PREA STERPI,
PREA GOI ȘI-NSINGURAȚI
~*~
În scursul cel
învolburat, al timpului de neoprit,
Sub însfințitul
cer curat sub care-atâte-am pătimit,
Pe cărăruia în
urcare călcată de strămoșii mei,
În timp ne-am
învechit sub zare cu Zei și bunii Dumnezei,
Ca să păstrăm ca
moștenire averea ce-am primit-o-n dar,
De la acei ce-n
pomenire sunt stâlpi de țară și altar.
Ei, jertfitorii
fără nume pe huma ăstei guri de Rai,
De la-nceputul cel
de lume mereu s-au rennoit pe plai,
Sub regi străbuni
cu drag de țară și domni viteji, neînfricați,
Ce-au înfruntat, a
câta oară, dușmanii lacomi și turbați,
Să țină țara cât
se poate și neamul slobod sub ceresc,
Sub umbra Domnului
în toate, câte se-ntâmplă în lumesc.
Nu pus-au preț pe
a lor viață când datu-au ca sfântă vamă
În schimb la
libertatea țării, ce-i mai de preț de bună seamă,
Să știe ei, cei
următorii, că fără jertfă nu-i nimica,
Că ea-ntărește
brațul moale și-nlătură din suflet frica.
Astăzi în zi de zi
ce trece, îi facem umbră de uitare,
Nu-i mai cinstim
cum se cuvine, cel suflet aibă avântare,
Ne dezbărăm de ei
într-una și-n loc n-avem nimic a pune,
Rămânem goi și
reci în suflet, însingurați în reaua lume.
***
Lăsați istoria cu
moșii și cu strămoșii noștri trează,
Ne fie-n sufletele
noastre ca vechi oșteni ce stau de strajă,
Să nu uităm de
ceia care, în monumente și-n Columne
S-au nemuri ca noi
și-acuma, să stăm în colțul ăst’ de lume.
Și-or unde-ar fi
pe-ntinsul humii, le puneți câte-un fir de floare,
Și-n gând smeriți
la Domnul faceți, scurtă rugă de iertare,
Le mulțumiți c-o
vorbă bună și-o lacrimă dacă-mi vărsați,
Cu ei veți fi
întreaga viață, ca neamuri bune și ca frați.
~*~
24.03.2021
Mircea Dorin
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu