CIVILIZAȚIA DE SUB
MAREA NEAGRĂ
Robert
Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui
metode, deşi controversate, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că
ipotezele lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii
cercetătorilor, au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce
i-a făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot ei
fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.
În urmă cu
câţiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de
Biblie ar fi avut loc pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa se face că o
echipă condusă de el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai
puţin de 20 km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei
primitive. Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră
dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. Submarinul a
reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care
se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arătă că, în urmă cu
mulţi ani, Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era locuit.
Spre
sfârșitul erei glaciare, din cauza încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor,
nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu cca 7000 de ani,
din cauza presiunii apei şi probabil a vreunui cutremur, fâşia de pământ care
separa Mediterana de lac a fost pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au
inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost
fantastic. Forţa apei a depășit de cca 300 de ori pe cea a cascadei Niagara,
calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de cca
40 de zile. În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone
ale fundului Mării Negre există ape dulci, rămăşițe ale vechiului lac. Din
cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa
mării. Mai mult, acolo, mediul e lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există
condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa
lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele
dispărute, altele pe cale de dispariţie, toate cu o vechime cuprinsă între
7.500 și 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea
Neagră a fost pe vremuri un lac cu apă dulce. Actuala mare nu exista în urmă cu
10-15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin
construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Şi ca totul să fie şi
mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida. Harta întocmită cu ajutorul
sonarelor a lăsat să se întrevadă că, pe vremuri, fundul mării era în fapt „un
ţărm plat, cu o plajă de nisip ce cobora lin”, după cum spune coordonatorul
lucrărilor.
Potopul a început în România
Biblia
vorbeşte despre un mare potop, căruia nu i-au supravieţuit decât Noe şi familia
sa. Deşi în afara lor nu mai rămăsese niciun om pe Pământ, fiii lui Noe s-au
întâlnit, totuşi, cu oameni. Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în
acest material. Analizând scrierile vechi ale diferitelor popoare, constatăm că
la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce e mai
interesant e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre
diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte poveşti... Şi
totuşi, atunci când aceste „poveşti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii
descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să
demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza să accepte nişte idei ce
păreau a depăşi realitatea construită cu migală de unii pseudo-cercetători,
timp de ani de zile.
Sfârşitul Atlantidei şi începutul
Potopului
Michael
Robinson profesor la Universitatea Ohio, este specializat în inundaţiile
catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri. A
fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când
acesta afirma că potopul biblic a început în bazinul Mării Negre. Numai că,
spre deosebire de Ballard, Robinson a preferat pentru cercetările sale nu
ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche
de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula
Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii
și piramide ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.
„În
cercetările mele, m-am bazat mult pe textele mistice care arată că toate
civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut
acces la toate descoperirile făcute în România în acest sens, descoperiri de
care românii nici măcar n-au auzit”. Robinson își desfășoară cercetările și în
lungul bazinelor râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşițe ale
unui fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui
lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de
ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. El afirmă că pe
teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi că cetățile
descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din
străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta
ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitate între cele două
evenimente.
Pădurea îngropată
La mijlocul
anilor ‘80, autorităţile de la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să
şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă
vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în numele unui
aşa zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal
Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au
dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. N-au fost iertaţi nici
măcar morţii. Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în adâncime, cupele
excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni
nu s-a sesizat, în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au
înţeles că acolo, la adâncime, e ceva și au chemat arheologii. Nu mică a fost
surpriza tuturor când au constatat că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea
nici mai mult nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Nisipul care o
acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de
sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.
Marea inundaţie glaciară
Specialiştii
aduşi de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei.
Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o
vechime cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în
sine era mult mai veche. Puţini au fost cei care s-au întrebat atunci cum a
ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost
sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul. Nimeni nu bănuia
că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză
fantastică, anume că aici a avut loc marele Potop descris de Biblie, în parte
din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a
generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au
făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se reverse pe
teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi
flore şi faune. Dar oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei
argeşene, pentru ca nisipul rămas în urmă ei să aibă o adâncime de 15 - 20 de
metri? Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie?
Tsunami pe Argeş?
Descoperirea
pădurii preistorice sub pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să
cerceteze şi zonele apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se
întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava,
Domneşti, Mihăileşti-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că se întindea mult
în sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate
locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit zonele într-o
perioadă extrem de scurtă, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva
săptămâni. „Aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară
doar de cazul în care Terra a fost lovită de un meteorit. Or, din câte ştim
noi, acum 10.000-12.000 de ani niciun meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă
Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. În sprijinul teoriei lui vine absența
totală a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea
preistorică. „Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată
întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.
Bizară fortificaţie de lemn
Dar nu
pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi
la faţa locului. Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie
bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu
s-au găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în care s-a presupus
că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură. „Unde au dispărut cei care au
construit ciudata fortificaţie de lemn este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe
de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior
trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel
de posibil e ca locuitorii să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş
şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a doua
ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul
va mătura zona Argeşului?”.
Când vine
vorba de istoria umanităţii, ştiinţa actuală încearcă să inoculeze ideea de
evoluţie, mentală, fizică, socială și
chiar şi spirituală.
Realitatea
este alta: toate civilizaţiile care s-au succedat pe planetă au dez-evoluat,
societatea actuală nefăcând rabat de la această „regulă”. Este de ajuns să
privim ce se întâmplă acum în lume pentru a înţelege asta.
Pornind de
la pădurea antică descoperită pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături
în partea opusă, pe Valea Prutului. Şi... surpriză, au fost descoperite
depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării
şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi
începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de data asta, dar probabil
că zona nu era una împădurită, ci de câmpie. „În acel moment am fost puşi în
faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg
cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri? Cum s-a format
acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val
oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce?”.
Copacii milenari
Dincolo de
ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continuă să scoată din
carierele de piatră trunchiuri vechi de mii de ani şi să le ardă în sobă.
Florea Dumitru spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem
la pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm copacii de care avem nevoie
pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăștia sub nisip.
Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui
Noe”. Deocamdată nicio ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul
copacilor milenari descrește de la o zi la alta. Trebuie oare să condamnăm
localnicii pentru că distrug urmele trecutului încercând să supraviețuiască? La
urma urmei, nu așa au făcut dintotdeauna oamenii? Fiecare nouă civilizație a
distrus-o pe cea veche. Și nu din răutate, ci din simpla dorință de
supraviețuire.
Sursa: Prof. Valentina Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu