Pui de pasăre măiastră,
de Vasilica Grigoraş
Un nou volum
de poezii al scriitoarei Vasilica Grigoraş vede lumina tiparului, de data
aceasta în preajma unui eveniment de suflet, cu o destinaţie cu totul specială:
aniversarea unui mic şi iubit membru al familiei. Este un demers poetic
repetabil al autoarei, întrucât debutul în literatură s-a realizat cu
destinaţie similară: povestiri şi versuri pentru copii (respectiv volumele Aşa
vreau eu şi Raze de suflet pentru Sara, ambele apărute în 2012 la editura Oscar
Print, Bucureşti).
Un dar unic
şi preţios, un dar din prea plinul simţirii şi al talentului, nu numai pentru
puiul de pasăre măiastră al familiei, dar şi pentru toţi copiii cititori sau
auditori, pentru copilărie în general, vârsta purităţii şi inocenţei.
Toată
iubirea pentru acest copil se concentrează în poezia de deschidere Pui de
pasăre măiastră, titlu selectat şi pentru volum. Această inspirată metaforă
însumează minuni şi daruri cereşti pentru cel venit în lume şi bucurie supremă
pentru cei mari. Este o urare-binecuvântare poetică la fericita aniversare.
Cu fiecare
poezie pătrundem treptat, cu încântare şi nostalgie în universul sufletului de
copil, fascinant în trăiri şi uimiri în faţa minunilor naturii, de la aştrii
cereşti, intangibili, la accesibila bogăţie terestră, verde şi colorată a
câmpurilor şi grădinilor, cu pomi înfloriţi sau cu roade, cu flori gingaşe
nenumărate, la vesela şi gureşa lume a păsărilor şi animăluţelor din preajma
casei.
Este un
univers descoperit cu atentă şi gingaşă aplecare asupra percepţiilor vârstei
fragede, uneori, chiar cu o complice şi jucăuşă ipostaziere.
În multe din
poezii dezvăluim universul propriei şi îndepărtatei copilării, receptat şi
transferat peste timp cu sensibilitate proaspătă şi nostalgie, proiectat acum
în mod asumat şi ocrotitor asupra copilului prezent.
Adevărate
bijuterii stilistice sunt poeziile:
Flori de primăvară, Licurici „Nu ştiu cum
să-i descriu,/ Dar îi simt atât de viu,/ Că-n pragul dintre noapte şi zi/ Pe
toţi cu drag i-aş opri/ Ca să-mi fie prieteni buni, / Aceste adevărate minuni”.
Minunea de
cireş, Gărgăriţa, Fulg de nea, De-a v-aţi ascunselea „Mă rotesc şi mă gândesc,/
În ce loc să poposesc?/ Îmi vine o idee genială/ Să m-ascund la mama-n poală./
Chiar de m-or descoperi/ Mama mă va ocroti.”
În alte
poezii, perspectiva de receptare şi comunicare se schimbă spre copilul
sărbătorit, spre un climat familial cald şi iubitor, spre un mediu înconjurător
evoluat, cu impactul unor obiecte şi deprinderi moderne, cu imagini şi
alcătuiri stilistice încântătoare.
Poeziile
Tişolul, Bicheta şi Babeta, Oaia, Poneiul, Coamă roz („Eu eram o amazoană,/ La
concursuri campioană/ Şi-l mânam cu graţie/ Spre o nouă împărăţie.”) sunt
elocvente pentru realităţile unei copilăriei moderne.
Volumul se
încheie rotund cu poezia Cine cred că eşti,”Eşti a vântului blândă adiere,/
Gingaşă petală de mângâiere./ Eşti marea cea mare şi cerul înalt,/ Dar şi cel
mai strălucit diamant./ Eşti lumina astrelor cereşti/ Sufletele
noastre-mpodobeşti.”, readucând atenţia totală a cititorului spre copilul
sărbătorit, cu sincera şi patetica recunoaştere a importanţei acestei mici
existenţe în viaţa familiei, cu urări şi speranţe de aleasă împlinire în viaţă.
Apar multe
cărţi de literatură pentru copii, multe din ele cu o motivaţie educativă,
didactică, altele ca text suport pentru ilustraţii, altele cu reală valoare
artistică. Statutul literaturii pentru copii ca gen literar în peisajul
literaturii este în continuare subiect de discuţie şi controverse pentru
critici.
Volumul de
faţă se înscrie într-o pledoarie concretă pentru literatura pentru copii de
calitate, cu exigenţe artistice generale şi educative specifice. Autoarea a
demonstrat prin volumele publicate o certă vocaţie poetică, sensibilitate faţă
de marile întrebări şi sensuri ale existenţei, un excelent spirit ludic,
demonstrat în versurile pentru copii şi nu numai.
Multe din
titlurile volumului pot figura într-o ipotetică antologie de poezie
contemporană pentru copii.
–––––––––––-
Georgeta Petre
Constanţa
23 iulie
2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu