Spectatorul
Filmelor Tarkovskiene
Dr.
ALA GĂINĂ
Arkadi Strugaţki relatează că l-a însoţit
pe A. Tarkovski la premiera filmului Călăuza în seara zilei de trei ianuarie
1980. În sală s-au adunat oameni care urmau să aprecieze cum va fi percepută
pelicula de spectatori, şi desigur, câte exemplare să fie realizate. După
vizionarea filmului, A. Tarkovski a luat cuvântul: a explicat filmul, a
povestit despre munca depusă pentru realizarea acestuia, a răspuns la
întrebări. A. Strugaţki mărturiseşte: „Întrebările mi s-au părut stranii. De
odată în sală s-a auzit o voce sonoră de bas: «Dar cine o să vizioneze
absurditatea aceasta?»
S-au stârnit râsete aprobatoare. Andrei a
albit la faţă, degetele s-au strâns în pumn...”12 Arkadi Strugaţki a dorit să
ia şi el cuvântul, însă mulţi s-au ridicat şi au început să plece, râzând şi
comentând zgomotos. Când au ieşit de acolo, „Andrei scrâşnea din dinţi. Mie îmi
tremurau mâinile; cu greutate am dus chibritul aprins la ţigară. Un grup de
bărbaţi şi femei s-au oprit de noi. Privind neliniştiţi împrejur, au bolborosit
cu jumătate de gură: «Să nu credeţi... Nu suntem toţi aşa... Noi
înţelegem...»”13 Pentru o pătrime dintr-un miliard de spectatori au fost
realizate 196 de copii ale filmului. Pentru întreaga Moscovă s-au dat trei
copii. „În primele luni, în Moscova, filmul Călăuza a fost văzut de două
milioane de spectatori”14, ne spune A. Strugaţki.
De atunci, percepţia asupra filmelor
tarkovskiene s-a schimbat radical. Iată ce scrie criticul american Richard
Corliss în revista „Time” despre Tarkovski, încurajat fervent de Ingmar
Bergman:15 „Dvs. parcă aţi fi fost aruncat din timp şi introdus într-o atmosferă
de linişte sacră. Frumoasa modelare a imaginilor deschid tema vieţii şi a
morţii. Aici omul este mărunt, un fir de nisip, jalnic în neştiinţa sa de cele
ce se întâmplă în jur, în năzuinţa sa plină de vanitate de a găsi răspunsuri la
întrebări, ce nu
12 Tvorceskaia Tribuna. Ecran 89, Moskva „Isskustvo”,
1989, p. 88. 13 Ibidem 14 Ibidem 15Ingmar Bergman: “Andrei Tarkovsky is for me
the greatest, the man who invented a new language, true to the nature of film
as mirror of life, life as a dream”. (http://www.talkingpix. co.uk/Article_Tarkovsky)
pot fi aflate. Aceasta este atmosfera întâlnită
în Solaris, Oglinda şi alte capodopere, create de A. Tarkovski.
Plăcerea pe care ţi-o produce vizionarea
filmelor este de un rar rafinament, ea provine de la cadrul scenariului
meticulos, mişcarea camerei, realizarea unei graţii sublime, imaginilor bizare,
venite, parcă din somnul cuiva. Este imposibil să nu se observe unitatea uimitoare
a stărilor şi stilului...”16
Dar care este totuși imaginea ideală a
spectatorului filmelor tarkovskiene? Dorim să răspundem la întrebare, pornind
de la afirmația: „...nu este nimic mai frumos şi mai misterios decât
simplitatea...”.17 Andrei Tarkovski a observat că filmele sale sunt înţelese
(simţite) mai bine de oameni fără studii, de cei ce au o viziune simplă asupra
a ceea ce este cu adevărat şi nu văd lumea ca un produs al minţii lor. Şi cel
mai rău înţeleg filmul criticii de artă, care observă peste tot simboluri şi
semne, fiind incapabili „să simtă ploaia ca un proces unic, irepetabil; să vadă
iarba ca pe un miracol, ca pe ceva total necunoscut. La fel se întâmplă cu pereţii,
pietrele, ulcioarele, cârpele”, care se identifică cu „numele” lor, de aceea
cuvântul este la fel de misterios şi sacru („cuvântul-sinonim al existenţei”).18
Tarkovski afirma că cel mai bine înţeleg copii, pentru că au sufletul deschis;
ei cred imediat în miracolele ce apar în film, spre deosebire de intelectuali,
care consideră că tot ce se întâmplă este pură ficţiune. În timp ce căutam informaţii
cu privire la atitudinea
16 Tvorceskaia Tribuna. Ecran 89, Moskva „Isskustvo”,
1989, p. 89. 17http://www.talkingpix.co.uk/Article_Tarkovs ky.html 18 Arseni
Tarkovski: "...А когда-то во мне находили слова / Люди, рыбы и камни, листва
и трава".
oamenilor faţă de filmul Călăuza, am remarcat
următorul mesaj, postat pe un forum (care are legătură cu ceea ce am spus mai
devreme): „...când am văzut prima oară Călăuza (la cinematograf), în spatele
meu o voce explica unei respiraţii, de-abia ghicite, fiecare simbol din fiecare
cadru. La sfârşitul filmului, curioasă, am încercat să văd cine era hermeneuta.
Spre surprinderea mea - era un copil de 14-15 anişori, care refuza DOAR sa
privească. Încerca [...] să împărtășească prietenei sale ceea ce reuşea să
desluşească. De unde ştia copilul acela atâtea lucruri, mă întreb şi acum, după
mai bine de 20 de ani...”
Spectatorul ideal al lui Tarkovski este
cel care este capabil să vadă frumuseţea, o frumusețe a armoniei, ascunsă, acea
frumuseţe-simbol al adevărului; „nu în sensul de adevăr şi minciună, dar în
sensul de cale a adevărului, pe care omul o alege”.19 Tarkovski ne spune că a
încercat „să creeze în film propria lume emoţionantă şi deosebită şi să-l
atragă pe spectator fără ca acesta să încerce să analizeze tot ce se întâmplă
pe ecran în fiecare minut: lucrul acesta încurcă de obicei la perceperea filmului.
Mă stărui ca imaginile filmului să fie destul de profunde, însă să nu semene cu
o şaradă.
Imaginea artistică nu trebuie să aibă rolul
de demonstraţie a unei anumite teorii”.20 Când este vorba despre Tarkovski şi
filmele sale, sau despre oricare altă persoană celebră, se ţine cont, în mod obişnuit,
de felul în care aceasta este percepută de către personalităţi, ar-tişti,
scriitori, pictori, prin urmare,
Dr. ALA GĂINĂ 19 Tvorceskaia Tribuna.
Ecran 89, Moskva „Isskustvo”, 1989, p. 75. 20 Ibidem, p. 88.
de oameni importanţi, sau care au legătură
cu arta, însă rareori se întreabă părerea spectatorului simplu.
Dacă citim părerile spectatorilor din
forum-urile rusești, explicate într-un mod simplu, se observă clar că filmul a
fost trăit şi nu analizat; începi să te gândeşti dacă nu cumva modul acesta de
percepere, prin trăire directă a filmului, este superioară raţionamentului
rece? Pelicula are impact puternic, dacă este simţită cu inima (ceea ce se
întâmplă de obicei la oamenii cu profunzime).
Acesta a şi fost una dintre intenţiile regizorului:
să descătuşeze inima spectatorului, pentru a-l face să trăiască sincer, din tot
sufletul, pur; trezind copilul din sufletul lui.
Închei printr-un fragment de interviu,
prin care aflăm despre influenţa benefică a filmelor tarkovskiene asupra
spectatorilor: „(Pascal Chelet): - Cineva tocmai mi-a povestit cum un prieten
de-al lui era în prag să se sinucidă. A văzut Sacrificiul şi a rămas aproape
două ore în contemplare. Şi mi-a afirmat că acum şi-a recăpătat gustul vieții. (A.Tarkovski.):
- Acelaşi lucru mi s-a povestit după Copilăria lui Ivan. Un criminal închis
într-un lagăr mi-a scris că a văzut filmul meu. Acest fapt l-a transformat
interior profund si nu ar mai ucide niciodată.”21
21 Charles de Brantes , Le foi est la seule
chose qui puisse sauver
Bibliografie:
Bergman, Ingmar, http://www.talkingpix.co.uk/Article_Tarkovsky
De Brantes, Charles, Le foi est la seule chose qui puisse sauver l'homme, în
„FC”, nr.2060/20 iunie 1986 Tarkovski, Arseni, https://www.culture.ru/poems/11146/
ya-proshayus-so-vsem Tvorceskaia Tribuna. Ecran 89, Moscova, „Isskustvo”, 1989 http://www.talkingpix.co.uk/Article_Tarkovsky.html
l'homme, în „FC”, nr.2060/20 iunie 1986, p. 5.
Aparut in revista VATRA VECHE Nr 11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu