dintre martori, descoperind astfel, pe langa destule documente releefante la CNSAS,  cine s-a aflat in spatele acestui asasinat. Pentru el, e aproape o certitudine ca moartea  directorului Tomozei a fost ordonata de seful securitatii Regiunii  Prahova ( ce ingloba atunci si Buzau si Tagoviste ), colonelul de securitate Nicolae Dumitrescu, din varii motive neelucidate pe deplin, printre care si cea pentru a-l reduce la tacere, deoarece aflase de unele afaceri ilegale care se petreceau pe teritoriul uzinei ce o coordona. Principalul suspect, colonelul de securitate Nicolae Dumitrescu, a murit si el intre timp, astfel ca mobilul exact al asasinarii lui Tomozei va ramane probabil pentru totdeauna un mister. Devenise un personaj incomod pentru partid, iar curajul de a-l sfida până şi pe Nicolae Ceauşescu, pe care a evitat să-l întâmpine în vizita de lucru la uzină din 1965, a contribuit probabil la tristul  sfârşit.

Încercările disperate ale Securităţii de a diminua agitaţia din uzina, dar şi din Ploieşti, produsă  după şocul aflării veştii morţii directorului Uzinei „1 Mai“ erau justificate de modul în care fusese descoperit cadavarul lui Dimitrie Tomozei. Toate datele conduceau către orice altceva, dar nu spre o sinucidere, aşa cum avea să stabilească ancheta autorităţilor.

Pe 11 decembrie 1965, Dimitrie Tomozei a plecat de acasă la uzină la ora 19.00. Era ceva obişnuit ca directorul să facă un ultim control prin secţii pentru a verifica activitatea muncitorilor care intraseră în schimbul al II-lea. N-avea de gând să zăbovească prea mult la fabrică, drept dovadă promisiunea făcută fiului său că se va întoarce acasă la ora 21.00 pentru a se uita împreună la „Sfântul“, un serial celebru în epocă. Sfârşitul de an prinsese Uzina „1 Mai“ în iureşul comenzilor care trebuiau onorate până în sărbători. Echipa de ingineri identificase o problemă la unul dintre utilaje, iar Dimitrie Tomozei era măcinat de rezultatul nefavorabil al probelor care se tot făceau la un prototip de motopompă. A fost văzut ultima dată în viaţă de către muncitorii din cadrul secţiei Uzinaj1 la ora 19.40. Un sfert de oră mai târziu avea să fie descoperit mort în pasajul subteran care lega două secţii ale întreprinderii. Cadavrul a fost găsit de către un anume Dumitru Geangu, angajat al uzinei. Muncitorul se afla la manşa unui tractor cu şenile, un K.D. 35 pentru cunoscători, când a făcut descoperirea macabră şi a dat alerta în fabrică

Furia care mocnea în Ploieşti trebuia potolită rapid. Familia lui Dimitrie Tomozei, muncitorii din fabrică şi în general ploieştenii aveau nevoie de răspunsuri. S-a găsit astfel un prim ţap ispăşitor în persoana tractoristului pe care l-au acuzat iniţial de omor din culpă. Aşa s-a vrut iniţial finalizarea anchetei: un accident stupid. Din motive rămase neelucidate, Geangu Dumitru a fost în cele din urmă exonerat de orice vină. Omul a mărturisit că în noaptea fatidică a văzut în pasajul subteran o persoană care stătea întinsă pe jos, despre care a crezut că este un bărbat în stare de ebrietate. A reuşit să-l evite în ultimul moment, dar nu a exclus faptul că l-ar fi putut agăţa cu şina tractorului. În declaraţia dată în faţa organelor de cercetare acesta a explicat că, dacă a lovit victima, aceasta cel mai probabil era deja decedată sau măcar în stare de inconştienţă pentru că în momentul impactului nu a scos niciun sunet, nu s-a văitat, nu a ţipat. Verdict: sinucidere. Astfel, în data de 13 mai 1966, procurorul Nicolae Puşcaşu, de la Procuratura Regională Ploieşti semnează ordonanţa de încetare a pornirii procesului penal pe numele lui tractoristului Dumitru Geangu. Motivul invocat: Dumitru Tomozei s-a sinucis.

“ Suspiciunile au rămas însă, iar conducerea partidului de la Bucureşti era la curent cu freamătul de la Ploieşti. Intreaga conducere a Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti a fost decapitată, iar ofiţerii care făceau legea atunci la Ploieşti au fost trecuţi în rezervă sau transferaţi.

La un an de la marea reformă din cadrul Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti, mai exact în data de 28.12.1967, maiorul Tomescu Virgil, anchetator penal, va avea curajul să emită o notă mai aparte.  Pentru prima dată, un oficial al Securităţii avea curajul să ridice problema unei anchete superficiale în dosarul Tomozei. Nota lui Tomescu a fost găsită în documentele CNSAS de către Alin Tomozei. Verdictul sinuciderii era pus sub semnul întrebării, un gest de curaj al unui om din sistem care avea să şi suporte consecintele actului „Tractorul care circula tot în acelaşi sens de mers cu victima, în mod normal ar fi trebuit să treacă cu şenila dreaptă peste cadavru, începînd cu strivirea mâinii stângi, a gâtului terminând cu zdrobirea capului în proporţie de 85%. Ori aşa cum rezultă din documente, Tomozei Dumitru nu a primit alte lovituri decât la cap (...)“, se arată în nota anchetatorului de securitate Virgil Tomescu, descoperită de nepotul directorului în arhivele CNSAS. Anchetatorul concluzionează „oricare ar fi fost situaţia, Tomozei Dimitrie era inconştient când se presupune că ar fi trecut tractorul peste capul lui”. În data de 31 martie 1968, adică la nici trei luni de la această expunere, maiorul Virgil Tomescu va fi trecut în rezervă la vârsta de 43 de ani. Acest anchetator nu a fost singurul care s-a aplecat asupra documentelor prezente la dosarul Tomozei.

Ecoul morţii suspecte care s-a petrecut la Ploieşti a dăinuit mulţi ani în Ploieşti. În iunie 1970, Eugen Mesteş, medicul primar anatomopatolog de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei „Victor Babeş“, a emis în nume personal un raport intitulat „Aprecieri asupra cazului Dimitrie Tomozei“ în care se preciza: „Moartea lui Tomozei Dimitrie a fost violentă. Ea s-a datorat traumatismelor cranio-cerebrale executate în doi timpi: un prim traumatism cranio-cerebral, ce a fixat victima la sol, urmat de un al doilea traumatism sever ce a zdrobit craniul pe planul dur al şoselei. Ambele tipuri de traumatisme s-au produs în timpul vieţii. (...) Datele de la dosar nu probează un accident de circulaţie făcut de tractorul K.D. 35. Convingerea noastră este că relaţia dintre tractorul K.D. 35 şi Tomozei Dimitrie s-a produs după decesul acestuia“, arată medicul Eugen Mateş în raportul său de 21 de pagini finalizat în data de 21 iunie 1970 şi descoperit de Alin Tomozei în arhivele CNSAS. Medicul Eugen Mateş anula cu argumente ştiinţifice, fără probabilităţi, fiecare concluzie trasă de procurorul de caz în dosarul în care stabilise că Dimitrie Tomozei s-a sinucis.

Raportul prezintă şi un alt raţionament argumentat ştiinţific de către medicul Mateş. 

Acesta ia în discuţie varianta sinuciderii cu un toxic hematic-convulsivant indusă de procurorul de caz Nicolae Puşcaşu. Prezenţa unei otrăvi în organism ar fi fost identificată doar examinând cadavrul. Subtanţele toxice lasă urme vizibile în organismul uman, iar acestea nu au fost descoperite la momentul examinării corpului de către medicii legişti. Analizând probele existente la dosar, Mateş concluzionează că imobilizarea victimei la pământ nu poate fi explicată altfel decât printr-un traumatism prealabil. Pentru prima dată, la cinci ani de la moartea suspectă a directorului se nota negru pe alb într-un document oficial că rănile de la cap ar fi putut fi produse cu un corp netăios şi fără muchii. Medicul susţine în acelaşi raport că după prima lovitură care l-a doborât la pământ, a urmat cel puţin un alt traumatism care a dus la zdrobirea craniului. Ca şi în cazul anchetatorului penal Virgil Tomescu, medicul Mateş a avut de suferit de pe urma raportului său care readucea în prim plan neregularităţile concluziilor iniţiale. O perioadă i se va interzice, din diverse motive, să publice materiale de specialitate şi chiar să avanseze pe scara ierarhică.

Apreciat de catre toti cei care-l cunosteau pentru capacitatea sa profesionala, directorul Dimitrie Tomozei si-a impus  respectul totodata si din partea autoritatilor comuniste, care ii recunosteau meritele in transformarea uzinei intr-o forta a industriei petroliere mondiale. A ramas un exemplu de daruire profesionala, pasionat de meseria sa, caruia uzina “ 1 Mai “, Ploiestiul si intreaga industrie petroliera romaneasca ii datoreaza, in buna masura, una dintre cele mai frumoase perioade din istorie.

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU