Descă cel mai adânc lac din lume,
supranumit și ”Perla Siberiei”.
Cu
siguranță, toți ați auzit despre cel mai mare lac din Federația Rusă, Baikal.
Acesta este și cel mai adânc lac din lume. Rușii sunt foarte mândri de lacul
lor. Dar ce cunoaștem noi despre el? Calatorul.net v-a pregătit un șir de
curiozități despre această minune a naturii.
1 Perla
Rusiei.
Lacul Baikal
se află în Siberia de Sud-Est și desparte districtul Irkutsk de Buriatia. După
mulți parametri, lacul este unic de felul său.
1
Adâncimea
maximă constituie 1642 metri. Dacă luăm în considerare că lacul se află la
altitudinea de 456 metri, deasupra nivelului mării, păi atunci cel mai jos
punct la lacului se află la altitudinea de 1186 metri sub nivelul mării.
Astfel, asta înseamnă ca acest lac nu este doar cel mai adânc lac din lume, dar
și una din cele mai adânci depresiuni continentale.
Lacul
impresionează și cu mărimile sale: măsoară 636 kilometri în lungime și 80 în
lățime. Lacul Baikal a fost inclus în lista patrimoniului mondial al UNESCO.
2 Legenda
despre tatăl înțelept.
În lacul
Baikal se revarsă 335 de râuri și izvoare, iar din el, își are începutul un
singur râu, Angara.
Despre lacul
Baikal există și legende. Conform uneia dintre ele, fiica neascultătoare, pe
nume Angara, a încercat să fugă de tatăl său sever, Baikal, la tânărul Enisei,
în care se îndrăgostise. Atunci, Baikal se înfurie și a aruncat în urma fetei
cu un bolovan imens. Acel bolovan a căzut pe gâtul tinerei Angara. De atunci,
oamenii numeau acel loc, Piatra Șamanilor, și aduceau încolo daruri și jertfe.
La momentul actual, pe râul Angara se află un baraj, iar din apă se vede doar
vârful acelei pietre.
2
3 Lacul cu
apă cristalină.
Până nu
demult, Baikal se socotea lacul cea mai pură apă din lume. Însă mai apoi a fost
descoperit Lacul Albastru, din Noua Zeelandă, care a preluat locul întâi de la
Baikal. Cu toate acestea, lacul n-a devenit mai puțin unic de la aceasta.
Vizibilitata în apă constituie aproape 40 de metri!
3
Apa conține
foarte puține minerale. Putem spune că apa este practic distilată. Mai mult ca
atât, apa lacului este atât de curată, încât ea este potabilă. Se consideră că
apa este filtrată de crustaceele din subclasa Copepodelor. Aceste crustacee
trăiesc doar în acest lac. Desigur, ele ajung și în râul Angara și în lacul de
acumulare. Însă arealul lor de bază, este lacul Baikal.
Aceste
crustacee au dimensiuni foarte mici, de doar 1.5 mm. Însă ei sunt foarte
harnici: într-un an, ei reușesc să filtreze toată apa din lac, de cel puțin 10
ori.
4
În lac se
află circa 90% din rezervele de apă potabilă ale Rusiei, și peste 10% din rezervele
mondiale.
4 Lacul
străvechi și casa unor animale rare.
Baikal este
un lac străvechi. El are o vârstă de aproximativ 25-35 milioane ani.
Într-adevăr, tatăl tuturor lacurilor și râurilor. O particularitate
interesantă: în mod normal, durata de viață a unui lac, este de până la 15 mii
de ani, după care, el devine mlaștină, sau se umple de mâl. Însă în acest lac,
nu este nici urmă de mâl.
5
Fauna
Baikalului este deasemenea unică. Marea majoritate a speciilor ce locuiesc în
acest lac, sunt endemice, adică pot fi întâlnite doar aici. În rândul lor se
găsesc: omul de Baikal (Coregonus autumnalis migratorius), unica specie de focă
de apă dulce, peștele Comephorus, ce naște puieți. În total, în lac se găsesc
în jur de 2000 de specii și subspecii de animale.
6
O abundență
atât de mare, poate fi explicată prin faptul că apa lacului conține mult
oxigen.
5 Alte
curiozități despre Baikal.
1 Pentru a
fi total acoperit de gheață, lacul Baikal are nevoie de aproximativ o lună.
Astfel, gheața începe să apară pe lac din luna decembrie, iar abia în ianuarie
el este total acoperit de gheață.
7
2 Există în
jur de 10 teorii, referitoare la proveniența denumirii lacului.
3 Baikal
este o zonă seismic activă. Deși seismele au loc cu regularitate, ele rareori
depășesc 1-2 grade în magnitudine. Totuși, în istorie se cunosc și cutremure
devastatoare în zonă. Astfel, în anul 1862, a avut un cutremur atât de
puternic, încât apa a inundat o suprafață de peste 200 kilometri pătrați. Din
păcate, apa acoperise și 6 așezări buriate, în care locuiau circa 1300 de
oameni.
4 Pe lacul
Baikal, deseori au loc furtuni și se formează valuri înalte.
8
5 Cu
ajutorul batiscafului, în lacul Baikal, s-au scufunda: președintele Rusiei,
Vladimir Putin, vestitul regizor, James Cameron, dar și președintele Mongoliei,
Țahiaghiin Elbegdorj.
6 Pe malul
lacului, crește un copac de cedru, ce are o vârstă de 550 de ani.
7 Cu numele
de Baikal, a fost botezat un asteroid. El a fost descoperit încă în anul 1976.
8 Dacă apa
din lac ar dispărea, ar trebui apa din toate râurile lumii ce curge timp de un
an, pentru a umple lacul din nou.
9
9 În
districtul Irkutsk și în Buriatia, există o sărbătoare – Ziua Nerpei.
Sărbătoarea a fost instituită pentru a atrage atenția asupra focilor de apă
dulce, ce trăiesc în lac, puieții cărora, sunt activ vânați de braconieri.
10 Alături
de lac, este o peșteră, unde în antichitate se făceau ritualuri păgâne de
șamani.
10
11 Pe data
de 11 septembrie, în Rusia se sărbătorește Ziua Baikalului.
12 Lungimea
liniei țărmului este egală cu distanța de la Moscova, până în Turcia.
13
Sedimentele de pe fundul lacului, au o grosime de aproape 6.000 de metri. Asta
înseamnă că la fundul lacului se află unii din cei mai înalți ”munți
sedimentari”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu