Mircea Dorin Istrate - ÎNNOPTAŢI SUB STELE + ÎMPĂRATUL

 

Țăranului român,

cel ce-a ținut vecia ăstui neam

 

ÎNNOPTAŢI   SUB   STELE

 

 

 

~*~

 

După ujină tata, privind îngândurat

Spre marginea postăţii, prea mare-n lung şi-n lat

Ce astăzi şi-a luat-o să-i fie zi de sapă,

Îşi face socoteala în gând, că poate-mi gată

De s-or râvni cu toţii de-acum şi până-n seară,

Să nu mai steie mâine, în calda zi de vară.

 

Noi copilandri încă, tot adunăm mohorul

Şi-n car  cu braţu-l ducem, să nu ne fure somnul,

Că obosiţi ce suntem de soarele-n văpaie

Ne şi vedem acasă în patul cel cu paie.

 

***

S-a înserat de-acuma când o pornim spre casă,

Şi-n legănat agale vedem cum luna iasă

Din norii ce-s coroane la molcomele dealuri

Rămase-n conul  umbrei, a lumii noastre maluri.

 

Şi-ncet, furaţi de vise în carul cu mohor,

Ne-or înstela luceferi, în somn topiţi uşor,

Să nu uităm că pâinea o face cel ce-asudă

În coapte zile calde, în nesfârşită trudă.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

  

 

 

 

 

ÎMPĂRATUL

 

~*~ 

Plecat sub stelele pălite

Să-şi gate lucrul pe hotare,

S-a-ntors sub cele răsărite

În dric de car, sub dulce boare.

 

Spălat în lacrimă de ploaie,

Uscat în mângâieri de vânt,

El, seva humei o-nvioaie

De când se ştie pe pământ.

 

Din roada strânsă-n lunga toamnă,

Din bobul pus să-l tescuiască,

A petrecut puţin în iarnă

În bucurie creştinească.

 

De rău a fost, n-a vrut  pomană

Că a luat cu împrumut,

Când Domnu-a dat cerească mană

Cu bine anul l-a trecut.

 

La târg a fost în săptămână

Să dea la schimb, să ia ceva,

Să mai plătească o arvună,

Să afle ce o fi, cândva.

 

Cu toţi avut-a vorbă bună,

I-a ajutat cât a putut,

De leac avut-a sfânta prună,

De boală nu mi-a stat zăcut.

 

Duminica şi-n sărbătoare

Pe popa l-ascultat ce spune,

Apoi, la Maica Născătoare

Smerit a spus o rugăciune.

 

De-a fost de joc, cu-alui muiere

Mi s-a fălit la horă-n sat,

De nuntă-a fost, precum se cere

S-a veselit pân’ la-nnoptat.

 

 

 

**

Aşa s-a scurs a lui viaţă

Cu bune, rele-amestecate,

Puţin cu soare, mult cu ceaţă,

Mai ca la toţi, că-s îmbucate.

 

Cuibarul cald e satul care

Mi l-a născut şi l-a crescut

Şi tot aici a sa cărare

Sfârşi a vieţii început.

 

De-acum la cap, cu-n prun  însemn

În ţintirimul fără hat,

Stă scris pe-a crucii sale lemn

AICEA DOARME-UN ÎMPĂRAT !

 

Că fără el, cel VENERATUL

Noi ceilalţi n-am fi fost nimic,

El, cela mic, e ÎMPĂRATUL,

Iar noi cei mari, suntem cel mic.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate