FELICITARI Florin Gheorghiu!
Citind nota
bio-bibliografică a domnului Florin Gheorghiu, vei constata că s-a făcut băiat
mare! Pe data de 22 februarie împlineste 70 de ani!! Ca sa memoram momentul am
hotarat sa-i publicam biografia și cele câteva poezii, pe care le-am primit, cu
speranța că va fi o plăcere chiar și numai să le lecturezi.
Oricum, pe data de 22-02 vom ridica
un pahar de vin de HUȘI (Busuioacă de Bohotin) și în cinstea tuturor
cititorilor nostri din MELBOURNE si intreaga Diaspora!!!
Vom publica
si cateva poze si poezii langa Biografie ( amintiri dragi și de mare preț,
pentru autor) cu Marin Sorescu (Atena 1 martie 1993), Dedicația lui Marin
Sorescu pe revista "LITERATORUL",
care l-a debutat și cu Matei Vișniec ( septembrie 2016, la "Galeria
Cărții" în Atena).
LA MULTI ANI Florin
Gheorghiu!
Cu prietenie
și deosebită prețuire,
Ben Todica
CARUL DE LUPTĂ
~*~
Într-o noapte de
poveste, cu stelele de pe cer
Licărind ca
niște candele aprinse de un înger,
Fascinat de
spectacol, am privit la Ursa Mare,
Constelația care
este denumită și Carul Mare.
Vrăjit de lumina
sfântă a astrelor îndepărtate,
Am revăzut ca-n
vis fierăria mică din vecintate.
În copilărie aveam
impresa că meșterul fierar
Potcovea calul
ca Hefaistos, cu lumina din jar,
Bătea fierul
înroșit cu focul adus de Prometeu,
Într-o toacă de
lumină sfântă, la fel ca un zeu!
Modela
potcoavele pentru a fi ideal potrivite,
Și le fixa în
caiele de oțel pe cele patru copite.
Într-o zi, cu
inima cât puricele a copilului sfios,
Am întrebat pe
un căruțaș având un cal arătos,
Ce importanță au
căruța și telegarul său focos?
A răspus că e carul
său de luptă, care-i de folos,
În lupta vieții
ce i-a fost hărăzită de providență,
Cu bătăliile duse
de el, zi de zi, pentru existență!
În aceeași
noapte, am avut și un vis de neuitat,
Ca o poveste, care,
fiind deosebită, m-a marcat!
Venise la potcovar
un poet pe un cal însemnat,
Pe un roib superb,
cu o stea în frunte, înaripat.
Am întrebat dacă
și-a adus carul de luptă cu el,
A răspus că are
car de luptă Carul Mare în cer!
Apoi a adăugat
că vine la acest meșter mereu,
Chemat de toaca
de lumină, pe care, ca un zeu,
Făurarul o bate
cu lumina focului lui Prometeu.
A continuat
spunând că a ajuns ușor la fierărie,
Cu acel cal minune
ca lumina coborâtă din tărie,
Să-și
potcovească roibul cu lumina de la Soare,
Din dorința mare
să aducă pacea între popoare!
De când a plecat
în călătoria fără de întoarcere,
Se roagă de dimineață
să fie și pe Pământ pace.
Noaptea își
înhamă calul cel potcovit cu lumină,
La Carul Mare și
umblă pe boltă, fără de hodină,
Ca să vadă dacă
stelele, lumânările păcii din cer,
Luminează ca sfinte
candele aprinse de un înger!...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
RUGĂ PENTRU INSOMNIA IUBIRII
Pentru Anastasia, Maria, Dimitris-Florin
și toți copiii Lumii
~*~
Doamne Atotputernic, Doamne
Nemuritor,
Doamne Atot și Atoate Iubitor,
Demiurg al Universului nepieritor,
Cuvânt și Soare Veșnic Strălucitor,
Dă-le lumină Divină muritorilor și
neluminaților,
Umbrelor cu vise, robilor tăi,
oamenilor
Care, din păcate, dispar în lumină,
când mor,
Să-și iubească și Lumea lor ca pe
lumina ochilor!
Pe Tine Doamne-Dumnezeule,
Părinte Atot și Atoate Iertătorule,
Lumină Sfântă din Înalt și oricum
ești venerat,
Pe al Tău și al nostru Pământ
minunat,
Te rog fierbinte și te rog neîncetat
Să dăruiești omenirii și Insomnia
Iubirii,
Iubirea mereu trează, Doamne,
Insomnia Iubirii
Izvorând ca din Soare, să o dăruiești
la fiecare muritor,
Așa cum ai dat tuturor insomnia
inimilor și a respirațiilor!
Poate așa toți oamenii, umbrele cu
vise, umbrele vii,
Vor trăi visul păcii neîntrerupte și
speranța fericirii.
Poate așa ura, egoismul, fanatismul
și violența
Vor adormi de-a pururea deșteptând
toleranța,
Poate așa oamenii se vor iubi, se vor
înțelege și aprecia,
Vor respecta măsura și se vor
respecta!
Luminându-i cu harul insomniei
iubirii,
Oamenii vor avea comoara cea mai de
preț a simțirii
Și vor viețui în înțelegere și la
bine, și la durere,
De la naștere, până se vor muta în
tăcere,
Verigă cu verigă smulsă din din
lanțul viu al vieții pământene.
Lanțul vieții cel viu, ce-i mereu
primenit și mereu neterminat
Care cu umbrele noilor vieți efemere
este mereu regenerat,
Este rupt de cruda moarte, Doamne, în
lacrimi și în durere,
În bocetul doinei de jale din inimi,
ca din nai și din fluiere!
Lanțul de Tine desfășurat pe arborele
vieții, lanțul viu, minunat
Ce frumos, ce sclipitor și atrăgător
ar fi dacă ar fi și luminat!
Doamne,fără lumina iubirii Pământul
este poluat și profanat,
Acest Rai este întunecat, devine tot
mai trist și mai îndurerat,
Ca un Iad pâmântean cufundat în
păcat, pârjolit și însângerat!
Oare având lumina Ta, oamenii nu se
vor petrece cu îngăduire,
În lumea umbrelor,visând la lumina
libertății din nemurire,
Ocrotindu-și și Lumea lor, ca pe
lumina ochilor, din iubire?
Amin...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
BAGHETA MAGICĂ
~*~
Te admiram
Pentru devotamentul
Gestului tău obișnuit
Când dezghiocai păstăile
Pentru a pregăti
Mâncarea binecuvântată
Pentru noi.
Eu luam o prismă
Și dezghiocam o rază de soare
Într-un evantai de culori
Să ne bucurăm privirea
Și pentru ca să-ți mulțumesc
Pentru mâncarea binecuvântată
Pregătită de tine pentru noi.
Dintre culorile spectrului
Alegeam verdele.
Mi se părea
Că frunzele beau soare
Și în beția frunzelor
O,ce minune mare!
Se pregătește
Ca într-un ritual sfânt
Mâncarea binecuvântată
Pentru toată suflarea planetei.
Soarele este animatorul vieții,
El întreține existența ca sufletul
viața
Și face și trucul acela cu lumina,
Ca un prestidigitator,
Trucul care îi reușește de minune.
Vara,când plouă,
Soarele își aruncă razele sale
puternice
Ca pe niște baghete magice
Și lumina se dezghioacă printe
picături
Desenând pe cer un curcubeu
Ca un Arc de Triumf în culori
Pe sub care trece existența
Cu cu foarte, foarte mulți învinși,
Care, în lupta vieții,
Par a fi învingători...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
LIMBA VORBITĂ
Prietenei mele, poeta Valentina
Teclici
~*~
Fratele meu geamăn, poetul,
Când îmi amintea de limba vorbită,
Cânta cu patos, ca Apollo, cu lira-i vestită,
Spunea c-o respiră mereu ca aer,
într-o clipită!
Atunci, mă imaginam un scafandru,
aflat în adânc
În oceanul lexicului cel plin de vise
și de vorbe cu tâlc,
Din cuvintele oceanului mirabil, cer
cu nesaț respirând!
Când îmi amintea de limba vorbită,
Spunea că o bea însetat etern, ca pe
apă!
Eu eram cămila, corabia deșertului,
cu vise adăpată,
Călătorind ars de sete, la oaza cu
izvorul și apa adorată!
O vedeam o mare ce leagănă valuri
iuți sau lente spre noi
Și apoi cum se-ntoarce în valuri
încete sau repezi, spre voi!
Când îmi amintea de limba vorbită
Spunea că-i dă căldura din foc și
lumina din Soare primită!
Eu visam soarele-n suflet și fiori și
lumini și din focul vorbei,
Oferind cenușa care hrănește
respirațiile cu oxigenul frunzei!
Doream ca jarul limbii să sufoce
războaiele cu fumul pipei păcii
Și mocnind din cadelnițe, să răsfire
în lume mireasma libertății!
Când îmi amintea de oricare limbă
vorbită
Spunea că e mană cerească, ca
roditorul pământ
Care ne hrănește pe fiecare, oriunde
ne-am afla și oricând!
Eu eram în fiecare limbă, o sămânță
adormită în solul sfânt
Visând că verdele viu va răsari ca-n
basme, mereu pe Pământ!
Eu visătorul voiam, din pământul ce
suntem, să creăm și pacea,
Ca olarul ce speră să zămislească din
lut, cu o roată, frumusețea!
Îi spuneam poetului că oricare limbă
vorbită e o minune de roată,
O Lume ivită din aer, apă, foc și
pământ, mereu rotită și venerată
Și cunoscând-o, atât de ușor, cu
mișcarea ei magică și neîncetată,
Poate să începă și să finalizeze
repede discuții, când este chemată!
Roata, o coroană regală ce-ncunună la
nunți doar pe sclavii iubirii,
Roata, tăișul supliciului, care în
chinuri barbare, strivește martirii,
Nimbul, Soarele de jur-împrejurul
chipului sfânt pictat pe-o icoană,
Cercul de foc de la circul vieții,
părând sărit foarte ușor de o fiară,
Roata
care de milenii scoate apa vie a vieții, din fântâna străbună,
Care potolește setea de cunoaștere,
din izvorul nesecat de lumină,
Roata mișcată din gură în gură, ce ne
conduce ca pe orbi de mână,
Roata care cu jale și-n plâns de clopote, ne întoarce iar în țărână...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
ROATA
~*~
Bătrânl olar
Povestea copiilor
Strînși ca o roată vie
În jurul lui
Cum deprinse meșteșugul
Din roata tatălui, care
Îl moștenise
Din roata bunicului
Și ajunse cu pomenirea spiței sale
Până la mormintele
Cu rămășițele sacre
De oale și ulcele
Din roțile Cucuteniului.
Povestea olarul
Cum merge viața
Ca o roată a norocului
Cu păgubiți și câștigători
Cu mult mai mulți păgubiți
Și mult mai puțini câștigători
Ca revoluția dansantă a Pământului
Cu alternanța de cald și rece
De lumină și întuneric.
Spunea că viața înaintează
Ca o roată măiestrit de rotundă,
A dansurilor jucate în cerc
Dansate pe întreg Pământul,
Roata rotundă ca hora în care
Se prind flăcăii și codanele
Dimpreună cu țâncii și bătrânii,
Rotundă ca roata Pământului,
Ca învârtirea Pământului,
Ca roata Soarelui,
Ca rotirea Soarelui,
Ca învârtirea Planetelor,
Ca rotirea Galaxiilor.
Hora noastră învârtită rotund
Împrejurul Soarelui,
De la naștere, până la naștere...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
SENTIMENTE ÎN CHIHLIMBAR
~*~
După întâmplarea
Cu mărul Evei
Și cu păcatul lui Adam
Au răsărit și sentimentele.
Mult mai târziu, din obiceiuri
Din timpurile de demult păstrate
Ca vinurile în pivnițe colecționate,
Au apărut și pentru spirit noi
cerințe
Și s-au creat legende, religii și
credințe.
Mult mai târziu s-au fondat muzee
Ca să adăpostească și protejeze
Comori de artă, colecții și trofee.
Ca din senin, m-am hotărât și eu
Ca să creez chiar pentru sentimente,
O,da, și pentru sentimente...un Muzeu
Și să-i ofer și ospitalitate,
În poeziile mele scrise-ntr-o carte!
Cu speranța că noul meu muzeu
Va fi și vizitat mereu,
După multă trudă și agonie,
Mi-am ascuns sentimententele
Ca un bijutier, cu minuțiozitate,
Ca
exponate, în versurile dintr-o carte,
Incluse-n chihlimbar, atent și fără
grabă,
Adică, le-am închis în ambră galbenă.
Oricând dorești, fără a te invita,
Poți să le-mbrățișezi cu inima
Și să le iei ușor și-n palma ta,
Să le cuprinzi cu mult mai bine-așa!
Apoi, ca orbul când mângâind, citește
O carte valoroasă și nu se grăbește,
Pipăind chihlimbarul cu mișcări
încete,
Ca să simți mai lesne aceste
sentimente
Și ca să le-nțelegi să le și
asimilezi,
Din mângâierile tale line, repetate,
Să te electrizezi și să te-nfiorezi!
Profund emoționat trăind o sacră
reverie,
În clipa-aceea sau poate cine știe,
Mult mai târziu, din tandrul pipăit,
Să simți în suflet lumină să-ți
învie,
Din foc al inimii arzând mocnit,
Ce se va înteți în clipa-aceea sau
cândva,
Ca să te lumineze pentru todeauna,
Necontenit...
~*~
FLORIN GHEORGHIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu