Ioan Miclău-Gepianu: Alexandru Macedonski n.1854 – d.1920 -poet – prozator – dramaturg – Versuri:

 

Ioan Miclău-Gepianu: Alexandru Macedonski

n.1854 – d.1920

 

-poet – prozator – dramaturg –

 

Versuri:

 

 

~*~

 

Rondelul marilor roze

 

Mari roze bogate și grele

Abia mai pot capul să-și țină

De luxul ce poartă pe ele.

Scăldate-n albastra lumină.

 

Miresme plutesc prin grădină,

Iar roua deșiră mărgele

Pe roze bogate și grele,

Ce-abia mai pot capul să-și țină.

 

Avântul simțirilor mele

Mă duce-ntr-o sferă senină

De ceața lumeștilor rele,

În care, pe frunte-mi se-nclină

Mari roze bogate și grele.

 

Rondelul coroanelor nepieritoare

 

Coroane-n veci nepieritoare

Dintre frunzișurile mari

Ale bătrânilor stejari:

Mi-așterne umbra sub picioare.

 

Ducându-mi pașii solitari,

Pe sub pădurea cântătoare,

Coroane-n veci nepieritoare

Simt în frunzișurile mari.

 

Aleea e-n apus de soare, -

Se urcă flacări tot mai tari,

Și se restrâng, scânteietoare,

Printre copacii seculari,

Coroane-n veci nepieritoare.

 

Rondelul cascadelor de roze

 

Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,

Se surpă rozele grămadă

Sau întocmesc câte-o cascadă

Pe vreo alee mai retrasă.

 

Parfumul lor purtat în stradă,

Întinde-a lui subțire plasă...

Urcând pe pomi, zâmbind pe casă.

Se surpă rozele grămadă.

 

De-oricâte stavili nu le pasă;

Sunt un torent, sunt o cascadă,

Ce-n voia soarelui se lasă.

Dar ce, de cum sfârșesc să cadă,

Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.

 

Rondelul privighetoarei între roze

 

A nopței sublimă măiastră

E-ascunsă-ntre roze și cântă,

Grădina ce-mi stă sub fereaqstră

În raze de-argint se-nveșmântă.

 

O vrajă și alb ș-albastră

De ceruri, spre lume s-avântă, -

A nopței sublimă măiastră

E-ascunsă între roze și cântă.

 

Chiar roza ce moare în glastră,

De legile firei înfrântă,

Tresare, în pacea sihastră,

La glasul, cu care-o-nmormântă

A nopței sublimă măiastră.

 

Rondelul înălțimilor

 

În mansarda lui mereu

Sărăcia e stăpână. –

Geniu-și reazămă pe-o mână

Fruntea lui de tânăr zeu.

 

Zilnic soarta și-o amână,

Zilnic duce-al vieții greu. –

In mansarda lui mereu

Sărăcia e stăpână.

 

Dar prea mult nu este până,

Va urca în empireu...

Se și crede-n Eliseu,

Și el stă de-o săptămână

În mansarda lui mereu.

 

 

~*~

De la arhiva Bibliotecii ”MihaiEminescu!

Cringila, N.S.W.

Ioan Miclău-Gepianu