Nicolae Andronescu - Baladă pentru Bencei

Baladă pentru Bencei

Consătenii lui și satul

Plâng amar după Ionel!

Ce zic „sat”? Întreg Banatul

Varsă lacrimi după el!

Ce „Banat”? Întreaga țară,

Toți într-un prelung suspin,

Ba destui și din afară:

Chișinău, Torak, Uzdin.

De Bencei, din tinerețe,

O să-ncep ca să relev

Cum știa să se răsfețe

De pe când era elev.

Doi elevi, colegi de bancă,

Sunt Ureche și Bencei,

Iar vorbirea, bănățeancă,

Un scump simbol între ei!

Și Bencei, dar și Ureche

În liceu n-aveau rival,

În umor nu au pereche,

În Banat nu au egal!

Apoi Bencei, prima oară,

La Căminul Cultural,

Cu-o vioară-n subțioară,

Pe un text original.

Iată-l, după scurtă vreme,

Cum nu-i frică de tramvai

Și nici de cai nu se teme,

„Vatman” la tramvai cu cai!

Și, chiar dacă unii spun că

A muncit cât a putut,

Cu puterea lui de muncă,

Nimeni nu l-a întrecut!

Blând, ce-i drept, dar plin de ură,

Se lupta, din greu, mereu,

Când dădea de impostură,

Aroganță sau tupeu!

Dar atunci când era cazul,

El se comporta normal

Și, pe loc, schimba macazul

Cu-al său zâmbet jovial!

Cu-a lui pană literară,

Mustind de talent, Bencei

Zi de zi, se desfășoară

Între iambi, dactili, trohei!

Ori sonet, ori parodie,

În vers cult sau dialect,

Foarte-atent la prozodie,

El îi acorda respect.

Singur își făcea reclamă

El, ca rob lui Dumnezeu,

Numai că în epigramă

N-a fost rob, ci a fost zeu!

Într-un colț, la el acasă,

În vitrină, un tezaur:

Moștenirea lui, rămasă,

Cu acoperire-n aur!

Premii, care mai de care,

Câștigate prin concurs,

Multe diplome de-onoare

Obținute pe parcurs!

Dar, alături de vitrina

Cu mesaj strălucitor,

Scumpe sunt Ecaterina

Și Mirela, fata lor!

Mulți au fost înaintașii,

Dar niciunul dintre ei,

Ba, mai mult, din toți urmașii,

Nu-l întrece pe Bencei!

Bun prieten cu talentul,

Dar și cu un mare as,

Mare pe-ntreg continentul:

Ștefan Popa zis Popa's.

Cei trei oameni cumsecade,

Bencei, Iacob și Ionel,

Au luptat pe baricade,

Sub al geniului drapel!

Și oricine își dă seama

C-a pus și Bencei un umăr

La revista „Epigrama”

Mai în fiecare număr.

Din a lui inimă pură,

Se revarsă, ca un val,

Dragostea peste măsură,

Pentru satul său natal.

La radio, viața-ntreagă,

A condus, de ani și ani,

„Gura satului” cea dragă,

Savurată de țărani!

A scos douăzeci volume

Și-alte șapte cu-alți autori,

Când mai triste, când cu glume

Și cu mii de cititori!

N-o să le citez acuma,

Deși toate-ar merita,

La întrecere cu gluma

Și cu toată verva sa!

N-o să le-amintesc pe toate,

Scrise toate-ntr-un stil pur,

Doar pe prima ce răzbate,

„Timișoara, mon amour”!

Versuri, precum diamante

Care-apar într-un șirag

Cu-amintiri, dar și cu poante,

„Dă dor (…), jale (și) dă drag”!

Grâu-i gata să se coacă,

Iar Bencei plin de idei,

Ne convoacă, parcă-i clacă:

„Haidaț la cules tulei!”

A mai scos o carte mare,

La al său lung palmares,

„Risipite prin sertare”,

Și ea, plină de succes!

La „Ridendo” se remarcă

Și o face cu temei,

Cu un colectiv de marcă,

Închegat chiar de Bencei!

Miloș, frate cu satira,

Agronom, dar și bonom,

Ba, mai mult, și tiz cu Chira,

Doar că nu-i atras de rom!

Lazăr, chiar făr'de mustață,

La „Ridendo” e mezin,

Are viitoru-n față

Și-i urez succes deplin!

Profesoară de franceză,

La „Ridendo” cam de-un an,

Fără corecturi la teză,

E Monica M. Condan!

Al. Dogaru, filoloagă,

ALDO-i pseudonimul ei,

Fu, în epigrama dragă,

Mână dreaptă lui Bencei!

Tot Bencei și-ascute (!) lira,

De săgeți să facă rost,

În duel cu Pătru Chira,

Șodul din cenaclul nost'!

Compozitor de romanțe,

Ciugudean, un alt talent,

Pe ale lui Bencei stanțe

A compus un imn decent.

Cu mulți ani de studii-n spate,

Se remarcă, an de an,

Dascăli de-Universitate,

Buzărnescu și Jivan!

Își făcu și el hatâru':

În „Ridendo” e prezent

Preotul Horia Țâru,

Ce se-afirmă cu talent!

As in contabilitate,

Ioan Fărcaș, brav lugojean,

E născut (are-o etate!)

Cu mine-n același an!

Mai apare, plin de vervă,

Nu mai știu în care an,

Colonelul de rezervă

Ioan Crăciun (și) Petrișan.

Următorul? Cine-apare?

Bancu, și el, colonel,

Devotat nevoie mare,

Trup și suflet, lui Ionel!

Nu mor „caii” când vor unii!...

Și „Ridendo”-n viitor,

Fi-va, sfidător furtunii,

Ca Bencei, nemuritor!

Mare as în epigramă

Și cu versuri de bun gust,

Merită, de bună seamă,

Imortalizat și-n bust!

Cu-ale lui vrăjite strune,

Poante tari ori vârf de ac,

El rămâne o minune

De acum și până-n veac!

După versurile mele,

Dedicate rând cu rând,

Am un ultim vers, Ionele:

Nu te vom uita nicicând!

Nicolae Andronescu,

Cenaclul „Ridendo”, Timișoara