John Gray - Gărzilor Roșii din timpul lui Mao Zedong + Anularea lui Beethoven de Jonathan S Tobin

 

John Gray, filozof politic

Măcar noi nu mai avem atât de mult de suferit. Dar cei de după noi........ Eu sunt tot mai puțin convins că va mai exista omenire. Ne trăim ultimele răsuciri. Adrian Munteanu

 

Gărzilor Roșii din timpul lui Mao Zedong

John Gray, filozof politic: Nu este o exagerare să comparăm metodele folosite de noua mișcare „woke” cu cele ale Gărzilor Roșii din timpul lui Mao Zedong

JULY 22ND, 2020

Un articol semnat de filozoful politic liberal John Gray pentru Daily Mail

 

Astăzi nu mai trăim într-o societate liberă. În schimb, suntem conduși de cei care încearcă să-și impună punctele de vedere extremiste prin defăimarea și distrugerea celor care gândesc diferit.

 

Nu este deplasat să comparăm metodele folosite de această mișcare woke („mișcare de trezire”, n. trad.) cu cele ale Gărzilor Roșii din timpul președintelui Mao, care au terorizat poporul chinez în urmă cu jumătate de secol.

 

Așa-numita „cultură a anulării” – presupunând denigrarea publică și încercarea de a submina poziția profesională a oricărei persoane care se abate de la standardele din ce în ce mai dure ale corectitudinii politice – reprezintă, pe scurt, cea mai recentă expresie a acestei mișcări intolerante și extrem de vocale.

 

Un astfel de comportament s-a limitat cândva la celebritățile care își exprimau public anumite opinii sau atitudini. Cu toate acestea, acum a luat amploare în mod insidios în majoritatea instituțiilor noastre naționale.

 

De la universități, Biserică, întreprinderi, școli, mass-media, poliție, autorități locale și până la edituri și chiar unele ziare, toate promovează intens această ideologie a ”trezirii”.

 

Aceasta este o evoluție înfricoșătoare. Oricine se îndepărtează de noua ”ortodoxie” este considerat un personaj dăunător și irecuperabil.

 

Coalizându-se pe rețelele de socializare, activiștii au misiunea de a-i elimina pe acești oameni de la locurile lor de muncă și de a îi reduce la tăcere pentru totdeauna.

 

Dintr-o perspectivă istorică, extrema-stânga a încercat să pună punct dezbaterii. Însă cruciații „treziți” de astăzi merg mult mai departe.

 

Gândiți-vă la ceea ce se întâmplă în învățământul superior. La începutul anilor șaptezeci, când am obținut prima mea slujbă academică la Universitatea din Essex, se considera că această universitate este de stânga.

 

Practic, fiecare ramură din stânga radicală era activă în campus. De la studenți veniți din școlile elementare care înmânau pamfletele Partidului Comunist din Marea Britanie până la dezordonații troțkiști și anarhiști, tot spectrul a fost reprezentat.

 

Îmi amintesc că am continuat să îmi predau cursurile în 1973-1974 în pofida blocadelor, care au dispărut în cele din urmă după o operațiune masivă a poliției, în care au fost arestați peste 100 de studenți.

 

În calitate de tânăr cadru universitar, am putut să adopt o atitudine detașată față de ceea ce se întâmpla, pentru că nici eu, nici nimeni altcineva cunoscut, nu era amenințat. La vremea aceea, am asistat la ceea ce a fost mica lume a sectelor radicale aprinse. Nimeni nu a spus vreodată atunci că a „anulat” o altă persoană.

 

La fel s-a întâmplat și când am continuat să predau la Universitatea Oxford și apoi la London School of Economics. Este adevărat că majoritatea universitarilor din ambele instituții erau de stânga, dar existau și vechii conservatori irascibili, liberali de modă veche, dintre care mulți nu erau deloc interesați de politică. Nu a existat însă o „ortodoxie” rigidă în umbra căreia să se înjosească și să se cutremure profesorii și studenții.

 

Astăzi, universitățile noastre sunt bastioane de stânga, o ortodoxie „trezită”. Orice voci ce se află în dezacord cu cea majoritară – oricât de „cuminți” ar fi convingerile exprimate de ele – trebuie să fie reduse la tăcere. Și un număr tot mai mare de școli se alătură acum universităților pentru propagarea acestei ideologii.

 

„Teoria critică a rasei” – o ideologie sub-marxistă în care „privilegiul albilor” este invocat pentru a explica tot felul de nedreptăți ale societății – este predată din ce în ce mai mult ca parte a procesului de „decolonizare a curriculumului”.

 

Într-adevăr, niciun subiect nu este imun la această campanie de reeducare purtată în școlile și universitățile noastre.

 

Profesorii de la Universitatea din Birmingham City au propus ca Mozart să fie eliminat din predarea muzicii și înlocuit cu rapperul Stormzy. Colegiul Eton a anunțat că va modifica modul în care sunt predate istoria, geografia, religia, politica și limba engleză, pentru a se asigura că „decolonizarea” va ajunge peste tot.

 

Ar putea fi adevărat faptul că programa școlară a fost limitată în trecut. Spre exemplu, cred că s-a învățat prea puțin despre enorma armată voluntară din India, Africa și din alte foste colonii britanice, care a luptat în numele acestei țări în cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Dar ideologia care este folosită pentru a stabili un nou curriculum este și mai mărginită. Conceptele abstracte legate de noțiunea de „alb” sunt predate ca realități incontestabile, în timp ce complexitățile reale ale istoriei sunt ignorate.

 

Desigur, studenții și instituțiile academice au fost întotdeauna pline de tineri de stânga, dar astăzi această „agenda a trezirii” depășește educația și se infiltrează în orice altă instituție a vieții publice – chiar în pilonii civilizației noastre. Niciun loc nu este scutit.

 

Conducătorul Bisericii Anglicane, Justin Welby, a sugerat, de exemplu, că este greșit să-l portretizezi pe Iisus ca fiind alb. Diferite culturi îl înfățișează în moduri diferite, subliniază Arhiepiscopul de Canterbury. Așa este, dar, de fapt, Iisus nu a fost nici negru, nici alb. Adevărul istoric este că Iisus a fost evreu și că a vorbit limba antică semitică a arameului – ceva ce Welby nu menționează.

 

Poliția a fost și ea afectată de mișcarea woke.

 

Ofițerii de poliție se confruntă cu multe situații dificile. În ultima perioadă, au avut loc atacuri violente ale protestatarilor asupra polițiștilor în Hackney, Brixton, White City și în alte părți din Londra. De asemenea, este adevărat că unele atacuri au fost agravate de problema rasismului.

 

În aceste condiții, poliția este obligată să fie prudentă. Dar acest lucru nu justifică faptul că ofițerii au dansat împreună cu protestatarii Rebellion Extinction, cum s-a întâmplat în aprilie anul trecut, la o manifestație la Oxford Circus din Londra. Au avut loc, de asemenea, scene în care polițiștii au îngenunchiat (în original, taking the knee = a sta pe un genunchi în semn de protest, în timp ce se intonează imnul național la un joc de fotbal american, pentru a protesta împotriva modului nedrept în care sunt tratați americanii negri, conform https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/take-a-knee, n. trad.), în timpul protestelor recente Black Lives Matter.

 

De ce ofițerii noștri de poliție își „semnalizează virtuțile” (semnalizarea virtuții este un neologism peiorativ pentru exprimarea fără echivoc a valorilor morale) pentru mișcarea „trezirii”? Sarcina poliției este de a aplica legea și de a menține ordinea publică, nu de a manifesta simpatie pentru vreo mișcare politică.

 

Unul dintre motivele pentru care instituțiile britanice au fost acaparate de forțele iliberalismului este contagiunea evenimentelor din SUA, unde mișcarea a fost mai virulentă decât oriunde altundeva.

 

Chiar și cetățile capitalismului au căzut. Corporațiile uriașe își instruiesc angajații pentru formarea diversității, însă nu reușesc să le ofere asigurări medicale, facilități de îngrijire a copiilor sau venituri decente.

 

În tot acest timp, există o „vânătoare de vrăjitoare” care a spulberat nume de notorietate din instituțiile americane.

 

Săptămâna trecută, curatorul principal al Muzeului de Artă Modernă din San Francisco și-a dat demisia, fiind acuzat de folosirea unui „limbaj al supremației albe”, după ce a declarat că refuzul de a accepta lucrările artiștilor albi ar fi o „discriminare inversă”.

 

Redactorul-șef al secțiunii de opinie și un scriitor de la New York Times și-au dat demisia, motivând această decizie prin „intimidarea constantă a colegilor” care au atacat ceea ce ei numeau „incursiuni în greșit-gândire” (‘forays into Wrongthink’). Această trimitere la romanul lui George Orwell din 1984 – unde oamenii sunt pedepsiți pentru „crimă-gândire” – este foarte sugestivă.

 

Mai mult decât atât, principalii furnizori de știri și reviste americane operează acum un sistem în care angajații sunt încurajați să își trădeze colegii și să se denunțe unii pe alții pe Twitter.

 

Această vânătoare de oameni amintește izbitor de Revoluția culturală a lui Mao, care a zguduit China comunistă în perioada 1966-1976 și a stricat o mare parte din ceea ce mai rămăsese din civilizația antică a țării.

 

Singurul mod prin care cineva acuzat de crimă-gândire putea scăpa de pedeapsă era mărturisirea publică, „reeducarea” și prin scuzele sordide, în așa-numitele „ședințe de luptă”, în care oamenii erau umiliți și chinuiți de către cei care îi acuzau.

 

În mod tragic, mișcarea de „trezire” a reinventat acest ritual josnic. Profesorii, jurnaliștii, profesorii și alții caută să își păstreze slujbele cerându-și cu disperare iertare.

 

În anumite moduri, maoismul de astăzi pe Twitter este mai rău decât versiunea inițială chineză. Revoluția culturală a lui Mao a fost dezlănțuită de un dictator comunist, care a folosit revolta pentru a-și consolida puterea.

 

Dimpotrivă, în Marea Britanie și în America de astăzi, principalele noastre instituții și-au predat rușinos propria autoritate unei ideologii distructive.

 

Este esențial ca această mișcare ideologică violentă să nu dureze timp de un deceniu, așa cum a fost în cazul lui Mao în China.

 

În caz contrar, ne vom pierde libertatea în fața unei mișcări care își propune să dicteze modul în care trăim și gândim, iar civilizația britanică va suferi daune ireparabile.

 

Citește și:

John Gray, filozof politic contemporan: Adepții culturii woke nu au nicio viziune despre viitor/ La fel ca în procesele înscenate, orchestrate de Stalin, sau în sesiunile de umilire publică ale lui Mao, activiștii woke cer mărturisire publică și căință de la victimele lor

Articol original: JOHN GRAY: It’s not an exaggeration to compare the methods used by the new ‘woke movement’ to those of Mao’s Red Guards

 

https://www.marginaliaetc.ro/john-gray-filozof-politic-nu-este-o-exagerare-sa-comparam-metodele-folosite-de-noua-miscare-woke-cu-cele-ale-garzilor-rosii-din-timpul-lui-mao-zedong/?fbclid=IwAR0d6vAxVSeChsbttPm

 

 

 

 

Anularea lui Beethoven,

cea mai recentă lovitură a mișcării woke pentru lumea muzicii clasice

SEPTEMBER 20TH, 2020

Elena Cristina Enoiu

Un articol de Jonathan S Tobin pentru New York Post

 

Dacă vă gândeați că există anumite lucruri atât de apreciate și de importante pentru omenire încât nu ar putea fi vreodată „anulate”, atunci ar trebui să vă mai gândiți o dată.

 

Dacă există vreo lecție de învățat de la protestele „în mare parte pașnice” ale mișcării Black Lives Matter, de la distrugerea monumentelor și de la atacurile mulțimilor din mediul virtual, în încercarea lor de a reduce la tăcere pe oricine nu susține ideile stângii despre „rasism”, atunci aceea este că nimeni, viu sau mort, nu este ferit de atacurile fasciștilor woke. Nici chiar Ludwig van Beethoven.

 

Opera lui Beethoven nu face parte doar din nucleul repertoriului standard al muzicii clasice; unele dintre cele mai populare opere ale sale au devenit, de asemenea, parte a culturii pop (n. trad. pop culture), linia lor melodică fiind recunoscută chiar și de cei care nu au ascultat niciodată un concert de muzică clasică.

 

În ultimii 200 de ani, compozițiile lui Beethoven au fost, de asemenea, simboluri ale luptei pentru libertate. „Oda bucuriei”, din finalul Simfoniei nr. 9, rămâne imnul consacrat al fraternității universale. Nu este o coincidență faptul că notele de debut ale celei de-a cincea simfonii – al cărei model ritmic reproduce notația codului Morse pentru litera „V”, ca în „v de la

 

victorie”- a fost folosită de BBC pentru transmisiile către Europa ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Dar pentru adepții woke, muzica lui Beethoven a căpătat o nouă semnificație, ceva mai obscură. Pentru muzicologul Nate Sloan și pentru compozitorul Charlie Harding, vedetele podcastului „Switched on Pop”, produs în colaborare cu Filarmonica din New York, Simfonia nr. 5 este un simbol pentru tot ceea ce nu le place la muzica clasică și la cultura occidentală. După ei, este timpul să-l anulăm pe Ludwig van Beethoven.

 

Pe vox.com, cei doi dau vina pe muzica lui Beethoven pentru ceea ce consideră a fi o cultură clasică elitistă învechită, care întărește regula supremației bărbaților albi și trece sub tăcere vocile femeilor, ale negrilor și ale comunității LGBTQ.

 

Muzica lui Beethoven a fost atât de profundă și de originală, încât a adus cu ea tendința de a adopta reguli de comportament la concerte, cum ar fi păstrarea liniștii în timpul audițiilor sau aplaudarea numai la final. Dar ideea că o astfel de muzică reprezintă, de fapt, „coloana sonoră” pentru „privilegiul albilor” și pentru opresiunea exercitată de aceștia îi imprimă operei lui Beethoven o latură woke, care nu are, de fapt, nicio legătură cu muzica lui sau cu modul în care aceasta este interpretată.

 

Acesta nu este primul atac de felul acesta asupra lui Beethoven. În anii ‘80, o muzicologă pe nume Susan McClary a stârnit controverse atunci când a făcut o afirmație bizară, în care asocia Simfonia nr. 9 cu „frustrarea” unui violator impotent. Dar în timp ce gânditorii respectabili ai acelor vremuri au respins declarația lui Susan McClary, acest tip de gândire delirantă de stânga a devenit popular în 2020.

 

Protestele BLM au inspirat și alte atacuri asupra lumii muzicale, precum cererea făcută de criticul de muzică New York Times, Anthony Tommasini, pentru acordarea unor „cote” rasiale (n. trad. cotele rasiale reprezintă anumite cerințe numerice pentru angajarea sau promovarea membrilor unui anumit grup rasial în cadrul anumitor instituții) în procesul de angajare în orchestră, inițiativă care ar trebui să crească numărul interpreților negri și să limiteze oportunitățile pentru asiatici, care sunt suprareprezentați în rândul muzicienilor moderni. În același spirit, David, fiul lui Richard Tucker, faimosul star de operă, a fost dat afară dintr-o asociație caritabilă care sprijinea tinerii cântăreți, din simplul motiv că a criticat revoltele BLM și l-a lăudat pe președintele Trump.

 

Există câteva argumente ce susțin relaxarea unor reguli de participare la un concert de muzică clasică. Dar Sloan și Harding scriu de parcă nu ar fi participat la un concert de 40 de ani: spectatorii moderni vin la concerte purtând îmbrăcăminte felurită și, la drept vorbind, mulți dintre ei trebuie să fie atenționați să își închidă telefoanele și să păstreze liniștea în timpul spectacolului, arătând astfel respect față de ceilalți spectatori și față de artiști.

 

De asemenea, adepții mișcării woke nu au observat că orchestrele și operele naționale și-au petrecut ultimii ani străduindu-se să promoveze muzica scrisă de compozitori negri, hispanici și de sex feminin.

 

O parte din această „nouă” muzică este bună; o mare parte însă nu este. Dar dacă publicul preferă în continuare Beethoven, acest lucru nu se întâmplă pentru că oamenii îmbrățișează un simbol al supremației albe. Ei își doresc să asculte mai mult din opera lui Beethoven și a celorlalți mari compozitori europeni albi, precum Brahms și Mahler, pentru că le apreciază capodoperele.

 

Totuși, fără acești giganți nemuritori ai muzicii, albi și de sex masculin, orchestrele precum Filarmonica din New York, care se luptau să umple sălile de concerte chiar și înainte de pandemie, ar întâmpina și mai multe probleme la ocuparea locurilor.

 

Încercarea de a îl anula pe Beethoven ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru lumea muzicii clasice și chiar și pentru cei care nu sunt fani ai acesteia: războiul împotriva civilizației occidentale nu va lăsa nimic sacru neatins. Dacă până și Beethoven poate fi anulat, atunci nimic nu se mai află la adăpost.

 

 

 

Articol original: Canceling Beethoven is the latest woke madness for the classical-music world

https://www.marginaliaetc.ro/anularea-lui-beethoven-cea-mai-recenta-lovitura-a-miscarii-woke-pentru-lumea-muzicii-clasice/?fbclid

 

Sursa: ADRIAN MUNTEANU