Suntem
niște marionete ruginite mânuite de niște păpușari patetici
Adriana
Stoicescu, Magistrat
01
Mai 2022
Cu puțin timp în urmă scriam despre
inflaţia de generali cu care ne-am pricopsit. Dar, noi avem multe, multe tipuri
de inflaţie. Şi asta fără a pune la socoteală cea care a şi consacrat termenul.
Avem o inflaţie de absolvenţi de facultate. Avem o inflaţie de titluri de
doctor. Avem una de directori. Avem una de „ecşcelenţe”. Avem una de
„'telectuali”. Avem una de decoraţii şi decoraţi. Avem una de purtători de
haine de firmă…
Mulţi absolvenţi de facultate care bâiguie
o română presărată cu „e dăcât 3”, „ei are multe” etc. Mulţi doctori care habar
n-au mare brânză despre domeniul în care se presupune că sunt doctori.
Directori pe care îi învaţă secretarele ce au de făcut. Excelenţe care îşi
şterg, ecschiuz mai frenci, nasul cu mâneca. Intelectuali care n-au citit, în
afara etichetei de „Dero”, nimic de când au devenit… ăăă… intelectuali. De
decoraţii ce să vă mai spun?
Mai demult, deveneai general pentru că
dădeai dovadă de nişte aptitudini, de ştiinţă militară. Absolvent de facultate
pentru că 4-5-6 ani toceai de îţi săreau neuronii la cafteală între ei. Doctor
pentru că mai băgai, după facultate, încă nişte ani în studiu. Excelenţă (ştiu,
e doar un apelativ, jos de pe mine), pentru că activai în diplomaţie nu ştiu
câţi ani. Erai unul dintre puţinii, dintre cei de excepţie, aveai nişte merite
deosebite să fii acolo.
Acum, tot ce contează e să ştii tu un
„băeat” sau să ştii unde să „cotizezi”. Şi să o poţi face, normal. Pentru că
ecșcelență, ecșcelență, da’ telemeaua e pe parale. De aceea, valoarea faptului
că eşti absolvent de facultate, general, doctor, director, că-ţi spune băiatu’
care îţi spală maşina „ecşcelenţă”, că eşti decorat, nu mai înseamnă mai nimic.
Toate astea se găsesc pe toate drumurile.
Suntem inegalabili în arta empatiei de
fațadă. Rupți în coate, incapabili să ne îngrijim bătrânii și nevoiașii, sărim
cu mânuțele sus în tentativele de îngrijit și salvat când sirieni, cand
ucrainieni. Babele noastre care se roagă sunt înapoiate, ortodocșii de prin
alte părți sunt adevărate lumini în întuneric. Nu avem bani să plătim curentul,
dar vom îngriji milioane de refugiați. După ce am luat „Nobelul” pentru
carcalac și tratamentul lui, vine rândul „Oscar”-ului în arta alimentării
corecte a unui tanc la mâna doua. Dacă ar exista „Nobelul” pentru ipocrizie,
n-am avea probleme să îl luăm, o mie de ani de acum încolo. Suntem niște
marionete ruginite mânuite de niște păpușari patetici.
Tare ar fi ca, la finalul mizeriei ăsteia
de război, sa își aducă aminte omul nou de Covid. Să își dea seama că a fost un
dezmăț total, o lipsă nepermisă de vigilență și să ne întoarca la cele ce au
fost: urlat imnul din mașini, măști, izolare, spălat pe mâini. Apropo, mai
trebuie? Sau doar creierul…
Şi nu mă pot împiedica să bag un citat din
memorie, parcă din „Ghepardul”, ca să arăt ce „ecşcelenţă sunt io”: „Atunci
când cerşetorii au ajuns să se îmbrace asemenea prinţilor, este de datoria
acestora din urmă să se îmbrace precum cerşetorii, tocmai pentru a face o
diferenţă”. Sună bine, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu