Impotriva-românismului și impotriva-semitismului
De curând,
Parlamentul României a legiferat împotriva antisemitismului din România, care,
după autorul proiectului de lege, s-ar manifesta nestingherit de legislația
existentă în materie de combatere a acestui flagel rușinos pentru orice stat
democrat, civilizat. Noua lege își afirmă intenția de a fi mai eficientă, mai
aspră cu cei care ar mai îndrăzni să-și manifeste „ura” față de evrei. În
definiția pe care legea o dă antisemitismului, conceptul de ură este esențial
și definitoriu: antisemitul este o persoană care nutrește un sentiment de ură
față de tot ce este evreiesc.
Legea în
sine, cât și motivarea cu care s-a înfățișat dinaintea plenului de
parlamentari, dar și a publicului românesc, au stârnit acordul deplin al
parlamentarilor, unanim, dar și proteste numeroase, aproape unanime și ele, din
partea publicului internaut. Mass media clasică, adică presa și
radio-televiziunea, au escamotat subiectul, nu au suflat o vorbă despre aceste
proteste, dovadă că interesele evreiești sunt apărate în presă printr-un
control riguros din partea cercurilor evreiești, așa cum susțin mulți dintre
„anti-semiții” vizați de legea respectivă. Numai că ideea respectivă este
susținută nu numai de ieri-de-azi, și nu numai de voci din România, ci din
lumea întreagă. Cine nu cunoaște că există acest control, acest veritabil
monopol pe care instanțele evreiești internaționale l-au instituit asupra mass
media din majoritatea țărilor „democratice și civilizate”. Monopol care, ca
orice lucru omenesc, nu funcționează perfect, mereu se produc breșe în acest
monopol. Exemplul cel mai bun este internetul de pretutindeni.
Ce a stârnit
supărarea publicului internaut din România? Mai înainte de orice calitatea
submediocră a textului legii: o înseilare agramată, lipsită de rigoarea stilului
juridic. Mai apoi, obiectul legii, obiect inexistent, obiect inventat de
autorul proiectului de lege: antisemitismul din România. Zilele trecute un amic
din Israel îmi povestea că agențiile de turism din Israel care trimit
vizitatori în România nu ezită să-și facă reclamă cu destinația propusă
afirmând că România este țara europeană cea mai sigură pentru turiștii
israelieni, țara în care pe nimeni nu deranjează grupurile de evrei hălăduind
zgomotoși pe străzile de interes turistic. Pe cine apără această lege?! La ce
necesitate răspunde trecerea acestei legi în regim de urgență prin vămile
Parlamentului?!...
Nu m-aș mira
să fie vorba de o diversiune, clocită de câțiva evrei zănateci și descurcăreți.
Oricum, Aurel Vainer, ca mentor al deputatului Vexler, autorul inițiativei
legislative, nu poate fi imaginat în afara acestei aiureli. Își are locul
într-un asemenea grup infracțional și Alexandru Florian , care a șicanat, a
exasperat chiar opinia publică românească prin intervențiile sale povocatoare,
obraznice și nerușinate, a căror orientare anti-românească este mai mult decât
evidentă. Indivizi care generează, unii chiar și prin însuși fizicul lor
porniri anti-semite, aversiune și saturație. Desigur, la persoane mai puțin
raționale, mai spontane, mai instinctive. Mai fruste în reacții!
Ce au
urmărit inițiatorii din umbră ai acestei provocări? E greu de intrat în logica
unor asemenea indivizi. Și nici nu ne ostenim s-o facem, știm cu cine avem de-a
face. Indivizi care nu cunosc limitele și măsura, bunul simț. Nu ne mirăm nici
că dintre evrei, dintre evreii normali și cuviincioși, nici unul nu îndrăznește
să se dezică public de aberațiile cu care ies în lume așa zișii lor lideri și
reprezentanți. Evident, în interiorul strict al comunității evreiești o reacție
critică se va fi produs. Cineva s-o fi găsit să le bată obrazul și să-i oblige
la un gest de reparație! Atât pe strategii evrei de la conducerea comunității,
cât și pe strategii din Parlamentul României atât de atenți la mofturile
evreiești! Cineva le-o fi atras atenția asupra reacțiilor de pe internet,
semnate îndeosebi de protestatari tineri, al căror potențial de respingere a
abuzurilor nu mai poate fi ignorat. Cineva i-o fi convins pe alde Vainer și
gașca sa să nu se joace prea mult cu focul!
Așa se face
că după ce ni s-a vârît pe gât această lege rușinoasă și nerușinată de așa zisă
combatere a antisemitismului, ne pomenim cu o nouă propunere legislativă, o
lege de combatere a anti-românismului. Elaborată în mare pripă, pentru a calma
spiritele, o lege mai prostească decât prima, cu care face pereche. Este în mod
evident gândită și redactată de aceleași minți școlite pe dai boje! E trist să
constați că nici măcar staful tehnic al Parlamentului nu se ridică deasupra
titularilor din sălile de ședință. Toți o apă și-un pământ ca incompetență și
impostură crasă!
Textul de
prezentare a legii pentru combaterea anti-românismului îi dă de gol pe autori
că sunt aceiași care au pritocit și legea cu antisemitismul. Însăși expunerea
de motive pune alături cele două legi, ca și când antisemitismul și
anti-românismul sunt două fenomene comparabile, expresii asemănătoare ale unor
atitudini de aceeași speță. Confuzie mai mare nici că ne putem imagina!...
Ne punem
deci întrebarea cât de corectă este apropierea dintre anti-semitism și
anti-românism, pe care ne-o propune legiuitorul de la București. Răspunsul nu
poate fi decât unul: sunt fenomene complet diferite, născute din cauze
diferite!
Anti-semitismul
este străvechi, din antichitate consemnat, în mare măsură stârnit de practicile
evreiești inerente condiției de popor nomad. Practici de cele mai multe ori
dezonorante, în absolut vorbind. Țiganii și evreii, principalele popoare nomade
cunoscute în istorie, au intrat în contradicție și, deseori, în conflict cu
popoarele gazdă, popoare exponente ale mentalității generate de statornicia pe
un teritoriu identificat ca vatră strămoșească, ca patrie. Vorbim însă numai de
antisemitism, ca fenomen de amploare, în măsura în care evreii, spre deosebire
de țigani, au ajuns să stârnească resentimente mult mai puternice la „ceilalți”
prin preceptele lor religioase, prin liderii lor religioși sau politici, ale
căror numeroase declarații de un rasism exclusivist sunt fără pereche de
provocatoare, de exagerate, pline de ură și desconsiderare față de celelalte
popoare și rase. Iar pretenția evreilor că Dumnezeu i-ar fi ales ca să fie
neamul care va stăpâni planeta și va face din celelalte seminții slugi și servi
ascultători nu poate stârni sentimente de recunoștință și prietenie, de fraternitate
la celelalte neamuri.
Clamată de
revoluția franceză, mult râvnita fraternitate planetară este respinsă de
Talmudul iudaic, de mentalitatea multor evrei care pretind a fi lideri
reprezentativi pentru iudaism.
Firește, la
nevoie, se poate demonstra că e vorba de declarații ale unor exaltați, dar nu
se poate contesta faptul că în interiorul comunității evreiești asemenea
exaltați sunt tolerați cu multă înțelegere, că nimeni nu se dezice de ei.
În fapt, e
bine știut că fiecare evreu duce o viață dublă: una publică, la vedere, ca
supus al autorității publice din statul al cărui cetățean este, și altă
existență ca supus al Cahalului, al comunității evreiești, organizată după legi
și reguli necunoscute celorlalți, ne-evreilor, Goimilor. În mod semnificativ
pentru exclusivismul rasial practicat de evrei, în limbajul evreilor este
foarte frecvent cuvîntul GOI(M), pentru a-i denumi pe „cei care nu sunt evrei”.
Nicio limbă eropeană nu are echivalent pentru acest cuvînt, nu are un cuvînt
care să însemne „nefrancez”, „negerman”, „nerus” și așa mai departe. Vorbitorii
acestor limbi „normale” nu au simțit nevoia să distingă la tot pasul între „ai
săi” și restul omenirii. În schimb, țiganii au și ei un cuvînt asemănător ca structură
semantică, cuvîntul GAGIU, cu sensul „persoană care nu aparține etniei
țigănești”.
Asemănările
dintre mentalitatea evreiască și cea țigănească sunt mai multe, rezultând din
modul nomad de viață. (Vezi inventarul făcut de evreul Yurii Slezkin, în cartea
sa Le siecle juif.) Dar deosebirile sunt esențiale: spre deosebire de țigani,
dar și de celelalte popoare, evreii și-au fixat o țintă pe care o urmăresc cu o
tenacitate și o credință greu de înțeles: acapararea de bogății, acapararea de
puterea care însoțește deținerea puterii financiare. Pe banii marilor bancheri
evrei s-au produs în lume mari revoluții și războaie, încheiate cu milioane, cu
zeci de milioane de victime dintre goimi. Sunt vinovați pentru asta și evreii
de rând, adică toți evreii?...
Indiferent
ce răspuns vom da la această întrebare, trebuie să acceptăm că în aceste
condiții apariția sentimentului antisemit este explicabilă, ca reacție firească
de apărare a goimilor, care se simt vizați de aceste veritabile agresiuni ale
lumii iudaice. Formele acestei agresiuni sunt mai multe, unele sunt deosebit de
subtile, insesizabile de omul de rînd. Unele, nu puține, nu corespund
realității, au fost scornite din „elan antisemit”! Căci reacția antisemită nu
putea să nu dea naștere la exagerări, la represalii și replici
disproporționate. Nimic mai greu decât să te descurci în acest hățiș de
evenimente și să stabilești cu exactitate cine este de vină!
Ne oprim
aici cu inventarierea păcatelor care se pun pe seama evreilor din România.
Trebuie să menționăm însă și concluzia autorului citat mai sus: evreii sunt pe
cale să-și însușească valorile care au dat noblețe popoarelor statornice în
vatra lor, tot mai mulți evrei se leapădă de obsesia banului, a bogăției de
dragul lui „a avea” și părăsesc ghetto-ul, ascultarea oarbă față de rigorile
Cahalului. Intră azi în rândurile lumii cu care s-au simțit antagonici încă din
antichitate.
În
concluzie, antisemitismul nu are nimic cu „ura” viscerală față de evrei, ci are
explicațiile, ba chiar justificările sale, recunoscute de cei care au studiat
acest fenomen. Inclusiv mari evrei, mari autori.
Revenind la
spațiul românesc, putem vorbi de o atitudine critică față de entități și
persoane sau personalități evreiești, atitudine pe care o au nu puțini români,
care nu trec cu vederea păcatele și greșelile puse pe seama evreilor. În
fruntea acestor români care au comentat critic isprăvile evreilor din România
trebuie precizat că s-au aflat români dintre cei mai reprezentativi.
Iată ce le reproșăm noi, românii,
compatrioților noștri evrei:
- implicarea
decisivă a evreilor în structurile criminale ale statului comunist bolșevic,
imediat după 23 august 1944, până pe la mijlocul anilor 1960;
- implicarea
decisivă a evreilor în deturnarea evenimentelor din decembrie 1989;
- implicarea
evreilor în jaful post-decembrist;
- minciuna
lansată și susținută de evrei cu privire la „Holocaustul din Transnistria” și
alte represalii anti-evreiești inventate, neadevărate: Abatorul, rebeliunea
legionară, pogromul de la Iași;
-
activitatea provocatoare, anti-românească a lui Alexandru Florian, acceptată
tacit de ceilalți evrei;
- folosirea
nejustificată a acuzației de antisemitism referitoare la evenimente și persoane
față de care publicul românesc nutrește sentimente de respect și prețuire;
- cenzura
instituită în România cu privire la faptele reprobabile ale unor evrei. Deși
sunt mulți evrei al căror rol pozitiv în viața românească nu-l neagă nimeni, acesta
nu poate fi un motiv pentru a escamota partea nefastă, negativă a prestației
altor evrei, nu puțini.
- gestul cel
mai anti-românesc care se pune pe seama unor lideri evrei este proiectul
nesăbuit de a instaura Israelul pe pământ românesc, proiect care a vizat
porțiuni întinse din teritoriul național românesc. Ultima încercare s-a
petrecut în vara anului 1940 când s-a intenționat declararea Basarabiei ca
republică socialistă sovietică evreiască... De altfel, comportarea evreilor din
Basarabia față de românii autohtoni ajunși la cheremul bolșevicilor după iunie
1940 este un capitol dintre cele mai jenante din istoria noastră comună.
Toate
subiectele de mai sus sunt mai degrabă ocolite sau ascunse de comentatorii din
presa și din istoriografia românească. A aborda aceste subiecte stârnește
imediat acuzațiile stereotipe de antisemitism. Asemenea acuzații sunt
inacceptabile însă, oricâte legi de combatere a antisemitismului se vor mai
scoate.
*
Despre
antisemitism s-au scris mii de pagini, ne oprim aici. Este un fenomen complex,
care nu poate fi stăpânit printr-un text de lege sau mai multe, indiferent de
calitatea acestor texte. Iar atunci când aceste texte mai sunt și penibile,
jalnice, deopotrivă nerușinate și rușinoase, nu ai în fapt ce comenta!
Cu anti-românismul care este
situația?
Pe la
mijlocul anilor 1980, când am dat un text spre publicare la „România literară”,
Gabriel Dimisianu mi l-a respins printre altele și pentru că foloseam în text
cuvîntul anti-românism, cuvînt inexistent în limba română. Și m-a trimis la
DEX-ul din acea vreme. Lipsea! Se pare că nici ediția ultimă a DEX-ului nu
înregistrează acest cuvînt. L-am căutat chiar azi și nu m-am priceput să-l
găsesc. Ne aflăm, se pare, în situația hilară de a ni se propune o lege în al
cărei titlu apare un cuvînt inexistent în limba română, neîntregistrat în
dicționarele limbii române!... Situație care ar putea fi interpretată ca o
dovadă că faptele care pot fi adunate sub denumirea de antiromânism nu au o
vechime prea mare, se petrec numai în ultima vreme! Conștiința publică nu a
înregistrat suficient de multe cazuri de anti-românism pentru a pune în
circulație o denumire a acestui fenomen, a acestei realități.
Oare aceasta să fie situația?
Expunerea de motive
care însoțește textul de lege propus debutează cu următoarele afirmații, pe
care nu le putem trece cu vederea:
„De curând,
Parlamentul României a adoptat o Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și
combaterea antisemitismului.
Prevederile
acestei legi sunt cât se poate de valabile și identic aplicabile pentru
prevenirea și combaterea antiromânismului, un curent susținut care se manifestă
și proliferează tot mai agresiv.
Antiromânismul
este o formă de luptă împotriva tuturor expresiilor de afirmare a identității
românești, de contestare a suveranității naționale legitime a națiunii române,
cât și de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici publice care
vizează xenofobia în raport cu poporul român ori discriminarea negativă a
acestuia.”
Nu pot
accepta afirmația inițiatorilor legii cum că a combate antiromânismul „este cât
se poate de valabil și identic” cu combaterea anti-semitismului. Cu alte
cuvinte, resping ideea că cele două atitudini și fenomene sunt „identic” de greșite,
de aberante, de nocive, de străine de legile normalității și ale cuviinței.
Acuzația de antisemitism adusă unor români deseori a avut în vedere reacția de
legitimă apărare a acelor români față de acțiuni sau activități cu caracter
vădit anti-românesc ale unor evrei, nu puțini la număr, care sistematic s-au
dedat la acte pline de dispreț și de nepăsare față de românii aflați pe post de
victime ale unor fărădelegi cinice, inumane, comise de unii evrei. Vezi cazul
arendașilor evrei de la 1907, al torționarilor evrei din anii de glorie ai lui
Nicolski & comp.
O mai spunem
o dată: nu negăm nicio clipă aportul evreilor, al unor evrei din România la
cultura și civilizația românească, le arătăm toată cinstea și recunoștința
noastră. Dar nu putem trece sub tăcere reversul trist al medaliei: activitatea
altor evrei, lipsiți de scrupule, care nu au arătat nicio simpatie sau
recunoștință față de gazdele lor atât de primitoare atunci când românii s-au
aflat la greu, sub ocupație străină. Nu poate exista text de lege care să ne
împiedice să spunem adevărul despre crimele săvârșite împotriva poporului
român! Indiferent care ar fi autorii acelor crime! Iar legea recentă de
combatere și prevenire a antisemitismului acest scop servește: să împiedice
aflarea adevărului despre crimele și răutățile săvârșite împotriva românilor de
către unii evrei!
Autorii
proiectului de lege au considerat, pe bună dreptate, că se cuvine să dea
exemple de acțiuni și atitudine anti-românești! Au prezentat câteva cazuri care
îi incriminează pe maghiari, pe sași, pe ruși. Cazuri mai mult sau mai puțin
corect prezentate. Lipsesc din acest trist pomelnic manifestările de
antiromânism ale unor evrei, ale unor instituții evreiești, cum ar fi Federația
Comunităților Evreiești din România, principala vinovată pentru acțiunea
anti-românească cea mai gravă comisă după 1990: minciuna cu holocaustul
petrecut în România, neadevărurile intens mediatizate despre situația evreilor
din România în anii guvernării lui Ion Antonescu. Este o crimă de neiertat să
acuzi de o crimă înfiorătoare oameni nevinovați, să-i acuzi pe români de
genocid antisemit, în loc de a spune adevărul, anume că românii i-au salvat de
genocid pe evrei, iar evreii au datorii de recunoștință față de români
neonorate nici până azi.
Mulți evrei,
dintre cei mai importanți evrei, la vremea respectivă și mai apoi, chiar și în
zilele noastre, au recunoscut meritul unic, singular în Europa, al
comportamentului românilor față de evrei! Chiar și azi, înalte oficialități
israelite se pronunță în termeni asemănători la adresa României, a românilor!
Cu excepția
evreilor din conducerea comunității evreilor din România care se situează pe
altă poziție. Aceștia, după 1990, la inițiativa rabinului de tristă amintire
Mozes Rosen au formulat acuzația de holocaust, de genocid, la pachet cu
pretenții exagerate de despăgubiri. S-au strâns în jurul „rabinului roșu” o
gașcă de escroci care trăiesc în huzur de pe urma evreilor „uciși” de români în
acei ani! A le demonstra acestor infami cât sunt de nocivi pentru evrei în
primul rând înseamnă a combate un complot anti-românesc nedemn de secolul în
care trăim! În niciun caz nu se poate vorbi de antisemitism în cazul
respingerii și repudierii unor indivizi de teapa lui Alexandru Florian sau
Aurel Vainer, indivizi care intră la orice oră sub incidența legii de combatere
a anti-românismului.
Adevărul nu
poate fi nici anti-semit, nici anti-românesc! Acest principiu lipsește din
textul celor două legi. De legea de combatere a antisemitismului nu aveam nicio
nevoie, domeniul este suficient de bine acoperit de alte acte normative. Și ce
este prea mult strică.
De o lege
pentru identificarea și combaterea actelor de antiromânism aveam însă nevoie,
chiar și în forma penibilă prezentată. Dar mai este timp să fie adusă la o fomă
decentă. Nimeni nu se va grăbi s-o adopte cu rapiditatea cu care a fost
adoptată inutila lege de combatere a antisemitismului...
Ion Coja
17.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu