Svetlana
Kopilova - „Învățați să iertați, să înțelegeți și să ascultați cu atenție”
Prof.
univ. dr. Vasile Astărăstoae
24
Noiembrie 2021
Acum două săptămâni, un fost student al
meu din 1994 (acum medic renumit în Republica Moldova) mi-a trimis câteva
materiale despre Svetlana Kopilova și m-a întrebat ce părere am. Recunosc, nu
auzisem nimic despre ea și de aceea am fost impresionat. Am descoperit o
personalitate unică: actriță de succes, poetă, textieră, compozitoare,
creatoarea unui nou gen - cântecul parabolă și mărturisitoare ortodoxă. Acest
lucru m-a determinat să-i fac o prezentare.
Svetlana Kopilova s-a născut într-o noapte
geroasă de februarie (ziua a 22-a), anul 1964, în orașul Irkutsk din Siberia.
Nu și-a cunoscut propriul tată, a fost crescută până la vârsta de 5 ani de mama
ei Alla (care era desenatoare), de bunica Valentina și de străbunica Marta
(„bunica Manya”). În 1969, mama ei s-a căsătorit cu Serghei, un strungar. Fata
și-a acceptat imediat tatăl vitreg și a început să-i spună tată, iar el a
iubit-o (și o iubește) ca pe propria sa fiică. Copilăria ei, într-un sat
muncitoresc, a fost în condiții grele (6 persoane în două camere, fără nici o
notă de lux). Dar Svetlana nu se plânge niciodată de copilăria ei. „Toată
copilăria mea este pătrunsă de raze aurii”.
Bunica Valia lucra la o stație seismică,
de unde aducea adesea baloane uriașe alb-negru, care puteau fi umflate de
dimensiunea unei camere. Aceasta este o amintire foarte vie. „Baloanele erau
atât de mari încât nu le-am putea umfla niciodată la dimensiunea la care am fi
putut. [...] Era un fel de simbolism în aceste bile, pentru că erau doar două
culori - alb și negru, iar culoarea am ales-o în funcție de starea mea de
spirit. Dacă eram tristă - negru, alb - dacă eram veselă... Și cât de departe
am zburat”. Baba Manya pur și simplu o adora pe strănepoata ei.
În interviurile sale, Svetlana Kopilova
vorbește numai despre amintirele frumoase și doar rar despre greutățile din
copilărie, pe care le înfrumusețează „Îmi plăcea pâinea neagră cu unt, stropită
cu zahăr. Bunica a numit această pâine „răsad”. Ciorbele cu carne nu le-am
cunoscut deloc, am mancat doar această pâine, dar întotdeauna cu mare placere”
sau „Zăpada scânteietoare la soare, ger, cizme de pâslă, mănușă la nas, și o
coadă de un kilometru pentru cativa cârnați! Dacă sari peste coadă – sevă de
mesteacăn în cutii de trei litri”. Toate necazurile erau compensate de natura
siberiană: „Îmi amintesc că primăvara toată curtea noastră era îngropată în
liliac. Era atât de mult pe cât nu am văzut în toată viața mea. Și îmi
amintesc, de asemenea, straturi frumoase de flori bine îngrijite – panseluțe;
pe bănci stăteau bătrâne, printre care și străbunica mea, Baba Manya. Tufele de
salcie, sub coroanele cărora ne jucam. Și, de asemenea, - plopii puternici, în
care îmi plăcea să mă cățăr”.
Dragostea și sprijinul pe care membrii
familiei Kopilov și l-au arătat întotdeauna reciproc, natura siberiană,
cunoașterea timpurie a poeziei și cântecele lui Vladimir Visotski au avut o
influență incontestabilă asupra formării caracterul și personalitatea
cântăreței. Peste ani ea mărturisește „... eu vin din Siberia. Poporul siberian
este foarte deschis, amabil, nu e invidios, mereu e gata să ajute. Un contrast
foarte mare cu Rusia europeană și Europa. Acolo toată lumea zâmbește, dar nu
simți căldură în timpul unei conversații, toată lumea este foarte detașată,
fiecare este pentru sine. Suntem diferiți”.
Încă din copilărie, Svetlana a organizat
mici spectacole acasă și a cântat, i-au plăcut în special melodiile lui Valeri
Obodzinsk și Vladimir Visotki, dar cu toate acestea s-a înscris la Colegiul
tehnic de Aviație din Irkutsk. „Nu știu de ce aveam nevoie de el, dar analizând
viața trecută, cred că aveam nevoie de el, pentru că acolo l-am cunoscut pe un
băiat, Leșa Sokolov, cu care am devenit prietenă și el a fost cel care m-a
învățat să cânt la chitară. Apoi Leșa s-a prăbușit într-o prapastie cu o mașină,
la vârsta de 20 de ani. Apoi am dorit să studiez designul aeronavelor,
materialele de rezistență, aerodinamica și altele. Dar, de fapt, toate
evenimentele care se întâmplă cu o persoană nu sunt întâmplătoare. O școală
tehnică este o etapă de cunoaștere a lumii. În perioada de studii la școala
tehnică, m-am îndrăgostit de teatru”.
Svetlana nu a dorit să lucreze la o
fabrică de avioane, a visat să devină actriță și a decis să intre la Școala de
teatru din Irkutsk, dar a fost respinsă. După eșec, fata și-a petrecut un an,
pregătindu-se pentru admitere. În 1982, ea a plecat să cucerească Moscova și,
la prima încercare, a intrat la Școala de Teatru „Șciukin” la grupa celebrului
maestru sovietic Evgheni Simonov. Svetlana a început să joace în filme din anul
II, a fost norocoasă, a ajuns în mâinile unui regizor bun – Valeri Ribarev. La
început, a jucat în două filme: „Martor” și „Numele meu este Arlecchino” –
filmul care i-a adus Svetlanei primul mare succes. Ulterior a mai fost
distribuită în opt filme,fiind una dintre cele mai proeminente tinere actrițe
din anii ¢80 și ¢90. Cu această imagine, ea a călătorit jumătate din lume, a
fost chiar și în Australia și Noua Zeelandă, ca vedetă a cinematografiei
sovietice.
Odată cu prăbușirea sistemului sovietic,
părea că și visele, privind o carieră în cinema s-au prăbușit. Industria
cinematografică a intrat in faliment, filme noi nu au fost realizate, astfel
încât excelenta actriță Svetlana Kopilova a rămas șomeră. Cu toate acestea,
perioada nu a fost caracterizată de Svetlana drept dominate de eșecuri. În
acele momente, îl întâlnește pe viitorul soț ei, Iuri Bondarenko, (se
căsătoresc în 1991), iar în 1992 cuplul are un fiu, Dmitri. Din 1992 până în
1997, ea nu a lucrat decat temporar, dar a urmat cursurile de engleză de 2 ani
ale Universității Lingvistice de Stat din Moscova. Scrie poezii și compune
muzică. În 1992, soțul ei l-a cunoscut din întâmplare, pe celebrul poet și
compozitor Valeri Zuikov. Acesta a fost încântat, citind poeziile și ascultând
compoziții create de Svetlana Kopilova. I-a explicat diferența dintre
compozițiile bardice și melodiile pop. Svetlana a început să scrie pentru scena
mare. Prima cântăreață, care a interpretat o melodie a Svetlanei, a fost
Kristina Orbakaite. Colaborează activ cu compozitori și cântăreți celebri: Igor
Sarukanov, Viaceslav Malezhik, Valeri Zuikov, Valentina Tolkunova etc. A scris
multe cântece pentru formatii pop („Reflex”, „Strelki-International” și
altele). Poeziile ei, puse pe muzica unor compozitori celebri, sunt interpretate
și în prezent.
În 1997, s-a întors la cinema, jucând
alături de fiul ei Dima în filmul „Timpul unui dansator” de V. Abdrashitov.
Până în 2004 a mai jucat în zece filme.
Schimbările apar din nou în viața
Svetlanei: în 2004, descoperă credința. Prima întâlnire cu Ortodoxia s-a
petrecut în copilărie. Din întâmplare, Svetlana găsește în comoda bunicii o
figură a unui înger, brodată pe o batistă (care va deveni un fel de talisman al
ei și va face o călătorie comună cu Svetlana din hinterlandul siberian la
Moscova). Adevărata credință a venit însă la ea mult mai târziu. „M-au botezat
la 12 ani, dar eram cu totul nedumerită... nu înțelegeam ce se întâmplă cu
mine, de ce mi-a stricat preotul coafura, de ce mi-a tuns niște bucle. Am fost
șocată, m-am enervat, nu mi-a plăcut, mi-a fost rău de la mirosul de tămâie.
Conștient, am venit spre credință când aveam deja un copil. Mai mult, tot cu
mâna ușoară a unei actrițe, Marina Sakharova, cu care nu ne-am mai văzut de
mulți ani și ne-am întâlnit la niște teste pentru un film, în drum spre metrou,
la întoarcere, am intrat în conversație și mi-a spus că merge la biserică.
Pentru mine a fost un șoc. Dar ea a vorbit atât de convingător și atât de
contagios încât am decis și eu să merg”. Întâlnirea cu celebrul predicator rus
și poet religios Artem Vladimirov (protopopul Bisericii Tuturor Sfinților din
Krasnoe Selo - Moscova), la opt ani de la prima împărtășanie, devine un punct
de cotitură în viața și opera Svetlanei Kopilova. Artem Vladimirov a devenit duhovnicul/ parintele spiritual al Svetlanei.
Din 2006, Svetlana și-a schimbat genul
lucrărilor sale. Nu a mai scris cântece pentru scenă, lucrările ei au fost
îndreptate către credința ortodoxă. A lansat un nou gen - cânteceleKopilova
Svetlana 2 parabolă.Svetlana nu a putut găsi interpreți pentru noile compoziții
- cântece-parabole, cântece-balade (cei cu care colaborase până atunci au
refuzat), așa că a luat chitara, a început să le interpreteze, să înregistreze
albume și să facă turnee în toată Rusia, devenind și cântăreață. Este o
chitaristă excepțională, dar preferă acompaniament cu două chitare și de aceea
este asistată de cei mai cunoscuți chitariști ruși: Mihail Olencenko, Serghei
Uriupin, Dmitri Koltakov, Alexander Oltsman. A avut succes. A înregistrat 19
albume (cele mai cunoscute „Un dar pentru Dumnezeu. Cântece-parabole”; „O perie
în mâinile lui Dumnezeu. Cântece-parabole 2”; „Rusia purtătoare de Dumnezeu.
Cântece-balade”; „Și”; „Iartă-ne, Suveran!” - dedicat aniversării a 400 de ani
ai Casei Imperiale Romanov; „Tămâie din Somalia”; „Doar cântece”; „Chipul lui
Dumnezeu este mai prețios decât un rubin”) și a susținut peste 2.000 de
concerte în perioada 2008-2021.
Cântece-parabole, cântece-mărturisiri,
cântece-rugăciuni. Pentru mulți spectatori și telespectatori, acestea au
devenit o descoperire și o revelație. La concertele ei vin foarte mulți tineri,
iar cântăreața este foarte bucuroasă de asta. Bărbații, care au servit în
forțele speciale, după ce au fost martori la ororile războiului și ale morții,
plâng la cantecele Svetlanei. Și pentru ea acesta este cel mai înalt premiu,
pentru că își cântă melodiile pentru ca inimile oamenilor să se deschidă.
Vizionând concertele (se află gratuit pe
pagina ei oficiala) constați că nu este întotdeauna ușor să-i ascultați cântecele-parabole,
cântecele-balade. Nu pentru că nu ne plac melodiile ei, ci pentru că aceste
cântece ating în sufletul nostru ceea ce nu dorim întotdeauna să scoatem în
lumină, ceea ce nu am dori să ne amintim. În agitația și rutina noastră
zilnică, încercăm să nu tulburăm acele colțuri ascunse ale sufletului nostru,
în care nu păstrăm cel mai bun bagaj al vieții.
„Vreau ca sufletele să se înmoaie puțin.
Dacă am reușit să ating niște fire din sufletul unei persoane, atunci cu
siguranță va avea un fel de continuare. Aceasta este o sămânță atât de mică pe
care Domnul, în acest caz - prin mine, în alte cazuri - prin altcineva, o
aruncă în pământ. După cum știți, solul este uneori pietros, uneori fertil.
Prin urmare, boabele nu germinează întotdeauna ușor și rapid. Dar vreau să cred
că și prin pământul pietros, bobul tot se va sparge. Este clar că Dumnezeu mi-a
dat talent, este limpede că trebuie să slujesc cât mai bine, cu dăruire
deplină. Și Domnul face deja minuni cu oamenii, le deschide inimile. Și inimile
sunt înmuiate. Lacrimile îmi apar si mie în ochi. Un bărbat a venit la mine și
a spus că a plâns tot concertul. Am spus: « Scuzați-mă, vă rog ». Și el: « De
ce, mă bucur foarte mult. La urma urmei, acestea sunt lacrimi de curățare »” -
spune Svetlana.
Particularitatea creativității Svetlanei
Kopilova constă în profunzimea semnificațiilor și simplitatea formelor
creațiilor sale, o combinația dintre tradiția ortodoxă și limbajul cântecului,
accesibil și ușor de înțeles pentru ascultătorii obișnuiți. Cântecele, într-un
sunet mai mult subtil și lipsit de patimă, arată poziția ei civică exprimată în
respectarea poruncilor lui Dumnezeu, durere pentru soarta țării, nevoia de
credință ortodoxă, respingerea abuzului împotriva copiilor, compasiunea pentru
slăbiciunea umană. Cântăreața este, parcă absentă, narațiunea se desfășoară
detașat, dar în final se relevă sensul a ceea ce se întâmplă, dezvăluind
Adevărurile eterne, făcându-le accesibile înțelegerii. „Învățați să iertați, să
înțelegeți și să ascultați cu atenție...” este mesajul Svetlanei. De
aceea,cântăreața și a câștigat o mare popularitate nu numai în rândul
credincioșilor ortodocși, ci și a reprezentanților altor confesiuni și a
oamenilor îndepărtați de religie.
„Consider că pildele sunt cel mai
favorabil mod de a transmite un gând unei persoane. De aceea îmi place foarte
mult genul cântecului-parabole, care uneori dezvăluie Ortodoxia într-un mod
discret. Oamenilor nu le place, urăsc, când sunt învățați, când li se spune
ceva direct. Spiritul lor de contradicție apare imediat. Dar când ascultă
pilda, ei deodată, pe neașteptate, se recunosc. Și toată lumea știe că nu
degeaba a vorbit Domnul Iisus în pilde. De foarte multe ori, după concerte,
oamenii vin la mine și spun că au găsit răspunsuri la multe întrebări. Încep să
se vadă pe ei înșiși din exterior, iar acest lucru funcționează mult mai bine
decât edificarea directă. Mulți oameni mărturisesc că ale mele cântece au
devenit pentru ei o poartă către lumea spirituală. Dar nu atribui nimic
persoanei mele, mă simt ca acea « perie în mâinile lui Dumnezeu » prin care
Domnul Însuși conduce la Sine.” declara în 2016 artista.
Fiecare vers al cântecului ascunde un sens
pe care trebuie să-l descoperi singur. Câteva exemple: ... dar dacă nu vrei să
auzi șoapta, într-o zi o piatră va zbura spre tine. (Vis) Nu o văd [pe mama] -
asta înseamnă că nu există deloc. Ei bine, spune-mi, dacă ești deștept, ei
bine, unde este, unde?! (Gemeni); Voi picta toate gradele de lumină cu cărbune
negru, iar cu var voi picta noaptea pe o pânză a mea. (Perie); Ce a meritat, ce
fel de viață neprihănită era frunza de toamnă, că brusc a devenit aurie (Frunze
de toamna).
Cine nu este impresionat de „Orașul
Îngerilor” dedicat copiilor din Beslan uciși de teroriști?
„Întregul pământ a fost străbătut de multă
vreme/ Până la cele mai mici insule/ Și puteți găsi pe hartă/ multe orașe
diferite./ Dar unul îl am în inimă -/ Sângerând, viu -/ Se numește Orașul
Îngerilor/ Și nu este pe hartă./ Orașul îngerilor este ultimul refugiu/ Până și
păsările cântă încet acolo// Copiii din Beslan dorm./ Cine este vinovat?/
Orașul îngerilor este un rasarit de toamnă.../ Nu poți crește în acest oraș,/
Acolo frunzișul șoptește în liniște: Cine este de vină ?/ Orașul ăsta e tot din
marmură,/ vii acolo măcar o dată./ Cine este acolo cu fratele său? cine este cu
mama lui?/ Ei bine, cine este singur?/ Și îngerii sunt vizibili peste tot -/
Există o mulțime de ei pe plăci./ Au împânzit acest loc,/ Protejând astfel
încât copiii să doarmă. Ochi puri/ Și frumoși privesc de pretutindeni.../ Ce au
avut de suferit atunci -/ Și nu ne putem imagina!/ Și/ roua strălucește pe
marmura netedă a lacrimilor Mamei.../ Și sunt trei sute treizeci de îngeri/ Și
sunt în ceruri!”.
Svetlana Kopilova nu se consideră
cântăreața „Nu am educație muzicală, nu am voce, cânt doar cât pot mai bine.
Prin urmare, să fiu numita cântăreța este prea mult pentru mine. Eu sunt
actriță calificată, eu sunt interpreta cântecelor mele”. Svetlana este un
oaspete frecvent al canalelor de televiziune Soiuz Orthodox și Spas.
Galina Zagainova scria „Cântecele ei sunt
întotdeauna opere de artă. Uneori este greu să le asculți, inima se strânge de
durere, ochii sunt acoperiți de lacrimi, dar doar așa se poate trezi sufletul
uman și să vină la Dumnezeu”.
Svetlana Kopilova este implicată în
activități de caritate (peste 1000 de concerte au avut acest caracter). De 10
ani cântă în peste 100 de închisori și colonii penitenciare fiind numită de
deținuți „îngerul nostru”. Igor Pizhanov unul din organizatorii turneului scria
în 2017: „Când Svetlana Kopilova, o fată fragilă cu o chitară, vine în colonie,
ochii oamenilor « se deschid» ”, încep să plângă. Ofiţerii spun că tensiunea
din colonie după concerte este înlăturată, prizonierii devin din ce în ce mai
liniștiți. Condamnații devin admiratorii ei înfocați”. A strâns fonduri pentru
construcția sau restaurarea bisericilor ortodoxe în satele rusești, pentru
copii orfani, pentru delicvenții juvenili, pentru refugiați.
În concluzie, Svetlana Kopilova are un dar
rar întâlnit: acela de a combina poezia cu muzica și a le da un înțeles creștin
profund. Cântecele-parabole ale ei sunt un prilej de a reflecta asupra
valorilor eterne, care ating inimile diverșilor oameni: binele, răul, Dumnezeu,
jertfa de sine, pocăința, iertarea, Eternitatea...
P.S.1: In 2017, Svetlana Kopilova declara:
De fapt, nu-mi plac expresiile „artă ortodoxă” sau „cântec ortodox”. Deși sunt
o persoană ortodoxă. Simți diferența? O persoană poate fi ortodoxă, dar nu un
cântec sau o artă. Melodia poate fi bună sau rea. Nu există nici un cuvânt
despre Dumnezeu în „Șalul turcoaz” sau în parabola „Ferestre”, dar vorbesc
despre El.”
P.S.2: În prefața volumului de poezii
„Balada țarului”, protopopul Artem Vladimirov scrie: „Svetlana Kopilova a
primit de la Dumnezeu darul credinței copilărești, adevărate și sincere.
Credința în Cuvântul întrupat și în Biserică a stârnit în ea un sentiment
poetic ascuns anterior. Cât de îmbucurător este faptul că acest cuvânt care
emană din inima ei feminină nu este vag în semnificațiile sale, nu este lent și
confuz, ci simplu, clar și... frumos, care îmbină organic într-un singur canal
atât vocabularul slavonesc bisericesc, cât și un simplu, cuvânt popular
neîmpodobit”.
Ascultați parabolele: „Gemenii”,
„Câinele”, „Bărbierul” - cu subtitrare în limba română, dar și alte piese muzicale
interpretate de Svetlana Kopilova[1].
------------------------------------------
[1] Svetlana Kopilova, „Gemenii” -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu