miercuri, 31 martie 2021

Ion Măldărescu - „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” - Remake 2021

 



„Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” - Remake 2021

Ion Măldărescu

31 Martie 2021

 

Un mega-scandal acompaniat de toată orchestra, de microfoane, camere de luat vederi, surle, trâmbițe, văicăreli, reacții și măsuri excepționale pentru o „întâmplare” care miroase foarte, foarte ciudat a explodat în România. Trupele S.R.I. Anti-tero au fost scoase la vedere să apere viața cetățeanului de etnie evreiască amenințat. Corect și normal. Viața unui om - indiferent cărei etnii i-ar aparține - trebuie apărată de nemernici, de psihopați, de „nebunii satului” și de posibilii criminali, dar aruncând o privire peste umăr se mai vede și ceea ce nu se comunică. De aceea, ușor nedumerit, întreb totuși: dacă amenințarea ar fi fost adresată unui cetățean român de etnie română tot atâta vâlvă se făcea? Nu prea contez pe un răspuns afirmativ.

 

In anul 1972, Sergiu Nicolaescu a realizat un film după nuvela „Moartea lui Ipu” scrisă de Titus Popovici. Filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” ne pune în postură de spectatori-martori ai „cinismului și ipocriziei conducătorilor unei comunități rurale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceștia îl conving pe Ipu, « nebunul satului », să-și asume vina uciderii unui ofițer german pentru ca ei să-și salveze viața”.

 

După 49 de ani de la premiera filmului, astăzi, in Anno Domini 2021, trăim un remake al vremurilor lăsate în urmă. Cu alt scenariu, cu alte personaje, în alte împrejurări. Zilele trecute, în urma unei „amenințări” venite de nu știm unde (oare?) și nu știm de la cine, un cetățean al României - nu unul oarecare, ci o cunoscută actriță de etnie evreiască -, a scris în spațiul virtual că a fost amenințată cu moartea printr-o scrisoare. Textul incriminat, foarte discutabil pentru vorbitorii de limbă română, l-a făcut pe jurnalistul Victor Roncea să afirme: „mișcarea brutală se înscrie într-o operațiune de sorginte străină care se desfășoară de ceva vreme în spațiul public și politic (din România - n.a.) pentru stârnirea « antisemitismului » în România”. Cine are interesul incitării - mai precis a inventării - « antisemitismului » în România?, ne întrebam atunci. Cui prodest? În nici un caz românilor”.

 

Au fost date publicității mai multe versiuni ale infamului mesaj, dar referindu-mă la „mesajul” în sine primit de actriță, apreciez că nu a putut fi lansat de niciun român cu funcțiile cerebrale în stare normală, cu atât mai mult cu cât autorul este menționat cum că ar fi  un partid devenit incomod pentru actuala conducere a României. Unele ambiguități nedeslușite încă de oficialități, ne pot pune pe gânduri:

- ca cetățen român, la o posibilă primire a unui mesaj amenințător, prima reacție firească în astfel de cazuri este inevitabilul apel la 112, nu publicarea lui pe panourile de afișaj ale internetului[1];

- ca cetățen român, apreciez promptiudine echipajelor Anti-tero ale S.R.I. care și-au făcut apariția publică aproape instantaneu cu apariția mesajului;

- ca cetățen român, vizat de un asemenea mesaj, aș încerca să depistez expeditorul printre cei cărora le-aș fi putut pricinui vreun prejudiciu și să-i sesizez pe anchetatori;

- ca cetățen român, apreciez operabilitatea „organelor” și descoperirea „făptașului”, dar nu exclud că s-ar putea să fie vorba doar de „acarul Păun”, nu de autorul real care râde în culise;

- ca cetățen român, mă întreb, totuși: qui prodest acest scandal? Nu poate rămâne ignorată „apa” care alimentează moară acestui scandal cu motivație, preponderent „antisemitică” (rog atenție la ghilimele, pentru care voi fi mai explicit în cele ce urmează);

- ca cetățen român, am pus mâna pe Dicționarul Explicativ al Limbii Române, unde am deschis la cuvântul „semit” pentru a mă lămuri și a-i lămuri și pe alții. Ce am găsit:  „SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. - Din fr. Sémite”. Deci, semiți sunt nu numai evreii, ci și arabii și sirienii. În concluzie, cuvîntul „antisemitism” este „acreditat” și utilizat eronat de către oficialitățile românești și internaționale. De ce? Aștept explicația filologilor. Într-un mai vechi articol-pamflet, scriam că armata S.U.A. este antisemită și nu pot fi contrazis, pentru că aveam dreptate: armata S.U.A. lupta împotriva arabilor (vezi explicația DEx). Cuvântul „antisemit” se vrea a evidenția o atitudine dușmănoasă față de evrei. Cine se ferește și de ce? să se exprime corect… cel puțin în limba română.

 

 

Petarde pentru derutat „prostimea”

 

Cum era de așteptat, goarnele „prietenilor românilor” de la „Deutsche Welle”, de la „Europa liberă” și de la alte oficine ale serviciilor speciale multilateral dezvoltate nu s-au lăsat așteptați, s-au pronunțat înainte de a se cunoaște rezultatul anchetei (desigur, dacă adevărul va fi spus românilor vreodată):

 

- „Deutsche Welle”: „[…] este vorba despre un discurs al urii, care în România nu prea se pedepsește, fiindcă polițiștii, procurorii, judecătorii, de cele mai multe ori nu iau în serios nici amenințările, nici potențialele victime […] în România, antisemitismul latent este lăsat să băltească, dacă nu cumva e chiar încurajat. Șeful Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a refuzat să modifice informațiile eronate apărute în prima ediție din 2016 a volumului « Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova ». Așa că le-a păstrat și în a doua ediție  […] Statul român a preferat până acum neimplicarea, socotind, poate, că într-o țară în care sunt atât de puțini evrei, antisemitismul nu poate lua avânt. Realitatea este însă mult mai tristă”, bla-bla[3].

 

- „Europa liberă” - post de radio resuscitat și finanțat de Partenerul strategic al României: Aceeași goarnă, semnatară a lăturilor aruncate peste români în D.W. se dă în stambă și debitează elucubrații care sună bine la „prostime”, înainte ca organele competente să facă publice rezultatele anchetei: „Cazul Maia Morgenstern. De ce evreii mai pot fi amenințați cu moartea în România?”[4]. S-a vrut a fi o bombă și a ieșit un „fâsss”.

 

 

Opinii și fapte

 

Jurnalistul Ion Cristoiu a emis acuzații grave susținând că în spatele scandalului de „antisemitism” declanșat de actrița Maia Morgenstern ar fi președintele Klaus Iohannis și că acesta și oamenii săi din P.N.L. doresc să acrediteze ideea că în România există „antisemitism”. […] [5].

 

Dovada cea mai bună constă în faptul că  povestea este departe de final. În timp ce scriam aceste rânduri, pe portalul „Active News” au apărut noi informații din care reiese că autorul amenințării adresate actriței Maia Morgenstern este… evreu [6]. Vă prezentăm mai jos un extras din articolul „Răsturnare de situație fabuloasă în Cazul Maia Morgenstern: autorul amenințării antisemite este evreu”:

 

„Specialiști ai Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate ai I.G.P.R. și ai Brigăzii Antiteroriste a S.R.I. au acționat cu maximum de profesionalism pentru a depista cu rapiditate autorul amenințărilor sinistre la adresa actriței Maia Morgenstern. Și au și reușit. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. […] Ulterior, respectiv ieri, suspectul a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile. Adică acum este liber, acasă.

 

Deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunității evreiești în Camera Deputaților, a anunțat cu bucuriecă agresorul a fost identificat. « Persoana care a inițiat amenințările cu moartea și violul adresate doamnei Maia Morgenstern și familiei sale a fost identificată. Responsabilitatea noastră nu se termină aici, ea abia aici începe ». Are dreptate Silviu Vexler […] numai că principala responsabilitate a lui Silviu Vexler, de acum înainte, ca și a Guvernului României și reprezentanților clasei politice care au condamnat « antisemitismul românesc » la unison, este să informeze toată mass media occidentală cât și reprezentanțele diplomatice de la București care s-au alertat asupra „atacului antisemit” la adresa talentatei noastre actrițe, că autorul - cel puțin transmițătorul - oribilului mesaj de amenințare cu moartea și violarea fiicei artistei, « Calabria » împreună cu incendierea Teatrului Evreiesc de Stat înființat de poetul Radu Gyr, este, după cum ne-au informat surse de cea mai mare încredere din Ministerul Afacerilor Interne, nici mai mult nici mai puțin decât etnic... evreu!

 

Tânărul lăsat să plece liber acasă după ce a dat foc României pe toată planeta, nu este deloc dezaxat, după cum s-a încercat să se inducă prin agenții de influență ai serviciilor din mass-media. Așadar, povestea continuă... Așteptăm acum, cu încredere, ca toate autoritățile responsabile să comunice pe toate canalele această informație publicului larg și celui de specialitate: « Autorul amenințărilor la adresa actriței de origine evreiască Maia Morgenstern este evreu. Ne cerem scuze că am jignit poporul român și am dezinformat presa internațională și ambasadele străine ».

 

Mai notăm, (pentru comparație - n.r.): La Timișoara există un caz al unui tânăr, care, într-o transmisie video în direct, la nervi, l-a amenințat pe Raed Arafat cu moartea. Foarte rău. Tânărul a fost internat forțat de poliție la spitalul de psihiatrie din Jebel, pe termen nedefinit, mai precis până când hotărăsc medicii că poate fi eliberat. Chestia e de « Zbor deasupra unui cuib de cuci ». Dacă medicii sunt fani Arafat, tipul nu mai iese de-acolo decât nebun de-adevărat”.

 

 

Povestea continuă.

 

Stimată doamnă Maia Morgenstern, sunteți cetățean român. trăiți în România de aproape șase decenii și cunoașteți prea bine că românii nu sunt antievrei! „Sunt români și punctum!” Nu toți românii sunt buni și/sau răi, tot așa cum nici toți evreii nu sunt buni și/sau răi. Fiecare popor are în acelașii copac și roade bune, și uscături. Recurg la o parafrazare a titlului filmului lui Sergiu Nicolaescu de care am amintit la începutul acestui articol: Nu-i condamnați pe toți (românii) la moarte pentru faptele unei uscături a etniei căreia îi aparțineți.

 

Aranjament grafic după afișul filmului lui Sergiu Nicolaescu - „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”

 

 -----------------------------------------

 

[1] https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=10159335170611291&id=642031290 – 18 martie 2021-03-31

[2] Sabina Fati - https://www.dw.com/ro/maia-morgenstern-%C8%99i-cine-%C3%AEncurajeaz%C4%83-discursul-urii/a-57035617 - 29 martie 2021

[3]  https://moldova.europalibera.org/a/cazul-maia-morgenstern-de-ce-evreii-mai-pot-fi-amenin%C8%9Ba%C8%9Bi-cu-moartea-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-/31175590.html

[4] https://r3media.ro/a-fost-identificat-andrei-ilarie-cel-care-a-amenintat-o-pe-maia-morgenstern-un-tanar-cu-probleme-psihice-din-bucuresti/ - 2021-03-31

[5] https://r3media.ro/ion-cristoiu-maia-morgenstern-sunt-o-diversiune-lansata-din-zona-presedintelui-iohannis-domnule-prezident-nu-va-jucati-cu-focul/ - 28 martie 2021.

[6] https://www.activenews.ro/stiri/Rasturnare-de-situatie-fabuloasa-in-Cazul-Maia-Morgenstern-Autorul-amenintarii-antisemite-este-EVREU.-Ion-Cristoiu-Nemernicii-astia-au-pus-la-cale-o-diversiune-de-doi-lei-impotriva-Romaniei-VIDEO-165996 - 31 martie 2021.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu