15 ani de aderare
Col. (r) Marin Neacsu
07 Aprilie 2019
Am
„sărbătorit” acum câteva zile, 15 ani de la „aderarea” României la N.A.T.O.,
mai bine spus de la momentul manifestării intenției de a fi admisă, că a urmat
apoi un proces lung și înrobitor pentru armata, plin de sacrificii, renunțări
și drame pentru unii militari și familiile lor, dar și pentru armată și țară. O
parte din rezultate se văd și astăzi,o parte au fost acoperite de declarații
sforăitoare și continuate cu politici înjositoare. Am sărbătorit e un fel de a
spune, că de fapt românii nu ai simțit nevoia nici să prăjească un mic pe
chestia asta, dar politicienii nu au pierdut ocazia să se injure injure între
ei și să mulțumească stăpânilor, că tot se apropie alegerile ioropene. S-au
grăbit să se spoiască pe la tv, prin Parlament, prin media, toți neaveniții
care acum 15 ani habar nu aveau ce e aia armată, unii trăgeau la tir, alții
încercau să-și amintească cum se cos nasturii la cămașă sau pantaloni. Unii,
din cei care spun despre actualii rezerviști că trebuie casați, definitiv,
pentru că ei sunt „ofițerii Tratatului de la Varșovia”, nu s-au școlit în
grădinițe private și nu au doctorate la copy-paste, pentru că pe vremea aia
România nu avea decât câteva copiatoare și nici un P.C., s-au grăbit să
marcheze și ei momentul întâlnindu-se cu unii „rezerviști” cârlionțați pentru a
le promite că vor face totul pentru a „îndrepta” nedreptățile făcute tot de ei,
probabil cu altele mai batjocoritoare.
Ceea ce au
uitat, sau nu au știut niciodată, nu au luat în calcul și nu apreciază acești
vorbitori, este faptul că - trecând
peste decizia luată politic, chiar fără referendum, deși era mai important
decât subordonarea procurorului general sau șefului D.N.A. pentru care s-au pus
în mișcare ambasadori ai țărilor care au profitat și profită de intrarea României în N.A.T.O. -
aderarea armatei române la N.A.T.O. nu se putea face fără acești ofițeri ai
Tratatului de la Varșovia, care au înțeles și acceptat primii, (unii cu lacrimi
în ochi, pentru că au fost nevoiți să își părăsească familiile și să plece în
alte garnizoane, alții să treacă în rezervă primind niște „compensații” cu care
credeau că își vor cumpăra avioane dar și-au cumpărat de fapt stress și
medicamentele) că pentru interesul țării, mai ales dacă ai depus un jurământ,
trebuie făcute unele jertfe. Ei, acești ofițeri, militari, educați și crescuți în „sistemul ticăloșit”
au fost primii români care au spus da, accept, doresc și mă sacrific, pentru ca
România să intre în rândul țărilor cu o democrație reală, pentru ca cei ce vor
urma să se poată naște și educa altfel decât am fost educați noi.
Această
amnezie nu este întâmplătoare, și nu degeaba se spune despre noi că suntem
„țigani” nu atât ca nație, cât ca apucături și comportament, pentru că odată
ajunşi în „Europa” ne-am grăbit să ne renegăm părinții, să ne scuipăm
înaintașii, să ne uităm și reevaluăm trădătorii și eroii, și chiar să mințim
pentru a face pe plac celor care „ne-au primit cu brațele deschise”, pentru a
le câștiga bunăvoința și… sprijinul. Normal că ne-au primit cu brațele
deschise, că doar aduceam în Europa nu doar o nație de oameni cu o cultură și
inteligență peste medie, ci - mai ales - resurse inestimabile, piață de
desfacere, forță de muncă ieftină, spațiu de vis și o clasă politică umilă,
perversă, gata să vândă tot numai să fie
lăsată la putere ca să poată să fure,
parlamentari, guvernanți gata să se sfâșie între ei pentru a face pe placul
marii democrații Euro-Atlantice. Cum să nu ții brațele deschise și să nu
primești o astfel de țară care a salvat (tot prin „aderare”) în trecut, imperiul roman de la o moarte prematură, a
menținut prin peșcheșuri imperiul turcesc în viață și a îmbogățit cu aur, sudoare
și sânge imperiul austro-ungar?
Este de
mirare de unde mai avem atâtea resurse
încât uite, mai hrănim încă un imperiu, imperiul Euro-Atlantic.
Resursele, aurul, petrolul, pădurile, sarea, câmpiile, toleranța, au fost
bogăția și blestemul acestei nații și nu știu dacă să mă bucur sau să plâng,
pentru că mă întreb: oare când se vor termina bogățiile, se va termina și
blestemul și umilirea, exploatarea românilor, sau vom continua să fim furați și
dezbrăcați și când nu vom mai avea nimic? Sau poate când nu vom mai avea nimic
nu vom mai avea nici români în România?
Anul ăsta am
„sărbătorit” 15 ani de când ne-am angajat să plătim tribut în resurse, aur,
petrol, gaze, materie primă, metale rare, forță de muncă, inteligență, carne
vie, vieți omenești, libertate, suveranitate, teritoriu, marelui imperiu
Euro-atlantic, iar cei care s-au sacrificat primii, sunt batjocoriți, umiliți,
mințiți, dezbinați, disprețuiți.
Așa ne
trebuie!
Grafica - I.M.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/15-ani-de-aderare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu