Vasilica Grigoraş – Licurici

Vasilica Grigoraş – Licurici

~*~

Încă nu era lumină

Când am ieşit în grădină,

Prin iarbă mergând încet

Să prind scântei în nucet,

Revărsate peste noapte

Din mii de stele răscoapte.

Inima începe să-mi bată,

Și-ndată mă simt fermecată,

De-a licuricilor sclipire

Şi-a ochilor mei uimire.

Nu ştiu cum să-i descriu,

Dar îi simt atât de viu,

Că-n pragul dintre noapte şi zi

Pe toţi cu drag i-aş opri

Ca să-mi fie prieteni buni,

Aceste adevărate minuni.

Cu ochii să-i culeg,

De suflet să mi-i leg,

Şi să-i port pe drumul vieţii

Să-mi alunge toţi scaieţii,

Zâmbitoare să le fac parte

De-o trataţie aparte

C-o duioasă melodie

Dintr-o pură simpatie.

Iar în nopţile de vară

În tril de pasăre rară,

Luminile boroboațe

Peste tot să se cocoaţe,

Cu o poftă neostoită

De mișcarea învârtită.

Niciodată să se stingă,

Inima-mi să nu mai plângă,

Să ne bucurăm cu mic şi mare

De fabuloasa lor candoare.

~*~

(din volumul „Pui de pasăre măiastră”, versuri pentru copii, Iaşi, PIM, 2018)