Dana Gîrbovan - Decizia vaccinării trebuie să fie una personală, nu a statului

 

Decizia vaccinării trebuie să fie una personală, nu a statului

Dana Gîrbovan, magistrat

01 Mai 2022

 

Intervenția statului în problema vaccinării avea sens dacă prin această procedură se protejau ceilalți membri ai societății, dar în momentul în care s-a demonstrat că și vaccinații pot transmite virusul, intervenția statului nu se mai justifică.

 

„Pornind de la acest drept fundamental al fiecărei persoane, de a decide asupra propriului corp, decizia de a te vaccina sau nu este una personală, pentru că implică o analiză foarte personală a riscurilor vis-a-vis de sănătatea unei persoane: îți asumi riscurile unei boli pe care o cunoști și știi cât de gravă poate fi sau îți asumi riscurile vaccinării, riscuri pe care le cunoști doar parțial.

 

Având în vedere că este o chestiune care are efecte directe asupra sănătății și vieții fiecărui cetățean, este o decizie personală, nu a statului. Din punct de vedere al statului, justifică această implicare prin necesitatea de a proteja celelalte persoane, pentru că niciun drept fundamental nu este absolut dacă aduce atingere altor persoane.

 

În momentul în care s-a dovedit că persoanele vaccinate pot să transmită virusul, deja această teorie nu mai este valabilă. Ne întoarcem la principiul dreptului a alege liberi și complet informat despre acest aspect”, a declarat președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (U.N.J.R.) într-un interviu acordat jurnalistului Robert Turcescu.

 

Ce face statul cu datele colectate în pandemie?

 

Dana Gîrbovan afirmă că nu este normal ca statul să transmită frică și constrângere populației pentru a se vaccina.  Un astfel de comportament este specific dictaturilor.

 

 „Problema (certificatului verde - n.r) care se pune este dacă este justificată și proporțională, această măsură. Se nasc o serie de întrebări legitime, care ar trebui dezbătute la nivel de societate și decidenți politici.

 

Pentru că nu este normal doar să anunți populația și să transmiți acest sentiment de frică și constrângere. Nu acesta este rolul statului: să oblige oamenii, prin frică, să facă ceva. Acest lucru nu este specific democrațiilor, ci dictaturii.

 

Pandemia trece, dar datele colectate rămân. Dacă rămân, în garanția cui? Ce garanție avem că datele nu vor fi folosite de stat pentru controlul cetățeanului?”.

 

Se acceptă cu ușurință aceste restrângeri, care prin definiție ar trebui să fie temporare, dar istoria ne învață că nu sunt: odată ce ai pierdut un drept, o libertate, statul nu o dă înapoi de bună voie. Pentru că se perpetuează atât de mult în timp, încât pare o normalitate.

 

De-aia e normal să punem sub semnul întrebării orice ni se pare injustiție, orice pare o atingere nejustificată a libertății individuale.