RESTITUIRI
IOSIF VULCAN: “Insemnari de
calatorie” -1877-
“…Privita de
la gara, Alba Iulia face impresiune buna.
Un oras
situat frumos, inzestrat cu biserici numeroase, incununat cu o “cetate” prea
interesanta si giur-impregiur panoramele cele mai pitoresti – iata placutul
tablou care se infatiseaza ochilor nostri. Si aceasta impresiune ne pare si mai
dulce, de cumva ne revocam in memorie suvenirile istorice insotite de acest
oras.
Si care
roman este acela carele, intrand in Alba Iulia, nu s-ar aduce aminte de cele ce
ne spune istoria din trecutul ei? Cine dintre noi n-ar simti tresarind inima sa
in momentele cand zareste anticul oras si trece pragul sau? Desigur nime, nici unul… caci Alba Iulia e un monument
neperitor al gloriei romane. Infatisarea ei parca ne zice: “Priviti, romani, la
mine! In sanul meu s-au petrecut fapte mari, zile de marire strabuna! Eu am
conservat amintirea timpurilor de stralucire nationala! Priviti la mine,
aduceti-va aminte de stramosii vostri si amintirea lor sa va inspire credinta
si tarie!”
Alba Iulia e unul din cele mai vechi orase
ale Transilvaniei. Originea ei se duce in epoca fabulelor neguroase. Atata insa
e constatat ca pe vremea dacilor a existat si atuncea s-a numit Tharmis. Dupa
ce insa Roma cuceri campiile si dealurile Daciei, Tharmis se sterse si in locul
sau se infiinta Apulum, dupa numele riului care curge nu departe de-acolo si
care romaneste azi se numeste Ampoi, iar
atuncea latineste se numea Apulus. Despre acest riu a cantat odinioara si Ovid
cuvintele: “Danubi[u]sque rapax et dacicus orbe remoto Apulus…”
Ruinele vechiului Tharmis insa se vad si
astazi. Anume, istoricii si arheologii ne spun ca ruinele cari se vad de la Alba
Iulia pana la Portus sint ramasitele numitului oras dacic, care se afla in
acele locuri. Apulum, adica Alba Iulia, a fost mult timp un oras de frunte al
colonielor lui Traian, si a jucat un rol mare in istoria lor, mai ales ca aice
conducea calea in baile cari si astazi exist in Muntii Apuseni si cari
produceau un venit foarte mare Romei.
Dar intorcandu-ne spre secoli mai apropiati
de noi, care roman nu-si aduce aminte cu mandrie nationala ca inca n-au trecut
300 de ani, de cand gloria romana serba triumful sau intre zidurile acestui
oras, cand Mihai Viteazul intra invingator intre murii acestei cetati? Si daca
ne vom intoarce atentiunea si mai aproape, care roman n-ar simti peptul sau singerand de durere, privind locul acela unde
– inca nu este un secol – un martir al poporului roman, Horia, a suferit
durerile robiei si mai tarziu a fost condamnat la moarte atat de barbara! Desi nu intiia oara
vedem acum Alba Iulia, totusi sub impresiunea acestor mominte istorice intrai
si de asta data in ea. In sine orasul este si acum destul de interesant si are
viitor, caci formeaza centrul de
comunicatiune pentru mai multe parti. Romanii sint majoritatea poporatiunii.
Dupa-miazazi iesiram sa vedem orasul. Apoi
ne urcaram in cetate. Intraram prin poarta pe unde odinioara Mihai Viteazul
intra cu triumph; imi parea ca vad
figura eroului neinvins, calare in mijlocul vitejilor sai capitani;
parca zaream naintea mea figurile
atletice ale fratilor Buzesti; parca auzeam zinghenitul armelor si sunetul
trimbitelor; si parca vedeam lucirea
sabielor, falfaitul stindardelor si cum tot poporul striga “Uraa!” Oh!
Ce simtire dulce era aceea!... Toata urma in care calcam era un suvenir
national, tot firul de prav il credeam sacru si-o nalta fericire cuprinse tot
internul meu. Insa deodata, intocmai cum vine un nor si ascunde soarele, asa se
intuneca si orizontul meu. Amicul care ne conducea ne arata in poarta casulia
in care Horia petrecu inchis restul zilelor sale. Poarta de triumph a lui Mihai
Viteazul a devenit temnita lui Horia. Simteam un cutremur. Trecui iute pragul,
ca vederea acelui loc sa nu imi apase mult timp spiritul, si intraram in
cetate, partea cea mai interesanta a Albei Iulia. In garnizoana cetatii se afla
multi romani si din intamplare si noi
conveniram cu un domn ofiter, care avu bunatatea a ne conduce.
Despre cetatea aceasta as putea sa scriu
mult. Dar e de prisos, caci mai an unul din colaboratorii nostri s-a ocupat pe
aceste coloane de ea. Amintesc numai ca
prospectul din cetate e foarte frumos in toate partile. Era seara pe cand ne
rentoarseram in oras, unde publicul se afla
adunat in promenada. Ocuparam si noi loc la o masa, unde nu peste mult
se aduna o mica societate romaneasca, cu care petrecuram pana tarziu”.
(Bibliografie:
“Insemnari de calatorie” de Iosif Vulcan, 1877”.)
Ioan Miclau –
Australia - 2008
Restituiri
Din activităție
bibliotecii ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W
Australia
(Continuare)
De această dată ne aflam în plină vară
australiană, mai exact intram în
luna
de mijloc al verii anului 2005, luna Ianuarie. O vreme frumoasă,
termometrele
nu-și ridicară încă mercurul peste
liniuța de 29 grade Celsius, dar încă era dimineață! În această dimineață a zilei de 1 Ianuarie 2005, din nou așteptam vizitatori la biblioteca
noastră! Primiserăm vestea cu câteva zile înainte!
Așadar, de această dată am fost onorați de
vizita mult așteptată de fapt, a
familiei Ming și Benoni Todică, din Dovetom, Melbourne,
însoțiți de fiul lor
Eric, tânăr inginer.
Frumoase sunt aceste întâlniri între
familiile noastre românești, cu momente de neuitat, cu multe povestiri și
amintiri, mai ales când distanțele noastre geografice bine cunoscute, nu ne dau
posibilitatea să ne adunăm, așa, vorba aia..., trec strada și sunt la voi! Ceva peste 900km a fost numai venitul înspre
biblioteca ”Mihai Eminescu” din Cringila, noroc însă că cineastul nostru din
Melbourne, dl. Ben, cum îi zicem de obicei, e un voinic din Ciudanovița
românească, zdravăn să țină volanul noii sale mașini recent cumpărată, nu numai
să ne găsească, dar să se și reântoarcă pe aceeași distanță.
Impresiile și aprecierile făcute de distinsa familie, bibliotecii și
bibliotecarului, erau adevărate superlative pentru noi, trecute în ”Registrul
de vizite”, ne dă dreptul să fim mândrii
și noi, de onesta noastră muncă de a păstra viu acest grai românesc prin
cărțile ce le-am adunat și pus la îndemâna cititorilor! Precum și prin editarea
acestei reviste de artă și cultură ”Iosif Vulcan”.
Așadar, vizita talentatului cineast și
totodată bun prieten, nu va fi fără căștig, deoarece niște filmări și
interviuri luate ulterior, vor fi așezate pe o casetă video, spre a imortaliza
bucuriile acestei vizite.
În același timp am avut și noi,
amfitrionii, ideea fericită să acordăm prietenilor noștrii un zbor cu avionul
la aeroportul din Albion Park, sprea a se vedea de sus întregul nostru District
Illawarra. Iar ca o știre geografică demnă de amintit, este faptul că Australia
este cu ceva mai mare decât Europa.
În
final în numele familiei sale, dl. Ben a semnat în -Registru de vizite:
”Dorim domnului Ioan Miclău și
întregii familii, cele mai calde urări
de sănătate și mulțumiri pentru grija cu care cinstesc ceea ce avem mai
scump:
Spiritul Neamului Românesc – Doamne ajută!
Cu frăție – Ming, Eric și
Ben Todică
1 ianuarie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu