marți, 30 noiembrie 2021

Cornel-Dan Niculae - Bancile si bankerii

 



Bancile si bankerii

- partea a III-a

de Cornel-Dan Niculae

 

 

 

FALIMENTUL BANCOREX, PRIMA BANCĂ ROMÂNĂ

(Banca Română de Comerţ Exterior)

 

De câţiva ani, România a intrat în atenţia Grupului Bilderberg, scopurile acestei societăţi secrete mondialiste fiind, în ceea ce ne priveşte, monitorizarea şi dirijarea strategică a procesului de privatizare, pentru a se asigura trecerea proprietăţii de stat în mâinile cercurilor fidele grupului în vederea integrării României în procesul globalizării.

 

Două dintre cele mai importante persoane care au fondat Grupul Bilderberg sunt magnaţii bancheri evrei, reprezentanţi ai celor două clanuri financiare mondiale, David Rockeffeller şi Edmund Rothschild, cu precizarea ca Rockeffeller nu este evreu practicant şi familia este convertită formal la baptism.

 

Pentru a înţelege sensul faptelor ce vor fi evocate în continuare, reproducem unul dintre cele mai celebre citate din David Rockeffeller: “Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

 

 

 

Informaţiei cuprinsă în următoarele zece rânduri nu îi putem nici dezvălui sursa, nici nu putem preciza întocmai identitatea protagoniştilor, din motive de siguranţă. Este cazul a doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, serviciul de spionaj al României, tată şi fiu. Tatăl, un cunoscut general al acestui serviciu secret, a dispus analiza informativ-operativă a ceea ce părea să fie la început tentativa penetrării economiei româneşti de către grupuri financiare apropiate unor servicii secrete străine. Surpriza a apărut atunci când agenţii români au reuşit, mergând pe acest fir, să intre chiar în posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România, în care se vorbea chiar de necesitatea desfiinţării Bancorex, foarte puternica bancă românească până în 1989.

 

Din nefericire, respectivul general S.I.E. a decedat în urma unui atac de cord, înainte ca să apuce să finalizeze cercetarea informativă şi raportul special către C.S.A.T. Fiul generalului, la rândul său ofiţer S.I.E., s-a adresat ulterior unui săptămânal român, arătând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziarişti de investigaţii speciale, dar şi fiul a dispărut la rândul său în condiţii misterioase, înainte de a apuca să predea materialele redacţiei respectivului săptămânal. Tot ce mai putem spune este că pagina 3 a acestui săptămânal a speriat serviciile secrete româneşti prin dezvăluirile “de la sursă”.

 

Recent premiata bancă olandeză ABN AMRO, ca fiind cea mai activă bancă din România (după falimentul Bancorex), este în realitate deţinută de familia bancherului Rothschild numele complet al băncii fiind ABN AMRO Rothschild. Or, guvernarea ţărănistă, în 1997 îl numeşte la conducerea celei mai mari bănci româneşti, BANCOREX, pe evreul român Andrei Florin Ionescu. (Mandatul a fost pus în aplicare de la F.P.S. de către Tudorel Dumitraşcu, acelaşi personaj care, în calitatea sa de director general, împreună cu evreul american Phillip Bloom, au dat un tun financiar de 1 milion de dolari statului român la întreprinderea aviatică Romaero-Băneasa, lui Dumitraşcu punându-i-se sechestru asiguratoriu pe avere pentru această faptă.)

 

Instalat la conducerea BANCOREX, evreul Ionescu are ca primă grijă numirea pe funcţia de şef al Direcţiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent prin transfer de la Direcţia Securities a băncii ABN AMRO, permiţându-i-se astfel acesteia să facă plasamente din capitalul băncii româneşti de stat pe pieţele externe. Până la falimentul băncii, cerut insistent statului român tot de organismele internaţionale, Raşela a avut grijă să disperseze banii băncii şi totodată să spioneze intens banca.

 

Serviciul de securitate al BANCOREX a tras puternice, dar inutile, semnale de alarmă, împreună cu Serviciul Român de Informaţii, asupra următoarelor aspecte: Raşela Sargent a introdus în BANCOREX, după orele de program, chiar şi sâmbăta şi duminica cetăţeni străini, a cerut şi obţinut fişele tuturor marilor clienţi pe care le lua şi acasă, a cerut şi obţinut fişele băncii pe grupe de activităţi, nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate (lunar câte 5 zile la Londra), a încercat să intre în posesia datelor Direcţiei de Operaţii Speciale (fişe şi conturi M.I., S.I.E., S.R.I., M.Ap.N., S.P.P., Transmisiuni speciale etc.).

 

Ca să nu fim suspectaţi de rea-credinţă, vom reproduce numai una din relatările corecte din ziarele cotidiene ale vremii, legat de falimentarea BANCOREX. În mod curios, cele mai multe organe de presă s-au ferit să arate obârşia evreiască a “terminatorului” BANCOREX, Florin Andrei Ionescu:

 

“în urma unei schimbări huidumeşti (cu încălcarea Legii 31 şi a Legii bancare) petrecute vineri, 14.03.1997, după ora 18°°, prin Gheorghe Ionescu şi Dumitraşcu Tudorel (oamenii F.P.S.-ului), Răzvan Liviu Temeşan este înlocuit cu Florin Andrei Ionescu…

 

Temeşan lăsa BANCOREX-ului un volum de afaceri de 14.195 miliarde lei cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168, 6 miliarde lei. Banca era cotată de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB şi pe termen scurt A2, iar conducerea băncii era “bine văzută” (well regarded). Temeşan a luat banca la 170 milioane dolari şi a adus-o la 740 milioane dolari.

 

Florin Andrei Ionescu – “Terminatorul”. Analiza activităţii lui Florin Andrei Ionescu, “terminatorul”, atestă că 74% din creditele aprobate de el sunt neperformante; 68% din creanţe date la particulari; finanţarea importurilor de petrol a fost preluată de băncile străine, Bancorex pierzând numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri, a forţat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Naţională de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu, încercând să-l bage în faliment şi transformându-l dintr-un bun platnic într-un rău platnic; Florin Andrei Ionescu n-a plătit cei 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a rămas şi fără cele 10 rafinării româneşti pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari sau le putea exploata ca bancă în contul statului român.

 

Dar cea mai mare aberaţie a lui Florin Andrei Ionescu, pe lângă o extrem de bună potriveală cu dl. Mugur Isărescu (cel care a devenit guvernator al Băncii Naţionale a României fără să aibă măcar «o oră de bancă»)… a fost inventarea unei aberaţii numită profit comparat (de neregăsit în nici un manual bancar), pe care a estimat-o la 740 miliarde de lei şi pentru care a plătit impozit real de 315 miliarde de lei şi, ca să concluzionăm, n-a introdus cheltuielile în bilanţ; adică, pe scurt, a falsificat bilanţul. În septembrie ’97 banca avea fonduri cifrate la 900 miliarde de lei. Nu credem că dl. Mugur Isărescu n-a lecturat, ca «păstor» al tuturor băncilor, şi bilanţul acestei bănci; deci, totul s-a petrecut cu ştirea lui!… La plecarea din Bancorex, Florin Andrei Ionescu a primit despăgubiri personale de 380 milioane lei.

Trebuie arătat că evreica Raşela Sargent nu a acţionat singură în interiorul Bancorex, ci împreună cu cel care chiar i-a semnat angajarea, cu vicepreşedintele băncii, Dragoş Andrei, care şi el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO.

 

“Dragoş Andrei a organizat comitetele de direcţii în lipsa preşedintele…, aprobând pe ascuns diferite materiale şi, totodată, a emis astfel nişte hotărâri ilegale (fiind preşedintele Comitetului de Credite, ca urmaş al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fără garanţii sau, din contră, a sufocat firmele neprotejate politic – există depoziţii în acest sens, care atestă vulgaritatea refuzului, gen “nu vrea p… mea”)…; n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creanţe neperformante;… A încălcat normele Bancorex de angajare şi promovare, lăudându-se că e prieten cu [fiul preşedintelui României] Dragoş Constantinescu şi cu şeful S.I.E. [Cătălin Harnagea]…; a agreat ca Rachel Sargent să angajeze străini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe oră. A pierdut 40% din clienţii băncii, inclusiv şi prin redinjare, către ABN AMRO BANK.”

 

Lovitura finală dată de fostul (?) angajat al băncii lui Rothschild, Băncii Române de Comerţ Exterior, al cărei vicepreşedinte era acuma (om al mafiei politice de la Cotroceni şi al şefului S.I.E., după cum se lăuda), a fost aceea de a contribui la montarea împreună cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional a închiderii băncii:

 

“în vara anului 1998, fiind inclus în suita premierului Radu Vasile, cu ocazia vizitei pe care primul-ministru a efectuat-o în S.U.A., fără ştirea şi aprobarea atât a premierului, cât şi a consiliului de administraţie al băncii, Dragoş Andrei a cerut sprijinul B.M. şi F.M.l. «pentru reorganizarea şi privatizarea Bancorex», oferindu-se să le pună la dispoziţie datele şi documentele necesare, reprezentând cele mai intime date ale băncii.”

 

De aceea, la sfârşitul anului 1998, F.M.I. şi Banca Mondială s-au prezentat la preşedintele Bancorex, Vlad Soare, pentru a pune în aplicare agreement-ul. Acesta a rămas uimit când a aflat ce pusese la cale cu organismele financiare internaţionale adjunctul său, anume “ideea ca, pentru a înghiţi banca comercială a României, aceasta trebuia comprimată şi, după schimbarea proprietarului, lăsată să revină la cel puţin valoarea iniţială”, după care i-a dat afară din biroul său pe emisarii F.M.I. şi Băncii Mondiale. Ulterior, aceştia au făcut presiuni şi au obţinut de la statul român falimentul celei mai mari bănci româneşti, însă după îndepărtarea lui Vlad Soare (care întocmise un plan de salvare a băncii) şi numirea de către Banca Naţională a României ca secretar general al Bancorex a lui Alexandru Puşcaciuc, al cărui trecut era legat de un anume evreu american Gerald (Gerry) Guterman cu care se combinase într-o tentativă de privatizare a Băncii Dacia Felix. (Citatele au fost reproduse după ziarul Cotidianul din 10 martie 1999.)

 

Un alt mare cotidian central anunţa în numărul său din 22 ianuarie 1999 că un director din Bancorex, apropiat unor servicii secrete, a transferat ilegal o foarte mare sumă din conturile băncii în acelea ale unei bănci Rothschild.

 


BANCA INTERNAŢIONALĂ A RELIGIILOR FALIMENTATĂ PRIN F.N.I.


O mână de oameni de afaceri grupaţi în Centrul Internaţional Ecumenic, o organizaţie din care făceau parte Banca Internaţională a Religiilor şi mai multe firme private, ce acopereau domenii de activitate de transport feroviar, construcţii, pază şi protecţie, leasing, recuperări bancare. Dacă Centrul şi-ar fi atins planurile declarate, ar fi cuprins un fond de investiţii, reviste, un post de televiziune, un centru de sănătate şi chiar o Academie Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor.

 

La constituirea capitalului acestei bănci româneşti au contribuit Mitropoliile Olteniei şi Moldovei, Biserica Armenească, Cultul Penticostal, Muftiatul de la Constanţa, Casa Regală din Arabia Saudită, S.N.C.F.R, şi alte societăţi româneşti. Din 1994 banca a atras peste 300.000 de deponenţi persoane fizice ai căror bani au fost pierduţi în ingineriile falimentare. Dintre cei doi vicepreşedinţi ai băncii unul era evreu, Ilie Şimon, dar Ion Popescu, presedintele băncii, într-un articol pe care l-a semnat în Economistul din 29.03.1994 arăta că un important rol în demararea şi coordonarea activităţii băncii îl poartă un israelian numit Zimmermann.

 

Într-un studiu asupra activităţii masoneriei din România se arată, legat de momentul inaugurării Băncii Internaţionale a Religiei: “Acelaşi dr. Ion Popescu (minoritarii şi-au luat, de regulă, nume de familie româneşti!), îşi exprima uimirea că la iniţiativa lui de fundamentare a băncii în cauză era flancat pe de o parte de un arab din Arabia Saudită şi, de cealaltă parte, de un evreu din Israel. Ambii care îl flancau la inaugurarea băncii, erau… masoni. Să mai amintim, în acest sens, că ţelul masoneriei este tocmai sincretismul religios şi impunerea ei ca religie unică, mondială”. (M. Fandarat, Francmasoneria şi clasa politică.)

 

Trebuie să arătam un detaliu deosebit de important. Şeful Direcţiei Juridice a băncii, în perioada 1999-2001 a fost Şandru Ion, fost şef al oficiul juridic al Securităţii şi mai apoi al S.R.I., om de încredere al nr. 2 din S.R.I. Mircea Gheordunescu, care l-a rândul său se ocupa de relaţiile externe ale serviciilor secrete româneşti, iniţiind o strânsă colaborare şi prietenie cu serviciul secret israelian, Mossad-ul. Înainte de a ajunge la conducerea direcţiei juridice (“consilier expert”) a Băncii Internaţionale a Religiilor, unde l-am vizitat personal în acea perioadă, “securistul” I. Şandru trecuse ca jurist pe la Bancorex, filiala Lipscani, (unde nu avea cum să fie străin de creditele neperformante acordate ilegal de Capetti), apoi la Hotel Bucureşti, folosindu-se de informaţiile obţinute pentru a le pune la dispoziţia israelienilor interesaţi în privatizare.

 

Este vorba de faptul că Şandru era plătit drept consilier de preşedintele Sitraco Center din Bucureşti, israelianul Eliahu Rasin (astăzi inculpat şi fugit din România). Ion Şandru, pentru a-l ajuta pe Rasin, sesizează Poliţia Capitalei în numele Băncii Internaţionale a Religiilor împotriva partenerului acestuia în privatizarea Hotelului Bucureşti, Ionel Ruse. Poliţia îl arestează în Elveţia pe Ruse cu mare tam-tam, iar judecarea acestuia pentru “un prejudiciu” de un milion de dolari adus Băncii Internaţionale a Religiilor ţinea prima pagină a tuturor ziarelor. În realitate creditul luat de Ruse de la B.I.R. fusese acoperit prin garanţiile depuse, iar banca nu fusese prejudiciată de acesta. Dar atât poliţia cât şi presa fuseseră deja manipulate şi folosite. Li s-a dat un os de ros, în timp ce adevăraţii jefuitori ai băncii (reclamanţi ai lui Ruse) îşi vedeau liniştiţi de afacerile murdare.

 

Evident, instanţa de judecată l-a găsit nevinovat pe Ionel Ruse şi l-a achitat, după ce stătuse însă mai bine de doi ani în arestul preventiv al poliţiei, adică la închisoare. În acest timp, conform planului demarat prin acţiunea lui Şandru, israelianul Eliahu Rasin a reuşit să îşi însuşească toate părţile sociale ale firmei lui Ruse, Noni Voiaj s.r.l., care cumpărase Hotelul Bucureşti de la Fondul Proprietăţii de Stat (a se vedea capitolul despre privatizarea Hotelului Bucureşti).

 

Cei peste 300.000 de cetăţeni veniţi “în numele Domnului” să-şi depune economiile la B.I.R. nu bănuiau că, în spatele băncii, îşi vârâseră coada interese oculte, iar suma totală a depunerilor atrase de B.I.R. de la cei 300.000 de depunători drept-credincioşi (mai degrabă creduli) se ridica, la sfârşitul anului 1999, la 2.236 miliarde de lei!

 

Povestea tenebrelor financiare de la B.I.R. duce la celebra hoţie patronată de către escroaca evreică Maria Vlas, refugiată temporar în Israel, de la Fondul Naţional de Investiţii, F.N.I. devenind al doilea acţionar majoritar al Băncii Internaţionale a Religiilor. Deloc întâmplător, crahul F.N.I. s-a declanşat cu trei săptămâni înainte de declararea oficială a falimentului B.I.R. Această asociere a fost ţinută în mare taină de către toţi cei implicaţi, inclusiv de către autorităţi.

 

Raportul lichidatorului numit de Banca Naţională a României (B.N.R.) dezvăluie că ultimele două majorări de capital de la Banca Internaţională a Religiilor au fost făcute ilegal. Astfel, S.I.F. Oltenia şi Fondul Naţional de Investiţii (Maria Vlas) au înhăţat o halca din B.I.R. fără aprobarea B.N.R.

 

Pentru a ascunde dezastrul din interiorul băncii, în 1998 conducerea B.I.R. a falsificat bilanţul, raportând un profit nereal de 54 miliarde lei, deşi în realitate banca avea o pierdere de 81 miliarde lei. Ca urmare, s-au încasat ilegal dividende în valoare de 14 miliarde (inclusiv de către “acţionarul” F.N.I.). Pentru a întârzia intrarea în încetare de plăţi şi pentru majorarea capitalului cu 200 de miliarde de lei, şefii B.I.R. au mai investit şi 100 de miliarde de lei în Fondul Naţional de Investiţii, bani dispăruţi probabil în Israel, unde se ascunsese şi administratoarea Fondului, Maria Vlas.

 

Banca Naţională a României (adică Mugur Isărescu) a ştiut încă din 1996 ce se întâmplă la B.I.R., şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară din B.N.R., Nicolae Cinteză, fiind timp de 5 ani cenzor în cadrul băncii. “B.N.R. ar fi avut motive suficiente şi întemeiate să aplice acţiunea legală de retragere a aprobării date conducătorilor B.I.R. înainte ca situaţia financiară a băncii să devină iremediabil deteriorată” se scrie în raportul lichidatorului băncii.

 

Credem că publicistul Dragoş Dumitru avea dreptate, în mai 1999, când cerea ca primul ministru al României să preia controlul asupra Băncii Naţionale a României, pentru a stopa declinul sistemului bancar românesc. El scria, după ce amintea cazurile băncilor Dacia Felix, Bankcoop, B.I.R., Columna, Banca Agricolă şi Bancorex:

 

“Politica B.N.R. va duce, în foarte scurt timp, la pierderea controlului asupra finanţelor României. Adică, după pierderea industriei şi agriculturii, am cedat şi telecomunicaţiile, iar acum nu vom mai avea nici bănci româneşti. Ca să nu mai vorbim că armatele străine ne survolează, intră pe teritoriul nostru când vor ş.a.m.d…. Nu se poate întreprinde nimic în domeniul reformei, al economiei, în general, atâta timp cât există, practic, două guverne -, B.N.R. constituindu-se, de aproape zece ani, ca un stat în stat. Iar toate probele demonstrează că B.N.R., conducerea sa, a făcut totul împotriva intereselor naţionale.”

 

Şi aceasta în timp ce Isărescu cumpăra pentru Banca Naţională a României de la numitul Schorsch, asociatul de afaceri al tatălui său, metal pentru monede şi suport pentru bancnotele româneşti. Numai în 1991-1992 s-au cheltuit 31 milioane mărci germane pentru monede şi 10 milioane franci elveţieni pentru bancnote, achiziţii de la Handels Contor Schorsch GmbH Siemmental. Norocul prietenului Schorsch că România a cunoscut până în prezent o inflaţie galopantă, ceea ce a oferit guvernatorului Isărescu justificarea de a emite noi bancnote anual.

 

Când, totuşi, Banca Naţională a României şi-a făcut datoria cerând falimentul băncii, acţionariatul cosmopolit (membrii fondatori) al acesteia a sărit de zece metri în sus, acuzând tocmai statul român de abuz şi corupţie, în loc să ceară socoteală administratorilor băncii, ceea ce indică o suspectă solidaritate cu prădătorii depunătorilor români. Astfel, autorităţile române au fost reclamate la secretarul general al N.A.T.O. (lordul Robertson), la ambasada S.U.A. de la Bucureşti şi la preşedintele Comisiei Europene (Romano Prodi), de către “fondatorii” reprezentaţi de Joseph Noupadja. Majoritatea acestor acţionari sunt evrei, precum israelienii Rubin Zimmerman, Jack Isaac Zimmerman, Chrys Gotlieb-Grujevski, Saul Felberg, Simone Wiesenmayer, Ritta Galperin, Saimovici Galperin, Soly Kamenitzer, Armin Richter şi alţii.

 

La data de 6 martie 2003, directorul Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, a susţinut în parlament rapoartele de activitate ale S.R.I. pe anii 2000 şi 2001. Cu acest prilej, el a furnizat informaţii spectaculoase legate de scandaloasa afacere F.N.I., care a tras la fund după sine şi Banca Internaţională a Religiilor. El spunea că aceasta are ramificaţii internaţionale: “Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari manipulări puse la cale de «escroci de geniu» din conducerea şi compunerea reţelelor crimei organizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni, mai mult sau mai puţin însemnaţi”.

 

 Referitor la escrocii de geniu, directorul S.R.I. a precizat: “unii au plecat, alţii au fost întotdeauna peste graniţă”. Despre “plecarea” Mariei Vlas (administratorea F.N.I.), mai bine zis fuga în Israel, soţul acesteia a precizat presei că nu degeaba s-a dus ea tocmai în Israel.

 

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu