Al cui lac este Marea Neagră?
Teo Palade
01 Mai 2021
„Eu nu fac
afirmații de acum. Marea Neagră este tratată ca un lac rusesc de sute de ani.
Nu v-ați dat seama până acum?” (Traian Băsescu, discurs la Universitatea
Standford, 2005)
„Marea Neagră nu este lac rusesc, nu este
locul nimănui, este o extensie a Oceanului Atlantic” (General (r) Ben Hodges,
fost comandant al trupelor americane din Europa, 2019)
Disputa
dintre cei mari
Disputa
asupra apartenenței Mării Negre pare, la o primă vedere, un demers pueril.
Numai că, din punct de vedere geostrategic, această întindere de apă strâns
ținută între palmele Europei capătă dimensiuni definitorii pentru soarta
popoarelor ce o înconjoară și nu numai.
„Când te
uiți la lume dintr-o perspectivă puțin diferită, din nordul lumii, observi că
Marea Neagră este locul pe unde Rusia se conectează cu restul lumii […] este
singurul loc pe unde Rusia își poate proiecta puterea maritimă pentru
interesele sale strategice în estul Mării Mediterane, Africa de Nord și Siria
[…] este dreptul suveran al Rusiei să să-și proiecteze puterea. Și, ca țară
riverană la Marea Neagră, ar trebui să poată face acest lucru. Însă este vorba
de modul în care o face și care este impactul asupra noastră, a aliaților
N.A.T.O., cum ar fi România și Bulgaria”[1] spunea cu doi ani în urmă generalul
Hodges la Conferința Black Sea and Balkans Security Forum, referindu-se la
importanța strategică a Mării Negre.
Prezența
flotei ruse în Marea Neagră nu este o glumă. Nu reprezintă un gest strategic de
intimidare, de moment, al președintelui Putin. De la constituirea Flotei Mării
Negre (13 mai 1783) se vor împlini în curând două secole și jumătate. La
nivelul anului 2014, ridicată la nivel de eșalon operațional-strategic, Flota
Mării Negre numără circa 11.000 de marinari, incluzând și infanteria marină,
îmbarcați pe 45 nave de război și 6 submarine echipate de luptă la nivelul de
tehnologic al secolului 21. Diversitatea tehnicii de luptă și capacitatea de
atac a acesteia, ambele substanțial îmbunătățite în ultimii ani, pot intimida
cele mai renumite flote militare ale lumii. În componența Flotei Mării Negre se
află crucișătoare, distrugătoare, fregate purtătoare de rachete, nave de
desant, corvete antisubmarin și corvete purtătoare de rachete, dragoare, vedete
purtătoare de rachete, submarine, elicoptere de atac și elicoptere
antisubmarin, avioane de transport, hidroavioane, avioane de atac, sisteme de
rachete anti-navă etc.
Situația
tulbure din Ucraina, încordarea crescândă din zonă alimentată de cele două mari
puteri, au determinat o escaladare periculoasă a prezenței militare în Marea
Neagră. Încă de la începutul anului S.U.A. a pregătit două distrugătoare
prezente în Marea Mediterană pentru a trece în Marea Neagră cu scopul de a
proteja Ucraina în fața „sporirii prezenței militare ruse”. Pentru luna mai,
Marea Britanie a pregătit un distrugător purtător de rachete navă-aer și o
fregată echipată cu echipament de descoperire și distrugere a submarinelor
pentru a fi trimise în Marea Neagră. Scopul declarat? „Regatul Unit și aliații
noștri internaționali sunt neclintiți în sprijinul nostru pentru suveranitatea
Ucrainei și integritatea sa teritorială”. De asemenea, aeronave de luptă
anti-navă și anti-submarin aparținând grupului de luptă al portavionului HMS Queen Elisabeth dislocat în Mediterană
sunt pregătite să sprijine cele două nave[2](2)
Sub
pretextul trecerii în revistă a trupelor și a verificării capacității lor de
luptă la încheierea sezonului de iarnă, Rusia a transferat, folosind canalul
Volga-Don, nu mai puțin de 15 nave de luptă din Marea Caspică în Marea Neagră.
Pentru
perioada 20-24 aprilie 2021 Rusia a emis un avertisment referitor la zborurile
de până la înălțimea de 19.000 metri într-o zonă adiacentă sudului Crimeii și a
unui culoar care se întinde în largul apelor internaționale ale Mării Negre.
Motivul? Aplicații militare la care
participă Flota Mării Negre și avioane de luptă de tip Suhoi Su-25. Anterior,
Ministerul Apărării Federației Ruse anunțase o restricționare circulației navelor străine militare în
anumite zone din Marea Neagră aflate sub jurisdicție rusă pentru perioada
aprilie-octombrie 2021
Dinamica
probabilă de militarizare a peninsulei Crimeea până în anul 2025
Între timp,
„pentru a evita escaladarea tensiunii” la granița Ucrainei, S.U.A. au renunțat
la a mai trimite cele două nave de război în Marea Neagră. Desigur, anunțul
inițial a reprezentat o măsură exploratorie, utilă pentru a testa reacția
Rusiei. Tot așa cum mișcările de trupe ruse spre granița Ucrainei, în curs de
retragere, au fost menite să testeze
reacția occidentului.
Importanța
strategică a Mării Negre a fost demonstrată cu prisosință în decursul timpului.
Fiind o mare aproape închisă, cu state riverane în conexiune directă cu cele
două continente care dețin puterea economică și demografică a lumii, Marea
Neagră a fost, este și va fi unul dintre punctele strategice cele mai râvnite.
Turcia,
stăpâna strâmtorilor
Atât Rusia,
țările riverane, cât mai ales SUA, sunt obligate să țină seama de poziția deloc
de neglijat a Turciei. Putere navală zonală, Turcia are posibilitatea de a
concentra în Marea Neagră, într-un termen relativ scurt, 13 submarine, 16
fregate, și 8 corvete. Toate bine înarmate și în stare de luptă permanentă. În
plus, Ankara controlează strâmtorile care permit intrarea sau ieșirea din apele
Mării Negre.
Faimoasa
Convenție de la Montreux (Convenția privind regimul strâmtorilor Mării Negre
din 20.07.1936) care reglementează regimul circulației navale civile și
militare prin strâmtorile Bosfor și Dardanele acordă Turciei puteri sporite cu
privire la controlul circulației navale prin strâmtori. Prin convenție, semnată
de Turcia, U.R.S.S., Bulgaria, România, Franța, Japonia (care s-a retras
ulterior), Marea Britanie, Grecia și Iugoslavia, este stabilit „un regim de
libertăţi strict argumentat în raport cu tipul de nave - nave de război şi nave
comerciale - şi în raport cu patru tipuri de situaţii: perioadă de pace,
perioadă de război în care Turcia nu este stat beligerant, perioadă de război
cu Turcia stat beligerant, perioadă în care Turcia estimează că este ameninţată
de o iminenţă a războiului”.
Ca exemplu,
privitor la prezența în Marea Neagră a navelor militare aparținând altor state
decât cele riverane, tonajul maxim admis este de 30.000 tone cu un maxim pentru
fiecare navă de 10.000 tone. În plus, navele de război ale statelor
non-riverane nu pot staționa în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. În cazul
în care Turcia percepe o amenințare directă de război, poate bloca circulația
trecerea prin strâmtori pentru toate
navele aparținând statelor pe care le socotește ca fiind la originea amenințării.
Condiționarea
trecerii prin strâmtori pentru accesul sau ieșirea din Marea Meagră, a ridicat
în decursul timpului o mulțime de probleme generatoare de tensiuni. Gândită
pentru nivelul tehnologic al anilor 30 ai secolului trecut, este pus sub
discuție, spre exemplu, regimul vedetelor purtătoare de rachete. Apărute mult
mai târziu în flotele militare, acestea nu au avut cum să fie nominalizate în
Convenție și, conform principiului juridic că ceea ce nu este restricționat
stricto senso este permis, ar avea liberă trecere.
În analiza
importanței strategice a strâmtorilor, cu referință la accesul navelor de toate
tipurile în Marea Neagră, nu trebui uitată apartenența Turciei la NATO, dar și
relațiile bune pe care aceasta le are cu Federația Rusă.
Cercul periculos
al conflictelor mai mult sau mai puțin înghețate din jurul Mării Negre
E suficient
să privim mai atent și vom descoperi că întregul bazin al Mării Negre este
înconjurat de conflicte așa-zis înghețate: Transnistria, Donbas, Abhazia,
Osetia de Sud, Nagorno-Karabah… Care să fie cauza? Este posibil ca acestă
situație să fie întâmplătoare?
N-o să cădem
în greșeala de a ne închipui că într-un joc atât de serios, cum este păstrarea
controlului asupra unor zone de real interes strategic, evenimentele se află
sub controlul coincidențelor. În câte dintre aceste conflicte este implicată
Rusia? În absolut toate! De ce? Fiindcă este în obișnuința marilor puteri de a
crea situații confuze în statele mai puțin puternice din zonele de interes
direct și astfel să poată controla mai ușor situația. Exemplele sunt nenumărate
dar, pentru edificare, este suficient să amintim situația Kashmirului. Caz
regizat perfect de Marea Britanie la momentul ruperii Indiei și înființării
statului Pakistan. Lucrurile au fost atât de bine lucrate, atunci, încât mai
funcționează și azi după aproape trei sferturi de secol.
Revenind la
Marea Neagră, ar trebui să ne întrebăm dacă numai Rusia este implicată în
păstrarea și manipularea conflictelor așa-zis înghețate din zonă. SUA să nu
aibe niciun amestec? Puțin probabil. Dacă ar sta deoparte nu și-ar respecta
statutul de mare putere. În mod sigur, Statele Unite sunt și ele implicate.
Uneori în mod direct, precum în Ucraina și prin Moldova în Trasnistria sau
alteori mai discret, prin intermediari, cum se întâmplă în celelalte cazuri.
România?
Cu 3
fregate, 4 corvete, 3 nave purtătoare de rachete și 4 nave de minare-deminare,
cu un litoral relativ nesemnificativ ca dimensiune, România, ca puterea navală,
contează prea puțin în ecuația militară din Marea Neagră. Cu totul alta este
situația atunci când se discută despre poziția strategică a României. Generalul
Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa, susține că noua
Cortină de Fier se prefigurează a fi coborâtă de-a lungul Mării Negre. Au
trecut mai mult de trei decenii de când Vechea Cortina de Fier, care simboliza
linia de demarcație între Europa Occidentală și Europa răsăriteană s-a ridicat
odată cu dărâmarea zidului Berlinului, în 1989.
Azi,
sugerează generalul american, Vestul și Estul se află de o parte și de alta
a altei cortine. O cortină de fier
mutate mult spre est, în Marea Neagră. Dușmănia dintre lumea vestului și a
estului, care a fost din când în când ascunsă dar care nu a dispărut complet
niciodată, pare să renască scăldată de apele Mării Negre. În opinia generalului
Hodges, Kremlinul dorește izolarea Ucrainei, doritoare a se alătura lumii
occidentului, de Marea Neagră pentru a „controla întreaga linie costieră a
Ucrainei, de la Odesa, până la Crimeea, apoi Azov” Pentru a coborî acolo
cortina de fier ridicată din Germania în 1989.
În viziunea
președintelui Vladimir Putin, cortina de fier sugerată de Gen. Hodges pare a fi
devenit o „linie roșie”: „Nu dorim să ardem punțile de legătură, dar dacă
cineva interpretează bunele noastre intenții ca slăbiciuni, reacția noastră va
fi asimetrică, rapidă și aspră […] Noi înșine vom decide, în fiecare caz, unde
este linia roșie” a declarant V. Putin la 21 aprilie 2021 cu ocazia prezentării
anuale a stării națiunii.
Poate prea
măgulitor pentru România, probabil pentru că răspundea întrebărilor unui
reporter român, generalul Ben Hodges a subliniat că din punctul de vedere al
S.U.A. „România este centrul
gravitațional pentru orice fel de strategie vom avea, România este ancora
pentru ea (pentru strategie - n.n.), pentru că este un aliat stabil și de
încredere, are și poziția geografică bună și poți vedea cât a investit aici
S.U.A., cu trupele americane…”[3].
Privind
dincolo de declarațiile cu un puternic iz diplomatic ale generalului american,
observăm că România nu este apreciată pentru puterea sa militară, pentru buna
organizare a armatei sale, pentru nivelul ridicat de pregătire a trupei sau
pentru performanțele industriei sale de apărare. Pentru poziția sa geografică
România nu are niciun merit, iar încrederea prietenească de care se bucură din
partea S.U.A. nu pare a reprezenta un factor determinant pentru victoria pe un
eventual câmp de luptă.
În ceea ce
privește entitatea care ar putea socoti Marea Neagră ca fiindu-i un lac în
exclusivă proprietate, ridicând pretenția de a o controla în întregime,
situația rămâne incertă. Sunt cel puțin trei cei care și-ar putea asuma un
asemenea privilegiu:
- Federația
Rusă, deoarece posedă cea mai importantă componentă militară prezentă în apele
Mării Negre și are cea mai puternică structură militară din zonă;
- Turcia,
care se bucură de avantajul celui mai lung litoral, are prezentă o flotă
militară puternică, controlează intrarea și ieșirea din Marea Neagră și posedă
o infrastructură militară demnă de o putere zonală;
- S.U.A.
care, direct sau prin intermediul N.A.T.O., și-a asigurat o permanentă prezență
în apele Mării Negre și care, după cum am văzut deja, consideră Marea Neagră „o
extensie a Oceanului Atlantic”.
Deocamdată,
Marea Neagră nu este lacul nimănui. Dacă va aparține vreodată în totalitate
unui stat riveran sau non-riveran, rămâne să hotărască viitorul. Sperăm, din
toată inima, pe cale pașnică.
------------------------------------------------
[1]
https://www.mediafax.ro/social/generalul-american-ben-hodges-marea-neagra-este-singurul-loc-pe-unde-rusia-isi-poate-proiecta-puterea-in-mediterana-18167491
[2]
https://www.dailysabah.com/world/europe/uk-warships-tosail-to-black-sea-amid-ukraine-russia-tensions
[3]
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ben-hodges-fostul-comandant-al-trupelor-sua-din-europa-noua-cortina-de-fier-este-de-a-lungul-marii-negre-1501493
Sursa
fotografiilor și schemelor:
https://www.google.com/search?q=military+situation+%C3%AEn+Crimeea&client=firefox-b-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu