miercuri, 31 martie 2021

MARIAN ILIE - La ciocnit o vorbă cu Nichita

 



La ciocnit o vorbă

cu Nichita

 

 

 

~*~

 

Taie coasa iarba greu musteşte

Lumea lîncezeşte-n libertate

Hai Nichita Marele meu frate

Să ciocnim o vorbă româneşte

 

Se tot duce Lumea-n jos de-o vreme

Parcă asudând de lehamite

Au uitat poeţii de iubite

Şi nu mai visează - scriu blesteme

 

Ţara mea şi-a ta se stinge-n vrajbă

Nu ne-ajunge limba pentru-a spune

Împroşcăm din ochi amărăciune

Sublimând în simplul “Ia mai taci, bă ! “

 

Simt ceva mortal aici Nichita

Ca o straşnică detunătură

O fi fost vreun glonţ uitat prin gură

Ori cumva m-o fulgera iubita ?

 

Soarele-mi tot lunecă de ziuă

Şi-mi decurge gândul spre răcoare

Zău nu înţeleg de ce mă doare

Tocmai unde apa-mi bate-n piuă

 

Nu-nţeleg nici cerul cel de stele

Cum nu înţeleg nici luna plină

Pentru ce mă dor - n-am altă vină

Decât mai fiirea fiinţei mele

 

Lapţii Universului mă dor

De pe cer când gându-adună miere

Leac zeiesc la rău şi la durere

Cât mai sunt fiind ca să nu mor

 

Mai fiindcă nefiind - aş spune -

Vreo alternativă bolii mele

Mă cosesc de ierburile rele

Şi-nvelesc în ierburile bune

 

Ca să ne-ntâlnim spre asfinţit

Pe poteca dintre necuvinte

Eu în urmă, tu în înainte

Şi-ntre noi o vorbă de ciocnit

 

~*~

MARIAN ILIE








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu