Mere pădurețe 13

Mere pădurețe 13

Tu eşti de comedie, te tot joci cu mine de a pisca şi şoarecele, ca un Onore Balzac a sicial-umanului românesc şi pentru aiasta, eu drăguțule, zâmbesc şi caut să mă susțin, mențin, sustenabil, util, întru omenesc cu mult soare şi firesc.

Scriu profund marcat de dragoste şi viață, îmi dau ajutor, salvare, dar nu vreți să mă înțelegeți, că am propriul inedit, ca traiul stăbunicul Ioan Rătundeanu-Ferghete. Prin strâbunicul aiesta s-a născut şi-n mine veşnicia de România. O extimare realistă cu surpriză. Este de apreciat efortul. Nimic nu-i floare la ureche, dar ce'i ambițios e lăudabil şi cu cinste pentru România.

Nici când a dat buznă, să mă facă de pozna, nocaut, mingea ajungându-în aut ori corner, că clipa a dat dezmățat, înăbuşitor, axfixiant, ca un utilaj greu, buldozer, tăvălug, ca marele minciuni nevinovate mi-a dat în gât bruscându-mă peste cap, deşi nu ne place canicula şi gerul, canicula insuportabil rostogolindu-mă din efemer, înălțându-mă prin eter cu-n flutre ce-l simți în stomac, că răul, te înalță în cer, că nu mă ocroteşte, ci vrăjitoresc mă loveşte în moalele capului, dezorientându-mă, că nici  teroarea nu mă opreşte cum i-au pus capăt mişel zilelor marelui om Floarea Mureşan, dar eu nu mă opresc  ca să nu scriu despre pitorescul plin de inspirație al omului Floarea, apelând la voință, la echilibru, chiar vorbele lui autobiografice fiind mobilizatoare pe propiu-mi drum dezlănțuit în bine, pildă către bine, demn de urmat, ca pildă vie pentru urmaşii de orice vârstă, care-l vor descoperi moral, pilduitor, om între oameni, învingător, să vezi şi să citeşti, ca să crezi :

-"În urma evenimentelor din 1940 am rămas la Cluj.Abia în 1945 am put prelua legăturile cu Facultatea de Teologie,prezentându-mi acum altă teză:CAZANIA LUI VARLAM-prezentare în imagini-1643-1943". După susținerea ei şi după examenele riguroase,în 6 noembrie 1948 am promovat Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti(cf.Certificat nr.1607/7 noembrie 1948).

STAREA CIVILĂ,Căsătorit în 4 iulie 1932, în Ocna Sibiului,cu Eugenia Adam, de cetățenie română,religie ortodoxă,de profesiune învățătoare, născută din părinți,emigranți în America.Din această căsătorie avem doi copii:Delia,născuta în satul Râşca de Sus,în Munții Apuseni,ju dețul Cluj,la 29 iunie 1933 şi Andrei-Porfir, născut în Cluj la 26 februarie 1937.

Am fost hirotonit diacon  la 7 iulie şi preot la 8 iulie 1932(cf.Certificat nr. 4778/1932).

FUNCȚII ÎNDEPLINITE.

- Din 1 septembrie 1931 iunie 1932 am servit de catehet la şcolile primare din Cluj.

-Din august 1932 până în 1 ianuarie 1934-preot în parohia Râşca de Sus,județul Cluj.

-Din 1 ianuarie 1934 până  în 31 0ctombrie 1938 preot la catedrala din Cluj şi, în paralel profesor de educație religios-morală la cursul profesional de ucenici din Cluj.

-Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946-proesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj şi preot la catedrală.

-Din 1 septembrie 1946 până la la 30 iunie 1948-paroh şi protopop al Clujului,precum şi profesor la Academia Teologică.

-Din 1 iulie 1948 numai paroh al Bisericii din Deal şi protopop al Clujului."

Pentru'că a fost român cu adevărat(voi documenta cu ce a scris omenesc,suflet şi grai de înaltă ținută transilvană,chiar în anii de război ca redactor având în Tribuna Ardealului o pagină de suflu grăitor patriotic şi românesc național de luptă,că viața ne era o luptă dreaptă pentru bine,voi dovedi,c-a fost condamnat şi arestat prima oară în 1953, împreună cu soția.

-"ORIGINEA SOCIALĂ: din parinți țărani săraci. Născut în 1907, iulie 8, în satul Ciubanca, județul Someş, din părinți țarani: Gheorghe şi Maria născută Marchiş, de religie ortodoxă, amândoi neştiutori de carte, fiind al doilea din cei 4 frați, dintre fratele mai mare şi sora mai mică sunt țărani, iar o soră a murit în copilărie. În tot decursul copilăriei nu-mi amintesc ca avutul din ograda noastrâ să fi fost mai mult de o bivoliță şi 2-4 oi. Pricina deabia mai târziu am înțeles-o: de cele 4 jughere (2ha şi 30 ari) din care o treime rămânea izlaz în fiecare an, nu puteam creşte mai mult. Mai târziu, ținând în arendă pământ de-al fiscului, din economiile încorpite, au reuşit să cumpere câteva bucățele de pământ sălbatec, care totuşi n-a reuşit să-i salte din viața de robi şi de pe ogoarele altora.

Amândoi părinții au murit la vârsta de 64 ani; tata în 1934, iar mama în 1943.

PREGĂTIREA ŞCOLARĂ. Şcoala primară (sistem şase clase) am urmat-o în sat: 1919 (Certificat Nr.32/1918-1919). În toamna anului 1919, la îndemnul învățătorului din sat, Augustin Mircea, părinții mei s-au lăsat ademeniți şi m-au dus la liceul din Dej "Andrei Mureşanu".  Aici, în primul an de liceu am locuit în atelierul cismarului Bolog, strada N.Iorga Nr.52, contra unui plăți suportabile şi a micilor servicii casnice: adusul apei de la"Hideg-Kut", curățirea atelierului crăpatul lemnelor şi facerea focului. După Crăciun am ajuns să-mi însuşesc dibăcia de a coase la "tureci", la care treabă mă luam la întrecere cu "Bolog neni". Hrana mi-o aduceau de acasă. Tot la două săptămâni tata venea cu deseaga în spinare cale de 27 Km. De un lucru țin minte, că m-am săturat în anul acela de lapte acru, care  la sfârşitul săptămânii a doua era iute ca spirtul. Terminând clasa întâia de liceu cu "foarte bine", în clasa adoua am obținut bursă şi loc în internat, pe care l-am păstrat până la absolvirea liceului. Banii de cheltuială, de cărți şi de haine mi i-am agonisit din lecții. Examenul de Bacalauriat l-am trecut la Cluj, în iunie 1926 (Diploma nr.252/10 septembrie 1926). STUDII. În anii 1926-1930 am urmat Academia Teologică Ortodoxă din Cluj, obținând Diploma de absolire cu "Mana Cum Laude" (Certificat Nr.51/1929-1930).

Paralel cu studiile teologice am urmat şi Facultatea de Filozofie şi Litere la Universitatea din Cluj. Din noembrie 1930, până la 31 iulie 1931 am urmat studii în Franța, la Universitatea din Strasburg, ca bursier al Patriarhiei Române. În 1935 m-am înscris la Facultatea de Teologie din Cernauți, unde în 4 aprilie 1938 am obținut Diploma de licență cu"Distincție", susținând teza: "Obligațiunea morală" (cf.Diploma nr.4244/ 1938,  20 septembrie). Din 1 noembrie 1948 până în iulie1939 am studiat la universitatea din Berlin, ca bursier al Fundației "Humboldt" unde mi-am pregătit teza de doctorat în teologie despre: "Responsabilitatea morală".

-"ACTIVITATE PUBLICICISTICĂ.

COLABORATOR:

La "Renaşterea", organulEparhiei Clujului din 1929.

-La revista "Viața ilustrată" din Cluj, între 1936-1944.

-La " Tribuna Ardealului, în anii de ocupație 1940-1944-1945 (redactor cultural).

BROŞURI ŞI CĂRȚI PUBLICATE:

-Din viața sfinților Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul şi Efrem Sirul, Cluj 1940, 323 p.Bibleteica " Veniți de luați lumină", Nr.1.

-Manuale de religie pentru şcoala primară (Cl.I-IV), Cluj 1944 ( trei ediții).

-Biserica din Deal sau vechea biserică ortodoxă din Cluj şi slujitorii ei, Cluj, 1942, 206 p;

-Catedrala (scurtă monografie ilustrată cu prilejul împlinirii unui deceniu de la târnosirea ei), Cluj 1943, 64 p.;

-Întâia carte de învățătură, Cluj 1943, 238 p;

-Caznia lui Varlaam-prezentare în imagini -1643-1943, Eran Cluj, 1944, 246p. (Teza de doctorat în Teologie);

-Predicile lui Şaguna, cu studiu introductiv, Cluj 1945, 219 p;

-Biserici şi preoți din protopopiatul Ortodox român al Clujului, Cluj, 1946, 72 p;

ACTIVITATEA SOCIALĂ.

-Nu am fost în nici un partid politicpână-n1947, când m-am înscris în Frontul Plugarilor.

-Membru în Societatea Scriitorilor din R.P.R., filiala Cluj.

-Membru  în colectivul Catedrei de Filizofiei de pe lângă Universitatea "Victor Babeş", Cluj.

-Membru în Sindicatul funcționarilor publici-secția Culte, Cluj.

-În 1943 am făcut parte dintr-un comitet conspirativ la Cluj.

-În cadru expoziției staliniste, organizată de județeana P.C.R. Cluj, în 1947, am conferențiat despre Biserica Ortodoxă în U.R.S.S.

În sindicat am conferențiat despre Noutatea vieții sindicale în Biserică."

Admirabil om, activ, cumsecade, de treabă, după tot ce a făcut, ca lucru bine făcut, chiar dacă nu ştim tot ce a făcut susținut, sustenabil, din toată innima cu subiect şi predicat, călăuzit de voință şi de Dumnezeu însuşi, în greul drum al cunoaşerii sinelui, în dreptul de iubire, ca să învie în naştere cum dreptul de a te naşte născându-se din nou pentru veşnicie, ca slujitor a lui Dumnezeu şi al Patriei Limba Română, al suferinței de a fi.

E un cetățean de onoare imperativ cu distincție, al Cluj-ului, post mortem.

În oraşul florilor: Clujul de la Clujana luând-o pe sobarilor către Byron sau de la Broasc verde, unde locuieşte Marius Celemen, prunc de a lui Vica, om cu cuget adânc şi suflet omenos de prunc.

Floarea Mureşan era cu elita literaturii, din elită, o minte sclipitoare omorâtă inexplicabil în îchisoarele neamului său, aşa cum în alte timpuri, a fost omorât Eminescu, fără a se auto-învinui careva nici mai târziu, c-au omorât pe marele istoric şi profesor, Nicolae Iorga, pentru'că cunoştea geniul şi România tainică asemeni lui Artur Silvestri, Dumnezeu îl ierte şi-l hodihnească păstrându'i memoria binecuvântată !

Tu eşti omul să-i măsori omenia, că n-ai degeaba ochii țintiți în soarele binelui, care întinde Hora cu hore, cu oglinda sufletului, cu o şansă de a îmbraca cămaşa fericitului, pus pe picioare de dragostea pentru țară şi pentru poporul român cu planuri îndrăsnețe.

Totu-i dintr-un mod corect de viață (cred că ai priceput ce-ți spun, om dezinteresat, bun), că tu nu cu mine ai început dăruind omenirii lumina din lumina de început (şi întrebare e unde mere mingea când e gol, însă pentru'că ai lecția ce mai contează, când vine câte-un deştept să făcă pe deşteptul, că ce-i o bere la o muiere, că după ce o gată, altă oiagă de o fele cere, că-i vine a bea o destrăbălare, o plăcere, că be ce vrea, ce mere şi tot ce mere, că şi aiasta-i la ce lipseşte, o compensare, că niciodată nu ştii dacă nu creşti un şarpe - sân (că lămureşte-te şi cunoaşte cu cine-ți faci de lucru, pe cine ajuți entuziasmat, că lumea-i ca ea, rea?); tu trăieşti să creezi, să bucuri pe ceilalți, că se cunoşte omul cu gust bun, cel, care m-a descoperit cu-n stil al meu de viață, deşi tu te distrezi, îți câştigi dreptul de a fi altfel sprijinându-te cum zici: pe intuiție, spui la Unda românească.

Tu-ți dai seama în ce treabă monumentală te-i băgat respirând deocamdată alături cu o chinezoică, Ming, aerul Australiei, deşi în sânge ai parfumul României, ecuația din Arca vieții te face să te gândeşti la ziua din ecuația de mâine înhămată la bine, cum visa cu nâdejde şi Floarea Mureşan (ce să-mi răspunzi la ce nici nu te-am întrebat, deşi e la bază curiozitatea care trebuie alimentată şi săturată cu vâtf şi îndesat, pentru a înțelege nascându-ne de ce trăim drămuiți de griji şi emoții, un disconfort, care-mi forțeaza mâna şi mă face să beau extraveral sau rudotel, pentru liniştire şi strălucire, în toate timpurile cu drept la iubire cu înviere la a doua venire trăind intens cu sens).

Ce-mi scapă printre degete

completează tu, Ben bio, c-ai multă carte,

bio-bâzăie când vaca bio-paşte

şi cine o bio paşte o cunoaşte,

să ne dea bio-vițel, bio-lapte

pentru bio-viață, pentru sănătate,

că-i mai bună ca toate

dându-ți şi celebritate şi expresivitate,

în cruda realitate,

că viața e o luptă cu dragoste,

cu nelimitată dreptate,

ca să ne dea tihnă, linişte,

făcând să dispara cruda realitate,

cruda răutate .

Tu vii, ca om important, să ma informezi şi din sistemul armatei, să mi se limpezescâ nişte lucruri şi totuşi ce căutăm pe teritorul altor țari cu aşa zis NATO, ONU, răzbunarea, omorârea altor frați fiind bucuria nebunilor, amestec în treburile interne al altor țari şi răsucindu-se Ceauşescu-n mormânt, ca un sfânt zice:

-"Prieteni, aiasta, nu-i ajutor reciproc, ci crimă şi jaf"

(să-i furăm sau să- apărăm ori să le omorâm omenii dragi, ce căutăm în Afganistan?, mai făcându-le distrugeri importante, ce folos, haznă, le facem ? pentru leul orbului, ochiul deavolului, ca mercenari, criminali şi nu eroi, putând să murim în țară străină, putem muri şi noi, fără nici o glorie, victorie, că pe glia altora murim, pe pământul afganistanilor e. Grija americanilor e cea de înavuțire, că nu vedeți orbilor, cum jefuiessc aurul negru, făcătorul de lumină, fotoghinul pentru combustie, pentru maşini, care-s bâza poluante şi pentru a face accidente, cu alt chip, mască făcând  moarte de om pe drumurile publice, că n-ajunge stresarea doar fonică, pe marile bulevarde americane ori ruse, că un înteres le poartă fesul, dar cum să vedeți voi, justificându-vă, că marxism-lenismul va întunecat mintea tembelilor, deşi materialismul v-a arătat, că sunteți furați de explotatori, dar nici într-un fel nu va zis să furați şi voi, dar nici să nenoroceasca lumea, pe alții, că e o utopie mişelească, e  a voastră neispravă nemernicilor, "tagmă de jefuitori şi criminali, stăpâini a lumii, cum egoist şi sfârnari, şmecheri se cred, aceeşi fără suflet, Trump şi Putin urmaş al stalinismului barbar, că Trump impune, vrea să-i dăm bir 4 la sută din bip, sărăcindu-ne, pentru aceşti mamone fără de suflet, că facând moarte de om, n-au cum fi copiii şi sfinții lui Dumnezeu, ci întruchiparea deavolului, care pune la încercare pe mulții iovi a poporelor pe care le săracesc, ca să le ia ce nu le aparține, dar ei le fură bătându-se-n piept cu pumnii şi cărămida, ca electoratul să-i realegă, să-i voteze tot pe ei, şefia aducàndu-le bogățire, lux, înfumurare şi puterea infernului de a tăia şi spânzura şi de fapt ce vrea în fond şi acest Trump, tată Stalin al Americii, un sfatuitor cu Kim şi Putin şi de ce credeți, că vrea să ajungă la o înțelegere, cu împărțirea lumii destrămând Europa, împărțindu-şi ce o ciordit, şmanglit, furat, ca hoți dovediți, că hoțul doar neprins asupra faptei e om cinstit, însă ei fură pe față banditesc, ca bandiți contra umanității porniți hâd, lacom-avar, flămânziți, contra umanității calcând şi porunca dumnezăiască, facànd: om-ucidere şi încălcând cele zece porunci şi mai ales iubirea de Dumnezeu şi de aproape, ca pe tine însuți, gândeşte cinstitul Pavel, negru în ceru gurii de dragoste şi dor, însuşi Dumnezeu poruncindu-i să-şi iubească până şi pe vrăşmaşul, deşi acesta-i cu mânie, distrugător, cu mânie, sunt nişte nişte răi, inchizitori neânțeleşi de Pavel, care ca să se respecte pe sine, îşi impune, după legea pământului să iubească pe Trump, Kim şi Putin şi de ce mă rog, c-aşa i-a poruncit Dumnezeu prin căpiatul şi criminalul  Moise, care chipurile ducàndu-şi poporul 40 de ani prin pustie, a făcut bine, ca să se războiască poporul lui Israel, în Canan, țara făgăduinței şi făcând moarte de om, alungând pe stăpânii de drept,l; ce bine au făcut sau fac acuma evreii care bombardează şi puşcă şi acuma !?)

     - Suntem deja in Matrix draga Pavele. Numai Dumnezeu ne mai poate salva.

     - Ai văzut cum ni se bage fuse şi ni se zâmbeşte amar de strâmb, că Trump şi Putin, mă disperează cu socotelile lor, socoteli date de a trânta de pământ facându-mi "piele de găină", să vezi, să simți şi să crezi, că nu-i o joacă de copiii, că-n jocul copiilor e o înțelepciune şi o minune, că-n ritmul lor se bucură, că uitați-vă la mine, ei joacă cu cărțile pe masă ? nu, ca Trump sau Putin, că ei au un "iepuraş drăgălaş şi un pitic atât de mic? foarte mic şi face baie-ntr-un ibric, deşi hai le, le, el ar dansa fetele, să-i rupă opincile, că puştii pentru ele vreau luna de pe cer plini de caracter şi o libertate ce o au sub cer, că trăiesc cu peripeții: sare şi piper (n-ai auzit, ca aieştea fac gard între noi, că nu era ce era şi vin de la ei la noi, crai de curtea veche: mistreții infectanți cu molima pestă porcină africană, ca noi, ați auzit n-avem mistreți cu dinți de arginți: Augustin Doinaş, că i-o păpat nu tenismanul Ilie Năstase, ci bancherul şi moşierul de păduri, țața, că-i un că-i unul mai mustecos Ion Țiriac, ca mustecosu' Marius Celemen, Mistrețu, un sărăntoc sănătos încăpățânat în bine şi fain, dacă-l compar cu vânătorul fâră adeverință de venit, dar cu acte în regulă să fure statul, cum zice stas Anica Criste Rusu, după cum zice practică despre frate-su Aurel Rusu "Mândraia", contabil la ceape, c-ar fura de la colectiv, zice Anica, nevasta lui aiesta, a lui Cristea Nicolae, de-a Lupului, casier lup îmbrăcat în piele de oaie, paznic între oi, la primărie, ca aia, blestămata aia, care şi la brațul meu a fost cu "lei, lei la"..., să mă scape de urât, Mistrețul din casa mea Marius un mistreț, dar unul domestic din casa lui Vica, frate cu Miha şi Daria, țața, căpriță ța, că Țiriac a făcut bani grei pe vânatul de mistreți, s'a îmbogățit, pe averea naturală a statului, că sculându-se de dimineață, a văzut, că vigilența, pe alții ia vazut dormind.... parcă a nume să iasă din starea de Lefter Popescu.

La noi culmea mizeriei unii corupți, că unii au zburare, se îmmbogățesc, înfloresc, ca guvernatorul Isărescu, care-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala, că el şti de ce e cel mai oglindă, mai frumos din țară... stresând cu crize şi inflații, că el are cea mai mare putere monetară şi el seducător se bucură, că lipsurile nu-i dor având confort, nu disconfort să-l scoată din ritmul vieții, că el e responsabil, că nu-i face nimeni nimic lui Ion Iliescu, deşi a mințit cu televizorul poporul, a mițit şi împuțit, cu televizorul şi pe Ceauşescu nevinovat spectaculos a puşcat, c-avea case şi locuri de muncă pentru muncitori, că toată lumea pe vremea lui, în epoca de aur era incredibil, că este incredibil, este pentru toată lumea, condamnându-se ilicitul, hoția şi lipsa calității vieții pe Arca vieții.

E uimitor cum ne fură unii de sub nas, fără a fi condamnați, fără a li se confisca averilele, chiar legea protejidu-i pe aceşti fățarnici şi farisei cosmopoliți.

Uluitor tu mi-ai oferit o cale de salvare, mai ales, că toată viața mi-am dorit să scriu o carte, asts-mi şi cereaam lui Dumnezeu, ca Pr. Floarea Mureşan, să nu bolunzesc şi să reuşesc, să scriu cartea, însă Dumnezeu alduitul mi te-a trimis pe tine şi tu, ca un justițiar a culturii, ai stăruit şi, îmi dau seama, ca reuşesc ce neam din neamul meu, Ferghete, Rătundeanu, n-au făcut şi dacă n-au făcut şi ca atare dacă nu s-a îndeletnicit cum Dumnezeu să reuşească  ?

     - Tu macar ai avut timp sa te barbieresti, eu nu. Noroc ca nevasta mea nu ma vede ca altcum ar tipa la mine sa fug sa-mi tai “tufa” de pe fata.

     - Canțula aia sexy alb-megru, în vizita ei nocturnă n-o fi fost moartea cumva într-o vizită inopinată, nepotivita, uitându-şi coasa pe undeva, că s-o fi îmbăta mama mândră aiasta la crâşma de pe colț uitându-şi până şi iprăvurile, coasa tocită de vreme şi de vremuri tulburi (eu ştiu de la profesor de limna română în Şimleul-Silvaniei, devenit profesor din căuci, fierar, Dull Francisc, Fery, învățasem de la el, că mă luase-n ochi buni, el zicând, la o şedință pe şcoală, că de-ar avea zece elevi, ca Ferghete, auzi Ben, zicea, c-ar face nu ştiu ce, c-ar putea face în şcoală (am uitat, ca un zăpaicit, am uitat ce a zis, că face în şcoală) şi de ce zicea profesorul, auesta? Pentru'că am rostit şi eu câteva vorbe plagind un profesor, Ioan Popescu, dinVăleni de Munte, Târgovişte, ca Miron Radu Paraschivescu şi Nicolae Iorga, profesor  pe care l-am avut la Bistrița, un profesor tânăr, care socotea, că relațiile profesor şi elev trebuie să fie ca între om-profesor şi elev-profesor, relații amicale, ca între mine şi tine, Ben şi aiasta era o noutate, dragule, apoi el zicea să nu pună oprelişte la dans, chiar dacă dansul nu'i redus pe metru patrat, ci se întindea pe km/pătrat, că bâțăiala era modernă şi dovedea tinerețe, o inovație creativa şi câte n-am zis, deşi altfel eram un timid şi pe nicăieri din cauza unor emoții şi nu ştiu dacă erau creative sau mă blocau făcând să mi se înece corăbiile la mal, amuțind, ca lebăda lui blaga în albul zăpezii...) Ajunsem să tot fiu îmtrebat când era nedumerit de ceva din ce ne preda şi scos la lecții când aveam inspecție, deşi unu Ioan Paşca era premiantul calasei, pe şcoala fiind tot Sarrca Nicolae din Recea-Cristur, eu trăgând mâța de coadă, deşi motsnul cu tinichea, clopoțel nu prindea şoareci, guzgani... (eu însă eram de film, chiar dacă n-am reuşit decât în generală amator (scoală) la Aghireş-Fabrici şi în liceu jucasem în piesa de teatru Nota zero la purtare un rol secundar, jucând rol de zile mari, în schița Amicii de Caragiale.., deci, actor adevărat n-am ajuns niciodată, deşi am întrebat la revista Luminița: cum pot ajunge scriitor şi actor ?

     - Canțula aia sexy alb-megru cum ii zici tu este defapt versiunea romantica pentru societatea pudica din Romania a versiunii de groaza, groteasca, gorica a cosmarului nocturn cu moartea beata fara coasa si plina de reincarnari animalice.

     - Tu crezi, că pe mine: luni pe când Daria mă trezise dimineața pe la ora, prea dimineață, pe la 4, am văzut numai ori vedeam totul, era într-un gri şi eu amețit, că eram pe nicăieri, aşa, că nu m-am dus la Cluj, în oraşul florilor, ca atare  am rămas acasă, în Ciubăncuța să scriu câteva poezii fără a avea bogata ta imaginație, în alb-negru, o proză scurtă uluitoare, de rară frumusețe literară, Ben. Dumnezeu să vă dea bine ! E vremea să spunem lucurilor pe nume: -"Eşti bun Ben, ai stofă de scriitor, tu scrii din toți rărinchii, te exprimi cald prin toți porii."

Lirica pune pe liră sufletul pejar

Ori pe strune  de vioară, îmulțindu-şi

talantul cu har

Că inima-ți sare fecioresc

sub grumaz de ceteră

Lovind notabil cisma pe tureac,

Dar e mai bine să tac,

Că tăcala, tăcala,

Până măritala, să cumpere vaca,

Dar după ce măritala

Îi umblă gura, ca sucala.

     - Tu graiesti un mare adevar pentru ca atunci cand luam cantitati mari de Lirica mi se sculau picioarele mai ceva ca al treilea membru. Aveam in picioare aceiasi senzatie fizica pe care o aveam in al treilea erect in turbare. Probabil si creerul deaceea vedeam lucruri in plus.

Sunt pâgrhia de pasăre al universului

Pe altrul de soare a pămàntului,

O căutare de echilibru, pur şi simplu de mare exemplu cu zbor în templu.

Tu cum vezi de vezi,

În echilibru de pâine de zi de zi,

Iubire, drept la înviere.

Tu scrii despre grozăvia ta, c-aşa crezi tu, dar "ciuma roşie", e pe la ruşi, care au o decizie, o gălăgie, o didactură, prin Putin, deşi nu duce nicăieri trâmbițarea despre Vlad Țepeş, că Dracula e o născocire nevoresilă fără precedent, că voevodul român nu este nici vorbă vampir, este de neimaginat, că scriitorul Stone sau cum l-o fi chemând culmea pe acest american bolund e incredibil bolnav, că n-a trăit ograda România, aşa? că ce'a scris el e minciună, o batjocoră împotriva socio-morală, o defăimare imperalistă a poporului român, deci aşa ceva nu-i nicicum brend turistic, ci un băligare americană, vinovată sfidare adusă asupra poporului român, că altceva nu-i nici ce face Trump şi ce-au făcut înaintaşii lui, că e un tupeu, că n-au măsură a simțului, mergând premiza de a ne prosti mai departe. Despre ce altceva-i vorba ? Nu vedeți cum suntem înjurați birjăreşte, că se împroşcă cu noroi poporul român ?

Neverosimilă violare, că o seamă de techerghei nu-s cu tupeu, nu-s cinstiți şi drepți, ci nocivi, terorişti.

Dragomir chiar cu tată-su vorbea în prezența sâmpetrenilor spirituali, ca putere logică politică, vorbeau despre adevărul istoric, c-au citit presa, ziarele, ce au auzit la radio şi la televizor, deşi ne-am săturat de televizorul care duce de nas poporulcu: ce şi cum stau lucrurile atât de important fără a specula, că putea fi unu şi nici unul după spusa lui Tudorel Toader, un Dumitru Dumitru din Dragoste şi revoluție a lui Dinu Săraru, un scriitor cu atâtea calități scriitoriceşti, că"nişte țarani"rezona, ca grea lovitură, că nu-i legea pomulgată..., că-s destule necunoscute, neclarități neclare, că sancțiuni nu sunt pentru penalitățile penalilor.

Şi-n sufletul acestor țărani care-i ascultau pe Viorel pacă eri România în inima Europei. Momondeau cuminți ascltând şi li se părea, că fierb pentru alegeri.

Le era totul sfânt şi drag. Nu erau ei buricul lumii, dar în unirea lor era tăria, iubirea, dreptul de a fi. Învățau unii de la alții, deşi Dragomir ce învățături le aducea când da pe acasă din Aghireş-Fabrici, centru muncitoresc, deşi într-un fel n-ar fi dat preț pe vorbele lui unii neâncrezători, fuduli, dar nu deştepți destul, deşi vedeau, că nu ascunde lumina sub obroc şi li se părea, că-i mai răsărit , nu mai matur ca ei, care nu s-au îndurat să schimbe opincile pe bocanci fiind umblați prin lume, cu mintea deschisă, receptivă.

Nu-s chiar ticăloşi conducătorii țării, ci-s proşti, zice careva pe sticlă, cu un zâmbet acru, care miraculos ironic face minuni, deşi-i o respirație urât mirositoare, un râgăit porcesc, care nu-l poți suferi, că te arde cu urât, cu scârbă, că pe cine încântă greața, ce-i de terorizat ?

Ce zici ? Nu s-aude nici musca ? Cum îți explici, că evenimente sunt şi ne apasă cu greutate, că fără infrastuctură ce ne facem, că nu călcăm prin cer şi-i dureros pe unde mişcăm, păşim, că nu umblăm în mâini, dar nici prin minte (dar ce afirmăm, că-s imputări imputabile, dar pe care troson circulăm ?) pe la Lugoş-Deva amânarea, şovăiala, fuşăreala, ne condmnă impresionant, dar pe tronsonul Sibiu-Piteşti ce se întâmplă fără scuze : de ce se tot amână construirea ? Nu este nici o pedeapsă pentru crima de a nu face cu capacitate la timp ? Ce se punctează pofticos de viață, cine îşi asumă răspunderea pentru orice întârziere, că asta stagnează şi nu ne bucură, nu-i aşa, Ben, că-i un coşmar ? Unde li responsabilitatea ? De ce admitem umplutura, neatingerea parametrilor ? de ce admitem nereguli în România ? Care-s motivele ? Cine admite tagmei jefuitorilor, celor cu rea credință, să ne jefuiască ? De ce nu se respectă graficul, trăgându-se chiulul, în beneficiul cui sunt bătaie de joc pentru România şi pentru neamul românesc, că penalii trebuie pedepsiți, că nu trenează altfel şi nu ne bucură dacă nu-s un bine? Care ni crema societății responsabilitate nemai cheltuindu-se inutil averea țării, ca să facă şi josnicii conducători, că asta-i doar un bine, doar reuşita nu-i să nu fie tămbălău, ci o reuşită, triumf al binelui, dar la Sebeş-Turda, dar ce se întâmplă ? Noi s-avem oportunități, inagurări, dar ce se întâmplă zilele aiestea fără să ridicăm probleme speciale social-uman încântându-ne, satisfăcându-ne beneciul? Dar drumul de mare viteză Paşcani trecând prin Balciu fără improvizații de terchea-berchea... care-i procedura la magistrală...? Dar ce vorbim despre Comarnic-Braşov cum promovăm binele expert ? Care-i şansa care se joacă cu veştiile bune cu mai mult dichis ? Care ni colacul de salvare în România, ca să nu batem pasul pe loc dramatizând ?

Fiecare îşi are cuibul sau, dar tu ce tot spui tuturor ?

Poetei şi redactorului'şef Doina Drăguț sincere mulțumiri  pentru valoroasa revistă Constelații diamantine,în care a publicat nemaipomenita cronică scrisă de Vasilica Grigoraş cu franchețe sinceră,cu-n preaplin din plinătatea şo divinitatea generoasă a neamului Mihai Eminescu şi George Coşbuc,că viața ni o luptă cu dragoste şi dor,deci pentru bine trebuie să ne luptăm,ca să paztrăm şi prommovăm ce valoros ca nem avem(apropo această frumoasă femeie a scris cu mintea şi inima din suflet,iubire la înălțime,a scri tulburător,fanscinant,cu profunzime,deşi noi mai Avem un lung drum de parcurs până la everestica culme,dar  despre cartea noastră CĂUTÂND DUPĂ MERE,a scris,ca despre o oglindă a sufletului şi al României profunde,ne-a nemurit într-o baladă de taină cu albine harnice roinde foe verde de albastru prin spațiul mioritic celestru de laudă de zestre cu drept de a fi întru răsărit de soare liturghie de pace de pâine,dragoste şi dor de Ponex,tras în mâine acoperământ şi adăpos cu rost de pomină şi de doină-lumină pentru ceilalți- dar din dar să facă şi să rămână de a pururi România pur şi simplu Templu, Rai,exeplu demn de urmat,că doar cel bun,altruist domină şi este artist în veac, bunătatea fiind apa vie,veşicul leac, pacea care va ferici cu omenia noastră omenirea care nu va pieri niciodată prin ceea ce-i bunătate:minte şi suflet- conştiință națională,iubire şi drept la înviere.Cu respect drag şi prețuire, PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Cum vezi,dragule narațiune la Mere Corobețe s-a împotmolit în mine însumi,că şuveiul,leoca lui Eremia,e un bumerang şi n-am nimerit câinele,pomul încărcat cu rodă,rentorcându-să-n mine, în sinele pe care nu mi-l cunosc,ca fagure plin de puiet şi miere a națiunii pe care mi-o doresc asemeni lui Avram Iancu cea mai mare conştiință care a trăit vredată,națiune pe care mi-o doresc fericită,ca ceea ce mi iubire şi sânge din sângele meu,izvor prosper de neam plin de caracter(şi dacă mă înrebi cumva: cum explic trăsnaia,apoi,să-ți zic:căldura, drumurile m-o toropit,obosit, fir-ar să fie!)

CĂ ŞI ZDREANȚÂ CU VOINȚĂ DE NARAVUL PROST SE DEZVAȚĂ

Dragule, Ben Todică, ce'mi place la tine e minunatul, Cuvântul şi lupta ta pentru bine, pentru a ne îmbrăca în lumina care ni se cuvine:

de a nu-ți uita colțul de rai

cu picior şi gură de plai,

cu grui de Grai

al copilăriei şi al adolescenței cu OZN-euri, halucinații şi jocuri cu aventuri de sufocare

a ortacilor în minele cu aur şi uraniu,

că trala, trala, bla, bla, era hala bala cu ochus-pocus, portocala, pe coclauri,

că ai o mândrețe în dialog portocaliu, de care dai

cu tandrețe pipăite de tine în părțile intime, pipăite cu înălțime şi profunzime,

ca Toma cu buricele degetelor pipăind tactil rănile vii, dureroase de piroane batute-n carne fără milă şi dragoste cu silă

sau spinii ce-au scrijelit roboj adânc pe fruntea aureolată de soarele dumnezeiescului,

deşi batjocorit de Alfa, Ana şi Caiafa, Beta şi omega,

batjocorit cu indiferență, nepăsare,

ca şi cum n-ar fi fost vorba de Cuvântul: Dumnezeul, începutul

şi nesfârşitul omenirii, nesfârşitul iubirii pământeşti, chiar dacă la Mărțişor Zdreanță are ochi  smecheri de cuştiriță,

ochi ca de faianță,

o fofoneață dedat la ouă de găină sau rață,

ca o babă-cotoroanță şi corobeață, dându-se cu rău, cu cărțile pe față,

că nu-i pară mălăiață, ca Sorin cu Sorina,

care se plimbă cu maşina

să cumpăre în piață o paiața,

dar la orice cotitură se dea şi de-a dura

şi la cofetărie lângă colorată ca bautură să mănâncă şi câte-o prăjitură

şi dentistul să le coată-n gură

şi cu albinuța bâzând prin toată gura

şi  să le scoată veninul cu

caninul  ...

şi să-i scoată colțul de dinte,

că creşte măseaua de minte pentru a deveni cuminte,

că pe zdreanță l-o ars oul fierbinte,

că şi zdreanță cu voință se dezvață de naravul prost şi ca artist pus la adăpost

îşi lasă loc pentru totdeauna,

îşi lasă loc de bună ziua pentru totdeauna

şi cu toată ziua, Bună ziua, respectos,

zdreanță, cu voință se spală pe dinți şi pe față,

ca ziaua care se cunoaşte de dimineață.

~*~

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Tu şi eu şi după cum pare şi Ioan Miclău dăm extemporal cu viața şi suntem fericiți, că putem da şi altora din fericirea noastră. Noi ne-avem dimensiunile uriaşe de timp, spațiu şi neam, c-avem bunătatea de rai cu gură şi picior de plai.

Şi de-aş fi un munte de talent, un monument, nu cred, deşi ochii mi-s plini de dragii mei, totuşi nu cred, c-aş reuşi să scriu tot plastic, emoțional fără să pierd din naționalul lor, că-s un distinct, un profund a ceea ce-i iubire, natural, chiar dacă eu mai sar peste cal din banal, neputând să mă compar în acest Rai cu viteazu Mihai, că el sărea sare şi pipier, ca om plin de caracter sriind şi făcând istorie a sărit peste şapte cai de-a Craiovei,-plai, că era al României câmpei talisman viu social-uman, ca nimeni, un năzdrăvan, un Burebista-l unirii împlinită integral peren şi etern la Alba-Iulia, acuma 100 de ani, că anul acesta e un centenar aniversar.

     - Te-am rugat si te mai rog sa-mi scrii o poezie in grai maramuresan ca sa o citesc la un seminar. Sa fie scrisa in grai maramuresan ca atunci cand o recit sa sun ca un adevarat motz, pentru efect nu vreau sa fie filozofica sau scolita ci faina a mosului din sat.

     - Eu sunt di regiunea Cluj, județul Sălaj.Aş dori să reuşesc, însă rumeg, dar vezi tu, că nu reuşesc. Tu zici ce vrei, ca lup de mare,eu nu ştiu cum să scrii ce vrei. Cu bine ! Voi încerca, dar ție-ți trebuie cât de iute, cât ai zice peşte. Vom tăi şi vom vedea.

     - Tu in viata ta de veterinar ai fost in contact cu taranii batrani si ai comunicat cu ei. Ei cum vorbăscu? Tulai Doamne! Eu am trait intre banateni si moldoveni si pe ei ii pot imita insa celelalte regiuni daca nu am trait in ele nu şciu VOROVI. Scrie una in CLUJANESCE.  Atunci cauta una scrisa de vre-un localnic. Daca poti nu te fortez. Intreaba pe la biblioteca daca au vre-o carte si scoate-mi una mai  şoadă .

     - Marina Voica, o cântăreță romantică de muzică uşoară, ca Margareta Pâslaru, c-amândouă sunt două grații care ne surprind plăcut, că ridică mingea la plasă, ca adevărată lecție de artă, că niciodată nu ne'a fost viața mai frumoasă, ca'n copilărie, o generație de aur în Arca vieții mele, că iubirea-i ca o pasăre ciudată, c-aşa începe dragostea...  aşa, că niciodată nu uita cine-a iubit şi cine a cântat, c-aşa-mi bate inima pentru o fată.

     - Anii de aur ai vietii generatiei noastre !  Generatia de azi tremura si plange doar in limba engleza. Nu toti desigur. Avem si copii cuminti.

     - Noi ne-avem dimensiunile uriaşe de timp, spațiu şi neam, c-avem bunătatea de rai cu gură şi picior de plai. Eu sunt un om ca mine cu stare  de bine ca şi lumina de bine  să mă umple de bine pentru ceilalți, pe orcine şi dacă-i vrăjmaş cu mine şi să-mi pastrez prietenia cu tine întotdeauna, prietenia ta sâ fie ce mi se cuvine, şi ce-mi ceri, ce-mi ceri să fac bine, c-aş vrea luna, soarele şi stele s-adune binele şi să ne îmulțească zilele.

No, da stai omeneşte, că ț-oi spune, zâce nişte frânturi de limbă, care trebe zâsă iute, dă alceva afară (poate fi o şcoală pentru formarea dicției):

1).Prepelița prepeliții

Cu 12 pui prepeliți, pestriți,

Dar mai pestriță-i prepelița pestriță

Cu 12 pui prepeliți pestriți.

2).S-a suit capra pe piatră

Şi s-a spart pitra în patru,

Crepe capul caprei

Ca şi piatra-n patru.

3).Capra neagră calcă-n crânci,

Crânciul s-o crăpat în cinci,

Crepe capu' capri'n cinci,

Cum o crepat crânciu-n cinci.

4).Io pup poala popii,

Popa pupă poala me.

5).Napti-s  doi pă su' lădoi.

6).Fata popii napi săpa,

Pe sub  poartă napti-s da.

7).Napti-s doi noaptea prin gard,

Napti's doi de doi grițari.

8)Flutur pe punte,

Flutur sub punte.

9).La curbe şinele pocnesc.

10).Tata ia curbe cu maşina.

11).Jar nou,

Par nou,

Soc arde,

Jar n-ave.

12).M-o trimis tata măria sa pe mine măria mea la dumneata măria ta să ne împrumuți un sac de grâu.

-D-apoi io măria mea, tată-tu măria sa, tu măria ta, dar cine dracu ține sacu ? (din antologia de folclorul copiilor: Înțelepciunile şi minunățiile copiilor, de Pavel Rătundeanu-Ferghete)

Chiar prin plecarea ta de la țâța care ai subt-o, că şi pe mine soarta m-a alungat din satul natal la Leghia şi Aghireş-Fabrici (aici după ani şi ani l-a cuprins dorul de sat şi s-ar fi rentors Dragomir la casa părintească, că-n sufletul lui se deschise o prăpasrstie năpraznică, un haos, o nemulțumire se simțea înstrainat de matcă, că ce avuse el să se înstrăineze de folclor, de tradiție, în sufletul lui cuibărându-se un urât, un pustiu, deşi prin Aghireş-Fabrici se mutase mulți săteni sâmpetreni aflându-şi servici, dar pierzându-şi stătornicia, verdele ierbii şi s-ar putea chiar albastru cerului, c-aici  era şi aerul poluat cu praf, cu gaz, hidrogen sulfurat, de parcă noi şi, nu evreii am fi gazați în crematorii de extreminare (uneori aerul nefiind respirabil, a şi săreai şi închideai ferestrele apartamentului, dar satul cu veşnicia şi imaculatul lui, o bio şi eco-sănătate cu acasăle lui era tot mai departe ascuns în minte şi suflet, nu putea adus în blocul unde se mutasă după ce mai bine locuise pe cloclaurii Leghiei în carieră, un spațiu împădurit, aici parcă nu-ți puteai plânge nici morții măcar şi parcă nu mai erai om simțind în permanență, că ceva îți lipseşte şi propriile fapte se năpăstuiau, că ce te apucase să răstorni legănul cu Sabina, pe soru-ta, pe treptele din gârliciu pemniții, la intraea beciului şi de ce mai învinui pe mamă-ta, pe Nastsia, că ea te-a scos, alungat din sat şi de ce zic, că femeia cu ochi mnerui, albaştri, e o muiere, femeie , dată dracului şi tot meri la țară, dar în nestarea ta nu mai faci mulți pureci nici pe aici şi revii la blocul "Rapidului"..., că nicăieri nu mai un rost al tău şi doar Maria era măritată, iar eu şi Mircea ne însurați încă.

Resurse omeneşti sunt, dar nu ştim sau nu vrem să le hăznuim, folosim, placerea dzlănțuită, ca să valorificăm artistic totul.

N-am încadrat în decorul satului, pe isteții îndrăsneții care uzau de frânturi.., ghicitori, colinde, cântece, rugăciuni, jocuri, care vin pentru a descătuşa armonia creend atmosfera, care descrețeau frunțile, în curtea, ocolul, ograda, bunicului şi bunicii (şi toți pruncii erau spectatori şi veritabili prtogonişti, actori, c-aici te înveți pe seama ta pe drumul tău individual, particular, personslizat distinct fără pereche către viitor cu visuri la cheie de om, că copiii au scris cu bucurie, au scris istorie cu-n spectacol neimpus, împinşi de şcoala asta de dincolo de şcoală remarcându-se pe Arca vieții, deşi cu toții participeau afectiv la o nuntă a Zanfirei, şi înțeleg abil spectacolul natural național cu experențe auohtone, autentice, că la bunicii mei era întruchiparea ospitalității fudamentată de omenia specifică, românească, un loc de bucurie zglobie şi cu zburdălnicie, fiecare cu ritualul său şi cu multă improvizație şi inovație, poezie, că era spiritul de observație viu, atent pentru-n oarece, că nu se trăieşte nici o clipă degeaba, că viața e expertă, subtilă, irezistibilă şi antrentă, frapantă şi fiecare e cu-n plus de încredere şi pentru celorlalți erau cu flori, ca să fie rezonabil, în regulă, oferindu-i--se aparte fiecare ştiind şansa de care avem nevoie şi ca-ntr-un joc de noroc era joca nevinovată, era o grădiniță fără educatori, că noi aici intram în joc să ne bucurăm şi dam din noi ce era mai bun cu-zâmbet frumos şi mersul pe jos (de ce nu spui aşa ?) şi să ne instruim, educăm, pregătindu-n cu frenezie, că prinzându-ne din fericire într-un joc, o gură de aer, suntem disponibili de un premiu în familie că ne performam, ca-n anii de şcoală şi de viață,că ce era aici e o dibăcie spontană, o performanță nativă la cheie, că ne echilibrăm, că era ce căutam activ, găsind cheia de succes, că la îndemână, era folclorul copiilor cel ce ne da făimos şi o mărăție, ne da un ideal cu reguli şi principii dintr-o şcoală socială, umană, dar hai să continui cu frânturi de limbă deşi pe unele voit le-am omis şi nu le-am redactat, ca să ți-le trimit pentru a pătrunde inteligența abilă a poporului, un normal național, c-aici în folclor avem o altel de şcoală, o ințiere într-ale vieții, că suntem cei mai tari în materie, că e totul ok oriunde-ai fi, că în vibrația zilei sunt ca nişte averse care survin în rafale, că noi mergem mai departe triumfători, aici fiind un calm, că nu se ieşea cu nimic din comun, din banalitatea cotdiană din ringul de dans, c-aici era, ca pe orice vatră parintească pepinieră cu soarele-n leu să ne drenăm către dreptul de a fi cu planuri mari, că dacă vrei poți şi mergi teribil mai departe cu-n fel de campionat campion spre încântrea tuturor cu sigursnță, că noi reuşm să fim peste aşeptari, peste poartă (că-ntotdeauna este un scop, că visăm noi o ținta cu punct țintit şi ochit). Tu frumos şi omeneşte îți place să te joci cu mine, că eu îți sunt de fapt marea ta decoperire, sunt oferta de poezia, tableta, medacamentul, contra stresului, adică ce şi cum crezi tu tratându-ți cu tactică cufureala, toroştelile, mânjelile cu ştii cuconă, ceva, că eu cucuconă Australia şi de merg de-a buşilea  umitor şi uluitor iertându-te de umilințe merg în România naturală a mea, că Pavel chiar a salvat lumea cu dor de țară, aşa, că bucurați-va, nu mai stau la dumneata, OK ? Eu îți sunt, ca Lirica fără liră, fără complicații şi reacții adverse: halucinații, alergii, cefalee şi alte complicații de transferări în timp printre stele, pe cale lactee, pentru asta-ți zic:

-"Să ai grijă, Ben de tine !", că cuconă Ming ştii ceva, dar nu mai stau la dumneata, ci merg acasă scutur cassa şi fac cafea şi sunt cucon, copchil în casa mea. Dar născocirea ta: Dialog alb negru e scris în forță, cu poezia a lui fi şi te face o forță fără barieră la trecerea imbatabilă peste calea ferată, deşi trenul vine cu viteză de accelerat-rapid, expres, pentru graba lui Ana Katerina, că o calcă nevoia bolund pe nervi şi nu-şi mai încape în sine, o prostie, îmi zice colegul, învățătorul Sotelecan Vasile, cu ideei ieşite din şablonul obişnuit, deşi-l putea auzi Lucuța Vasile, un prieten comun în Fabrici, Gara Mare. Şi asta mă răsfață zicându-mi inocent:

-"Scrie, Ben, c-aşa ceva e moştenirea care o laşi stârpind nocivul, fiind totul o sănătate, că unde nu-i vis, sănătate, nici viață nu e", c-aşa vorbeşti tu verde cu mine". 7 Eşti un tip cu imaginație, individule ! Tu nu încalci nici un principiu, nici o regulă cu iubire la înălțime. Tu discuți cu mine, ca şi cu frate-tu, că sunt tot timpul pentru tine aici în România, chiar dacă nu ştiu mulți, că România noastră, nu-i a lui Ianoş-vodă, a lui Ciubăr vodă, Papp Ianoş-Pasvanti ungur sau rus ori lui american belit de pe dracu, fir-ar a naibii, că-s ocupanți la Deveselu şi Kogălniceanu şi trăiesc inutil în vânt şi-n van căutând parcă raul, să facâ haz de necaz cu pricaz ! Toată viața mea e de basm, plină de poveşti de la Adam şi Eva, e cu surprize. Asta-i din distracția noastră pur şi simplu. Culme, ne cunoaştem de multă vreme ?

     - De multi ani ?

Iară, iară, ca ş-asară,

Cum asară ş-amu iară ?

Ş-asară ca ş-amu,

Cum asară ş-amu' nu ?

 Nu ştiu cine va regenera puterea de la sat, un preaplin de omenie a satului, făra a vorbi în plus, de-a lelea cântând iordane de a moca, vorbind de a futuț'pomana şi fără de noi, deşi mustim de aroame şi culoare locală de România cu iz de popular de cazanie şi de rar, comori pe care treptat le pierdem din tradiție, datină, obicei, chiar dacă mai trăim cum ştim: nobil, util şi sublim, plini de energie şi viață, pâine de-o ființă, c-aici prin trăire de bucurii şi de amărăciuni, de puțin, ca demult ne bucurăm şi nu'i puțin lucru, aiasta, ca măsură omenească a lucrurilor cu focul îndoielilor noastre cu rădăcini adânci arătând legăturile noastre cu viața trifăfătoare şi amăgitoare, deşi-n jocul imperalist cu moartea: ce câştigăm şi ce pierdem? că iarna tremurăm subțire de frig îmbrăcați gros şi gros îmbrăcați viceversa: subțire, că iarna-i ca un câine turbat cu gustul pervertit, cu vederea cețoasă, orbită, de furie, o stare nervoasă, nerodă, cu zăpada viscolită, deşi omătul ajuns în ochi doare dureros, că şi lumina albului pur îți ia vederea, ca şi cum mut ca o lebădă, Blaga, te-ai adânci într-o noapte plină de mister filozofic şi taină de la cina ce-a de taină din răscrucea timpurilor viitoare, Dragomir în plină zi luminat parcă se pierduse pe Purcăreț, chiar în locul unde în stejar Tinu Petrule a Curteanului şi Vasile a lui Mâcioc aduse clopotul bisericii de pe Mazări, din Gloduri, că satul şi biserica de lemn au fost trecute prin foc şi sabie de tătarii barbari pe ls 1242, aici, ca-ntr-o ascunzătoare după retragerea hoardelor barbare, tătare, cu iarna pe capul băştinaşilor, a locnicilor autohtoni, îşi săpaseră cei rămaşi în viața, sapaseră în dânburi bordeie, gruiețe, ondulând dealul, ca nişte piramide, mormintele cu vietăți, suflete vii, care mai vecuiseră, ca în fundătură, aici deasupra fiind o cetate ce da pe dos (e menționată pe la 1700, ca construcție cu fundație de piatră, cu pereți din bârne de stejar şi pământ, din care mai ramase un horn în care aruncau cu pietre ciobanii, ciorângii, ciurdarii până la al doilea război când bombardaseră şi căzuse doborât, chiar şi un avion, oamenii satului încă mulți ani, au stat ascunşi de răii migratori, în satul cu bordeie câte obiceie, pe gloduri, unde mai există vechiul temeteu şi țințirim. În Purcareț, construiseră biserica, care după atrocitățile din 1948, o aduseră în sat, azi păstrându-se ca monument istoric lângă noua  biserică de cărămidă la care contribuise cu bani şi fratele bunicului, George Ferghete, emigrat în USA.

 PR-F&BT.