PRIMAVARA DUHOVNICEASCA - Sfantul Inochentie al Odessei + CĂLĂUZA

FIREA CANTARII - Fericitul Trifon Turkestanov-

            Întru a sunetelor minunata potrivire glasul chemarii Tale se aude. Tu ne deschizi pridvorul Raiului ce va sa fie si ne dezvalui mladioasa fire a cântarii prin sunetele pline de-armonie, prin taina adânca a izvodirii muzicale, prin simtirea înalta ce prinde glasuire într-a artistului lucrare. Fiece frumusete adevarata, ca o atotputernica chemare, ne poarta sufletul spre Tine, facându-ne sa glasuim plini de-ncântare: Aliluia!

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 130

PRIMAVARA DUHOVNICEASCA - Sfantul Inochentie al Odessei

Dar primavara duhovniceasca se aseamana cu cea a naturii si prin lucrurile care o desfigureaza si-i dau o vedere urâta si neplacuta. În timpul primaverii, seceta si ploile peste masura strica foarte mult, caci si într-un caz si în celalalt plantele sufera, rodurile viitoare sunt amenintate si unii arbori pier cu totul. Se întâmpla o asemenea seceta si în timpul primaverii duhovnicesti, când sufletul e lipsit de roua cea Sus, care se pogoara de la Duhul lui Dumnezeu. Însa omul se lipseste de aceasta înrourare când se împutineaza în el dorinta launtrica a inimii catre rugaciune, care atrage ploaia cea binefacatoare a harului Duhului Sfânt. Lipsa de ploaie adesea e împlinita prin udare. Aceasta poate avea loc si când e vorba de reînnoirea duhovniceasca. Asadar uda pamântul cel învârtosat al inimii tale cu lacrimile pocaintei, pâna când, ca o ploaie bogata, va cadea asupra sufletului tau harul Preasfântului Duh. Aceasta apa pretioasa adesea lipseste din fântâna inimii – într-o asemenea împrejurare arunca-te la pamânt si roaga-te sa se deschida stavilarele inimii; rugaciunea umilita înca te va racori ca o ploaie cazuta la vreme potrivita.

Pentru primavara fireasca este hotarât un anumit timp al anului – ea nu poate avea loc nici toamna, nici în mijlocul iernii. Pentru primavara duhovniceasca, însa, nu exista un timp hotarât – ea poate fi vesnica si, de asemenea, ea poate începe întotdeauna când sufletul pacatos se întoarce la Dumnezeu. Aceasta poate bucura si da nadejde sufletelor pacatoase, care înca nu s-au cufundat în noroiul pacatului pâna într-atât încât sa nu se mai gândeasca deloc la mântuirea lor.

Dupa primavara fireasca întotdeauna urmeaza vara – nimeni nu poate schimba aceasta rânduiala întocmita de Dumnezeu. Dupa primavara duhovniceasca, însa, poate urma iarasi iarna, si înca o iarna din cele mai aspre, de îndata ce sufletul, neîngrijindu-se deloc de sine, amaraste harul Duhului Sfânt, care-l înnoise si înviase, se întoarce de la fata cea întru tot sfânta a lui Dumnezeu si se cufunda în negura cea întunecata a pacatului. Fara îndoiala, numai omul care a cunoscut si a încercat asupra sa puterea harului lui Hristos, care a gustat din bunatatea cuvântului lui Dumnezeu si a trait o viata sfânta, poate sa-si aminteasca bine îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cel ce sta, sa privegheze ca sa nu cada!” (1 Corinteni 10, 12).

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 46-47, 49-50

CĂLĂUZA - Sfântul Tihon din Zadonsk

           Vezi că aceia care s-au abătut din drumul cel bun şi s-au rătăcit îşi caută o călăuză, care i-ar putea povăţui pe calea cea dreaptă şi i-ar duce până la locul unde ar voi să ajungă. Această întâmplare, care se repetă atât de des cu cei ce vieţuiesc în lume, te învaţă că asemenea ne-am rătăcit noi toţi când, urmând sfatul duhului celui viclean, am făcut neascultare de Dumnezeu şi, depărtându-ne de patria noastră – Cerul, pentru care am fost zidiţi de Dumnezeul nostru –, hoinărim prin pustiul acestei lumi, întocmai după cum grăieşte şi Prorocul: „Toţi ca nişte oi ne-am rătăcit; fiecare din calea lui s-a abătut” (Isaia, 53, 6). Şi Sfântul David asemenea se roagă: „Rătăcit-am ca o oaie pierdută, caută pe robul Tău” (Psalmul 118, 176). Iar de vreme ce noi, rătăciţi fiind, singuri nu vom putea ajunge nicidecum în Patria cerească, ni se cuvine să ne căutăm o călăuză pricepută într-o astfel de lucrare însemnată şi trebuincioasă, despre care s-a zis: „un lucru trebuieşte” (Luca 10, 42). În Evanghelie ni se arată o asemenea călăuză iscusită şi preaînţeleaptă: Iisus, Fiul lui Dumnezeu, despre Care Tatăl ne spune din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!” (Matei 17, 5). Altfel zis: „Eu vi L-am trimis pe El – Învăţător, Povăţuitor şi Călăuză. De vreţi să veniţi la Mine şi să primiţi Împărăţia cerească – cea pe care aţi pierdut-o –, «de Acesta să ascultaţi» şi să luaţi aminte la cele ce vă învaţă El”. Dar şi Domnul Însuşi ne vorbeşte despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Dacă nu vrem, iubite creştine, să ne rătăcim până în sfârşit şi să rămânem în veci robi ai diavolului, ci mai cu seamă voim să venim la Dumnezeu şi să primim viaţa veşnică, pentru care am fost chemaţi şi renăscuţi prin scăldătoarea Botezului, atunci neîndoielnic trebuie să ne încredinţăm Lui pe noi înşine, să ne ţinem de El cu dragoste şi cu credinţă, să ascultăm sfânta şi dreapta Sa învăţătură, să mergem pe urmele Lui şi să urmăm întocmai pilda curată a vieţuirii Sale neprihănite. Fie ca smerenia Lui să surpe mândria noastră; răbdarea Lui să ne înfrâneze mânia; blândeţea Lui să izgonească răutatea şi dorinţa noastră de răzbunare; sărăcia Lui să ne întoarcă de la iubirea de argint, de la lăcomie şi de la răpire; dragostea Lui să stârpească pizma şi ura noastră; sfinţenia Lui să ne înveţe a iubi curăţia sufletului şi a trupului. Întreaga Lui viaţă sfântă şi dumnezeiască să ne fie nouă chip de îndreptare a năravurilor noastre celor rele cu care ne-am născut din Adamul cel vechi. Urmându-I, prin El şi nouă ni se va deschide calea, adevărul şi viaţa veşnică! Urmând Lui, nu ne vom abate din calea cea dreaptă, ci vom ajunge în Patria cea mult râvnită şi în casa Tatălui ceresc, unde „multe locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Această cale, preaiubite creştine, este smerită şi umilă, însă îi duce spre înaltul Cerului pe cei care păşesc pe ea. Pe acest drum să mergi de voieşti să ajungi în Patria cerească şi nu vei rătăci în prăpăstiile iadului!

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 83

Toți îți vor binele. N u-i lăsa să ți-l ia!!!

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară

Se topesc de dor de ţară,

Iar ’năuntru, se usucă.

Se topesc de dor de ducă!

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat

Că doar niciunul nu-i mai breaz:

Tu nu mă suferi când sunt beat,

Eu nu te sufăr când sunt treaz!

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,

Se-ntoarce astăzi spre Apus:

Mai bine Varză de Bruxelles

Decât Salată... a la Russe!

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveţi, copile, carte,

Ai s-ajungi şi tu departe

Şi-o să ai atunci de toate…

În Canada sau în State!

NE PLEACĂ DOCTORII

Ne pleacă doctorii din ţară

Iar statul are ca pretenţii

Să ia, urgent, cu ei, afară,

Şi bolile, şi pacienţii!…

IARBA VERDE DE ACASĂ

Iarba verde de acasă

Oare ţi-o mai da fiori

Când alergi cu limba scoasă

După nişte… verzişori?

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda