Quo vadis, America ?
Petru Romoşan
31 Martie 2021
Deşi America
pare a fi noul Imperiu Roman de Apus, e greu de ales: America lui Joe Biden e
azi Roma lui Caligula, a lui Nero sau a lui Claudius împărat? Pentru că
americanii o au pe Nancy Pelosi, preferata progresiştilor, a neomarxiştilor
culturali şi, mai ales, a „moderaţilor” democraţi, pare mai plauzibilă
echivalarea cu Roma lui Caligula. Conform revoluţiei în curs, nu mai contează
genul, sexul etc. Nu numai Biden are serioase probleme de vârstă, ci şi şefa
majorităţii din Camera Reprezentanţilor, la cei 80 de ani ai săi (n. 1940),
care e numită adesea, pe urmele lui Trump, „Crazy Nancy”. La fel Bernie Sanders
(n. 1941), care şi-a negociat la alegerile primare (către Joe Biden)
presupusele idealuri sociale vândute în campanie generos tinerilor americani -
tot aşa le cedase anterior, în 2016, lui Hillary Clinton pentru o casă
înlesnită, se spune.
Speaker-ul
Camerei, Nancy Pelosi, a declarat într-o conferinţă de presă că e dreptul ei
dat de Dumnezeu să dea afară din Congres orice republican doreşte („It’s my God
given right to unseat any Republican member of Congress”[1]. Zilnic presa
mondială ne aduce ştiri şi analize stupefiante din şi despre S.U.A.. Epoca lui
Donald Trump e revolută, dar America patinează, la fel ca Imperiul Roman
înainte de a fi cucerit de barbari sau ca Imperiul Bizantin înainte de a fi
ocupat (Constantinopolul) de Mahomed al II-lea în 1453. Alastair Crooke - care
a studiat la Universitatea Saint Andrews (1968-1972) din Scoţia, unde a obţinut
un masterat în politică şi economie -, fost grad mare în MI6 şi în diplomaţia
U.E., vede lucrurile simplu şi clar: „Odată ce s-a pierdut controlul asupra
mitului justificativ al Americii, a căzut masca. Iar disparitatea între mit şi
comportamentul public al Americii a devenit cu atât mai limpede [...]. Pentru
cam jumătate dintre americani, « sistemul » e trucat în favoarea a 0,1 %, care
profită, şi în defavoarea poporului [...]”.
Robert Kagan
(ideolog neoconservator - n.n.) a expus recent un raţionament convingător: „În
absenţa mitului care justifică „implantarea democraţiei în lume” în jurul
căruia se întinde imperiul, logica morală a acestei întregi întreprinderi
începe să se prăbuşească”
afirmaţia
lui Kagan e de o surprinzătoare sinceritate. El pretinde deci că imperiul
american din străinătate este foarte necesar în principal pentru a menţine
mitul „democraţiei” în interiorul ţării. O Americă pierzându-şi hegemonia
mondială, afirmă el, n-ar mai dispune de coeziunea necesară pentru a-şi păstra
democraţia liberală acasă”[2].
Alte remarci
ale lui Alastair Crooke: „Leadership-ul mondial a fost reformulat pentru a
„salva planeta” de la schimbarea climatică, a salva umanitatea din pandemie şi
a ne proteja pe toţi de criza financiară mondială care va veni [...]. Planul a
scăpat de sub control şi devine treptat din ce în ce mai straniu. Epoca
unipolară americană s-a „încheiat”. Ea încasează opoziţii de tot felul atât în
străinătate, cât şi în ţară. Impulsurile conservatoare şi tradiţionale au
reacţionat împotriva acestui program ideologic radical şi, mai ales, criza
financiară din 2008 şi aproape prăbuşirea sistemului le-au anunţat elitelor
sfârşitul hegemoniei financiare a Statelor Unite şi, în consecinţă, al
preeminenţei Americii. Asta a deschis o perioadă critică. Acum, elitele sunt
într-un impas crucial. Când vorbesc de „Reset”, asta înseamnă o întoarcere
forţată la agenda lor. Dar nu e atât de simplu cum pare. În urmă cu 20 de ani,
totul părea aproape pregătit pentru a fi implementat; totuşi, astăzi,
establishment-ul trebuie să se bată pentru fiecare element din strategia lui,
căci întâmpină peste tot o rezistenţă crescândă [...].
Deci „Reset”-ul va avea loc ?
Elitele se
agaţă în continuare de occidentalizarea lumii („America is back” – deşi pe
nimeni nu entuziasmează această idee). Obstacolele sunt numeroase şi se
înmulţesc. Obstacole şi crize în interiorul ţării, unde Biden îşi pierde
vizibil autoritatea. Procesul decizional american pare să ducă lipsă de un
„preşedinte” sau mai degrabă de un maestru strateg care îşi asumă rolul. Cine
se ocupă de politica externă? Nu se prea ştie. Iar America însăşi e
ireconciliabil divizată şi slăbită. În plus, pentru prima dată, Statele Unite
şi U.E. sunt din ce în ce mai des percepute în străinătate ca incapabile să
gestioneze treburile cele mai simple.
Cu toate astea,
chemarea la arme a globaliştilor este clară. Lumea s-a schimbat în mod cert în
ultimii patru ani. Forţele globaliste sunt deci mobilizate pentru a câştiga
ultima bătălie din acest „lung război” încercând să lovească peste tot. Primul
obiectiv a fost acela de a-l învinge pe Trump. Un altul este acela de a
discredita toate varietăţile de populism european. Statele Unite cred că pot să
obţină înfrângerea zdrobitoare pe plan psihologic, tehnologic şi economic a
alianţei Rusia-China-Iran. În trecut, finalul ar fi fost previzibil. De această
dată, Eurasia s-ar putea opune solid unei „Oceana” slăbită (şi unei Europe
fricoase). Ceea ce ar zgâlţâi Leviatanul din rădăcini. Şi cine ştie ce ar putea
răsări atunci din ruinele postmodernităţii sale”[3].
Britanicul Alasdair
Macleod, absolvent Eton în anii ’60, ginerele celebrului Rupert Murdoch, el
însuşi un faimos analist al finanţelor (aur mai ales), cercetează serios
problemele americane: „China crede, foarte probabil, că America organizează
iarăşi nemulţumiri în Hong Kong. E limpede, China a gândit că America a
gestionat sub acoperire mişcarea „Occupy Central” (o serie de proteste violente
- n.n.) şi acum ar lua-o de la început. Dincolo de ce au aflat de la propriii
lor spioni, protestele erau prea bine planificate şi organizate ca să fie
spontane. De data asta, atacul părea să aibă mai multe şanse de reuşită. Planul
a fost coordonat cu presiunea americană pe dolarul de Hong Kong (legat de cel
american - n.n.) într-o încercare de a-l destabiliza, în principal prin ameninţarea
de a extinde tarifele vamale aplicate Chinei şi asupra Hong Kong-ului. Această
a doua încercare de a zdrobi Hong Kong-ul a fost deci mai gravă.
Hong Kong-ul
este un punct critic pentru că reprezintă canalul pe care se scurg în China
portofoliile de investiţii străine. E un lucru important pentru americani
fiindcă Trezoreria S.U.A. nu-şi poate permite să vadă fluxurile globale de
portofoliu atrase în China într-un moment în care e necesar ca ele să fie
investite în cantităţi crescânde în Trezoreria S.U.A. Cine înţelege asta, va
pricepe şi mare parte din încercările urgente ale Americii de a destabiliza
Hong Kong-ul.
În general,
strategia Chinei a fost aceea de a nu se lăsa provocată. O posibilă excepţie a
fost Hong Kong-ul, unde s-a decis că era mai important să fie asigurată insula
împotriva vreunui nou atac dincolo de termenii tratatului încheiat cu Marea
Britanie. Dar cea mai mare greşeală a Chinei a fost aceea de a impune la rândul
ei taxe vamale ca reacţie la taxarea vamală americană. America nu făcea decât
să se izoloze cu politicile ei vamale, dar răspunsul Chinei i-a oferit
Administraţiei Trump pretextul pentru escaladare în războiul comercial al
taxelor, trecând la atacul asupra tehnologiei chineze, care o depăşea pe cea a
Americii. [...] Taiwanul este considerat şi el de China ca non-negociabil -
dar, cum până şi Marea Britanie trimite un nou portavion în Marea Chinei de
Sud, ar putea deveni un punct fierbinte în lunile următoare”[4].
Statele
Unite au acordat Ucrainei o asistenţă de 125 de milioane de dolari, aparent un
sprijin pentru războiul în pregătire din Donbas. Congresul american se
pregăteşte să suplimenteze acest ajutor cu alte 150 de milioane de dolari. Un
cargou, „Ocean Glory”, specializat în transporturi militare ar fi ajuns în
portul Odesa. „Ocean Glory”, construit în 2015, lung de 171 m şi lat de 25 m,
poate transporta 20.000 t[5]. agresivă a Americii, după cei patru ani totuşi
paşnici ai pitorescului Donald Trump, riscă să ne cuprindă şi pe noi, pe
România şi pe Republica Moldova (Basarabia).
Ruso-americanul
„The Saker” atrage atenţia, într-un nou lung articol, asupra pregătirilor de
război din Ucraina în care nu e exclus să fie antrenate Republica Moldova şi
Transnistria: „De pildă, ucrainenii ar putea ameninţa să atace Grupul
operaţional al forţelor ruse (O.G.R.F.) în Transnistria. E vorba de o forţă
mică, aflată departe de Rusia, înconjurată de vecini ostili. Nu uitaţi că
Tiraspolul se află la cca 600 km vest de Doneţk! În plus, dacă Moldova nu e
membră N.A.T.O., România este. În ceea ce o priveşte pe actuala preşedintă a
Moldovei, Maia Sandu, ea e deopotrivă româncă şi profund antirusă. Dar, dacă
toate acestea sunt adevărate, cred că e la fel de important să observăm şi
altceva : Chişinăul, capitala Moldovei, se află la numai aproximativ 300 km de
peninsula Crimeea. Asta face ca toată Moldova să poată fi atinsă de arme
ruseşti cu bătaie lungă şi abordată de forţe mobile cu reacţie rapidă. Pentru
moldoveni, orice idee de a ataca O.G.R.F. ar fi cu adevărat nebunească, dar pentru
regimul ucronazist (al naziştilor ucraineni - n.n.) disperat de la Kiev lucrul
ar fi preferabil unei înfrângeri în faţa Rusiei”[6].
Noul mandat
al democraţilor începe în forţă pe mai multe fronturi dar prea puţine dintre
ele sunt şi promiţătoare. Explicaţia o putem găsi „acasă”, în America, dată de
Chris Hedges, jurnalist cu premiul Pulitzer, fost corespondent de război, om de
stânga şi fost simpatizant al Partidului Democrat: „Elitele conducătoare
încetăţenite ştiu că e vorba de o criză. Au căzut de acord, cel puţin temporar,
să azvârle cu bani în ea, cu acea Lege Covid-19, la nivel de 1,9 trilioane de
dolari (1 900 de miliarde - n.n.), lege cunoscută ca American Rescue
Plan-A.R.P. („Planul american de salvare”). Dar A.R.P. nu va modifica
inechităţile structurale nici prin ridicarea salariului minim la 15 dolari pe
oră şi nici prin impunerea unor impozite sau reglementări la adresa
corporaţiilor sau a clasei miliardarilor care şi-a văzut veniturile crescând cu
uluitoarea sumă de 1,1 trilioane de dolari (1.100 de miliarde - n.n.) de la
începutul pandemiei. Sistemul de sănătate va rămâne privatizat, ceea ce
înseamnă asiguratori şi corporaţii pharma care adună o mană de zeci de miliarde
de dolari cu A.R.P., şi asta în condiţiile în care fac deja profituri-record.
Nesfârşitele
războaie din Orientul Mijlociu şi bugetul militar umflat care le finanţează tot
sacrosancte rămân. Wall Street-ul şi speculatorii predatori globali care
profită de pe urma nivelurilor uriaşe de datorii sclavizante impuse unei clase
muncitoare subplătite şi care jefuiesc Trezoreria S.U.A. în capitalismul nostru
de cazino vor continua să împingă banii pe conductă în sus, în mâinile unei
minuscule cabale oligarhice. Nu va avea loc nici o reformă a finanţării
campaniilor electorale care să pună capăt sistemului nostru de mită legalizată.
Giganticele tech-monopoluri vor rămâne intacte. Companiile care se ocupă de
combustibilul fosil vor continua să vandalizeze ecosistemul. Poliţia
militarizată, cenzura impusă de platformele digitale, vastul sistem penitenciar,
legile din ce în ce mai aspre menite să supună terorismul intern şi disidenţa,
supravegherea guvernamentală completă vor fi, cum au fost şi înainte,
instrumentele de bază prin care statul controlează societatea”[7].
Aranjament
grafic - I.M.
---------------------------------------------------
[1] Nasty
Nancy -
https://newspunch.com/nasty-nancy-its-my-god-given-right-to-unseat-any-republican-member-of-congress/ - 26.03.2021).
[2]
Leviathan mobilizes for decisive battle -
https://straightlinelogic.com/2021/03/15/leviathan-mobilises-for-decisive-battle-by-alastair-crooke/ - 15.03.2021.
[3] Idem.
[4]
Biden’a last throw of geopolitical dice - https://www.goldmoney.com/research/goldmoney-insights/biden-s-last-throw-of-geopolitical-dice?gmrefcode=gata - 25.03.2021.
[5] vezi
https://www.world-today-news.com/ - 25.03.2021. Degringolada
[6]L’Ukraine
est-elle (à nouveau) au bord de la guerre ? - https://planetes360.fr/lukraine-est-elle-a-nouveau-au-bord-de-la-guerre/
- 24.03.2021.
[7]
Bandaging the corpse -
https://scheerpost.com/2021/03/12/chris-hedges-bandaging-the-corpse/ -
12.03.2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu