PATIMILE -
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Toate patimile sunt ca niste pietre
grele care nu-l lasa pe om sa se ridice, sa se înalte, sa se apropie de
Dumnezeu, sa-L iubeasca pe Iisus Hristos… Toate pacatele noastre sunt cuie
ascutite ce strapung mâinile si picioarele lui Hristos.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 90-91.
RESPIRATIA LAUNTRICA -
Sfantul Ioan din Kronstadt –
Sufletul respira prin adevar, adica
prin gânduri si idei pline de adevar. Gândurile adevarate, drepte sunt o
respiratie a Duhului Sfânt. Adevarul este pentru om tot atât de simplu, de
usor, de subtil, de vital, ca si gândul si respiratia.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 280
Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XVIII(2018), nr.
377(1 –15 Iulie)
Dragii mei enoriași!
Biserica și Marea Unire(VI).
Oraşe după oraşe transilvănene primeau cu bucurie armatele române. Imperiul
Austro-Ungar în special, Puterile Centrale în general au investit
capacităţi de luptă imense în Transilvania şi au respins armata română până pe
linia Carpaţilor. Având în vedere importanţa strategică a acestui obiectiv şi
că românii îşi urmăreau împlinirea idealului lor de unitate naţională, s-au
declanşat lupte fără precedent pe linia Carpaţilor. Nenumăraţi soldaţi şi
ofiţeri, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, au căzut în acele lupte. Nu a fost sat, care să nu-şi aducă obolul său
de jertfe umane pe altarul Patriei în acea conflagraţie. În război au
participat preoţi şi călugări. Aproximativ 250 de preoţi au asigurat asistenţa religioasă, respectiv
slujbe zilnice pentru victoria armatei române, spovediri, împărtăşiri şi
îmbărbătare pentru soldaţii ce plecau la luptă. Până în februarie 1918 un număr
de 28 de preoţi au fost răniţi ori au dispărut pe câmpul de luptă. Numeroşi
preoţi au fost luaţi prizonieri în Germania sau Bulgaria şi alţii nu s-au mai
întors acasă niciodată. Zeci de preoţi au fost citaţi cu ordine de zi sau
distinşi cu cele mai înalte decoraţii şi distincţii pentru curajul, bărbăţia şi
eroismul cu care au participat la operaţiile militare. În ţară, aprox. 173
preoţi au fost mobilizaţi ca preoţi confesori la spitalele în care erau aduşi
răniţii de pe front. Mai bine de 100 de cântăreţi bisericeşti au fost
mobilizaţi şi trimişi pe câmpul de luptă. Călugării şi călugăriţele urmau
experienţa înaintaşilor lor din Războiul de Independenţă şi contribuiau din
plin la asigurarea asistenţei sanitare, având în vedere insuficienţa cadrelor
sanitare calificate. Unii erau brancardieri, având rolul de a aduna răniţii de
pe câmpul de luptă; alţii erau pe post de infirmieri. Arhivele militare şi ale
eparhiilor vorbesc despre mulţi preoţi, cântăreţi bisericeşti şi călugări ucişi în luptă, pe front. Alţii
au fost luaţi prizonieri şi ori s-au mai întors, ori nu s-a mai aflat nimic
despre ei. Numeroasele decoraţii şi
distincţii primite de preoţi, cântăreţi şi călugări în timpul şi după
încheierea ostilităţilor sunt mărturii ale vredniciei şi devotamentului cu care
ei şi-au făcut datoria faţă de Ţară.
Cei ce au rămas acasă nu au fost
pasivi faţă de eforturile armatei. Preoţii au jucat un mare rol în mobilizarea
energiilor româneşti rămase ,,la vatră”. Mânăstirile şi parohiile au fost
solicitate de către conducerea armatei să realizeze şi să livreze pânză de
bumbac pentru bandaje, ,,şiac călugăresc” pentru hainele soldaţilor. Preoţii
organizau pe cei rămaşi acasă pentru a munci pământurile şi a ajuta familiile
celor plecaţi pe front. În duminici şi sărbători, cât şi în zile anume
stabilite se făceau în biserici şi mânăstiri slujbe şi rugăciuni pentru
victoria armatei româneşti. Preoţii au suplinit voluntar la catedră pe
învăţătorii mobilizaţi pe front, asigurând astfel continuitatea procesului
didactic. Numai Dumnezeu ştie câte eforturi au depus unii preoţi pentru a
mângâia, a încuraja şi ajuta familiile celor plecaţi pe front sau ale celor ce
erau ucişi în luptă. Mitropolitul Moldovei, Pimen Georgescu spunea: ,,Ceea ce
aşteaptă ţara mai mult în aceste vremuri grele de la cler e îndemnul şi
sfătuirea poporului la împlinirea datoriilor cerute de împrejurări: ca toţi să
fie una, uniţi într-un gând şi o inimă, să fim gata când veacul ce va suna”.
La retragerea trupelor româneşti din faţa
inamicului, preoţii au organizat în multe localităţi asigurarea hranei necesare
soldaţilor şi cailor de companie. Au fost situaţii când, de pe teritoriul
ocupat, înfruntând riscuri imense, unii preoţi transmiteau informaţii armatei
române despre situaţia din spatele armatei de ocupaţie şi despre mişcările
acesteia. Unele eparhii au amenajat
orfelinate pentru copiii rămaşi orfani. Mitropolitul Pimen Georgescu al
Moldovei spunea într-o scrisoare pastorală: ,, Sfânta noastră Biserică
întotdeauna a vegheat, când asemenea împrejurări grele s-au abătut asupra
ţării. Acum, însă, mai mult ca oricând, ea trebuie, prin preoţii săi, să sară
cu grăbire şi cu toată dragostea în ajutorul fiilor duhovniceşti. În întâiul
loc trimite preoţii ca să însoţească pe ostaşi în război, rugând pe Dumnezeu să
înarmeze braţele lor cu putere şi vitejie şi să-i apere de primejdii. În al
doilea loc trimite călugării şi călugăriţele să îngrijească şi să mângâie
duhovniceşte pe cei răniţi. În al treilea loc îşi ia sarcina de a îngriji pe
cei rămaşi fără ajutor şi sprijin în urma plecării la război a fiilor, fraţilor
şi soţilor lor… Preoţi, împreună cu sătenii din mijlocul cărora au plecat
ostaşii noştri, să îngrijiţi familiile acestora şi să îngrijiţi ca ogoarele lor
să fie lucrate la timp”. Acelaşi mitropolit îşi îndemna preoţii ca un adevărat
comandant de oşti: ,,Porniţi pe drumul războiului..., călcaţi pe urmele
vitejilor din 1877”.
Mânăstirile
din Moldova şi din sudul Carpaţilor au dat sute de călugări şi călugăriţe pe
front în serviciul de asistenţă sanitară, imense cantităţi de hrană, animale,
materiale de tot felul necesare soldaţilor, răniţilor şi bolnavilor. Se mai
păstrează şi azi liste interminabile cu numele călugărilor şi călugăriţelor
care au contribuit la succesul armatei române. Li s-au trimis soldaţilor răniţi
din spitalele de campanie cărţi de rugăciuni.
După izbucnirea conflictului a urmat un moment greu, un moment de cumpănă
pentru întreg neamul românesc. Forţele inamice au spart linia frontului şi au
pătruns pe teritoriul românesc din sudul Carpaţilor. Armata noastră s-a retras,
luptându-se eroic pentru fiecare metru de pământ. A rămas în urma frontului o
imensă masă de populaţie românească fără apărare, la cheremul unor invadatori
feroce, care au săvârşit atrocităţi de nedescris. Au fost rechiziţionate forţat nenumărate
animale, mijloace de transport, au fost jefuite bunuri de patrimoniu, au fost
jefuite biserici şi mânăstiri, au fost arestaţi, schingiuiţi şi ucişi civili şi
mulţi preoţi. Autorităţile româneşti din teritoriul ocupat nu mai puteau să
funcţioneze, ori, dacă funcţionau trebuiau să împlinească ordinele ocupantului. Au rămas preoţii ca singurii mentori ai
populaţiei, ca singurii la care cei oropsiţi se mai puteau adresa cu încredere
şi speranţă. Au fost răpite clopotele multor biserici şi mânăstiri, pentru a se
topi şi a se face din ele gloanţe. Numeroase sate au ascuns clopotele de la
bisericile lor şi pentru aceasta preoţii şi credincioşii de acolo au fost aspru
pedepsiţi pentru a deconspira locul unde erau ascunse clopotele. Unii chiar au
plătit cu preţul vieţii păstrarea secretului. „Unii preoţi prevăzători au
ascuns din vreme ce aveau mai scump, precum şi sfeşnicile de alamă şi din
clopote. Prin luna mai 1917 preoţii din Bucureşti au fost înştiinţaţi, prin
secţiile poliţieneşti, să predea cheile bisericilor. Mare alarmă. Nu se ştia ce
va fi. Ungurii voiau să ia clopotele. Şi câteva zile de-a rândul s-au tot auzit
ciocanele care băteau în bronzul lor pentru a le sfărâma. Le-au luat
bucăţi-bucăţi şi poporul a privit cu jale cum i se răpeau pentru a fi duse
departe să răspândească moarte, uneltele sfinţite care vesteau de rugăciune. Cu
mare greutate a scăpat clopotul cel mare al Mitropoliei. Când au venit să-l
sfarme, Mitropolitul a trimis vorbă să nu se atingă de el (…). Clopotul a
scăpat (…). În ziua când s-a început spargerea clopotelor, era mare larmă la
Mitropolie. Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul voia să facem colectă şi să
oferim bani nemţilor ca să răscumpărăm clopotele. I s-a spus că e inutil,
întrucât ei vor metalul clopotelor, nu bani, că au”. Arhim. Iuliu Scriban, I.
Mihălcescu şi Alexandru Bărcăcilă au întocmit un protest: „Clopotele însă au rămas
luate şi după aceea abia se mai auzea câte unul sunând răzleţ (…)” De la unele
biserici au fost luate acoperişurile de aramă.
Numeroase biserici au fost
profanate. Li s-au luat bunurile, respectiv icoanele, crucifixele, candelele,
Sfintele Vase, policandrele, acoperişurile de tablă, tot ce era de aur, argint,
aramă şi bronz, cărţile de valoare şi tot ce s-a crezut că are valoare. Multe
biserici au fost incendiate. Unele biserici au fost transformate în grajduri
pentru caii ofiţerilor germani. Unii
preoţi n-au ezitat să se opună făţiş regimului de ocupaţie, abuzurilor făcute
de către ocupanţi. Din cauza aceasta, mulţi au fost arestaţi, maltrataţi,
deportaţi în Germania şi chiar ucişi. Nu
numai cei din România erau persecutaţi, ci şi preoţii români ortodocşi din
Banat şi Transilvania. Evidenţele, atâtea câte ni se mai păstrează, ne menţionează sute de nume de preoţi ucişi,
deportaţi, arestaţi, închişi, maltrataţi şi refugiaţi. Unora le-au fost ucise
şi familiile.
A fost pierdută capitala ţării,
toată partea de sud a Carpaţilor, respectiv fosta Ţară Românească. Frontul s-a
retras până în Moldova. O parte din populaţie s-a refugiat în Moldova. Aici
refugiaţii au fost cazaţi la mânăstiri şi acolo li s-au asigurat cele necesare
luni de zile. În mânăstiri s-au amenajat spitale, orfelinate, aziluri, ba chiar
corpuri întregi de armată au fost găzduite pe la mânăstiri, unde li s-au
asigurat cele necesare.
Se părea că nimeni şi nimic nu va
mai schimba cursul războiului. Se părea că soarta României este pecetluită.
Guvernul însuşi se retrăsese la Iaşi, ba chiar era în studiu posibilitatea unui
refugiu în străinătate. Numai Dumnezeu mai putea schimba sorţii de izbândă.
Dar iată că a venit acea vară a lui
1917, acel moment de glorie supremă a
neamului românesc, în care s-au înscris pagini nemuritoare de vitejie fără
seamăn la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi în alte locuri de sfântă aducere aminte.
Românii au uimit atunci lumea întreagă prin eroismul lor, prin capacitatea lor
de a se lupta pe viaţă şi pe moarte pentru recâştigarea pământului cotropit de
duşman. Vitejia lor a schimbat soarta războiului şi a redat speranţe tuturor
românilor că idealul lor se va împlini.
*
Sfaturi părintești. Din cuvintele pline de înțelepciune ale
Sfântului Ioan de Kronstadt:
- TRUPUL OMULUI: ,,Aceste mâini
cărora le place să ia tot ce este în apropierea lor, vor fi încrucișate pe
piept și nu vor mai lua nimic. Aceste picioare care merg cu plăcere pe calea
păcatului, dar care nu stau drept pentru rugăciune, vor fi întinse pentru
eternitate și nu vor mai merge nicăieri. Acești ochi care privesc cu pizmă
fericirea aproapelui, se vor închide, focul lor se va stinge și nimic nu-i va
mai încânta. Aceste urechi care se pleacă atât de repede pentru a asculta cu
plăcere minciunile și calomniile, nu vor mai auzi nimic; tunetul însuși nu-l
vor mai auzi. Ele nu vor mai auzi decât trâmbița trezirii morții când acest
trup stricăcios va învia, unul „pentru învierea vieții, altul pentru învierea
osândei” (Ioan 5, 29). Ceea ce rămâne în noi viu după moarte, aceea trebuie să
fie obiectul tuturor preocupărilor noastre. Curățește-ți inima pe tot parcursul
vieții, ca ea să fie împreună cu sufletul tău capabilă să-L vadă pe Dumnezeu
dincolo; preocupă-te de trupul tău și de trebuințele lui numai atât cât este
necesar să-ți întreții sănătatea, puterea și decența. Toate acestea vor muri,
toate acestea vor merge în pământ. Străduiește-te deci să desăvârșești în tine ceea
ce iubește și urăște ceea ce este pașnic sau învolburat, ceea ce se veselește
și se mâhnește, adică inima ta, omul tău interior, care gândește și judecă prin
intermediul minții tale”;
- CROȘETATUL: ,,Însușirile omului,
atât cele de ordin spiritual, cât și cele fizice, se desăvârșesc, sporesc și se
fortifică prin exercițiu. Exersează-te mai des în scris, în cusut, în croșetat
și astfel vei putea „să-ți faci mâna”: vei scrie, vei coase, vei croșeta mai
bine. Exersează mai mult în compunerea de texte, vei compune mai ușor și mai
bine; exersează în săvârșirea de fapte bune sau în stăvilirea patimilor și
ispitelor și vei reuși, cu timpul, să faci binele lesne și cu plăcere, iar
patimile le vei învinge cu ușurință, ajutat de harul dumnezeiesc atotlucrător.
Dar dacă vei înceta să mai scrii, să coși, să croșetezi sau dacă faci lucrurile
acestea foarte rar, vei scrie, vei coase și vei croșeta prost; nu vei mai
compune nimic, sau foarte rar, lăsându-te absorbit de grijile materiale ale
vieții și vei ajunge să nu poți lega nici câteva cuvinte, mai ales în cele
duhovnicești. Când ți se va da să scrii ceva, vei munci ca un rob în Egipt! Tot
așa, dacă nu te mai rogi, sau te rogi rar, rugăciunea ți se va părea grea și o
vei face fără plăcere; dacă vei înceta lupta cu patimile, sau o vei rări din
cale-afară și o vei slăbi, îți va veni foarte greu să le mai ții piept și te
vor birui ele pe tine. Din pricina lor, nu vei mai avea liniște, viața îți va
fi otrăvită dacă te vei dezvăța să lupți împotriva acestor haini adversari,
care sunt „de-ai casei”, stau înlăuntrul tău, își fac cuib în inima ta.
Activitatea, munca sunt condiții indispensabile ale vieții. O viață inactivă nu
este viață, e o monstruozitate, o umbră de viață! De aceea omul trebuie să-și
impună să lupte mereu, îndârjit, cu trândăvia trupească. Dumnezeu să apere pe
tot creștinul de lene! „Iar cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupul
împreună cu patimile și cu poftele” (Gal. 5, 24), adică firea cea leneșă, rea,
iubitoare de păcat. „Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de
la cel ce n-are și ce are i se va lua” (Mat. 25, 29);
- LUPA: ,,La lumina soarelui vedem
deslușit toate obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai mari și pe cele
mai mici, dar cu o lupă sau cu un instrument optic măritor vedem clar și
obiectele foarte mici, dar și pe cele îndepărtate. Tot astfel Sfinții care au
bineplăcut lui Dumnezeu și toți Îngerii Domnului, aflându-se neîncetat în
Dumnezeu, în Lumina cea veșnică, în Ființa cea mai simplă, uniți în chipul cel
mai strâns cu Ea, văd toate nevoile noastre, ne cunosc toate gândurile,
dorințele, simțămintele, intențiile, faptele, aud toate cuvintele noastre. De
aceea, chemând înainte de toate pe Domnul, să chemăm cu nezdruncinată credință
și cu osârdie întru pocăință pe Maica Domnului, pe Sfinții Îngeri, pe Sfinții
care au bineplăcut lui Dumnezeu în ajutorul nostru cu nădejdea că vom fi auziți
– și să viețuim în sfințenie, așa cum sfânt este Domnul, cum sfinți sunt și
Sfinții”.
*
File de jurnal – 6 mai 1982. ,,Azi
am pus porumb în lotul ajutător. Au venit s-o ajute pe mama Maria lui Petrică
Curea și Erina lui Gheorghe Duran.
A venit pe la noi unchiu-meu Dănilă
Pârvănescu din Colibași, fratele mamei. I-au dat tractor nou. Mi-a spus că în
rândul tractoriștilor și în general al oamenilor cu care a discutat se resimte
o antipatie generală față de președintele Ceaușescu. Popularitatea de altădată
a dispărut. De la țăran la muncitor și intelectual, toți ca unul, îl critică
ți-i dezaprobă măsurile luate. Soția președintelui ar fi propus la o întrunire
să se desființeze pensiile și să se înființeze azile de bătrâni, care să preia
pe toți cei inapți de muncă. Au v Propunerea nu a fost aprobată de nici un
membru din guvern.
*
Lasă-ți lacrima să curgă. Redăm
mai jos un cântec cu acest titlu, plin de miez și actual, pe care-l cântă
Doamna Ruxandra Pitulice. Mulți dintre cititori se vor regăsi în el. Iată-l:
,,După ani și ani de zile,
M-am întors acasă.
Nimeni nu mă aștepta
La căsuța noastră.
Mi-am luat drumul și-am
plecat,
Ca să văd și eu
Casa-n care s-au mutat
Mama și tăticul meu.
Dintr-o poză ce-o știam
Măicuța îmi zâmbea,
Iar din alta taica-l meu
Parcă m-aștepta.
I-am strigat cât am putut,
Dar nu m-au auzit,
Nu mi-au dat nici un răspuns.
Și de dor eu m-am topit.
Un bătrân care săpa
Iarba pe-un mormânt
A venit încet la mine
Și mi-a zis plângând:
,,-Lasă-i, tată, nu-i striga,
Chiar dacă te-aud!
De-acolo de unde sunt,
Ei nu-ți mai răspund!
Că de-atâta dor de tine
Și de așteptat,
Au obosit, fata tatii,
La cer au plecat!
Dar de-acolo dintre stele
Te privesc cu drag,
Cum te priveau altădată
De la voi din prag.
Uită-te în jurul tău,
Citește pe cruci,
Jumate din satul tău
S-a mutat aici.
Rude multe și vecini,
Părinți și bunici,
Dar și foarte mulți străini
S-au mutat aici.
Lasă-ți lacrima să cadă,
Ea te-o ajuta
Să mai stingi un pic durerea
Din inima ta.
Mai vino din când în când
Să pui o lumânare
Și roagă pe Domnul Sfânt
Să le dea iertare!”
*
Înțelepciunea nevăstuicii. Îmi
povestea bunicul meu de multe ori despre animalele din curte și despre cele din
pădure. Fiecare specie avea povestea ei, care se lega de viața și de istoria
omului. Așa, bunăoară, despre nevăstuică îmi spunea multe: ba că la început
fusese o femeie rea și leneșă, care atât de mult și-a persecutat soțul, încât
Dumnezeu s-a milostivit de el și l-a scăpat de pacoste, transformându-o pe
soția lui în nevăstuică. Aceasta avea adevărate puteri magice, mai ales că
putea să omoare animale mult mai mari decât ea prin mușcături fulgerătoare,
bine plasate. Cel mai mic carnivor din țara noastră, cum este socotită
nevăstuica, distruge rapid colonii întregi de șoareci și șobolani și este o
adevărată binecuvântare pentru munca țăranului.
Îmi povestea bunică-meu că era
tânăr și era la secerat la un consătean. Munceau ,,pe ajutate”: azi lucrau – să
zicem – zece la mine și terminam grâul de secerat, zece zile lucram eu la alții
după aceea și le salvam și lor recolta. Proprietăreasa a adus mâncarea de prânz
la locul de muncă. A pus coșul de papură pe creanga unui pom din apropiere.
Oala cu ciorbă o avea ,,îmbăierată”, adică legată cu sfoară, în așa fel încât
îi făcea un fel de toartă. Și oala a atârnat-o în pom. Copiii proprietarului
erau cu vitele prin apropiere. La un moment dat, copiii au prins un pui de
nevăstuică. I se deschiseseră ochii și plecase singur la vânat sau se rătăcise.
Oricum, după multă strădanie, copiii l-au prins. Puiul țipa strident, parcă
cerând ajutor părinților săi.
Dumnezeu a rânduit ca unul din
secerători să arunce o privire spre
pomul în care era agățat bagajul cu mâncarea de prânz. A observat că pe
trunchiul pomului urcă o nevăstuică grăbită. A urmărit – o cu atenție. Se știa
despre nevăstuici că dispar înainte de a fi văzute, ca o umbră, ca un fulger.
Nevăstuica s-a dus la oala cu ciorbă, s-a uitat prevăzătoare, apoi și-a vârât
puțin boticul peste buza oalei. S-a retras repede și s-a făcut nevăzută.
Fiecare dintre secerători și-a dat cu părerea. Oricum, reieșea din discuție
teama lor că nevăstuica le va face rău. Toți se văitau de găini, că ,,le lasă
oborul gol”. Unul din ei și-a dat seama de situație. A înțeles că țipetele
acelea subțiri și stridente sunt de pui
de nevăstuică și că un astfel de pui este captiv la copii. Au strigat la copii
și le-au poruncit să elibereze puiul, ceea ce copii au și făcut.
Se părea că lucrurile s-au liniștit.
După vreun sfert de ceas, nevăstuica
și-a făcut iar apariția. A urcat repede pe tulpina pomului, s-a dus la oala cu
mâncare și rapid a ros baiera. Oala s-a prăbușit, s-a spart, iar ciorba s-a
împrăștiat. Pacea s-a restabilit.
Când puiul țipa, nevăstuica a pus
otravă în mâncarea secerătorilor; după ce puiul a fost eliberat, nevăstuica a spart oala, ca să nu le facă
oamenilor rău. Atunci au înțeles secerătorii mai bine ca oricând proverbul:
,,Bine faci, bine găsești; rău faci, rău găsești!”
*
Consternare. Constatăm cu
mâhnire și durere, că de la o vreme mașinile Salvării nu mai poartă semnul
Sfintei Cruci, ci doar șarpele scuipând otravă în pahar. Dacă aparent faptul
este nesemnificativ, el are conotații profunde și periculoase. Crucea Roșie
a fost înființată în secolul al XIX-lea
de un medic elvețian, Durant. Acesta a pus ca emblemă firmei sale ,,o alăturare
artistică de cinci patrate”. Nu recunoștea că acela e semnul Sfintei Cruci,
fiindcă el era protestant și protestanții nu admit cultul Sfintei Cruci.
Totuși, pretutindeni unde ajungea un echipaj al Crucii Roșii, creștinii vedeau
în sigla respectivă semnul Sfinte Cruci.
Iată că acum Smurdul scoate acest
însemn de pe mașinile sale. Nu este
întâmplător. Faptul se înscrie pe linia politică generală a Europei de a scoate din toate instituțiile
publice însemnele religioase. Bineînțeles că în primul rând sunt vizate
însemnele creștine. Altfel spus, asistăm, pas cu pas, la un proces susținut de
descreștinare a Europei. Încercăm să credem că dacă Domnul Arafat ar fi fost
creștin, altfel ar fi apărat valorile creștine. Dacă!
*
Ajutoare și donații: În această perioadă, parohia noastră a primit
câteva ajutoare și donații astfel: Domnul Boncioc Mircea din Italia, fiu al
satului Malovăț: 100 lei; Doamna Crăciunescu Valeria din
Câmpulung-Moldovenesc(SV) și Doamna
Chircu Ramona din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: câte 50 lei;
Domnul Popescu V. Ion din Malovăț a mai adăugat 150 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 230 lei; Domnul Popescu Mihai din
Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 215 lei; Domnul Bazavan Claudiu din
Malovăț mai adăugat 50 lei, totalizând
până acum 150 lei; Doamna Paicu Mariuța din Malovăț a mai adăugat 50 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 125 lei; Doamna Șeitan Adela din
Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 150
lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Lucrări la biserică. Zilele acestea am
terminat lucrările pentru racordarea bisericii de la Bârda la rețeaua de apă.
Domnul Primar Ing. Ion Michescu ne-a fost de mare ajutor la această lucrare,
punându-ne la dispoziție o bună parte
din mâna de lucru; Domnul Boncioc Liviu din Malovăț ne-a săpat gratuit 60 m de
șanț cu escavatorul; Domnul Badea Constantin din Malovăț a străpuns pământul pe sub șoseaua asfaltată și a trecut
conducta. Domnul Paicu Daniel din Malovăț ne-a făcut racordurile, Domnul
Stănciulescu Florin din Bârda ne-a făcut alte amenajări ale cișmelei, iar
Domnul viceprimar Paicu Angelu din Malovăț a condus și supravegheat întreaga
lucrare. Totul gratuit. Le mulțumim frumos. Dumnezeu să le ajute!
*
Excursii-pelerinaje. ►Miercuri, 25 Iulie, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Orșova(MH), cu
ocazia hramului. Acolo vom participa la Sf. Liturghie oficiată de mai mulți ierarhi. Parohia suportă
cheltuielile de transport. Așadar, participarea e gratuită.
►La sfârșitul lunii
august, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul itinerar: Bârda - Malovăț - Tr. Severin - Mânăstirea Gura Motrului(MH)-Strehaia(mânăstirea)-Craiova(orașul, mânăstirea
Jitianu, mânăstirea Coșuna, seminarul teologic)- Tr. Severin -Malovăț-Bârda.
Costul era de 25 lei/pers. Până la închiderea acestei ediții, s-au înscris 9
persoane.
*
Încheierea anului școlar. Cu
ajutorul lui Dumnezeu, s-a încheiat încă un an școlar. Anul acesta preotul
Dvs. a semănat învățătura creștină,
săptămână de săptămână, în sufletele a cca. 150 de tineri din clasele IX-XI de
la Colegiul Național Economic ,,Th. Costescu” din Tr. Severin și de la Colegiul
Tehnic ,,Domnul Tudor” din Tr. Severin. A fost greu, a fost frumos, au fost
bucurii, au fost dezamăgiri, ca oricând și pe oriunde. Dacă Dumnezeu va mai
vrea și cei care au pâinea și cuțitul vor mai scăpa vreo firimitură și anul
viitor, vom fi la datorie.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să
mai publice câteva materiale, astfel:
,,Scrisoare pastorală” – 376, în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 2018,
16 iul., ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”,
Toronto(Canada), 26 iul., ediție on-line(http:// www.observatorul.com);
Restituiri: Biserica și Marea Unire, în ,,Națiunea”, București, 17 iul. 2018,
ediție și on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/category/confluente-istorice);
Cuvântul Sfinților Părinți, în ,,Națiunea”, București, 2018, 21 iul., ediție și
on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate); Biserica
și Marea Unire(V), în ,,Omniscop”, Craiova, 23 iul. 2018, ediție
on-line(http://www.omniscop.ro);
Domnul Ioan Miclău din Australia
publică o recenzie la vol. preotului Dvs., Popas Aniversar – 65 pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba
română din Sydney(Australia) în ziua de 9 iulie
2018(http://bentodica.blogspot.com);
Parohia noastră a publicat o nouă
tranșă din cartea preotului Dvs., Studii și documente privind istoria României.
Vol. III, Banatul.
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de
1 iul. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Tărăbâc Rareș-Ionuț, fiul Doamnei Tărăbâc Cristina-Ionela din
Malovăț. Să-i trăiască! În ziua de 15 iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Coman Dumitru(64 ani) din Malovăț. Dumnezeu
să-l ierte!
*
Program. În cursul lunii august avem următorul
program de slujbe:4 Aug.(Bârda-Malovăț); 5 Aug.(Malovăț); 6 Aug.(Malovăț); 10
Aug.(spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat); 11
Aug.(Bârda-Malovăț); 12 Aug.(Bârda); 13 Aug.(spovedit și împărtășit în Malovăț
adulții, la biserică și în sat); 14 Aug. (spovedit și împărtășit copiii în
Malovăț); 15 Aug.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 18
Aug.(Bârda-Malovăț); 19 Aug.(Malovăț); 25 Aug.(Bârda – Malovăț); 26
Aug.(Bârda); 29 Aug.(Schitul Topolnița). În restul timpului, la orice oră din
zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail:
stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate,
pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu