Magda Ursache - OPORTUNISM CU DE TOATE

 

Magda Ursache

 

OPORTUNISM  CU DE TOATE

 

                                            „ singure actele conștiente și libere sunt morale”

                                                                D.D.Roșca, Existența tragică

 

 

Spus pe un ton tranșant, care nu-ți sporește numărul de prieteni din lumea literară oficială, nici numărul de like-uri, intelectualii noii ere sunt cuprinși nu de unul, ci de trei feluri de oportunism: oportunismul stalinist, oportunismul anti-național, oportunismul sexist. De departe, proletcultismul redivivus mi se pare cel mai periculos. Scriitorincii și-au luat dreptul, ca-n anii cincizeci, de a nega nume fundamentale. Și-i vorba de oportunismul cu care se fac „dosare de cadre” lui Noica, Cioran, Eliade, pentru a se descoperi și demasca (verbul erei proletare) „atitudini antievreiești” la cei de sus, ba chiar și la Eugen Ionescu. Recent, am citit că Eliade n-ar fi scris decât „nimicuri”. Și-i văzut ba ca „împărat gol”, ba ca „mâl”. Mâl? Replica de dat contra unei astfel de afirmații ar fi una singură: mâl da, dar fertil.

„S-au turcit”, le-a spus Virgil Ierunca proletcultiștilor sovietofili. Atunci, ca și acum. În variantă scriptoricească, DRP : „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie cică ar fi avut marii ei profitori, care, peste ani, prin nepoții lor, au desăvârșit Marea Revoluție Capitalistă, care a avut marii ei profitori.” Ca Petrică Baricadă, spre a-i spune ca Niculae Gheran. Cutare, cățărat pe „învățătura” lui Lenin-Stalin, a găsit cu cale să se cațere pe Rainbow când a venit Bush, vocația lui fiind oportunismul politic. De la Academia „Ștefan Gheorghiu” la SNSPA n-a fost decât un pas.

Reverență pentru regretatul Radu Călin Cristea, agasat de turtele ideologice, rostogolindu-se de colo dincolo. Elitele loaiale lui Băsescu (numite de el, in short, ELB) l-au susținut nesmintit și-n 2004, și la realegere. Ce-i culmea:  unii îl văd pe Noica „antrenor de marxism”, cot la cot cu...Ceaușescu, dar nu-i văd pe cei suiți în avionul prezidențial băsesc, mai ales pe învățăceii de la Păltiniș, preferând turnului de fildeș  turnul (de control) de la Neptuniș. Cei din  „casta intelectuală”, după Sorin Adam Matei, cu blazonul LPP, nu s-au dezis ușor de Petrov, după ce, la Referendumul din 2012,  s-au arătat băsescofoni. ICR(oman) n-a călcat legea trecându-i pe Hoișie - Antohi în programul ICR de la Berlin, spre scârba Hertei Müller? Se pare că unii sunt mai denunțiatori ( cum se rostește Turcan care cântă la pian) decât alții. N.Balotă a fost  supus oprobriului public, nu și Hoșie ori Antohi. N. Balotă, scriitor pedepsit de Securitate, a fost pedepsit și de CNSAS. În 1948,  a făcut 6 luni de închisoare pentru răspândire de publicații interzise;  arestat pentru uneltire împotriva ordinii sociale, a primit,  în ‘56, 7 ani de închisoare corecțională și a fost eliberat în ’62, cu DO (Domiciliu Obligatoriu , pentru necunoscători) - 24 de luni. Pe locuința din Pitar Moș nr. 27, aș așeza o placă : De aici l-a ridicat Securitatea pe N. Balotă, în 1955.

Și câți ciocoiași și ciocolași nu și-au declarat chimie cu președinții! Mulți, câtă frunză, câtă iarbă, cu Ion Iliescu. Dar și cu Debil, dar și cu ceilalți. Președinte să fie, că broaște orăcăind laudații sunt destule. Iar Arghezi rămâne mereu actual: „Și cinstirea ți se da/ După talpă și pingea,/ După chică sau chelie,/ După unghii sau simbrie.”

Octavian Paler vorbea, cât a mai putut vorbi, de „profesiunea de slujnicar a românului”. Eschivanți ori reticenți, când e vorba de parale, n-au prea fost. Zice presa că SOV Vântu a cumpărat „Idei în dialog”. Un istoric voia să scrie istoria României pe bani becali.

Accesele anti-comuniste ale comuniștilor sunt- cum altfel?- cele vechi, întoarse pe dos. Marin Preda e denumit „valet al ceaușismului”. În școala unde minciuna stătea cu manualul de istorie pe masă și la masă, am auzit de „valeții imperialismului”. Mai nou, iată-l pe Preda și „valet al fascismului”, pentru că personajul din Delirul este Ion „cel fără de mormânt”. Generalul Rădescu s-a opus trecerii dincolo de Nistru, deci a fost acceptat de ocupanții sovietici. El e autorul decriptării  FND: Fără Neam și Dumnezeu, sigla Frontului Național Democrat. Rădescu a fost înlocuit de Groz(e)a. Mergem iarăși pe direcția asta, Fără Neam și Dumnezeu? Filosofi, eseiști, poeți creștini, ca Blaga, ca Voiculescu ori ca Daniil Sandu Tudor, scoși din cărți ieri, azi nu-și găsesc loc în manuale. Literatura exilului – la fel. Pesemne sună anti-european  și anti- globalist poemul lui Aron Cotruș : „Străină străinătate/ Rai cu porțile-ncuiate.../  Vai de cine-n ele bate” 

Dubla măsură e-n toate ce sunt : se face procesul lui G. Călinescu, pentru că, în ‘46 („Lumea”),  Cronica mizantropului a devenit Cronica optimistului, nu și procesul lui Paul Cornea, cu trecut ilegalist, nu și procesul lui Zigu Ornea, care l-a băgat în pușcărie pe Noica. Romanul Canalului de Petru Dumitriu („mormânt al burgheziei”, după Gheorghiu-Dej ) e  scos de la popreală, la fel Streinul lui Titus Popovici, la fel Bărăgan de Galan, pe motiv că autorii au avut talent. Părere nedreaptă după mine, de vreme ce Gyr, poate cel mai talentat poet al închisorilor comuniste, condamnat în ‘59 la moarte pentru o poezie socială, Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, pedeapsă comutată în 20 de ani de detenție grea, rămâne condamnat ca antisemit, deși legionarul a înființat Teatrul Evreiesc Barașeum.

Tot la capitolul oportunism de sorginte proletcultistă aș trece și atacurile concertate la sentimentul național. Și-mi amintesc de cineva ( nu- i dau numele) care-l cita trunchiat pe Berdiaev ( D’esclavage et de la liberté de l’ homme) și anume: „sentimentul național nu e un sentiment profund”, uitând continuarea: „...decât atunci când e vorba de apărarea patriei”. Or, suntem în aceeași stare ( de alertă!): să fim nevoiți să ne apărăm, da, sărăcia și nevoile și neamul (chiar dacă unora li se apleacă de Eminescu), că râul și ramul nu le prea mai avem.

Proletcultiștii sovietofili nu aveau decât o singură patrie, URSS; ideologia political correctness consideră eroismul o boală .„Sufereau de eroism”, citesc în Mesi@) de Andrei Codrescu. Poetul cutare  (am uitat cum îi spune) se vaită că a fost presat să scrie „poezie patriotică”. Și uite-așa, patriotismul a fost compromis de festivism și de agresivitate –scrâșnetul dinților cu mâna pe drapel al patrioților lăbărțați sau al patrioatelor și mai lăbărțate. Iar românismului încrâncenat îi corespunde un anti-românism la fel de încrâncenat.Prozatorul cutare (am uitat cum îi spune), în cărțile căruia se vomită mereu, pune pariu epic pe tema minoră. Pentru viață psihică nu mai avem timp. Doar n-o să scriem ca  prostul de Proust și idiotul de Dosto, cum glumărea cineva. Avem Sade, de ce-am citi Sadoveanu? se mira altcineva. De ce Dostoievski, când putem citi un policier de George Simenon, tradus în 50 de limbi, tipărit în zeci de milioane de exemplare? Simplu: pentru că Dostoievski îl cuprinde pe Simenon la un subsol.

Șaizeciștii și șaptezeciștii sunt considerați  loviți în aripi de desuetudine, cu personajele lor „plicticoase”, obsedate de sensul existenței. Cei conștienți (opuși inconștienților) declară „specificul național”, mereu pus între ghilimelele deriziunii, „temă bătrână”, iar bătrânii sunt declarați „sleiți”. Eu aș zice că literatura, ca și știința de altfel, nu cunoaște împărțiri pe vârste. Primează dotarea. Or, fără dotare, credea T. Maiorescu, „zioa de mâine nu vă mai cunoaște”. Și-mi amintesc cum vitupera N. Tertulian Caracterul reacționar al teoriei „autonomiei esteticului”,  în VR, nr 2, 1956, gata să scoată, cu cleștele lui Jdanov, „colții junimistului reacționar”. Radu Mareș a scris, în „Discobolul, dar și în „Asymetria”, despre Condiția postmodernității și noul realism socialist, dar nu s-a prea luat aminte.

 Postmoderniștii ( doar unii dintre ei, să nu generalizăm, mai ales că nu toți optzeciștii sunt postmoderniști) păreau că nu pot  filtra ce li se tot întâmpla. Ca-n filmulețele de amator, făcute la botez, la bac, la nuntă, la munte, la plajă, la bunici etc. Cât despre nouăzeciști, ca și cum nu era destul de liberă piața ficțiunii, au vrut-o goală, fără marfă literară, deci fără concurență. Le-a dat o mână de ajutor basarabeanul Alexandru Vakulovschi, obscenizând, obscenizând...

Din aproape în aproape, s-a ajuns ca poezia, dar și proza să fie abuzate de un realism minor. Hedonistele noastre, de la obșpe la optzeci de ani, își urmează instinctul. Ce m’am Bovary? Fii Ovary, ovarică, nu bovarică . Iar sistemul editorial, invadat de variantele lui Ostap Bender, publică poezie des-frânată și proză de un liberalism carnal nețărmurit.

Vers cărtărescian : „Ce-i mai mișto pe lume decât să te fuți?”. Răspuns : Nimic (titlu de plachetă ironic sau autoironic), dar nimic poetic.Un nobelizabil n-are reținere să pună pe hârtie versul ăsta style bas sau ce stil o fi el. Iar când ești în criză de creație, scrii la Jurnal (notă din august, 1992) : „Stau gol, într-un fel de umbră fierbinte și scriu că nu scriu.” În alte cuvinte: „Sînt la pămînt/ nu mai văd nici o ieșire/ sînt cu spatele la zid.” (din Nu striga niciodată ajutor, Humanitas, 2020), culminând cu „Ah, nu mai pot!/nu mai pot!” Nonconformistul Sorin Lavric găsea ( în Dâra stânjenitoare a unui talent epuizat , „Cotidianul”, 26 oct. 2020) că e vorba de „scâncete inestetice”, de „lamentație golită de suflu estetic”, mai rău, de lexicopenie, conchizând că „gura bardului nu transmite nimic.” Cam da.  

Douămiiștii își reneagă majoritar eventualele modele, familia culturală, generația. „ Feed- back-ul nu-i esențial. N-am dependență de feed- back”, declara ritos cineva, căruia i-am uitat numele. Oare nihilautorii fără înaintași chiar n-au nevoie de modele? La rîndul lor, n-or avea nevoie de recunoaștere ? Om scrie și om vedea.

 

N. B. Precizare pentru cititorii mei : nu am fost și nu sunt membru al niciunui partid postsocialist. După ce Alianța Civică a devenit PAC, am renunțat la calitatea de cotizant. Consider că menirea unui scriitor nu este de a lustrui clanțele partidelor, în folos propriu. Rămân pe baricada mea de centru. Restul e ...fake. Dacă pentru unii, care vor pocnete și împușcături, nu e suficientă precizarea mea, e treaba lor.