vineri, 26 martie 2021

Constanța-Doina Spilca - Adio, Mariana Gurza + ( telegrame )

 



Adio, Mariana

 

Scriitoarea și editoarea Mariana Gurza s-a înălțat la îngeri.

Dragă Mariana, n-ai mai avut răbdare să-ți mulțumesc pentru ajutorul în elucidarea enigmei metafizice (24 martie). Te-ai grăbit să devii, și tu, o enigmă metafizică.

Sunt sigură că ne vei oblădui sub aripa ta de înger precum o făceai și pe pământ!

Ultimul mesaj de la tine a fost „Neputință”, însoțit de o lacrimă.

Adio, DRAGA MEA!

Ioana, Vlad, Vasile, Doina Rizac, compasiune!

Cuvintele dor, cuvintele-s dor!

Lin în lumină!

 

***

 

Firescul nonsens

 

Anotimpuri

în

vălmășie,

perpetuum mobile

în

vrie,

firescul,

comutator blocat

sub

povara

aripii de flutur,

vălurită – înflorită,

contorsionată – brumărită,

masca

multicoloră…

funerară.

 

***

 

© Constanța-Doina Spilca

 






Adio, Mariana


Sunt fara cuvinte. Ieri am vorbit cu doamna Vasilica Grigoras care ma informa ca Mariana se simte mai bine si uite azi vestea trista asa dintrodata a cazut cerul.
Eram ingrijorat ca in ultima vreme nu mai dadea semne prin email,
Dumnezeu s-o primeasca si iubeasca asa cum si ea ne-a iubit si ajutat.
O sa ne lipsesti draga Mariana,
Indurerat,
Ben Todica  


Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Multe condoleante familei! Cristina Mihai


Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Anusca Cristian


A plecat un OM bun... ramanem tot mai singuri in calea uraganelor.... Ed M


Asa cad eroii, EROII VIETII si ai petalelor MOV.

O ADEVARATA DOAMNA, UN ADEVARAT OM
SI UN MARE ROMAN !

S-a dus langa SILVESTRI, BT


Așa cum am scris și pe FB când m-am sculat la 5,10 și, contrar obiceiurilor mele, am deschis imediat FB (visasem niște colegi de liceu și m-am grăbit să alung un gând de teamă): Parcă trăim un coșmar colectiv care nu se mai termină și tot aflăm că mai pleacă cineva drag, apreciat... Singura consolare este gândul că Domnul îi cheamă la el pe oamenii buni!


Dumnezeu să o primească pe talentata, sensibila poetă în sânul său de Lumină!

Alexandra


Îngrozitoare veste. Am sperat, am sperat....
Bunul Dumnezeu s-o odihnească pe iubita noastră prietenă, Mariana,  de-a dreapta Sa! VASILICA Grigoras


Este îngrozitor câte vieți s-au dus, în ultimul timp. Deși nu am cunoscut-o pe Mariana Gurza, suntem alături de cei îndurerați pentru plecarea ei!

Te îmbrățișăm, Ben, cu toată dragostea,

Lidia și Ionu


Iubite frate Ben,

 

Împărtășesc cu Dvs., cu îndurerata familie și îndurerații prieteni, cutremurul din inimile noastre la auzul veștii despre stingerea unui suflet care emana numai bunătate, omenie, dragoste de viață, de semeni, de neam și Țară. Pe câmpul de luptă măcar vezi că ai în față dușmanul și știi pentru ce mori, dar aici, în vreme de pace, alături de apropiați, și să nu te poată nimeni ajuta, salva?!

Ne vei lipsi, dragă Mariana Gurza, și celor care te-au cunoscut nemijlocit, dar și celor care nu te-au cunoscut personal, ci numai prin creație și prin faptele d-tale nobile în calitate de poet, recenzent, editor.

Adio! Drum lin către stele! Primească-te Domnul în împărăția Sa împreună cu toațe sufletele nobile.

Condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor.

NM.


Numind-o „Poeta cu suflet de înger”, scriam despre poeta, scriitoarea și eseista creștină, MARIANA GURZA în anul 2009: <Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.>

Îngrozitoarea veste a plecării în stele a minunatei noastre prietene a căzut ca un trăsnet asurzitor peste cei care au cunoscut-o.

Drum drept și lin spre lumina veșniciei! Credința ta te va mântui. Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Sa! Nu te vom uita  pentru că suntem convinși că „Poeții nu mor niciodată”.

Sincere condoleanțe întregii familii! Multă putere de la Domnul să treceți cu bine peste această imensă pierdere. Vasilica Grigoras




Lacrimi de dor și neuitare dragei Mariana,
Ce pierdere neașteptată, Tu Mariana, albinița cea harnică a Limbii și Credinței Române, te reîntărci ca un Înger la Cel ce ne-a Creat/Dumnezeu.
O să-ȚI ducem dorul aici, iar acolo du Sfântului o mărturisire despre noi, cei rămași a mai zăbovi prin aceste cărări pământești!
TE IUBIM! Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște!
Familia îndurerată, Florica și Ioan Miclău-Gepianu.
Australia




Pace si lumina in vesnicie, draga Mariana! 
Da, o sa ne lipsesca mult acest om bun, cu o inima mare si un suflet luminos!
Am invatat multe prin ea si de la ea.
Ramai cu bine, suflet drag! 
Te pretuiesc si iti multumesc pentru tot ce mi-ai si ne-ai transmis!
Irina Lucia Mihalca




ICOANA MARIEI

Autorul a ales sa pastreze si sa faca cadou generatiilor viitoare, (acum, nici ca se putea sa aleaga mai bine) sa garanteze drumul spre pomenire si pastrare, a”luptatorilor nedreptatiti de istorie”, a eroilor sai - si ai nostri acum – a dragostei lor. A adunat aceste pietre pretioase din colb din drumul carelor si a zidit o icoana precum zidesc mesterii la tara in manastirile lor: ICOANA MAICII DOMNULUI. Nimeni nu va avea curajul sa o sfarame iar nedoritii nu-i vor vedea, pentru ca soarta lor va fi protejata de Chipul Mariei. Poporul acesta a fost navalit de urgii napraznice in drumul sau, insa romanul a stiut intodeauna sa-si iubeasca aproapele si din cioburile ramase au construit spre aducere aminte si rasplata, a trudei parintilor lor - noi lacase. Mariana Gurza prin’Destine Umbrite’ se dovedeste a fi, si continua sa duca flacara miilor de ctitori, din acest neam. Ca si icoana, de la distanta, cartea e un chip, E CA O LUMANARE APRINSA insa daca te apropii de ea truda sincera a mesterului BINECUVANTEZA. Pentru ca dragostea e adevar - si nu se pierde!

Ben Todica, Melbourne




Mariana Gurza a intrat intr-o alta dimensiune, o treapta suprema a poeziei de dragoste care vindeca si inobileaza IUBIREA. Inalta alegere ai facut Elly!

Nu dureaza, pana cand farmecul si aroma versurilor ei va inmiresma si trezi imparatia temerarilor. Plansul viorilor, suspinul violinelor, sigur iubesti, ca sa fii imbatat de elixirul sinergiei create de Elly, Ea traieste ca sa astampere setea indragostitilor - ea arde, penetreaza, monteaza.

De unde vin acesti ingeri?

De unde aceasta aroma Dumnezeiasca in versuri, muzica si imagini care-ti topeste sufletul? Aliajul flacarilor patrunde. Toate vin inlantuite dintr-o experienta profunda. Zguduitoare iubire, plina de noblete, suferinta a vietii – ARTA.



Zi de doliu în sufletele românilor prin trecerea în eternitate a scriitorului, poetului, filosofului şi criticului literar, editorului MARIANA GURZA.

Familia îndurerată anunţa că „Sufletul lui bun şi blând a urcat în împărăţia îngerilor”, însă aşa cum minunat spune Constanta-Doina Spilca, poeta şi-a pregătit DRUMUL LIN IN LUMINA, aripii de flutur, vălurită – înflorită, contorsionată – brumărită, aici pe pământ, alături de românii care au cunoscut-o şi preţuit-o.

Foarte credincioasa Mariana Gurza consideră ortodoxia ca fiind „o spiritualitate a modelelor realizate... Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată” spre binele neamului.

Plecata spre ceruri, în Împărăţia Domnului, într-o zi de primavara, va rămâne în sufletul şi memoria cititorilor, a românilor de pretutindeni UN SPIRIT VIU al culturii şi spiritualităţii româneşti.

Un gând de pioasă amintire din Australia.

Ben Todica













Un comentariu:

  1. Când nădejdea în sufletul meu era încă verde, o asemenea veste venită ca un trăsnet asurzitor mi-a ofilit până și cuvintele. Starea indusă este muțenia… mintea mi-e deșartă..., inima plină de durere, iar ochii plini de lacrimi. Dragă prietenă, iubită Mariana, credința ta te va mântui. Drum drept spre lumina veșniciei! Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Sa! Nu te voi uita niciodată! Sincere condoleanțe întregii familii! Multă putere de la Domnul să treceți cu bine peste această imensă pierdere.

    RăspundețiȘtergere