Un borcan de dulceață l-a ucis pe Grigore Alexandrescu

Un borcan de dulceață l-a ucis pe Grigore Alexandrescu

            

 Un borcan de dulceață l-a ucis pe Alexandrescu, cel mai mare fabulist român. ”Era vai de capul lui”

~*~

Pe 29 mai 1860, la Focșani, Grigore Alexandrescu, cel mai mare fabulist român, se căsătorește cu Raluca Stamatin, fiică de spătar. El are 50, ea, 26. Cu puțină vreme înainte, poetul o părăsise pe Marița Berlescu. Acesta îi face cadou de nuntă un borcan de dulceață, cu ”ceva” în el. La patru zile după, Alexandrescu o ia razna. 25 de ani va fi așa, până la decesul din 1885. ”Oricum era mort de mai mulți ani”, scrie Vasile AlecsandriPe 29 mai 1860, la Focșani, în biserica Stamatineștilor, Grigore Alexandrescu, cel mai mare fabulist român, ajuns la 50 de primăveri, se ia cu Raluca Stamatin, 26 de ani, fiică de spătar. Ca dar de nuntă, mirele primește un borcan cu dulceață. Peste patru zile acuză dureri crunte de cap. Din acel moment va fi grav bolnav, un ”alienat mintal”, până la moartea sa. Vreme de 25 de ani se va chinui zi de zi, decedând într-o sărăcie lucie. Unii spun că-s numai legende, alții vorbesc despre otrava introdusă în borcan de Marița Berlescu, o tânără îndrăgostită de poet, pe care acesta o ”lepădase” și care se răzbunase în acest mod.În 1860, Grigore Alexandrescu are jumătate de secol de viață. E o personalitate cunoscută, poet, fabulist, om de litere. 

Până la momentul respectiv a scos nouă volume, cu poezii importante precum ”Lupul moralist”, ”Câinele și cățelul”, ”Dreptatea leului”, ”Boul și vițelul”, dar și capodopera ”Umbra lui Mircea. La Cozia”. Ministru în primul parlament al țării, cu sediul la Focșani, avea să devină un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A legat prietenie cu poetul D. Dăscălescu, cel care avea să i-o prezinte pe Raluca Stamatin, fiica spătarului Gavril Stamatin, o familie importantă în orașul moldav. În ciuda diferenție de vârstă (24 de ani), Grigore Alexandrescu se căsătorește cu Raluca, în ultimele zile ale lui mai, 1860. Nași le este Ștefan Golescu, altă personalitate, președintele Comisiei Centrale. La numai patru zile de la ceea ce ar fi trebui să fie un eveniment frumos în viața tinerei familii, poetul acuză grave dureri de cap. Așa cum scria George Călinescu, din acel moment, ”Alexandrescu avea să se clatine un sfert de veac între eroare și luciditate”. 

Nici nu trecuseră două săptămâni de la nuntă, când, pe 14 iunie 1860 este scos din Comisia Centrală, pentru ”boală grea, care îl pune în neputință de a mai ocupa această funcție”,  după cum scriu documentele vremii. Este înlocuit cu Gr. Arghiropol. Suferă din ce în ce mai tare. Apropiații nu pot înțelege această transformare bruscă: până la 50 de ani a fost un spirit perfect lucid, om de litere, poet, scriitor, acum nimeni nu se mai poate înțelege cu el.Un borcan cu dulceață de la fosta iubită. Răzbunare?Atunci apare zvonul. Cu ceva vreme în urmă, Alexandrescu fusese iubit de Marița Berlescu, fiica unor boieri importanți din București. Nu se poate preciza cu exactitate dacă și Grigore a nutrit aceleași sentimente, cer este că fata era îndrăgostită ”lulea” de el. Petrecuseră multe clipe frumoase împreună, așa că în momentul în care el a plecat spre Focșani, unde avea să se căsătorească în scurt timp, Marița a înțeles că a fost trădată. A suferit și a jurat răzbunare. Pe 30 mai 1860, Grigore  Alexandrescu primește, ca dar de nuntă, un borcan de dulceață, dintr-acela ce gustase de zeci de ori în casa Berlescu. Se pare că ar fi venit însoțit și de un bilețel de dragoste. Proaspătul însurățel consumă - de dragul vremurilor - dulceața în care este posibil ca Marlița să fi pus otravă și începe să-și piardă mințile. Medicina de atunci nu permitea a preciza cu exactitate despre ce boală este vorba ori dacă borcanul a fost cel care a declanșat nebunia: cert este că Alexandrescuintră într-o lungă și grea suferință. 

Ultimul volum de opere semnat Grigore Alexandrescu i-a apărut în 1863. Nu mai scrie. Pe 30 ianuarie 1879 soția îi decedează. Se închide în sine. În 15 ani de activitate a scos nouă volume, acum, unul singur, până la finalul vieții (”Meditații, elegii, epistole, satire și fabule”, 1863). Pleacă la București, unde trage la fiica sa, Angelina, născută la 22 august 1861. Dar drama teribilă îl macină. Devine de necunoscut. Se stinge pe 25 noiembrie 1885, la 75 de ani. Ultimul sfert de veac este străbătut într-o mizerie lucie, într-o cruntă lipsă de bani. Vasile Alecsandri concluzionează cel mai bine această perioadă, într-o scrisoare adresată prietenului său, Alexandru Papadopol-Calimah. ”Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui.

     

Sursa Prof. VALENTINA LUPU