Poem vegetal
~*~
în noaptea aceea avusesem o discuție cu robinson
este bine să-ți
poți uita bunele maniere
niciunul dintre
noi nu mai avea somn
doar sclipirea
mării la focul veșnic viu
ne limpezea
judecata
așezați
confortabil între moarte sălbăticie & singurătate
între mai mult
ca perfectul străin și imperfectul clipei
am decis să
alegem imperfectul fără de o țintă vizibilă a clipei
făceam parte
dintr-un poem vegetal
dintr-o pagină
retranscrisă de ben
o știam pe
dinafară
de dinainte de
ne naște șoimi ai patriei
în mijlocul
londrei
în anul ciumei
de pe biroul violetei
robinson eram eu
violeta era jeanne d’arc rezumând
cu justețe
povestea comunistă a lumii lecturând filosofic
motanul arpagic
alți motani & ana blandiana
dacă mai există
în dicționarul vegetal
pe o scoarță de
trunchi noduros
ideea de
generație
silabă după silabă
orașele –martir
șaptezeci de
cărți
căutând alene
cele mai expresive epitete sextuple
dar nu despre
asta ne- a vorbit îndelung heraclit
mie și lui
robinson pe picior de plecare
în pâlpâitul
imaterial al focului veșnic
viu și eu am
trăit viu într-o patrie vegetală
de-a bușilea
târât printre ierburile câmpului
despre felul în
care poți locui vegetal
toate la
rându-le
și tu și el și
toți
reântorși
pretutindeni același
război nicio victorie
~*~
catalin afrasinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu