Mircea Dorin Istrate - UNDE AM PIERDUT COMOARA

 

UNDE  AM  PIERDUT  COMOARA

 

 

~*~

 

Unde mi-ați ascuns TRECUTUL ce mi-l caut ne-ncetat,

Mai ales COPILĂRIA, lumea Raiului curat,

Eu pe-aicea mi-am lăsat-o, undeva prin jur-prejur,

Prin POIANA înflorată, ori prin VALE sub un mur,

Ori în BERCUL cel cu mieii jucăuși nevoie mare,

Ori prin CRÂNGUL de sub DÂLMĂ, pe-ncâlcita cea CĂRARE

Care duce pân’ la stîna veșnicită-n CONTINIT,

Ori sub poala de PĂDURE unde-ades am ațipit.

 

Nici nu știu când am pierdut-o, nici nu știu s-o caut unde,

Poate-n zi de PRIMĂVARĂ, pe-un tăpșan unde s-ascunde,

Poate-n VARĂ, la o joacă cu o ceată de copii

Colo în POMIȘTEA POPII, sau pe DRUMUL dintre vii,

Sau în TOAMNA lenevită la cules de cucuruze,

Când în CAR, venind spre casă, adormeam pe-un pat de frunze,

Ori în IARNĂ, când  pe HULĂ  ne-ntreceam la SĂNIUȘ,

Toți pruncuții cei de-o șchioapă ce eram pe DERDELUȘ.

 

Ori atunci când o CODANĂ cu-a ei ochi m-a fulgerat

Și, aprins ca o văpaia într-o boală m-a băgat,

Dar m-am răzbunat pe dânsa la cules de viorele

Când cu drag am săruta-o, de-a rămas privind la stele.

**

Doamne, toți câți oameni suntem, într-o vreme de visare

Toți am vrea n-apoi să-ntoarcem clipa timpului cel care,

Să ne ducă în pruncia vremii ce a fost odată

Raiul cela ca de miere, ce prea repede se gată,

Și-nnapoi nu mai revine, orice-am face, orice-am vrea

Că s-a dus să veșniceească sus în ceruri, într-o stea,

Iară nouă ne râmase amintirea ceea care,

O  păstrăm ca o comoară, într-un bob de lăcrimare.

***

Retrăiți în vis clipita Raiului ce-a fost să fie

Vremea ceea preacurată, ce i-am zis COPILĂRIE,

Singura  ce-a fost în viață CRUDĂ, VIE- ADEVĂRATĂ,

Vrerea gândurilor noastre, FERICITĂ,  NE-NTINATĂ.

 

~*~

26.03.2021

Mircea Dorin Istrate