R O M Â N I E I
POEM
De Melania Rusu
Caragioiu
Motto: ,,Greu crește floarea-n iernile cumplite…”
~*~
Din caierul mare al vremii
Istoria
strânge-un fuior
Scriind cu fir alb
pe milenii
Hrisov cu
hrisov, din izvor…
Din file de vechi manuscrise
Sigilii
vorbesc cu viu grai,
În inimi
stau visele scrise
Și țara, cu
mândrul ei plai…
Eroi
dăruind a lor sânge
Istoria-n
fapte împletesc;
Sub cer cu
medalii de stele
Scriu
paloșe… Cronici doinesc…
Apele
curg-rostogol șerpuind
Cu aur și
solzi lucitori,
Cascade de
spumă, din plete vuind
Pe stânci
dau vârtejuri de nori…
Vinul cel
dulce se coace în vii,
În boabe
de roș’ chihlimbar
Și
spumegă-n oale în stropi aurii...
. .
. . .
. . .
. . .
. . . .
Cu jind,
vede ochiul barbar...
În mii de
bătăi ne luptarăm
Acasă, pe
glia cea sfântă;
Talazuri
de foc și de pară
Deasupra,
pe hoarda înfrântă !
Noi
strângm în nimă datini,
Tărie în
brațul de fier,
Copiii-îi
ferim pe sub cetini,
Sub coase
dușmanii cruzi pier !
*
Din nou
în pace se înalță neamul
Și multe
călimări rămân secate,
Încep străbunii a căta la slove
Și-a
scrie-n cronici întâmplări uitate:
Veacuri
de aur și de înflorire,
Cultură, arte, călători vestiți
Crestează pe răboj, spre nemurire
Și scoală iar voevozii adormiți...
Ce
multă bogăție-n faptă, strânsă,
Ce
manuscrise, urice, sigilii !
Poporul șterge grabnic fața plânsă,
Alcătuind noi pravile în concilii...
*
Din
negre genuni ies vârtejuri de cer,
Dușmanul ne cearcă,
noi iar îl gonim,
Mari
torțe se-nalță: ideile noi
Și
1848 îl trăim !
Cu
forțe-nmiite tot neamul e sus:
Trei
chipuri în semn de dreptate se țes:
E g a
l i, deplin f r a ț i, pe senin sau furtuni,
Doar
tu, l i b e r t a t e, ești drumul ales;
Zdrobind iobăgia, prin tulnic răsuni !
De-atâtea jertfe mari ni-e plaiul plin !
Sub
lespezi e îngropată numai huma...
Pe
aripi de veacuri mândre zvonuri vin
Și
se-mpletesc în faptele deacuma...
Pleiadele de cărturari români
În
măiestrite graiuri limba cântă,
Ideile sădite azi cresc mâine
Și
dorul de unire ne frământă.
Din
fiecare fir de grâu ce crește,
Din
fiecare piatră de pe munte
Poporul vrea U n i r e a, și o
cere...
Cu
arma în mână îndârjit se luptă –
Războiul taie pagini de durere...
Înscrie de trei ori poporu’
în faptă
Cuvântul drag ,,UNIRE”, sus pe steag,
De
atât timp, cu dorul o așteaptă !
Victoria șterge lacrimi din șirag…
Erau
atâtea de clădit,
Atâtea vetre sub cenușă,
Mii de comori zvârlite-n foc,
Și
atâtea răni după cătușe,
Și
umerii mai tremurau
De
lanțul greu purtat mai ieri …
Pe
întinsul țării au detunat năpraznic
Obuzele de tunuri, crunte bombe.
Vuiau
deasupra, în vârtejuri, păsări
Și
moarte trimiteau, flăcări de sonde !
Dar
nici o clipă acest popor viteaz
Nu s-a îndoit de zilele de
glorii…
Iar
pacea ne-a învelit în haina-i albă,
Scriind
pe rănile adânci: ,,Victorii”
În trasparența
hărții văd imagini
De
vechi cetăți cu ziduri crenelate
Și ape
ce-au lăsat în urmă pietre.
Mai
văd noian de oști tălăzuite,
Aud și
bucium, naiuri și alăute.
Carpații-cunună, sub brazi ocrotesc
Bogate tezaure vechi,
Prin vechea mătase mioarele cresc
Și
mieii albi zburdă… perechi….
Prin
multele flori cu parfum de sulfini
Albinele miere
aleg
Și
roiuri de tei zumzăind în stupini,
Nectar, în zbor
dulce culeg.
Din
piatra nestemată azi emană
Un
Făt-Frumos, o dalbă Cosânzeană,
Cu minți de genii populând o lume
Un
popor mândru, plămădit din veacuri,
În țara mea cu zâmbet cald de mamă.
~*~
MELANIA
RUSU CARAGIOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu