Academicianul
Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV:
Ce
au făcut Mihai Viteazul şi Avram Iancu pentru România
Academicianul prof. dr.
Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă
tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile
Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni, judeţul
Alba. Matricea Românească vă va prezenta, în serial, această conferinţă
extraordinară, a cărei temă a fost „Transilvania, de la Mihai Viteazul la Avram
Iancu”, şi pentru care – atenţie – un simpatizant al proiectului nostru
cultural a venit de la Timişoara! Mai jos, primul extras, însoţit de filmarea
discursului.
Ce-au făcut Mihai Viteazul și
Avram Iancu pentru români – fiindcă dumneavoastră aveți acest nume frumos de
“[Colegiul Naţional] Avram Iancu” – , pentru România și pentru Transilvania
sunt lucruri cunoscute, dar nu îndeajuns ca să nu trebuiască să le repetăm. În
plus, să mai aducem și noutăți în legătură cu ceea ce s-a întâmplat între timp,
pentru că și istoricii și filologii, și oamenii de cultură caută mereu,
lucrează, găsesc mărturii în plus – așa e viața, dinamică, și adevărurile se
corectează. Chiar dacă au fost adevăruri care ni se păreau eterne la un moment
dat, ele se schimbă, pentru că adevărul absolut îl deține doar Dumnezeu. Noi, oamenii, lucrăm cu adevăruri parțiale, și
trebuie să ne mulțumim cu asta. Asta nu înseamnă că, dacă-s parțiale, nu
trebuie să le căutăm. Și, din această perspectivă, istoricii aduc mereu lucruri
în plus.
Pe de altă, parte, de când
trăim într-o epocă de libertate și ne-am luptat ca să ajungem la ea, se spun în
spațiul public și lucruri negândite, necugetate, inexacte. Unii din naivitate
fac acest lucru, alții cu intenție, alții cu foarte rea intenție, alții sunt și
cointeresați material să o facă. Și poate și dumneavoastră ați auzit în ultimii
ani despre Mihai Viteazul fel de fel de caracterizări: ba că a fost un
aventurier, ba că a fost un condotier… Condotier nu e un cuvânt românesc, vine
din limba italiană – condottiere – înseamnă un luptător care
se angajează în slujba celui care dă bani mai mulți. Ba că nu a fost patriot,
ba că nu a știut ce face, ba că a mâncat numai bătaie pe câmpurile de luptă,
fel de fel de povești de-astea.
Despre Avram Iancu, ce să vă mai
spun? Acum câțiva ani a apărut un articol, “Avram Iancu-criminal de
război”. L-am întrebat pe autor: “Cum poți să…?” “Păi”,
zice, “a omorât oameni.” “Păi ați auzit dumnevoastră de
vreun război în care să nu se omoare oameni?” Într-un război… de aia
se face războiul – nu e bun războiul, dar într-un război mor oameni, și de o
parte, și de alta. Acum, săptămâna trecută, am văzut un articol, iarăși despre
Avram Iancu: “Avram Iancu, născut într-o familie bogată, mort bețiv
și nebun!” Cum poți să arunci în spațiul public asemenea
afirmații, fără să încadrezi lucrurile? De aceea vă spun: nu avem timp
îndeajuns să lămurim lucrurile, iar istoricul știe că nu este întotdeauna
o minciună numai o afirmație pe care o faci cu rea intenție, se poate minți și
prin abstragere sau prin luarea în calcul a unor aspecte din viața cuiva. Dacă
eu las deoparte jumătate din viața cuiva, și mă refer numai la două aspecte ale
vieții lui, pot să “dovedesc” orice.
Dar pentru că vorbim de ei și de
rolul acestor două personaje în Transilvania, într-o istorie cam de două sute
cincizeci de ani – de la 1599, când Mihai Viteazul a intrat prin trecătoarea
Buzăului și a coborât în Ţara Bârsei, la Brașov, cu oaste strânsă la Târgșor,
lângă Ploiești, și până la 1849, când se termină revoluția română de la
1848-49, sunt două secole și jumătate de istorie…
Dacă eu
las de o parte jumătate din viața cuiva, și mă refer numai la două aspecte ale
vieții lui, pot să “dovedesc” orice
Ce a însemnat Transilvania
înainte de Mihai Viteazul sau în momentul intrării lui Mihai Viteazul în Transilvania?
Din punct de vedere al statutului internațional, Transilvania era un principat
autonom sub suzeranitate otomană – adică, toată viața ei internă era liberă,
clasa stăpânitoare era formată din localnici, bisericile tradiționale ale
Transilvaniei funcționau toate fără nici o restricție, și Principele țării
trebuia să se îngrijească ca în fiecare an să se plătească un tribut Porții.
Principele era ales de țară, dar trebuia confirmat de Poartă – vă spun asta,
pentru că lumea confundă astăzi statutul Țărilor Române cu statutul
Bulgariei sau al Serbiei în Evul Mediu. Altă prostie! Serbia și Bulgaria au
fost ocupate efectiv, fără clasă stăpânitoare, pământurile creștinilor au fost
confiscate, în locul bisericilor s-au făcut moschei. Or la noi, în Țările române
– și în Țara Românească, și în Transilvania, și în Moldova – niciodată nu s-au
putut construi moschei, meceturi și geamii. Niciodată nu s-a permis propagandă islamică, și
niciodată stăpânii de pământ nu au putut fi turci, deoarece conform tratatelor
încheiate între Țările române și Poarta Otomană, pământul nu putea rămâne decât
în proprietatea creștinilor. Mă rog, asta era în Evul Mediu. Şi atunci, nu e
bine să confundăm statutul țărilor de la Sud de Dunăre cu statutul țărilor de
la Nord de Dunăre. E drept că, din pământurile noastre, în Evul Mediu, o parte
a fost ocupată de către turci. Cele mai multe zone ocupate au fost în urma unor
bătălii pierdute de ai noștri – trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem. De
exemplu, Turnu, Giurgiu și Brăila erau
raiale turcești, și erau la Nord de Dunăre. Apoi Tighina, sudul Basarabiei de
astăzi, o zonă largă, întâi Chilia și Cetatea Albă, cetățile de la Mare,
“plămânii Moldovei” – care au fost ocupați chiar în vremea celui mai glorios
domn pe care l-am avut, Ștefan cel Mare. Deci, am avut teritoriu ocupat, dar
niciodată nucleul nostru și capitalele nu au fost ocupate. Şi niciodată la Târgoviște, sau la Iași sau la Suceava, nu s-au construit alte tipuri de locuri de
închinăciune decât biserici. Nu s-au construit geamii. Mă întreabă câte un
străin: “Dar unde sunt geamiile din Cluj?” Că ei știu că
Transilvania a plătit un tribut turcilor, cândva.
Deci acesta era statutul – și
acest statut de principat autonom sub suzeranitate otomană a existat între 1541
și 1688. După aceea, vin austriecii în Transilvania stăpâni – de fapt în
1688, de drept în 1699 – când au recunoscut și marile puteri
că Transilvania nu mai aparținea ca influență, ca plată a tributului, nu mai
făcea parte din orbita otomană, din lumea otomană. Și apoi, din 1688 până în 1918,
Transilvania a avut, cu mici variațiuni același statut, adică a fost sub
oblăduirea Habsburgilor. Și abia la sfârșitul acestei oblăduiri s-a creat un
imperiu care a existat în istorie 51 de ani: Imperiul Austro-Ungar. De
aia, nu e bine să zicem, când vorbim de evenimente de la 1700 sau 1800
“Imperiul Austro-Ungar” – acela e Imperiul Habsburgic. Imperiul Austro-Ungar
s-a creat în 1867 – dar acuma, cu planeta asta care se grăbește, și cu mulți
oameni inculți care ne conving la televiziune cât de deștepți sunt, se admite
orice.
Avram Iancu, eroul românilor, figură fundamentală a luptei pentru drepturile noastre istorice în Transilvania
Ce se întâmplă în interiorul
Transilvaniei când intră Mihai Viteazul? Stăpânii de pământ erau de trei
feluri: unguri, secui și sași. Românii erau “clasa
muncitoare”. Erau “robii muncii tăcute”. Datoria lor era să producă, să facă
armată și să își dea sângele pentru patrie, să plătească taxele la timp, să-și
dea obolul, să nu meargă la școli, și să trăiască cum pot. Deci era așa-numitul
regim al celor trei națiuni și patru religii. Națiunile erau:
națiunea maghiară, săsească și secuiască, iar “religiile ” (între ghilimele zic
religiile, că părintele mă vede), ele sunt de fapt confesiuni, că
religiile sunt cele mari: religia creștină, religia mozaică, religia islamică,
religia budistă. Astea sunt religii, dar catolicismul, ortodoxia, calvinismul, astea se numesc
confesiuni. Şi, în Ardeal, erau oficiale: confesiunea calvină a ungurilor,
confesiunea unitariană cam tot a ungurilor (anti-trinitară – nu acceptau Sfânta
Treime, adică unitatea între Tată, Fiu și Sfântul Duh, și nici sfințenia
Mântuitorului, de altfel), sașii erau luterani, și romano-catolicismul maghiar
era slab – câțiva maghiari, secui mai ales, rămăseseră
romano-catolici. Românii erau cu toții ortodocşi, adică de rit bizantin,
și nu erau recunoscuți nici ca națiune, nici ca religie. Şi erau răbdați în
țară, adică acceptați să trăiască – vă spun acum în limba
latină, și vă traduc: usque ad bene placitum principum et regni-colarum – până
va ține bunul plac al principilor și cetățenilor, românii nefiind
considerați cetățeni – sau, după unii, cetățeni de mâna a doua. Cu alte
cuvinte, termenul de român, sau în documentele latine valah,
că valah și român e tot una, sunt sinonime, termenul de valah era sinonim
cu iobag. Iobag înseamnă țăran șerb sau țăran dependent, muncitor
al gliei, legat de pământ.
Niciodată
la Târgoviște, sau la Iași sau la Suceava, nu s-au construit alte tipuri de
locuri de închinăciune decât biserici. Nu s-au construit geamii. Mă întreabă
câte un străin: “Dar unde sunt geamiile din Cluj?”
Nu e rău să fii legat de
pământ, căci cine poate trăi pe planeta noastră fără pământ, dar e rău să fii
legat de pământ numai prin muncă și fără foloasele muncii, care se duceau către
alții. În Transilvania asta, după ce au venit austriecii, că trebuie să ne
apropiem și de Avram Iancu, speranța românilor a fost că se vor îndrepta
lucrurile: “Vine o stăpânire din afară, care poate fi neutră, nu-i mai
favorizează pe vechii stăpâni și poate ne ajută și pe noi”, au gândit unii
capi ai românilor. Şi chiar au fost împărați care au făcut aceste lucruri
– eu vă spun asta, pentru că Avram Iancu avea în mintea lui și mitul bunului
împărat, credința că împăratul de la Viena e bun, vrednic, mare, și că
ne-ar sprijni și pe noi, dar nu-l lasă domnii locali, domnii de pământ,
cum ziceau românii – care erau în mare majoritate maghiari. Şi atunci, ideea
asta că împăratul e bun şi vrednic l-a făcut pe Horea să meargă pe jos de 4 ori
la Viena, de pomană. Dar în mintea lui credința a rămas, până aproape de
moarte. Și Avram Iancu, până în 1849, a crezut (1848, finalul anului) că
împăratul ne va fi favorabil, pentru că împărații de la Viena au luat
niște măsuri în favoarea românilor – nu de dragul românilor, de dragul
echilibrării situației, ca să le poată spune domnilor unguri, când erau
obraznici, că este o amenințare valahă, că ei îs majoritari în Ardeal și că,
dacă nu-s cuminți acești domni și n-ascultă de Viena, există posibilitatea ca
românii să se ridice un pic la putere. Şi atunci, cu asta balansau
lucrurile, nu? Divide et impera – dezbină și stăpânește.
“Mărite Doamne”, i-a spus un nobil maghiar, “așa ceva nu a fost niciodată în țara noastră. Limba supușilor să fie recunoscută.” “De azi, va fi!”, a spus Mihai
Mihai Viteazul, când a intrat
în Transilvania, a găsit această țară cu trei națiuni, patru religii oficiale,
în care românii nu se regăseau. A trecut pe la Brașov și a stat în jilțul
bisericii Sfântul Nicolae din Șchei – ctitorie veche, străveche, nici nu se știe
anul fondării, numai când s-a făcut biserica de piatră se știe – unde erau
ctitori mai toți înaintașii lui, domni ai Ţării Românești și Moldovei, și a
fost primit bine. S-a îndreptat mai departe spre Sibiu, prin Făgăraș, și a
ajuns la Șelimbăr. La Șelimbăr a fost așteptat de oastea oficială a
Principelui Transilvaniei, un tânăr de vreo 28 de ani care era și cardinal
deja, Báthory András, Andrei Báthory. Oastea a fost risipită, bătută complet la
28 octombrie, și la 1 noiembrie a intrat triumfal în Alba-Iulia, și a avut
orgoliul să îi vadă îngenunchiați pe cei care altădată îi îngenunchiau pe
români. S-a proclamat Principe al Transilvaniei cu ajutorul autorităților
locale și a declarat că va respecta toate rânduielile țării ca să ducă țara
înainte, adică cele trei națiuni, cele patru religii, Dieta țării o va convoca…
Dar, în același timp, a luat și niște măsuri care demonstrează dorința lui
de a fi Domnul românilor. Nu degeaba a fost făcut erou național – și nu a fost
făcut de noi, a fost făcut de conștiința publică, generații la rând.
La 1
noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba-Iulia, și a avut
orgoliul să îi vadă îngenunchiați pe cei care altădată îi îngenunchiau pe
români. El a luat și niște măsuri care demonstrează dorința lui de a fi Domnul
românilor
Mihai Viteazul, în Transilvania, a
convocat patru diete. Dietă – ştiţi ce înseamnă dietă, nu regim alimentar… (râsete
în sală) Dietă înseamnă Adunarea Ţării, azi i-am zice Parlament. Dar şi
Parlamentele au nume diferite – de exemplu, în Polonia – Seim, în Rusia – Radă.
Trei s-au întrunit și, cu ajutorul Dietelor, ca să vedeți ce mentalitate
modernă, a adoptat hotărâri, i-a pus pe deputații de acolo să voteze, fără
nici un român în Dietă, numai el. Odată, s-a adresat Dietei și a zis că vrea ca
turmele din satele românești să aibă drept de pășunat liber în hotarul satelor
săsești și ungurești, fiindcă numai reciproca era valabilă. Deci turmele din
satele săsești și ungurești intrau peste tot în satele românești, fără nici o
problemă. Dacă se întâmpla invers, păstorul putea fi spânzurat. La 1548, în
Ţara Făgărașului, un păstor care nu și-a păzit bine turma, că era ploaie afară
și vânt, a fost spânzurat că a scăpat turma în hotarul unui sat săsesc. Și
Mihai a zis ”Nu! De acum încolo țăranul e țăran, oile sunt oi toate, indiferent
de etnie”. În altă Dietă a hoărât că limba română devine limbă oficială în
Transilvania – fără să desființeze latina şi maghiara. A zis: “Alături de
limbile vechi, punem şi româna”. “Mărite Doamne”, i-a spus un nobil
maghiar, “așa ceva nu a fost niciodată în țara noastră – limba
supușilor să fie recunoscută.” “De azi, va fi!”, a spus Mihai.
Toate aceste măsuri sunt de o
importanță specială, și prima dintre ele a făcut-o – ca să vedeți că avea gând
în legătură cu Adealul – încă înainte de intrarea în Transilvania. Este
faimosul tratat de la Alba-Iulia de la 1595, prin care a reașezat Biserica
Ortodoxă a Transilvaniei sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, după
tradiția veche, de la Mircea cel Bătrân! Că Biserica noastră,
răsăriteană, merge mână în mână cu Statul. Dacă Statul e de o lege
ne-ortodoxă, și Biserica noastră e de religie ortodoxă, nu are cum colabora cu
Statul. Şi atunci, Mihai a zis: “La noi, în Țara Românească, Biserica
și stăpânirea sunt una. Şi punem Biserica Transilvaniei din nou sub oblăduirea
Statului românesc, căci Biserica Transilvaniei este Biserică românească„. Și
a făcut, în Cetate, la Alba-Iulia, Biserică Românească Mitropolitană,
ceea ce iarăși nu se mai pomenise.
https://matricea.ro/lectie-de-istorie-academicianul-ioan-aurel-pop-la-intalnirile-matricei-iv-ce-au-facut-mihai-viteazul-si-avram-iancu-pentru-romania-video/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu